Horațiu Potra, lângă Goma, RDC, pe 29 august 2024. Foto: Andreea Câmpeanu

Horațiu Potra, lângă Goma, RDC, pe 29 august 2024. Foto: Andreea Câmpeanu
25/09/2025
Firele unei povești neterminate. Conexiunea Georgescu–Potra și rețeaua din Congo
Acum că Horațiu Potra a fost reținut în Dubai, după ce fusese dat în urmărire internațională, transcriu câteva gânduri răsărite în mintea unui ziarist care a parcurs rechizitoriul întocmit de procurori pentru trimiterea în judecată a lui Horațiu Potra și Călin Georgescu, în complicitate la tentativa de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale din 8 decembrie 2024. E vorba de ziua în care ar fi trebuit să aibă loc al doilea tur de scrutin al prezidențialelor de anul trecut. A fost însă ziua când Poliția a oprit 21 de persoane, care îl însoțeau pe Horațiu Potra la București, înarmați până în dinți.
Cei care au investigat din decembrie 2024 în august 2025 legăturile dintre unsul Călin Georgescu, „cerberul întregului mecanism” cum îl numește procurorul la un moment dat și executantul ideii de rebeliune împotriva ordinii constituționale Horațiu Potra aruncă prin documentul de trimitere în judecată niște nadă pentru culegătorii de idei filozofice despre libertate și democrație.
Citești și te întrebi: ce o să aflăm la capătul celălalt al ipotezei?
Spre exemplu, procurorii datează începutul relației dintre cei doi, Călin Georgescu și Horațiu Potra, prin aprilie 2022, când în telefonul lui Potra a fost găsit celebrul mesaj trimis de acesta lui Frank Timiș. În mesaj, Potra îi spune milionarului de origine română că ar fi fost contactat de un fost coleg de-al său din Legiunea Străină, care s-a ocupat de educația copiilor lui Georgescu și care ar fi interesat să obțină niște bani de campanie în vederea prezidențialelor din 2024. Ce punea pe masă suveranistul era redeschiderea minelor de aur din România. Potra i-a scris lui Timiș că Georgescu era dispus să negocieze cu el investiția electorală în acești parametri.
Legăturile conturate sunt așa: Potra a lucrat pentru Timiș cândva între 2012-2018 în Africa unde avea contracte de securizare a unor obiective miniere deținute de controversatul afacerist. Pentru cei mai tineri dintre dv., Frank Timiș a fost cel care inițiat proiectul aurifer de exploatare cu cianuri a zăcământului de la Roșia Montană.
Rezervistul din Legiune, care se ocupa de educația copiilor lui Georgescu ar putea fi Eugen Sechila, promovat de cuplul Georgescu pentru taberele de haiducie în care atrăgea copii și tineri și-i învăța ideologie legionară și tactică militară.
Nu știm dacă Timiș i-a răspuns vreodată lui Potra la acest mesaj. Cert este însă altceva. Că începând cu decembrie 2022, adică după 8 luni de la acest episod, Potra a început să pună în aplicare un contract bănos în Congo-Africa dibuit cu ajutorul unor colaboratori dintr-o companie de mercenari francezi, Agemira. Potra era un soi de subcontractor. Astfel a început să transporte din România înspre Congo instructori români, care să se ocupe, pare-se, de antrenarea în combat a forțelor guvernamentale din această țară africană bântuită de războaie civile. Cea mai mare parte din această forță din România a provenit - știm astăzi cu certitudine - din rândul structurilor de forță ale statului român: foști militari de la operațiuni speciale, foști rezerviști care mai știau să folosească armele, foști polițiști, foști jandarmi, dar și recruți din structurile regulate și în exercițiu, unități militare, Poliție și Jandarmerie, chiar servicii secrete. Lor li s-au alăturat luptători de K1, dar și diverse persoane cu antecedente penale, dar care dovedeau că au capacitatea fizică pentru a impresiona adversarii prin forță și mânuirea armamentului.
Procurorii dosarului Georgescu-Potra spun astăzi două lucruri:
- Că organizarea pentru insurecția plănuită în 8 decembrie la București - în ziua în care s-ar fi desfășurat al doilea tur de scrutin al prezidențialelor anulate de CCR - s-a făcut și pe grupurile acestea de mercenari din Congo. Și că posibilitatea revoltei se discutase probabil în prealabil fiindcă toți cei care au răspuns apelului de mobilizare cunoșteau pașii, locurile de întâlnire și așteptau doar un mesaj care să le dea undă verde din partea lui Călin Georgescu.
- Că impresionantele sume de bani cash și valori, lingouri de aur, descoperite la percheziția imobiliară făcută în locuințele lui Horațiu Potra ar fi fost folosite și pentru a finanța în parte precampania și campania zero lei derulată de Călin Georgescu (procurorul revine asupra acestei idei de mai multe ori, paginile 15, 19 etc). Cel puțin limuzina folosită de acesta, un Mercedes GLE Coupe a fost închiriată cu bani lichizi pe numele unuia din apropiații lui Potra, Dan Cristian Panța și dată cu titlu gratuit lui Georgescu pentru a circula până în ianuarie 2025.
Și-atunci, întrebarea care se naște este dacă nu cumva în acel mediu controlat din Congo, la depărtare de casă, în care s-a adunat o armată pestriță de oameni cu pregătire militară specială, misiunea nu a luat forma unei tabere paramilitare de îndoctrinare care să țină combatanții la cald, capabili să reacționeze prompt la un ordin și antrenați tocmai pentru situații critice tactice folosind drept pretext scenarii de antrenament pentru armata congoleză?
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Cum au ajuns acei bani în România, în formă lichidă și de ce nu erau depozitați în bănci, ci ascunși? La fel, o parte din armele, explozibilul descoperite de polițiști când au oprit cele 7 mașini care se deplasau înspre București în noaptea de 7-8 decembrie 2024, proveneau din misiunea din Congo. Banii, armamentul au intrat în țară în bagajele contractorilor duși în Africa de Horațiu Potra, iar controalele de pe aeroporturile din Sibiu (unde zburau charterele companiei Fly Lili) și Târgu Mureș nu au sesizat nimic ciudat luni în șir. Poate ani?
Mesajele pre-discutate dintre conspiratori, Georgescu și Potra și alți susținători ai cauzei, erau diseminate și amplificate în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu la Realitatea TV. Practic, ordinele lui Georgescu erau date prin intervențiile sale în direct, de la televizor. Televiziunea a fost mediul prin care Georgescu făcea trimitere la următoarele etape ale planului. Era un fel de cod prestabilit pe care Horațiu Potra îl aștepta și îl recunoștea. „Așteptăm să vedem ce declară CG” scria el în mesaje înainte să treacă mai departe la organizarea mercenarilor. Cu toate acestea, rechizitoriul nu a atribuit nicio calitate celor care au participat (cu bună știință?) la crearea stării de asediu și la distribuirea de informații falsificate în rândul populației.
Călin Georgescu aproape că lipsește din rechizitoriul procurorilor. El s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declarație. Interacțiunea sa cu mercenarii este robotizată, răspunsurile la orice întrebare sunt spartane. Au fost găsite vreo două mesaje vocale într-o conversație cu mâna dreaptă a lui Potra, Dan Panța. Îi transmite o dată de întâlnire.
Or, procurorii argumentează că fiecare din acțiunile sale era anticipată. Ca să evite să dea el însuși instrucțiuni, Georgescu ar fi apelat la persoane-noduri-de-transmisie către diverse zone radicale ale susținătorilor săi. Că a fost vorba de Potra și Sechila sau Dan Ciprian Grăjdeanu, liderul organizației Frăția Ortodoxă. Acestuia din urmă i-a spus că va transmite „în curând” un îndemn concret la acțiune. A cerut prin intermediul televizorului și a paginilor sale din social media oamenilor să se prezinte la vot în ziua scrutinului anulat sperând să creeze o masă critică de oameni în stradă, pentru ca apoi manifestațiile să fie deturnate prin acțiunile violente ale mercenarilor. O parte din această strategie ar fi fost convenită în timpul întâlnirii de la ferma de echitație de la Ciolpani, la care au participat Călin Georgescu, Horațiu Potra și Eugen Sechila.
Tanasă și alți extremiști bat câmpii despre imigrație, dar nu sunt singurii. Două narațiuni false ce trebuie evitate pentru a nu pica în capcanele AUR
După ce au pierdut alegerile prezidențiale, politicienii AUR au început să apese mai ferm pedala retoricii anti-imigranți. PressOne arată la ce narațiuni false trebuie să fim atenți pentru a nu pica în capcanele întinse de partid.
Opinia unei studente din Iași despre tinerii NEET: A avut dreptate Kim Kardashian când a spus că „nimeni nu mai vrea să lucreze în zilele noastre”?
Sărăcia, condițiile precare de trai sau lipsa unor scheme de orientare profesională funcționale stimulează părăsirea timpurie a școlii, excluderea de pe piața muncii și intrarea în NEET.
Pe principiul vaselor comunicante, recurența în spațiul public a mesajelor sale alarmiste, falsificând realitatea - faptul că e iminentă intrarea României în război cu Federația Rusă, pornind de la implicarea sa în Ucraina și că se dorește astfel amânarea instalării în funcție a președintelui ales Trump în SUA - la cauza mercenarilor susținători ai lui Georgescu s-au raliat și alte structuri la limita legii.
Spre exemplu, gruparea infracțională Ciurarii, l-a contactat pe Horațiu Potra pentru a-i oferi susținere în demersurile sale de a apăra democrația și candidatura lui Georgescu. Un fost militar rezervist îl sună pe Potra, de pildă, din Timișoara. Îi spune că el a făcut parte din Plutonul de Intervenție din Piața Libertății din Timișoara în 1989 - soldații trimiși să preîntâmpine escaladarea Revoluției din 16 decembrie. Și că vrea „să fie lângă” Potra „să meargă mai departe”.
Georgescu, spune procurorul, a ales deliberat să se înconjoare de persoane cu un profil profund controversat, care nu doar că au fost tolerate în proximitatea sa, ci au fost învestite cu roluri active în promovarea candidaturii. Aceste persoane au oferit sprijin direct și constant pe toate planurile, de la mobilizarea electoratului și propagarea mesajului său electoral, până la gestionarea unor componente logistice ori de comunicare, devenind astfel actori relevanți în arhitectura campaniei.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Horațiu Potra e un om cu… puține subtilități. Citind argumentația procurorilor îți dai seama că există această discrepanță de sofisticare a tipului de mesaj transmis de fiecare din cei doi principali inculpați în acest dosar. Pe de o parte Potra e considerat autorul tentativei de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Însă el și complicii săi mercenari abia reușesc să se agațe de limba română, sunt haotici în exprimare și în reacții. Mesajele interceptate între ei o dovedesc. Uneori sunt rizibile.
În schimb, Georgescu comunică cu toți cei implicați folosind un soi de metalimbaj, canale de audiență și mesaje cu cuvinte cheie, iar el este abia complicele acțiunii de destabilizare.
Mult timp după ce acțiunea din 8 decembrie a fost oprită din desfășurarea ei de polițiști în urma unui apel „providențial” la 112, mercenarii au fost cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Potra însuși a declarat la Realitatea TV că era dispus să își recunoască vina legată de această încălcare a legii. Suficient de mult timp a trenat această interpretare precaută și defensivă a infracțiunii, oricum suficient cât să îi permită actorului principal nu doar să plece din țară la Dubai - alături de o parte din mercenarii care sunt astăzi inculpați în același dosar, dar și să se facă pe urmă dispărut tocmai când fusese emis un ordin de arestarea în lipsă pentru el.
Să încercăm altfel: dacă un individ cu antecedente penale, oricare altul și nu Horațiu Potra, ar lua militari în rezervă și activi și alți angajați ai statului din structurile de forță și împreună cu ei, acest om și garda lui de pretorieni, ar încerca să răstoarne ordinea constituțională, acest lucru ar trebui să îngrozească orice autoritate a statului român.
Oricum ai încerca să înțelegi logica lucrurilor - și în mare parte narațiunea penală e curgătoare și face sens - senzația este că ceva lipsește. Ceva ce umplea acel spațiu de manevră între acțiune și inacțiune rămâne de nerostit.
Ceva ce nu este numit a împins protecția surselor și a martorilor protejați până în pânzele albe. Concesiile (dacă vrem să fim prudenți și să le numim așa) și disponibilitatea statului (dacă vrem să o numim așa) în materie de toleranță la ceea ce grupul structurat și pus în lumina reflectoarelor astăzi executa deja de ani de zile a fost halucinantă.
Racolarea de membri din chiar propriile structuri ale statului, care să fie ulterior angrenate într-un complot menit să deturneze prin înșelăciune, distribuire de știri false și minciuni la limita războiului psihologic, măsluind algoritmii rețelelor sociale (sub direcția și know how-ul cui?) sau chiar să răstoarne prin forță normele constituționale se numește… Haideți, că e ușor! T r ă d a r e.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this