Opinie. Ministerul Sănătății și informațiile de interes public: 103 zile de așteptare pentru nimic

Laura Popa

Reporter

„Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public (...) constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice (...).”

Sună bine, nu-i așa? Acces liber și neîngrădit la orice informație de interes public. Să fie oare modul în care sunt pregătiți medicii din unitățile de primiri urgențe să acorde ajutor victimelor unui viol informație de interes public?

E oare informație de interes public modul în care vrea ministerul Sănătății să organizeze intervenția în cele câteva centre dedicate victimelor violenței sexuale? 

Ați vrea să știți ce programe de reducere a obezității infantile derulează ministerul Sănătății și de ce bugete beneficiază ele? Sau poate câte mame nasc, în fiecare an, prin cezariană în spitalele de stat din țară? 

Da, și eu și alți colegi de la PressOne am vrut un răspuns la întrebările de mai sus. Pentru că toate reprezintă informații de interes public. Care dacă nu sunt există la un click distanță, măcar să fie furnizate atunci când noi, jurnaliștii, le cerem pentru articolele la care lucrăm. După cum legea din 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public spune că se poate. 

Cum stă treaba în realitate? 

Prost spre „hai că răspund când îmi amintesc, cum îmi amintesc”. Cel puțin așa pare că merg lucrurile la ministerul Sănătății. Asemenea unui pește în apă, departamentul de comunicare al ministerului alunecă cu grație fix pe lângă informațiile publice pe care ar trebui să le furnizeze jurnaliștilor. Și să vorbim punctual. 

Pe data de 5 iunie 2024 am trimis o solicitare în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes către ministerul Sănătății pentru a cere o copie în format electronic a unui document. Încercam să aflu, pentru un articol la care lucram, cum sunt pregătiți medicii din unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din România să intervină atunci când la camera de gardă se prezintă o victimă a unui viol. 

Legea 544 spune că autoritatea publică de la care ceri informații are 10 zile timp să-ți răspundă. Dacă solicitarea e complexă, termenul se poate extinde la 30 de zile, dar doar cu condiția de a fi informat de prelungire. Și e vorba de zile calendaristice, nu lucrătoare. 

Solicitarea în care ceream doar o copie electronică a unui document a plecat către minister la data de 5 iunie 2024. Pe 13 iunie eram informată că „durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, iar răspunsul va fi comunicat în maxim 30 de zile.” 

30 de zile pentru un drag and drop într-o fereastră de e-mail a unui document pdf?! Ok, asta e, aștept. Doar că a trebuit să aștept 83 de zile. De aproape 3 ori mai mult decât termenul legal. 

„Patriarhia nu a dat binecuvântare”. Dan Puric, Piperea și alți extremiști români n-au reușit să strângă semnături pentru redefinirea constituțională a familiei și plata cash

PressOne a cerut explicații de la fiecare asociație din Coaliția pentru Constituție, Familie și Libertate cu privire la eșecul strângerii celor 500.000 de semnături necesare pentru redefinirea familiei și introducerea plății cash în Constituție.

Trump după o lună la Câmpulung. De ce nu aș mai vota USR: cu Lasconi și Năsui, partidul pune cruce proiectului „vrem o țară ca afară”

În ultimii 5 ani, vocile progresiste au dispărut aproape complet din Uniunea Salvați România. Cu Elena Lasconi și Claudiu Năsui la cârmă, USR devine tot mai populist și pare că vrea să fure procente de la George Simion sau Diana Șoșoacă.

Măcar de-ar fi meritat așteptare, iar răspunsul întârziat să mă fi ajutat în ancheta la care lucrăm. Dar n-a fost să fie. Răspunsul a fost să mă duc să caut informația la altă instituție.

În aceeași lună, pe 13 iunie, am revenit la ministerul Sănătății cu o nouă solicitare de informații de interes public. De data asta cu mai multe întrebări legate de stadiul unui ordin comun între ministerul Sănătății și ministerul Familiei prin care ar fi urmat să fie aprobată o metodologiei unitară de funcționare a centrelor pentru victimele violenței sexuale.

În ceea ce deja se poate numi stil caracteristic, ministerul Sănătății mă informează, din nou, că voi primi răspunsul în 30 de zile. 

„Ce pregătire au urmat cadrele medicale care acționează la nivelul centrelor de intervenție pentru victimele violenței sexuale?”

„În baza cărui protocol/ghid din cadrul sistemului de sănătate acționează cadrele medicale atunci când intră în contact cu victime majore ale violenței de gen?”„Care este orizontul de timp avut în vedere de instituție pentru aprobarea ordinului”, toate erau întrebări la care așteptam un răspuns de la ministerul Sănătății. 

Atât i-a luat ministerului să-mi spună, în corpul unui e-mail, că „structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății au fost formulate „propuneri și observații”, sens în care, în data de 23 iulie 2024, a fost transmis răspuns inițiatorului proiectului de act normativ, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”. Nicio informație în plus, nicio lămurire cu privire la restul întrebărilor mele. 

Din nou, 103 zile, mai bine de trei luni, pentru nimic. În tot timpul acesta, în medie, în fiecare zi au fost înregistrate cinci victime ale violului. Despre care nu știm oficial cum au fost tratate când au ajuns la spital. Sau cine poate fi tras la răspundere dacă victimele n-au primit ajutor. 

Reclamația administrativă adresată conducerii instituției pare să împingă totuși ministerul Sănătății să răspundă solicitărilor. De exemplu, după ce a așteptat 43 de zile să primească un răspuns, o colegă a depus o reclamație administrativă pentru refuzul tacit al ministerului de a răspunde, iar 14 zile mai târziu a primit informațiile publice pe care  le-a cerut. Însă asta presupune un efort în plus, un efort care rupe jurnalistul de la munca pe care ar trebui să o facă doar pentru că o autoritate nu funcționează decât sub „amenințare”.

Pentru un jurnalist, legea 544/2001 este principalul instrument de lucru. Trimitem, lunar, zeci de astfel de solicitări pentru articolele la care lucrăm. Asta pentru că digitalizarea sistemului de informații publice a început, dar nu știm unde s-a oprit. Nu putem astăzi să scriem un articol folosindu-ne doar de date deschise, pentru că, într-o proporție covârșitoare, ele nu există. 

Astfel, pe lângă faptul că statul român nu știe sau nu vrea să colecteze date, nici la capitolul comunicarea celor puține pe care le are nu stă mai bine. Când „dă norocul” peste tine și ceri, totuși, informații pe care statul le are, te trezești prins într-un joc al răbdării, din care doar  interesul public iese mereu pe minus. 

Și la momentul la care scriu acest text aștept un răspuns la o solicitare de informații trimisă către ministerul Sănătății. Întrebare: voi aștepta mai mult sau mai puțin de 103 zile? 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€