Păcălești: în fiecare zi e 1 aprilie

Valentin Șchiopu

Redactor

Mark Twain spunea că 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului.

Pentru noi a fost ocazia de a căuta pe hartă cătunul bihorean Păcălești, care pare să fie singurul din țară cu acest nume. Și un nou prilej de a plăti factura pentru încăpățânarea foto-automobilistului Raul de a considera GPS-ul un instrument al diavolului.

Ghidați de harta lui, am ajuns în valea Iadului, spre Stâna de Vale. Știam deja că drumul spre iad e pavat cu intenții bune, dar când, dintr-odată, asfaltul dispare, trebuie să faci cale întoarsă.

O abatere de 30 de kilometri e oricum foarte puțin când ai promisiunea revenirii la drumul cel bun. Care, în cazul nostru, odată ce am revenit pe E60 și am făcut stânga la Bucea, a fost așa: Bratca, Damiș, Roșia, Beiuș, Drăgănești (numele comunei din care face parte satul Păcălești).

Comuna Drăgănești, aflată la 5 kilometri de Beiuș, face parte din imperiul gemenilor „suedezi” Ioan și Viorel Micula (au renunțat la cetățenia română), care, în 1990, s-au întors din Scandinavia în locurile de baștină pentru a face multe milioane din industria alimentară. Au ridicat o platformă industrială în zona defavorizată Nucet-Ștei și au beneficiat de facilități fiscale.

Izvorul minunilor n-a secat în cazul fraților Micula. Ei au reușit până și performanța de a exploata o peșteră. Și nu e vorba de Peștera lui Micula, aflată în zonă, ci de Peștera Urșilor. Au cumpărat clădirea prin care se intră în cavernă și au început să taie bilete. Pur și simplu.

În centrul localității Drăgănești, vizavi de primărie, se ridică o biserică. Pe orizontală, oamenii sunt ocupați cu finalizarea lucrărilor de canalizare. Pe site-ul instituției e citat aforismul lui Protagoras din Abdera: Omul este măsura tuturor lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există.

La toaleta primăriei din Drăgănești, omul e redus la măsura sa animalică. „Nu mai arunca tampoane în WC!”, scrie pe un afiș.

Povestea reorganizării comunei Drăgănești, în 2008, e cunoscută de toată lumea de aici. Atunci, satul Țigăneștii de Beiuș s-a împărțit în două: Țigănești și Păcălești. A fost dorința păcăleștenilor de a reveni la numele sub care satul lor fusese atestat documentar, pentru prima oară, în 1581.

Un referendum organizat în sat a găsit voința comună de a repara ceea ce regimul comunist făcuse în 1968, comasând Țigăneștiul cu Păcăleștiul. Din 211 voturi exprimate, 175 au ales „independența”.

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

Parlamentul a delimitat lucrurile și administrativ, după indicația de secole a râului Crișul Pietros, ce desparte cele două așezări: Țigănești, pe malul drept, Păcălești, pe malul stâng.

Astfel, pe 13 octombrie 2008, se publica în Monitorul Oficial legea privind înființarea satului Păcălești. „În urma reorganizării, comuna Drăgănești are în componență satele: Drăgănești, Belejeni, Grădinari, Livada Beiușului, Mizieș, Păcălești, Păntășești, Șebiș, Talpe și Țigăneștii de Beiuș”, se arată în actul semnat de președintele Camerei Deputaților de atunci, Bogdan Olteanu, și de președintele Senatului, Doru Ioan Tărăcilă.

Solicitarea păcăleștenilor a avut un opozant puternic în persoana senatorului Ion Iliescu. Acesta a cerut „un nume normal și onorabil”. Adrian Păunescu a supralicitat și a propus ca România să-și schimbe numele în Republica Păcălești, cu capitala în cătunul omonim.

Actualul primar al comunei Drăgănești, Ovidiu Banda, își amintește că predecesorul său, Bogdan Gheorghe (astăzi deputat PSD), a fost invitatul lui Florin Călinescu într-o emisiune tv, pentru a susține cauza Păcălești.

„Florin Călinescu, un tip șugubăț și plin de umor, a îmbrăcat toată povestea într-o formă foarte atractivă”, rememorează Banda.

Absolvent de medicină veterinară și de economie, primarul e căsătorit cu o păcăleșteancă: „În cazul acesta e greu de spus cine pe cine a păcălit”.

El spune că există și o poveste care asociază numele locuitorilor din Păcălești de comportamentul lor:

„Înainte de al doilea război mondial, lumea nu prea avea de lucru și se ocupa cu negoțul animalelor. Se spunea atunci să nu apelezi la oamenii din Păcălești, că sigur te vor traduce.

Dădeau un recital extraordinar, în care își prezentau marfa ca fiind cea mai bună. Una spuneau, alta cumpărai. Deci, te cam păcăleai cu păcăleștenii. În realitate, pot să spun că aici sunt oameni de omenie. Ne gândim să facem un brand al satului, să-i sărbătorim ziua pe 1 aprilie.„

Ovidiu Banda, primarul din Drăgănești (Bihor).

„Am încercat de dimineață să-l traduc pe un prieten, nu mi-a ieșit. Înainte se făceau farse mai elaborate, dar lumea parcă era mai liniștită, mai plină de umor, nu erau atâtea suspiciuni legate de ce s-ar putea ascunde în spatele unor gesturi nevinovate.” (Primarul Ovidiu Banda)

Banda s-a născut în anul primilor decreței, 1967, și e dezamăgit că, în „minunata lume nouă”, oamenii trebuie să plece din țara pentru a-și asigura un viitor muncind în Spania sau Italia: „Dramatic e că noi nu le putem asigura ceea ce trebuie aici.”

Dă vina pe birocrație.

„Satu Mare răspunde de zona noastră de nord-vest în ceea ce privește banii europeni și proiectele europene. Un metru cub de hârtie îți trebuie ca să faci un proiect. Sau doi metri cubi, și plimbări, și veniri. Nebunie! Nici nu știu cum fac față acolo, au dosare până-n tavan. E foarte stufos totul. Se spune că nu se accesează fonduri, dar, la ce cerințe sunt, e nebunie curată.

Trebuie reorganizat sistemul administrativ. Sunt cerințe, dar ar trebui simplificate. S-ar putea face mai simplu, pe județe, pe regiuni din județ, și simplificată hârțogăraia. Apoi hârtiile să fie verificate de către cei abilitați, să nu mai apară atâtea chestii legate de corupție. Acum nu mai face nimeni nimic, toată lumea se teme să semneze orice, e o brambureală totală.”

*

Primarul ne conduce până la Păcălești. La intrarea în sat, ne asigură că drumul prost e în reabilitare. Țara întreagă e în reabilitare. Atât că va mai dura.

În Păcălești trăiesc 60 de familii, 183 de oameni. Cu mașina, străbați satul de la un capăt la celălalt în vreo 50 de secunde.

Casele au două numere, pe cel vechi și pe cel nou. Nu e nici un Păcală în Păcălești, dar avem, în schimb, mai multe familii cu numele de Boc.

Marțian Boc (67 de ani) ne deschide poarta casei sale, păzită de „cerberul” Pluș. Mărturisește că nu l-a interesat niciodată politica și nici nu va candida la primărie.

„Am considerat mereu că politica e un joc murdar. Intri cu ideile tale și ieși cu ale altora. Dacă tot ați venit în Păcălești, aflați că noi suntem cei mereu păcăliți. Ne păcălesc mai mult cei care ne conduc. Aici, în zonă, numele Boc e foarte răspândit. Până la Pietroasa, ultimul sat din Bihor, este numele Boc. Dincolo, peste Padiș, unde e județul Cluj, apare iarăși Boc”, spune Marțian Boc.

A fost tehnician proiectant la Întreprinderea Mecanică din orașul care se nume Dr. Petru Groza (astăzi, Ștei). Acum vrea să scrie o monografie a Păcăleștiului. Are totul notat, scris de mână, și ne invită la o lecție de istorie a locului.

Prima atestare documentară a satului Păcălești datează din 1581, când în fruntea satului era cneaz Lupaș Păcală. Prin adăugarea sufixului –ești la numele de familie al cneazului Păcală a luat naștere denumirea de Păcălești.

Dacă, la început, casele au fost construite în jurul proprietarului de pământ, după 1722, în urma legilor impuse de Imperiul Habsburgic, satul a fost grupat: gospodarii și-au strămutat casele și acareturile în vatra satului, stabilită prin planurile emise de oficialități. Neavând biserică, locuitorii din Păcălești au frecventat mult timp biserica ortodoxă din Șebiș.

Oamenii au vrut să aibă școală. În august 1886, Episcopia Ortodoxă a Aradului a cumpărat un teren pentru o școală și o biserică. Dar tot felul de probleme legate de populație și de conducătorii vremii au întârziat construcția.

Școala a fost gata în 1913 și a ținut până-n 2008, când a fost închisă din lipsă de elevi. Acum, puținii copii din Păcălești învață la Drăgănești sau Beiuș.

În 4 iulie 1999 s-a pus piatra de temelie a lăcașului de închinăciune din Păcălești, printr-o slujbă săvârșită de episcopul Ioan Mihălțan al Oradiei. Biserica a fost sfințită 10 ani mai târziu, în 29 iunie 2009, și are hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Marțian Boc ne învață și cum a ajuns 1 aprilie să fie ziua păcălelilor.

„Introducerea calendarului gregorian, în secolul 16, a mutat Anul Nou de pe 1 aprilie pe 1 ianuarie. Astfel, un timp s-a păstrat obiceiul ca de 1 aprilie să se trimită apropiaților felicitări de Anul Nou. La francezi, cel păcălit purta numele de poisson d’avril – pește de aprilie”, spune Boc.

Ne povestește despre Ziua Cucului, din Scoția, despre Ziua Păpușilor, de la japonezi, unde cei mici primesc în dar păpuși, dar și despre „nătărăii” din Spania sau „bolunzii și proștii de aprilie din România”, epitete pentru cei care cad victime unor farse.

Biserica din Păcălești, sfințită în 2009.

Ne despărțim pe deplin edificați. Întorși în stradă, o femeie ne claxonează voios din șaua unei biciclete: „Nici nu știam că e 1 aprilie dacă nu apăreați voi!”.

Un cetățean ușor turmentat îi ține isonul. Ne mărturisește că păcălește încă de dimineață și că șprițul e o farsă în sine. Spune că unii consăteni nu-i înțeleg umorul, pentru că nu-s așa de umblați ca el, care are rude la Timișoara și Oradea.

„Ăștia-s mai, cum să zic eu, mai încuiați, așa. Io păcălesc încă de dimineață. Mai câte o bere. Acum am treabă, merg să sap o grădină. Primului om pe care l-am văzut azi i-am spus că are șireturile dezlegate. Am mai oprit o mașină și i-am zis că are roțile dezumflate. Păcălești! Vezi palma asta? Ăsta-i Păcălești, un sat cât palma asta!”.

În palma omului, bătăturile ascund orice detaliu despre viitorul lui.

Ne arată în schimb locuința fostei educatoare Minerva Boc, care are un atelier de țesut.

„Asta-i ziua păcălelilor, de-asta ați venit!”, zice femeia, și ne arată războiul la care lucrează, vechi de 60 de ani. Are încă unul, în podul casei, de 120 de ani.

„Nu mă pozați, că-s urâtă și bătrână”, continuă Minerva. Face diverse obiecte de artizanat, de la costume populare și fețe de masă, la „ștergări”.

A învățat meșteșugul de la bunica ei și, de 10 ani, și-a transformat pasiunea într-o mică afacere.

„Merg la expoziții, onorez comenzi de la ansambluri folclorice care vor să învie tradiția. Lucrez cu foarte mare drag. Am mers la Békéscsaba, o săptămână, la o expoziție. S-a adunat lumea ca la urs în jurul standului meu, a fost incredibil de frumos. Când m-am apucat, mai bârfea lumea: Ce bai are Minerva, ce bai are că o pus război? O înnebunit Minerva? Cine mai țese? Nu mai țese nimeni…„

Lucrează 6 ore pe zi. Pâna trăia mama ei, urca totul în mașină și mergea să-și expună costumele. Acum nu mai poate, trebuie să se ocupe și de gospodărie. Așteaptă Paștile pentru a-și exersa și tehnica de încondeiat ouă.

Câteva „căși” mai încolo, pe o bancă, sprijinit în băț, stă și cugetă nea Vasile (75 de ani). A fost șofer și ne spune că e maestru în a păcăli moartea, care nu s-ar complica cu oameni cu o pensie atât de mică.

„Când eram tânăr mai păcăleam muierile, dar acum ce să mai păcălesc? Viața a fost grea, dar putea fi și mai grea. Nu ne putem plânge. Pensia-i mică, dar bine că vine și aia, acasă, cum vine. Io numa din pălmi mi-am făcut totul. N-am primit nici un ștergar de la părinți, că eram mulți, șapte frați. Singur mi-am făcut casă, că nici muierea n-avea nimic, că erau și ei cinci copii.”

Victor Boloca (48 de ani) e din Păntășești, un sat vecin. A venit cu tractorul să-și ajute un prieten la muncă. În tinerețe a fost șofer – „făceam de două ori Bucureștiul”, apoi a muncit 10 ani în Italia, ca sondor. S-a întors acasă ca să lucreze pământurile rămase de la părinți.

„Era păcat să se distrugă. E ceva aici, o legătură cu locul ăsta. Nu-mi plăcea nici furnicarul din București. Preferam oricând să dorm aici, în vale undeva, decât prin vreun hotel din Capitală. În Italia erau bani frumoși, dar m-am întors pentru că-mi lipsea libertatea. Aici mă simt liber”, spune Victor Boloca.

Privește în zare, spre platforma suedezilor Micula.

„Stați liniștiți, că nu dau la muncitori. Tăt la directori, 40 de milioane, și ăia mai fură de 50. La muncitori îi dă șeptie milioane și, dacă-l prinde cu o sticlă de suc, îl lichidează.

De când m-am întors în țară, mi-am dat seama că tot ceaușiștii ne comandă și amu, așa văd io. Asta-i țara noastră, n-ai ce-i face. Tre’ să sari la cap să le dai, ce să facem! Dacă ai o idee și n-ai pe nimeni sus, e degeaba. Tre’ să le dai lor juma de bani. Mergem înainte.”

Tovarășul lui Victor se amestecă în discuție. Are în mână o sticlă de vin roșu. Ne invită la un pahar. „Ăsta-i natural, nu găsești la crâșmă așa ceva”.

Refuzăm cu părere de rău. Omul s-a născut în Păcălești. Cultivă orz, grâu, porumb, mazăre și triticale pentru animale. E scandalizat că a ajuns să vândă kilogramul de carne de porc cu numai 4 lei și că toată munca lui pare în zadar.

„Nu mai avem timp de păcălele. S-o schimbat lumea, viața. Trăim de pe o zi pe alta, muncind ca sclavii pământul. Că guvernanții ăștia nu vin să ia de la noi grâul și nici animalele. Vin intermediarii și ne dau un preț de nimic, parcă vor să ne desființeze cu totul.

Păi subvenția pentru animale ne-o dă după 25, pe cea de anul trecut. Îi doare-n paișpe pe guvernanții ăștia. Numa când tre să-i votezi, atunci vin la noi. Țara lui Papură Vodă!

La Guvern, majoritatea îs de pe vremea lui nea Nicu, niște securiști, tăt ăia o rămas. Amu suntem cu tehnocrații. Om fi noi țărani, da’ ne prindem că și ăștia-s conduși din spate.

Știi care-i treaba la români? Nu suntem uniți. Pe bună dreptate zic toți despre noi că suntem țigani.

Rezistăm până mai putem. Uite, nea Vasile, acolo! Nu mai poate. Așa și noi, o să muncim pământurile astea până n-o să mai putem și după aia vin alții din urmă și tot așa. Asta-i viața, ca o roată, se învârtește… Sper să ajung la pensie, dar nu știu, în ritmul ista… 1 aprilie? Păi în fiecare zi e 1 aprilie.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€