Parada

Roxana Garaiman

Redactor

E duminică dimineață și în sala de conferințe a unui hotel de 5 stele de pe Calea Victoriei s-a iscat o mișcare amețitoare, ce pare scăpată de sub control. Zeci de țânci aleargă printre scaune, pe sub scaune, în jurul scenei și îngrijorător de aproape de bradul de Crăciun.

Aplecate de spate, mămicile încearcă să mai oprească din cursă pe câte unul, cu momeala unei prăjituri de la bufet.

Mișcarea haotică îngheață doar când pe ușile duble își face intrarea un grup de artiști îmbrăcați foarte colorat.

Sunt membrii trupei Parada – singurul circ din București format din tineri care au crescut în centre de plasament.

Unicul membru al trupei care nu are costum de spectacol este un bărbat într-o bluză sport, care îi ghidează pe ceilalți.

Pe brațul stâng are un tatuaj cu o cruce și o inimă înăuntrul căreia scrie Milud.

„Numele a fost scris greșit. De fapt, e Miloud. L-am făcut cu mult timp în urmă”, spune, puțin încurcat, Marian Milea. Are 37 de ani și e directorul artistic al circului social Parada.

Miloud e numele francezului care l-a salvat pe Milea. În urmă cu 23 de ani, impresionat de reportajele despre orfelinatele românești, Miloud venea la București și, după câteva luni, înființa Parada.

Dacă nu l-ar fi întâlnit pe francez în 1992, Marian Milea ar fi rămas pe străzi, unde trăia de 8 ani, și poate că astăzi nici n-ar mai fi fost viu.

Pasărea din stema României vânează și cu 320 de kilometri pe oră

Când atacă în picaj, acvila de munte este una dintre cele mai iuți vietăți din lume.

Băița Plai, o gură de iad

O mână de oameni au rămas să trăiască pe locul fostei exploatări de uraniu

Dar să ne întoarcem la spectacol, pentru că artiștii se organizează.

Clovnul trupei oferă figurine din baloane, iar două tinere așază cutii cu vopsele pe o măsuță improvizată: „Cine vrea să fie pisică? Cine vrea să fie fluturaș?”

Fetițele își trag imediat mămicile de mână și se apropie fascinate.

„Tania, fă-mi tu conturul la fluturaș, că nu mai știu cum vine”, zice Alina, cu pensula pe năsucul unui copil.

„Dă-mi negrul ăla, uite așa, pe aici”, îi arată Tania.

„Eu nu sunt așa talentată la desene, dar Tania știe bine, face asta de ani de zile”, se scuză Alina.

*

Tania și Alina sunt nedespărțite de când se știu, adică de la centrul de plasament „Lizuca”, unde trăiau în condiții pe care nu vor să și le amintească.

Apoi, într-o zi, când aveau 13 ani, a venit un clovn și le-a salvat. Îl chema Oukili Miloud.

„Tania și Alina sunt de 15 ani la Fundația Parada. 80% dintre copiii de la acel centru de plasament se legănau întruna. Asta făceau toată ziua. Și ele erau destul de agitate și aveau niște probleme locomotorii, dar s-au recuperat. Le-a plăcut circul”, povestește Marian Milea, care era împreună cu francezul în ziua când le-au cunoscut pe cele două fete.

Dar nu e timp de pierdut. Se apropie momentul spectacolului și cei opt membri ai trupei Parada se adună ciorchine în spatele scenei, în jurul unei hârtii cu notițe.

„- Avem așa: echilibristică, contorsionism și acrobație, în prima parte.”

„- Ce ți-e mai ok? Monociclu sau…”

„- Eu zic scaunele.”

„- Deci, ar fi patru.”

„- Nati, bagă fetele și lasă echilibristica în a doua parte.”

„- Stai un pic!”

Marian Milea se apropie și strigă: „Stăm de o jumătate de oră, hai!”

E suficient ca trupa să se organizeze instantaneu. Artiștii urcă încrezători pe scenă, iar spectacolul începe în chiuiturile copiilor pe care părinții abia-i țin să nu urce pe platformă.

Primul număr aduce câteva jonglerii și se încheie cu un perete uman ca un castel din cărți de joc. Urmează dansul cu cercurile, numărul de contorsionism al „Gemenelor” și un moment comic cu clovnul trupei.

*

În 10 minute, micul spectacol e gata. Copiii aplaudă fericiți, iar artiștii le mulțumesc ținându-se de mână, după care se retrag spre vestiar.

Doar „Gemenele”, cum le spun colegii, se opresc la bufet să ia câte un sandviș. Ele sunt mai de curând în trupă, iar acesta este unul dintre primele lor spectacole.

Trăiesc cu mama lor într-o casă abandonată din Centrul Vechi al Capitalei, iar la școală au ajuns datorită Fundației Parada.

După câteva minute se întoarce și Natalia, să aibă grijă de copiii a doi dintre membrii trupei (foto). Îi liniștește cu toată răbdarea din lume, îi așază în fund pe podea și apoi le dă să mănânce, bucățică cu bucățică, să nu se înece.

Are doar 18 ani, dar e obișnuită cu copiii: acasă are grijă de 9 frați mai mici.

„Acasă” înseamnă o magherniță din zona Izvor. Mama Nataliei suferă de schizofrenie, iar tatăl ei a murit acum un an, după o lungă suferință, paralizat din cauza etnobotanicelor.

„Faptul că Natalia e o fată frumoasă și nonșalantă se datorează anilor petrecuți la Parada, care i-au oferit un model de viață și un echilibru”, explică Ionuț Jugureanu (foto), directorul Fundației Parada.

De altfel, Parada a devenit de-a lungul anilor o oază de echilibru pentru sute de copii și tineri marginalizați.

*

Povestea circului social Parada a început în 1992, odată cu venirea la București a lui Oukili Miloud, un artist de stradă francez. Avea 19 ani și fusese impresionat de reportajele televizate despre copiii orfelinatelor ceaușiste, abandonați încă o dată în canalele Gării de Nord.

Pentru că nu știa românește, Miloud a reușit să și-i apropie prin intermediul circului. Se așeza lângă ei și făcea tot felul de jonglerii, iar copiii, care nu văzuseră niciodată așa magie, se strângeau cerc în jurul său.

Așa le-a câștigat încrederea. Apoi, pe măsură ce le-a înțeles problemele, a creat un program nemaintâlnit până atunci în România, în care folosea arta circului ca instrument de integrare socială.

Povestea circului Parada a fost ecranizată în 2008 de un regizor italian și poate fi urmărită pe 7 ianuarie 2016, de la ora 20, în cadrul unei proiecții caritabile, la cinematograful „Elvira Popescu” din București.

Marian Milea a fost unul dintre primii copii care, în 1992, au interacționat cu Miloud. Avea 14 ani pe atunci, dar adunase deja vreo 8 ani pe străzi.

Nu-i place să-și amintească de acea perioadă, dar, când vorbește despre Miloud, fața i se luminează.

„Aveam de ales între stradă, cu regulile ei, și Miloud. Circul m-a cucerit prin intermediul lui și prin modul în care era el ca artist. Abia apoi am început să înțeleg publicul, să-l observ. Am învățat multe despre muzică, tehnică, mișcarea scenică. Ajunsesem ca din primele trei minute să știu dacă e publicul meu sau nu, dacă mă acceptă, dacă relaționez bine cu el”.

Au urmat ani fabuloși, care i-au redat lui Marian demnitatea și un loc un societate. Jongleriile sale stârneau admirația unor oameni care altădată l-ar fi bruscat. Și asta i-a dat încredere.

În 1996, a ieșit prima oară din țară ca artist de circ, într-un turneu cu spectacole în Franța și Austria.

„A fost extraordinar. Când eram tânăr îmi dorisem foarte mult să îl copiez pe Miloud, dar mi-am dat seama că ce reușise el să vadă la 19 ani, o țară cu slăbiciunile ei, nu se poate. Miloud este unic, un artist care a reușit să creeze un sistem social”.

Oukili Miloud a plecat de câțiva ani din România, pentru a se implica în alte proiecte sociale, în Europa, dar și departe, în Nepal.

Marian Milea i-a dus visul mai departe: și-a găsit rostul ca instructor de circ pentru noi generații de copii aflați pe buza prăpastiei.

E angajat la Fundația Parada de aproape 10 ani și, împreună cu echipa de acolo, a reușit să ducă faima și modelul circului social în toată Europa.

„Scopul nu este ca acești copii să devină artiști: circul e doar un instrument pentru integrare. Ne antrenăm zilnic ca să le oferim copiilor o alternativă la stradă”.

În prezent, la antrenamentele de la Fundația Parada se strâng în jur de 30-35 de copii și tineri abandonați sau care provin din familii nevoiașe.

„Trebuie să le faci o ofertă care să li se pară mai interesantă decât strada. Pentru că strada are avantajele ei: îți oferă posibilitatea de a strânge bani, de a trăi cum vrei fără să dai socoteală, de a consuma droguri. Dacă le-aș oferi exclusiv școală, n-ar veni nimeni. Nici copiii din familii educate nu se duc de bună voie”, explică Ionuț Jugureanu, directorul Fundației Parada.

Sunt motivele pentru care fundația a dezvoltat și Inter Campus, un program de fotbal finanțat de clubul Internazionale Milano. De asemenea, 50 de copii frecventează centrul de zi, în care sunt alfabetizați și ajutați la lecții.

În total, Fundația Parada are în evidență 40 de bebeluși, plus 300 copii și adolescenți care trăiesc în stradă.

Și tot e puțin. Potrivit celor mai recente statistici, pe străzile și prin canalele din București trăiesc, conduși de șefi care-i droghează și, uneori, îi obligă să se prostitueze, aproape 2.000 de minori.

Fiecare dintre ei ar merita Parada sa.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€