O poveste de milioane

Valentin Șchiopu

Redactor

Mihai Stoica are 47 de ani și din 2011 lucrează în capitala Franței. Locuiește de 5 ani într-o garsonieră de 19 metri pătrați, la 25 de kilometri de centrul Parisului, în orășelul Marly-le-Roi.

E o cutie de chibrituri pe care o părăsește în fiecare dimineață la 6.30, pentru a-și petrece următoarele 10 ore în vâlvătaia traficului parizian.

În apropierea locuinței sale se află Castelul contelui de Monte-Cristo, construit în 1846 de arhitectul Hippolyte Durand, care acum e casa-muzeu a scriitorului Alexandre Dumas, tatăl.

Și Mihai este tatăl a două fetițe, Terezia și Ana, care au rămas cu mama lor în România, la Romos, un sat de lângă Orăștie.

Când omul ajunge acasă, pentru două zile, maximum trei, e întâmpinat cu desene făcute de fetele lui. În toate aceste desene apar patru oameni ținându-se de mână – mami, tati, Tere și Ana, cu mesajul: Bine ai venit acasă!

Mihai le colecționează și, când se întoarce în Franța, le înrămează. E comoara lui, dar și o galerie a tot atâtea despărțiri cu inima strânsă. Din lumea aceea, în care el e înfățișat ca un lord cu joben, transpare dorința de a avea o familie completă.

Realitatea îi oferă însă o absență dureroasă.

Ca să evite o confruntare directă, Mihai se afundă în muncă. E convins că așa își poate ajuta familia mult mai mult: câștigând banii pe care nu i-ar avea niciodată în țară.

E povestea a sute de mii de români plecați la muncă în Occident.

Sediul firmei pentru care lucrează Mihai Stoica e la un pas de Champs-Élysées. În vitrinele magazinelor de lux se oglindește o Românie la scară mică. Sunt și prinți ai micilor mașinațiuni, și cerșetori ce visează la mângâierea unei bancnote de 20 de euro.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Mihai a ales calea cea mai grea, munca cinstită. Îi salută, totuși, pe toți. Știe câte ceva din poveștile tuturor. Când vorbești limba de acasă nu te mai simți atât de singur.

Conversația lui e înviorătoare. Un bun cozeur, ar spune francezii. Zice că viața aranjează lucrurile de parcă ar avea un dezvoltat simț al umorului.

Iată o mostră.

În urmă cu vreo 12 ani, febra căutătorilor de aur ajunsese și în România. Cineva i-a convins pe Mihai și pe un prieten de-al lui că însuși contele de Monte-Cristo s-ar fi aflat în treabă pe niște coclauri de lângă Geoagiu Băi, peste Mureș, și că, mai mult, ar fi depozitat niște arginți la umbra unui stejar.

S-au înarmat cu cazmale și au trecut la fapte. S-au lăsat păgubași doar după 8 ore de zadarnice căutări.

Când se mai întâlnește cu amicul lui, cel cu care a săpat temeinic după comoara lui Monte-Cristo, se pun amândoi pe un râs nebun. Apoi îl pomenesc într-un mod nu foarte reverențios: „P… lui de conte!”

Altădată, Mihai a fost rugat să le ducă niște bani unor români plecați la muncă în Spania. Dintr-un motiv care-i scăpa, oamenii le cereau ajutor celor de acasă pentru că niște marocani le arătaseră o valiză plină cu dolari din hârtie colorată, pentru care exista o soluție specială de înălbire.

Soluția era, evident, foarte scumpă, banii – falși, iar înșelăciunea producea efecte dezastruoase pentru bieții naivi și pentru rudele lor care speraseră să se îmbogățească rapid.

*

Prima ieșire „afară” a lui Mihai s-a consumat în 1992. S-a dus în Iugoslavia alături de un tovarăș, un zidar poreclit Vopseauă. Mergeau zilnic într-o piață unde erau selectați, „ca-n filmele americane, cu camioneta”, de cei care aveau nevoie de zilieri la muncile agricole.

Au dormit trei săptămâni într-o casă fără geamuri, pe niște saltele. S-au ales cu puțini bani din cauza neșansei de a prinde vreme proastă.

La întoarcere, și-au ascuns „mărcile” într-un borcan cu dulceață. O cunoștință din Orăștie mergea cu mașina acasă, de la sârbi. Le-a spus că-i ia și pe ei, dar numai pentru 150 de mărci.

Au răspuns că sunt dispuși să dea o sută. Clara Schumann, de pe bancnota albastră, s-a oprit din cântat în gara din Timișoara. „Până aici ați plătit, drumurile noastre se despart acum”, le-a spus șoferul, deși destinația lor era comună.

Au stat o noapte în gară și au luat trenul de dimineață.

*

Mihai Stoica a fost angajat în România timp de 3 ani, la întreprinderea Chimica Orăștie: în prima fază, ca lăcătuș, apoi la o mașină de găurit în coordonate. Numărul de marcă al muncitorului Mihai Stoica era 3.999.

La începutul anilor 2000, a început să meargă regulat în Franța sau Germania, pentru a munci timp de câteva luni. Știa să facă de toate: construcții, amenajări interioare, orice.

Era un tip pe care te puteai baza. Nu se plângea niciodată. Îl mai încerca, din când în când, un sentiment de revoltă, dar și-l înăbușea cu o constatare pe jumătate amuzată: „Asta nu-i viață! E viață de câine!”.

Muncea trei luni afară, pentru un patron român cu arici la buzunare, care le făcea rost de viză, dar plătea prost.

„Făceam niște bani, apoi țuști acasă, până se gătau și ăia. Nu eram nici însurat, nici nimic, nici într-o parte, nici în alta. Apoi m-am căsătorit! 6 noiembrie 2004.”

Asta-i o altă poveste la care ține. În săptămâna de dinaintea nunții a plecat cu câțiva prieteni în Olanda, pentru a aduce mașini în țară. S-a întors, după un drum cu multe peripeții, cu numai câteva ore înainte de a se prezenta la starea civilă.

Vameșii au fost mai îngăduitori. „- O nuntă, ziceți? La cine? – La mine! Și sper să ajung, să nu mă fac de minunea minunilor.”

Mihai Stoica, unul dintre milioanele de români plecați la muncă în străinătate.

Din 2011, Mihai lucrează cu acte în regulă. E agent de maintenance et logistique la o firmă care închiriază apartamente în Paris.

„Bine, din maintenance s-a făcut cam permanence„, spune omul care se trezește înaintea gândacilor de bucătărie pentru a evita dopurile de circulație de la intrarea în Paris.

Când ajunge prea repede, mai doarme în mașină până se face ora 9. Programul său nu se încheie niciodată la ora 17, așa cum e prevăzut în contract, așa că, zilnic, prinde ambuteiajele în sens invers.

În tot răul, și-un bine: atunci dă telefoane acasă, pentru a-și auzi copiii și soția.

Circulă cu mașina personală, un Transporter cu numere de Hunedoara care e, de fapt, un atelier mobil. Lângă bancheta din spate se află, practic, un depozit pentru sculele sale.

Mihai își organizează traseul de pe străzile Parisului pentru a fi cât mai eficient, dar șefii îi dau mereu planul peste cap, cu cine știe ce urgență aflată la 10 kilometri distanță.

Înainte, folosea și un scuter, ca să răspundă mai ușor la nevoile clienților. După ce lăsa furgoneta și se urca pe mijlocul de transport cu două roți, părea în Mission Impossible.

Totul, ca să se miște mai repede și mai repede, într-o cursă contra-cronometru, și pentru a găsi mai ușor un loc de parcare. Recent însă, scuterul i-a fost furat.

După programul obișnuit, Mihai trece la extra-job. Sunt angajamente pe care și le ia ca să câștige un ban în plus. „În weekend dau meditații”, îi place să glumească.

Așadar, sâmbăta muncește de dimineață până seara ca să vopsească un gard, de exemplu. Iar duminica, uneori, își permite luxul de a face o tură cu bicicleta pe malul Senei.

L-am întrebat dacă se simte singur.

Mi-a răspuns că e mereu singur, dar că oboseala prevalează. Spune despre el că e un bricoleur de prima mână. Și nu în sensul acela pe care francezii îl folosesc pentru diletanți, bricoleur du dimanche…

Ca să-și alunge gândurile, se apucă și meșterește una-alta. Când i se face dor de casă își deschide o bere românească și își pregătește o „cină regală”, cu slănină și ceapă.

Încearcă să ajungă cât mai des în România. Înainte, reușea să vină o dată la două săptămâni. Vinerea, după serviciu, pleca imediat spre aeroportul din Beauvais și prindea zborul de seară.

Acasă-acasă, adică la Romos, ajungea pe la 3 noaptea. Sâmbăta, lucra în gospodărie, să lase lucrurile în ordine până la următoarea vizită, dar și la casa pe care și-a ridicat-o lângă cea părintească.

Merită?

„E o familie incompletă, oricum ai privi lucrurile. Știu că absența mea e esențială. Dar simt că de aici le pot ajuta mai mult decât de acolo, deși sunt convins că partea financiară nu o poate compensa pe cea afectivă. Legătura există mereu, vorbim la telefon, dar nu ne atingem, lipsește ceva. E ca în desenele fetelor, dar nu ne putem ține de mână.

Oriunde mergi în România, găsești oameni care tânjesc după alți oameni, care așteaptă pe cineva să se întoarcă de undeva. E dramatic. Nici nu mai știi cum să privești lucrurile astea. Neșansă? Destin? Poate ăsta e destinul nostru de când lumea.„

Lângă noptieră, în garsoniera sa de 19 metri pătrați, Mihai ține macheta din carton a casei pe care a ridicat-o acasă, desenele copiilor și o poză pe care i-a făcut-o cineva în 2002, lângă Arcul de Triumf.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€