Omul care a pus la bătaie 11.000 de inimi

O legendă vie a medicinei se plimbă pe coridoarele Casei Poporului într-o zi cu burniță rece, la sfârșit de august. Stephen Westaby a ținut în palme 11.000 de inimi și este unul dintre cei mai buni chirurgi din lume.

În sala „Alexandru Ioan Cuza” din Palatul Parlamentului, zeci de viitori medici îi sorb cuvintele.

„Am vrut să găsesc alternativă la transplantul
de inimă. Despre asta e povestea mea”

Stephen Westaby (69 de ani) s-a născut într-un orășel industrial din Anglia. A fost un puști timid cu înclinații artistice care își petrecea zilele schițând desene și pictând după îndrumările bunicului.

Televizorul color nu apăruse încă, așa că, în primul film documentar despre operațiile cardiovasculare pe care l-a văzut la aparatul alb-negru cumpărat de părinți, nici nu a distins culoarea reală a inimii de pe ecran. Imaginile l-au urmărit însă ani mai târziu, după moartea bunicului bolnav de inimă.

„În 1955, părinții mei au cumpărat un televizor alb-negru și acolo am văzut un program, «Life in your hands», unde americanii învățau să facă chirurgie cardiacă.

Credeam că așa îmi pot salva bunicul. Nu s-a întâmplat asta, dar așa m-am decis să găsesc soluția pentru insuficiență cardiacă. Cu insuficiență cardiacă, rămâi fără respirație la cel mai mic efort.

Transplanturile pot trata mai puțin de 1% din pacienții care au nevoie. Ce am vrut eu a fost să găsesc alternativă la transplantul de inimă. Despre asta este povestea mea”, le povestește Stephen Westaby studenților veniți la Palatul Parlamentului.

Puștiul din orașul Scunthorpe s-a născut ambidextru: desena și picta la fel de bine atât cu stânga, cât și cu dreapta.

„Bunicul meu m-a învățat să desenez și să pictez, iar eu am fost foarte norocos pentru că sunt ambidextru. Oamenii ambidextri sunt ciudați. Și cred că și eu sunt un pic ciudat.” (Stephen Westaby, în interviul acordat PressOne)

Copil fiind, s-a gândit că bunicul său ar fi avut nevoie de o inimă artificială ca să supraviețuiască.

Gândul l-a purtat, ani mai târziu, către meseria de medic, iar specializarea pe care și-a ales-o a fost chirurgia cardiovasculară.

Până atunci, însă, la fel ca unii dintre tinerii care îl urmăresc astăzi cu sufletul la gură, a avut de înfruntat blocajele propriei sale personalități.

Cum a ajuns Westaby, dintr-o fire timidă și introvertită, un rockstar al chirurgiei mondiale?

„După lovitura la cap am devenit
o persoană total diferită”

„A head injury” (o lovitură la cap), le spune el studenților. Nu este o metaforă: Stephen Westaby atribuie, printre altele, succesul său unei lovituri năprasnice.

„Într-o zi de iarnă foarte rece, pe când eram student la Medicină, jucam rugby și am primit o lovitură care m-a doborât. Am rămas inconștient, cu fața într-o băltoacă. A fost, cred, o traumă combinată cu hipoxie. Am fost în spital o perioadă îndelungată.

După aceea, din punct de vedere intelectual nu am fost diferit, dar am observat schimbări de personalitate.

Eu am crescut într-un mediu mai puțin privilegiat, așa că înainte eram destul de timid și de retras. După lovitura la cap am devenit căpitan al echipei de rugby, am primit Premiul Studentul Anului, am avut o bursă în Statele Unite…

Devenisem o persoană total diferită, dar nu în felul în care unii oameni se schimbă în rău. Pur și simplu, m-am schimbat în bine”, explică, pentru PressOne, Stephen Westaby.

Încrederea în propriile puteri, spune el, este o condiție sine qua non a oricărui chirurg: trebuie să te simți destul de tare încât, dacă un pacient îți moare pe masa de operație, să îți limpezești mintea și să treci la următorul caz.

Westaby spune că așa ceva echivalează cu psihopatia. „Suntem psihopați”, le spune el studenților.

„Am făcut asta întreaga mea carieră. A trebuit să ies și să le spun familiilor, părinților că persoana iubită tocmai a murit, iar apoi să mă întorc în sala de operații, să mă detașez de tot și să o iau de la capăt. Deci, a avea o personalitate de psihopat este un lucru valoros. Și, dacă te uiți la chirurgii din spitalele de top comparativ cu cei din spitalele mediocre, cei din spitalele de top au scoruri mai mari pe scara psihopatiei.”  (Stephen Westaby, în interviul acordat PressOne)

Cu ani buni înainte de a intra singur în sala de operație pentru prima sa intervenție chirurgicală, adolescentul Westaby s-a angajat ca portar la spitalul din orașul său natal.

Mărturia apare în volumul său de memorii publicat la începutul acestui an în Marea Britanie de Editura HarperCollins, Fragile Lives, devenit între timp bestseller.

În volum, Westaby povestește cum, odată angajat portar la spital, a negociat și rolul de ușier al sălii de operație, ca să poată vedea intervențiile cu ochii lui. Dacă la început chirurgii l-au ignorat, în cele din urmă i-au făcut hatârul.

Totuși, prima sa operație a fost „un dezastru”, spune el în interviul pentru PressOne.

„Prima dată când am fost trimis să deschid un stern eram foarte tânăr, lucram la The Royal Brompton Hospital. Nu mai făcusem alte operații, cu excepția unei apendictomii ca student. 

Am fost trimis să efectuez o procedură tehnică, dar sternotomul pe care l-am folosit la deschiderea sternului s-a înfipt în ventriculul drept. Deci, eram un chirurg complet neexperimentat care avea în față o hemoragie catastrofală.”

Westaby își amintește că, atunci, la vârsta de 25 de ani, a avut totuși puterea să își cântărească opțiunile.

„Aveam două opțiuni – fie mă blocam și le ziceam:  «Aduceți pe altcineva să rezolve treaba asta», fie o făceam de unul singur. Cu ajutorul unei asistente foarte bune care îmi era alături, am mers mai departe.”

Pacienta – o femeie în vârstă – a ieșit cu bine din operație, iar Westaby a descoperit că mâinile care țineau pensula pot salva vieți.

„Am detestat moartea”

În cariera sa de patru decenii, Stephen Westaby a încercat constant să găsească trucuri ca să păcălească moartea.

Pe măsură ce tehnica sa era tot mai rafinată, iar el devenea tot mai priceput, cazurile pe care și le-a asumat au ajuns să fie cele fără speranță: oamenii cei mai bolnavi, bebelușii născuți prematur, vârstnicii pe care alții i-ar fi trimis acasă ca să moară în pace.

Probabil cel mai cunoscut caz din cariera sa este cel al psihoterapeutului Peter Houghton (1938-2007), care a trăit aproape opt ani cu o inimă artificială implantată de Westaby și de echipa acestuia.

Cei opt ani au reprezentat un record mondial – cea mai lungă perioadă de timp în care o persoană a supraviețuit cu o inimă artificială, dar și cel mai îndelungat interval de timp în care dispozitivul a funcționat.

Pentru această reușită, Houghton și „inima bionică” au ajuns în Cartea Recordurilor.

În 2007, după moartea psihoterapeutului, cotidianul britanic The Guardian a publicat un necrolog în care autorul scria, printre altele:

„Houghton a fost ales pentru acest tratament de pionierat pentru că era prea în vârstă și prea bolnav pentru a beneficia de transplant, iar medicii săi au considerat că experiența sa profesională – consilierea bolnavilor aflați în pragul morții – îl făcea conștient, într-o manieră unică, de implicațiile etice și emoționale”.

În 2000, relata The Guardian, Houghton mai avea șase săptămâni de trăit – în dureri groaznice. Inima sa funcționa la numai 10% din capacitate.

Inima artificială Jarvik 7 era destinată mai ales celor care așteptau un transplant. Până atunci, nu fusese folosită niciodată în Marea Britanie.

Procedura avea între 30 și 50% șanse de succes, dar, cu Westaby ținând în mână bisturiul, operația a intrat în istoria medicinii, iar pacientul – în Cartea Recordurilor.

Într-o fotografie pe care Stephen Westaby le-o arată studenților la conferința sa din București, Houghton apare din profil, cu un cablu care pornește din dispozitivul implantat în piept și este atașat de craniu, în spatele urechii.

„Pacientul nu putea nici măcar să facă o plimbare în biroul meu, avea ulcere la picioare, buzele albastre, edem pulmonar.

I-am implantat dispozitivul cu un cablu atașat de cap – în stilul Frankenstein. De ce? Pentru că, intern, cablul infecta țesuturile. Această combinație a condus la o metodă nouă de a implanta dispozitivul evitând infecțiile.

Acest pacient a mai trăit opt ani – mai mult decât orice alt pacient cu un dispozitiv artificial.”

În perioada de șapte ani, cinci luni și cinci zile în care a trăit cu inima artificială, Houghton – consemnează același necrolog – a lansat o inițiativă caritabilă, Heart Research UK, a mers peste 140 de kilometri pentru a strânge banii destinați proiectului, a scris două cărți, a ținut discursuri, a escaladat Alpii și a călătorit în Statele Unite.

Povestea lui Houghton pare să fie un miracol, dar medicul care l-a operat spune că nu crede în minuni.

Și totuși…

„Nu cred în miracole, dar cred că în unele cazuri, când am salvat oameni în ciuda rațiunii, a fost Cineva acolo. Nu știu cine sau ce, dar cu siguranță am fost ajutat. Toți pacienții au fost ajutați.” (Stephen Westaby, în interviul acordat PressOne)

În timpul în care Houghton se bucura de viață, Westaby a revenit în sala de operație, iar și iar.

Lupta sa cu moartea – sau, cum spune la un moment dat în memoriile sale, acest „tango argentinian” macabru – căpăta semnificație mai ales când opera copii.

„Când repari inima unui copil, îi oferi o viață întreagă – fie că sunt 20 de ani, fie că sunt 70 de ani. Este o satisfacție foarte mare”, spune Westaby pentru PressOne.

Cazul micuței Kirstie, care era doar un bebeluș când a fost operată de Westaby, a fost amplu mediatizat în presa britanică și a avut inclusiv o apariție televizată la postul Sky News.

Astăzi, Kirstie, care până la vârsta de 6 luni suferise mai multe infarcturi, are 19 ani. Este o tânără frumoasă și, mai ales, sănătoasă.

„Nu contează că riști să îți pierzi slujba,
ci ca pacientul să nu moară”

Reușitele medicale ale lui Westaby nu au fost însă întotdeauna sprijinite de cei din jurul său. Medicul recunoaște că dorința sa de a depăși limitele medicinei, dar și dansul cu inevitabilul l-au adus de multe ori în pragul concedierii.

Își amintește cum, după ce a salvat o fetiță fără să aibă acordul conducerii spitalului, a fost amenințat că va rămâne fără slujbă.

Însă, după ce operația fetiței a reușit, directorul l-a chemat din nou în biroul lui: avea nevoie de ajutorul lui Westaby în cazul unui băiețel.

Jonglând cu bugetele, cu birocrația și cu ratele de deces, Westaby spune că, dacă vrei să faci performanță, trebuie să ai o gândire diferită și, mai ales, o încredere de nezdruncinat.

„Ca să faci operații pe inimă trebuie să ai încredere în tine. Dar vă spun un lucru: acum, în Marea Britanie, ratele de deces ale chirurgilor sunt publicate, iar asta are un efect profund negativ. În loc să pună pacientul pe primul loc, chirurgul pune propria carieră pe primul loc. Așa că, acum, pacienților foarte bolnavi care ar putea muri li se refuză operația.” (Stephen Westaby, în interviul acordat PressOne)

Westaby spune că publicarea acestor rate de deces este o prostie, iar din cauza ei au de suferit mai ales pacienții în stadiu terminal care, dacă ar beneficia de priceperea unui medic curajos cum a fost și el, poate că ar mai avea o speranță.

„Cei mai buni chirurgi, din motive evidente, tind să aibă cele mai ridicate rate de deces, pentru că încearcă să îi ajute pe cei mai bolnavi pacienți. Prin urmare, nu are sens să ai un tabel al ratelor de deces, pentru că cei mai buni vor fi mereu la coadă, iar asta lasă o impresie foarte proastă publicului.

Este foarte important să păstrezi informațiile ca să știi ce se întâmplă, iar dacă lucrurile merg prost, să recunoști asta și să faci ceva în această privință. Dar să numeri cadavre și să pui rezultatele în ziare este pur și simplu stupid”, afirmă Westaby pentru PressOne.

„Chiar am o teorie – un mod prin care sistemul de sănătate de fapt economisește bani. Pentru că cei mai bolnavi pacienți sunt internați la terapie intensivă pentru perioade îndelungate, dacă vrei să economisești resursele, încerci să influențezi chirurgii să nu-i trateze pe cei mai bolnavi pacienți. Medicina nu e despre asta, asta e politică!” (Stephen Westaby, în interviul acordat PressOne)

Supărat pe birocrația care lasă oamenii să moară, dar și pe bugetele restrânse, Westaby spune că a luptat cu toate astea în întreaga sa carieră, iar mare parte din activitatea sa a fost sprijinită din donații.

Pentru că nu s-a lăsat influențat de politicile vremelnice, ci a criticat constant sistemul de sănătate, a devenit în țara lui un inamic al autorităților – fapt care, în cele din urmă, nu îl deranjează. Pentru că roadele muncii sale se văd.

„Aceasta este inovația – depășirea barierelor. Trebuie să ai o gândire diferită ca să faci așa ceva când ți se zice: «Riști să fii concediat». Asta nu contează. Ceea ce contează este ca pacientul să nu moară. Vreau ca oamenii precum bunicul meu să trăiască. Aveți nevoie de perseverență. Dacă sunteți psihopați, ajută”, le transmite Westaby studenților la Medicină.

Peste cel mult 10 ani nu va mai fi nevoie
de transplant, prezice Westaby

Povestea chirurgului din Marea Britanie nu s-a încheiat nici astăzi, deși în prezent el nu mai operează.

Westaby lucrează acum în cercetare și ne spune că, în cel mult 10 ani, medicii vor putea repara inimile bolnave cu ajutorul celulelor stem – așadar, fără să mai fie nevoie de transplant.

„Este o revoluție. În loc să înlocuim inimile, fapt care vine la pachet cu imunosupresia, care include infecții, cancer și alte probleme, putem lua un dispozitiv de pe raft pentru a susține circulația și, apoi, celule pentru a vindeca țesutul. Cred că, în 5-10 ani, acesta va fi un tratament obișnuit.”

Mesajul său pentru studenții la Medicină, dar și pentru cei care se gândesc să îi urmeze calea – chirurgia cardiovasculară fiind una dintre specializările care se confruntă cu deficit de medici în multe țări din întreaga lume, inclusiv în România – este să nu renunțe.

„Așa cum a spus Winston Churchill: «Niciodată, niciodată, niciodată, nu te preda».”

„Have a head injury”

La finalul discursului din Parlament, Stephen Westaby este asaltat de studenți entuziaști, dornici să afle niște ponturi de la unul dintre cei care au scris istorie în medicină.

Tinerii provin din întreaga lume și fac parte din International Association of Student Surgical Societies (IASSS) – „divizia junior” a Societății Internaționale de Chirurgie. 

Anul acesta, simpozionul IASSS are loc la București, chiar în clădirea Palatului Parlamentului. Unii tineri atacă direct discuțiile tehnice, în vreme ce alții îi cer lui Westaby autograful și o dedicație pe prima pagină a cărții sale.

„Ai citit-o?”, o întreabă Westaby pe o studentă din România.

Ea răspunde mândră:

„Am citit-o și am și subliniat multe pasaje!”.

Un băiat mai timid iese din mulțime. Are și el o întrebare:

„Domnule profesor, ce să fac dacă sunt mai emotiv? Pot să fiu un chirurg bun?”.

Westaby îl bate pe umăr, părintește, apoi îi livrează o mostră de umor britanic:

„Have a head injury!”.

Băiatul pare buimăcit de răspuns, dar chirurgul se apropie de el și continuă, de această dată, pe un ton serios:

„Nu ai voie să ai emoții. Nicio emoție. Fii puternic!”.

Westaby povestește că se află pentru prima dată în România, iar peisajul care se zărește de pe balconul Casei Poporului îi amintește de Moscova și de Varșovia.

Vrea să vadă mai mult din România, așa că, din a doua zi a șederii sale, va merge într-o călătorie prin țară. Prima oprire – la Castelul Bran.

„Vreau să văd reședința lui Vlad Țepeș. Simt că ar fi fost genul meu de tip”, se amuză el.

Este doctor și în bioinginerie

Stephen Westaby este licențiat în biochimie (Universitatea din Londra, 1969), a fost Research Fellow al Universității din Alabama (1982) și are un doctorat în bioinginerie la Universitatea din Strathclyde, din Glasgow (Scoția).

În 2002, a fost desemnat Midlander of The Year în Marea Britanie – titlu care este acordat anual oamenilor care „au avut o contribuție extraordinară în dezvoltarea vieții sociale, sportive, politice sau culturale” a Regatului Unit.

În 2004, Westaby a primit Distincția Ray C. Fish de la Institutul Inimii din Texas.

Tot în 2004, a fost unul dintre chirurgii incluși în documentarul BBC „Your Life In Their Hands”. 

În 2016, el a încetat să opereze și s-a implicat în cercetare.

În 2017 și-a publicat volumul de memorii, inclus de The Sunday Times pe a doua poziție în topul celor mai bine vândute cărți din Marea Britanie. În prezent, cartea Fragile Lives este în curs de traducere în nouă limbi, inclusiv în coreeană.