Opinie. Portretul unui votant Georgescu. Unul dintre cei mai buni profesori de-ai mei din liceu a votat cu un extremist

Laura Popa

Redactor Șef

Am terminat în urmă cu mai bine de zece ani un liceu din Brașov, într-o generație în care clasa a IX-a de filologie nu avea niciun băiat, doar fete. M-am chinuit cu matematica și științele exacte doi ani, până au fost scoase din programă. Spre norocul meu, însă, am avut parte de un profesor de fizică mai mult decât înțelegător, răbdător și dornic să le învețe și pe „fetele de la filo” cum e cu principiul dinamicii sau vectorii. 

Chiar dacă m-am prins târziu că eticheta de „fete de la filo” ne punea pe-o treaptă inferioară în raport cu elevii buni ai liceului, cei de la profilul real, dacă știu o boabă de fizică, de la el știu. 

„Cred că nicio postare nu m-a întristat atât de tare”, îmi spune o prietenă și-mi trimite un link de Facebook. Mesajul care-mi apare în față este „votăm familia tradițională, votăm Călin Georgescu” și-i aparține celui pe care-l am în memorie drept cel mai bun profesor de-ai mei din liceu. Mă uit mai departe. Toate postările din noiembrie și până-n prezent sunt despre și în favoarea lui Călin Georgescu. 

Primul meu gând e că poate i-a spart cineva contul de Facebook. Al doilea, să vorbesc direct cu el. Își aduce aminte de mine, îmi spune „jurnalista” și pare că se bucură că ne auzim, e chiar jovial. 

Mă întreabă direct, de la început, dacă m-am căsătorit și dacă am făcut copii. „Încă nu, domn’ profesor, dar la cum se anunță vremurile nici nu mă pot gândi la asta.” Mai schimbăm câteva cuvinte și prind curaj să-i spun de ce l-am sunat: „cum de-l susțineți pe Călin Georgescu?” 

Pe tonul domol pe care mi-l amintesc de la orele de fizică, mă întreabă dacă am văzut materialele originale în care Călin Georgescu își expune valorile și crezul politic sau „doar ce dau televiziunile parțial”. E important să fac diferența între cele două, pentru că ce trăim acum, îmi explică profesorul, este o „luptă între un punct de vedere și manipularea opiniei publice cu privire la punctele de vedere ale candidatului respectiv.” 

Vorbim de presă și de jurnaliștii care n-au acces direct la Călin Georgescu, mă plâng eu din postura de jurnalistă. Dar jurnaliștii au aruncat tot felul de idei trunchiate despre candidat, vine imediat răspunsul, precum faptul că ar fi pro mișcarea legionară sau pro Putin, „lucruri care nu pot fi compatibile într-un singur om.”

Tonul liniștit se schimbă odată ce în discuție apare Rusia. Urmează un du-te-vino de replici, după ce îi amintesc că Georgescu este cel care „a declarat că Putin este un lider”, nu altcineva. Îmi răspunde cu „declarația e scoasă din context” și „oricum e din 2018, când Rusia nu avea război cu nimeni și percepțiile se mai schimbă în atât timp.” Când îi spun că, totuși, declarațiile erau făcute la doar patru ani după ce Rusia lui Putin anexase militar Crimeea, aud un „da, dar…” 

„Domn’ profesor, dar prin ce v-a convins Călin Georgescu să-l votați?”, îl întreb pentru a pune capăt luptei de necâștigat cu păreri care se termină în „da, dar” sau „nu ai citit/nu știai asta, corect?” „Faptul că este un om politic veritabil” descopăr că a cântărit cel mai puternic în decizia fostului meu profesor de a-l vota pe Călin Georgescu. „Prin ce v-a dovedit asta?”, îl întreb. Răspunsul imediat: „Îi cunoști cariera?” 

Îmi zice de ONU, de experiența cu probleme de mediu, de agricultură. De tot ce, teoretic, l-ar putea recomanda pe candidatul Georgescu. Încerc să introduc în discuție descoperirile presei despre minciunile din CV-ul său, însă simt că vorbesc singură: „Nu știu ce să zic, te sfătuiesc să te documentezi, capcana e mare.” 

Adaugă și că-i place la Georgescu faptul că „vorbește mereu să fie pus poporul român pe primul loc”. Că sunt mulți politicieni care spun asta doar pentru că dă bine, dar la ei îți dai seama imediat că e păcăleală. 

„Prin felul în care vorbește, prin felul în care își transmite mesajul, îmi dă foarte multă încredere. Și eu cred că viralizarea asta pe TikTok nu s-a datorat, așa cum mulți cred, banilor investiți în mesaj, ci mesajului în sine”, îmi spune ca o concluzie. 

Când vine vorba de lipsa transparenței privind sursa banilor folosiți în campanie sau despre cum jurnaliștii de la Snoop au arătat că anumite publicații și influenceri, plătiți cu bani rusești, au ajuns să contribuie la propaganda pro Georgescu, îmi răspunde pe un ton de parcă el ar ști ceva eu nu știu:  

Mai visează Europa mașini electrice? Realitatea din spatele „asaltului” de mașini chinezești și „iresponsabilității” Green Deal

Abandonarea măsurării „înverzirii” transportului auto în primul rând în funcție de emisiile de CO2 și înlocuirea acestui sistem cu unul care bonifică producătorii cu amprentă de mediu și socială pozitivă și penalizează companiile care nu respectă normele - asta ar putea reprezenta o soluție pentru protejarea și chiar promovarea industriei auto europene, dar și a protejării mediului, indiferent că atingem sau nu 100% EV în 2035.

București: orașul în care fiecare parchează unde poate, dar plătește doar cine vrea

În timp ce unii plătesc fiecare oră de parcare, alți șoferi parchează direct pe trotuar, gratuit, luând în același timp și din spațiul pietonilor. În timp ce multe din locurile albastre stau goale, trotuarele și strada sunt pline de mașini parcate neregulamentar, fără a fi sancționate. Este o situație profund inechitabilă, care îi recompensează pe cei care încalcă legea, în timp ce restul au numai de pierdut. 

Tot poveste ar fi și ieșirea din NATO și UE, mai ales că președintele nu are puterea asta. O poveste de groază cum n-ar putea scrie nici Stephen King, mă gândesc fără să vreau. 

Asta le-ar spune tuturor celor care se tem de o posibilă victorie a lui Georgescu la prezidențiale: să citească Constituția, acolo scrie clar că șeful statului nu poate face asta de unul singur. Și oricum, de ce „să stăm în NATO dacă nu primim garanții de securitate suficiente și dacă stăm în genunchi?”, mă întreabă. Retorică pe care o folosește și Călin Georgescu atunci când încearcă să se apere de ideea pe care tot el a făcut-o publică, într-un interviu la TVR 3, că ar scoate România din NATO. 

În clasa a IX-a am fost doar fete în liceu. 27 într-o singură clasă. Spre deosebire de profesorul de chimie în fața căruia niciuna dintre noi nu ridica privirea, profesorul de fizică avea un mod aparte de-a preda. Era ok să nu înțelegi din prima, că-ți mai explica și-a doua oară. Sau te îndemna să pui întrebări, să nu-ți fie rușine că nu înțelegi. Ce conta cu adevărat era să vrei să afli. 

Ca femeie și elevă căreia i-a predat, îl întreb ce părere are despre poziția lui Călin Georgescu privind femeia, despre care spune că n-ar putea să se afle la conducerea unei țări, pentru că rolul ei în societate e altul. Îl surprinde faptul că n-am observat singură că, de fapt, răspunsul respectiv făcea referire, de fapt, doar la contracandidata Elena Lasconi. Nicidecum la toate femeile.

„Atunci ideea că feminismul este o mizerie la cine se referea?”, îl întreb imediat. Cu imaginea „celui mai bune profesor” în minte nu mă așteptam la răspunsul pe care l-am primit. 

„Feminismul așa cum este prezentat în prezent, da. Pentru că scoate femeia din rolul tradițional, ca o contraparte a bărbatului, și o pune în egalitate nefirească cu bărbatul. Pentru că femeia nu este egală cu bărbatul, se vede clar că nu suntem egali, dar nu suntem nici superiori, nici inferiori. Suntem polar opuși. Dar nu putem fi egali în ceea ce privesc rolurile sociale sau rolurile în familie”.  

În discursul său de „votant suveranist” se disting tușe groase de antivaccinism, „plandemie”, gândire tradițională și patriarhală cu privire la rolurile de gen și înverșunare în fața mișcării Rezist care a manipulat tinerii și i-a scos în stradă pe banii lui Soroș. Răbdarea cu care explica chestiuni de fizică s-a transformat într-un perete de „da, dar….”, „nu știai asta”, „e scos din context”, „nu vrem să mai stăm în genunchi” sau „e poveste”, care nu poate fi penetrat de niciun cuvânt, oricât de rațional sau emoțional ar fi el. 

Au trecut mai bine de zece ani de când l-am văzut ultima oară. Coincidența a făcut să fie și el în școală la reuniune și să apuc să-l văd. A îmbătrânit și pare mai fragil decât mi-l aminteam. Nici părul alb nu mi-e cunoscut. Păstrează însă aceeași atitudine jovială și curioasă care m-a ajutat să-l recunosc pe cel care, cândva, îmi fusese cel mai drag profesor. 

Profesorul meu de fizică nu mai e cel de clasă și nici măcar cel de la reuniunea de 10 ani. Astăzi este un votant dezamăgit de România. Își pune speranțele în omul mesianic de la care așteaptă schimbarea, măcar în sistemul de educație în care activează de mai bine de 30 de ani. „E un om în care am încredere. Profesionist, din ce l-am văzut. Hai să-i schimbăm, de ce nu?” 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€