O mână nouă la timona Rusiei

Pe 26 februarie, Marco Rubio – membru al Comitetului pentru Spionaj al Senatului american – scria pe Twitter: „Aș vrea să pot împărtăși mai multe lucruri, dar ce pot spune acum e că, pentru mulți, e clar că ceva este în neregulă cu Putin. A fost întotdeauna un răufăcător, dar problema sa de acum e diferită și semnificativă. Ar fi o greșeală să presupunem că acest Putin și Putin-ul de acum 5 ani reacționează la fel.”

O boală ar fi o explicație cam facilă pentru evenimentele ultimelor luni. De asemenea, nu cred că este foarte util să insistăm asupra vârstei lui Putin. Oameni aparent vârstnici pot avea mintea agilă. Tinerii pot fi rigizi și predictibili.

Cred că altceva este relevant. Iar acel ceva este timpul petrecut de Vladimir Putin la vârful statului rus. Iar din acest punct de vedere, cei 5 ani menționați de Rubio contează.

După un deceniu și jumătate, orice țar dă chix

În ultimele două secole statul rus a avut 15 conducători.

Majoritatea au murit după câțiva ani de domnie. Doar șase au ajuns să fie la vârf 15 ani sau mai mult. Este foarte interesant ce s-a întâmplat cu ei după acel deceniu și jumătate inițial.

La 28 de ani de la preluarea puterii, Nikolai I a aruncat imperiul țarist în Războiul Crimeii, un fel de Rusia-contra-tuturor la mijloc de secol 19. Asemănările dintre acel conflict și cel actual sunt interesante. Rusia a supraestimat propria sa forță militară și economică, și-a bătut joc de logistică, a subestimat oponentul (Imperiul Otoman) dar și capacitatea acestui oponent de a obține susținere din partea Vestului.

După 26 de ani de domnie, Alexandru II Eliberatorul a fost asasinat. Acest lider este atipic din foarte multe motive – de exemplu, este singurul modernizator din listă – de aceea nu-l voi lua în calcul în restul articolului.

După 20 de ani de domnie, Nikolai al II-lea a dus Imperiul Țarist în primul război mondial. Decizia în sine are fundamente autentice: exista atunci un sistem complex de alianțe clădite pe mândrie și frică. Dar războiul a fost dus în mod ineficient. Mai mult, la un an după începutul său, țarul și-a asumat rolul oficial de conducător al forțelor armate, lipindu-și imaginea de un conflict care era extrem de nepopular. Decizia a distrus monarhia rusă cu totul. Un imperiu imens ca teritoriu și populație a cedat după doi ani și jumătate de luptă, mai pricăjitele Franța și Germania rezistând patru ani, iar Italia trei și jumătate.

După doar 17 ani și jumătate de putere, Stalin invadează Polonia, Finlanda, România și țările baltice. Apoi lasă țara complet nepregătită pentru o invazie a Axei, pierderile umane suferite în consecință fiind cele mai mari din istoria neamului.

În timpul lui Brejnev, statul sovietic intră în stagnare economică. La împlinirea a 15 ani de dictatură, liderul demarează o invazie a Afghanistan-ului. Aceasta se transformă repede într-un război crunt împotriva unei insurgențe islamice, accelerând prăbușirea întregii Uniuni Sovietice.

Putin are la activ 21 de ani și zece luni. A existat o mică pauză simbolică, între 2008 și 2012: atunci Putin a fost prim-ministru, în timp ce Medvedev juca rolul de președinte. Dar și în acea perioadă Putin era cel care domina, construia, elabora. Odată ce vedem lucrurile astfel, observăm că după 15 ani de domnie Putin a invadat Crimeea și estul Ucrainei. După încă șapte: întreaga țară.

De ce contează pragul celor 15 ani?

Kremlin-ul, în sine, nu poartă nenoroc. Imediat după preluarea puterii, Nikolai I a obținut victorii importante în plan istoric și geopolitic împotriva otomanilor. În primul deceniu de domnie al lui Nikolai al II-lea, Rusia a înregistrat o creștere economică majoră și consistentă. 

Dar cu trecerea timpului, după cum am văzut și în cazul lui Nicolae Ceaușescu în România, yesmen-ii domină, încurajând extinderea fără limite a obsesiilor personale și/sau formative. (Lumea e în flacăra războiului acum pentru că Putin nu și-a revenit niciodată din prăbușirea URSS, fenomen ce a avut loc cu 25 de ani înainte de apariția TikTok).

Coregrafia și ritualul devin esența statului, canibalizând esența autentică. Liderul, locul și societatea sunt sudați în aceeași piatră. Mobilitatea mentală lipsește. Capacitatea de adaptare e limitată. Dialogul e mimat, bâlbâit, fals – nimeni n-ar îndrăzni să pretindă că s-ar putea gândi vreodată să-l contrazică pe lider. Lipsa de creativitate taie respirația, idei de acum trei sferturi de secol (precum lupta cu „naziștii”) fiind vânturate de parcă ar fi proaspete.

Soluții?

Există ruși originali, cu gândire laterală superbă, capacitate de adaptare culturală înaltă și sofisticare mentală remarcabilă. Niciunul nu este în administrația de la Kremlin.

Niciunul, după cum s-a văzut din pregătirea execrabilă a războiului, nu lucrează în ministerul de externe, în serviciile secrete sau în armată, în televiziunea de stat sau în ambasade.

Unii din cei capabili, vii, moderni sunt pe bulevardele țării, pe cale să fie arestați pentru că protestează. Alții se află deja în celule. Ceilalți cântă, scriu, publică, pictează, sculptează, programează… în Londra, New York, Berlin – departe de Rusia, țara unde nu mai pot fi liberi și unde șabloanele sugrumă visele.

În cuvintele scenaristului Mihail Idov, „o parte a strategiei lui Putin post-Crimeea a fost să se asigure că Rusia nu are nevoie de oameni ca mine și că oameni ca mine n-au nevoie de Rusia.”

Acești oameni ar fi putut ghida țara spre alt prezent și deci alt viitor. Dar sub umbra pietrei nu crește nimic. După cum observa Ben Judah într-un articol din Slate, nici măcar oligarhii nu au influență, Putin fiind de fapt singur. Iar umbra pietrei a crescut spre dimensiuni nebănuite. A avut 22 de ani să se lățească – nu zece, nu cinci. 

În acest context, eliminarea limitelor în ceea ce privește numărul de mandate al președintelui Federației Ruse se dovedește a fi o slăbiciune gravă. Pe vremea imperiului rus, forma de guvernământ nu permitea o retragere. 

Această scuză nu mai există. Deja acum zece ani, Rusia avea nevoie de ochi proaspeți, de o mână nouă la timonă pentru a nu ajunge aici. Avea nevoie de cineva care să poată vorbi despre viitor, în contextul Rusiei prezente – nu de un om care într-un moment cheie pentru destinul țării sale și a multor altora să peroreze, ca la bere între pensionari, despre erori constituționale de acum un secol sau despre cum – pe baza modului în care citește el istoria – nații există sau nu există sau nu merită să existe.

Mai mult acum decât înainte de izbucnirea războiului, Rusia are nevoie de o mână nouă. Asta întrucât situația strategică a statului și a poporului e înfricoșătoare.

Efectele

Care e scenariul optim pentru Federația Rusă în războiul actual? Care este cea mai roză viziune pe care ar verbaliza-o un putinofil sub influența drogurilor – sau Putin însuși?

În momentul acesta, idealul constă dintr-o cucerire completă a Ucrainei, o decimare a populației (la care planeta, din motive neclare, nu ar fi atentă) urmată de un Război Rece pentru care Rusia nu e pregătită. Chiar dacă în mod magic toate sancțiunile s-ar topi, pagubele financiare suferite de Rusia până la finele invaziei ar fi semnificative.

Adițional, capacitatea de seducție a proiectului imperial rus a suferit drastic. Folosirea trupelor (musulmane) cecene contra ucrainienilor (ortodocși) a eliminat din temelii narațiunea celei de-a Treia Rome, în nadele căreia au mai căzut unii mistici ici și colo.

NATO va avea noi membri. Germania și alte țări vestice vor da mai multă atenție înarmării decât până acum. Din cauza sancțiunilor, dependența de China se accelerează. Cu excepția unor țări ce reprezintă pe arena internațională cam ce reprezintă Diana Șoșoacă în România – adică Venezuela și Cuba – Rusia e privită peste tot cu dezaprobare sau enervare.

Până și talibanii au cerut în mod oficial oprirea războiului din Ucraina.

Acest secol și-a găsit, imagologic vorbind, Hitler-ul. Iar acest Hitler – Hitler-ul generației noastre – este rus, ba chiar liderul și stăpânul poporului rus.

Copiind Coreea de Nord, Rusia e pe cale să devină câinele vagabond al planetei, amenințând cu nucleara ca să primească ciunga și poate o felie de pâine. 
Iar acesta este, reamintesc… scenariul ideal pentru Putin. 

Mai puțin optime pentru el sunt: o lovitură de stat dată de armată; o pneumonie gravă semnalată de serviciile secrete: „Putin se încălzise alergând iar glonțul era rece”; insurgență eternă în Ucraina; căpătarea statutului nedeclarat de minion al Chinei; o pace care ar sublinia înfrângerea; comiterea de atrocități masive pentru grăbirea unei victorii militare; o gravă și rapidă prăbușire economică; revoluție populară; spargerea unității statale în contextul în care inteligența centrului s-a dovedit deficitară, scenariu al cărui potențial e recunoscut implicit în numele oficial al țării: nu „Rusia” ci Federația Rusă – o Federație ce pune împreună un milion de bașkiri, foarte europeanul oraș Sankt Petersburg, Siberia și câte și mai câte lumi aparte.

Un lider inteligent, perspicace, înconjurat și de altceva decât de ecouri sau frică, ar fi evitat să intre într-o asemenea capcană, iar în jurul său ar fi existat aparatul care să împiedice acest lucru. Această ipostază a fost distrusă de trecerea timpului, de osificarea instituției prezidențiale, de anii în exces.

Dacă îți plac cifrele și preferi termeni pragmatici:

Înainte de invadarea Crimeii din 2014, era nevoie de 35 de ruble pentru a cumpăra un dolar american.

Înainte de războiul din acest an: 75.

Acum cursul a trecut de 100.

Anii de Putin costă. 

La propriu.

(Merită precizat aici că din momentul implementării sancțiunilor absolut fiecare cuvânt emis de vreo autoritate a statului rus cu excepția lui Putin e o butaforie. Toată lumea se preface că mârâie, agită ghiarele și scuipă otravă, în timp ce prin capul oamenilor care apasă tastele sau apar în fața camerelor de luat vederi trec întrebări autentice despre costul mâncării pentru copii, dobânzile la credite ce cresc în clipa asta spre 20% sau plata facturilor. Ceea ce pare în clipa asta în Rusia bazalt și granit e praf, pulbere și multă, multă teamă de viitor).

Domniile scurte nu fac din bestii băieți simpatici, din oameni cruzi ființe etice sau din idioți savanți. Dar reduc probabilitatea ca greșeli grave, cu consecințe nu numai asupra rușilor ci și popoarelor din jur, să își găsească o casă primitoare în creierele liderilor Kremlin-ului.

PS: În timp ce scriam acest articol, a apărut în spațiul public un apel contra războiului semnat de 644 de studenți și profesori ai MGIMO, apel în care – în mod explicit – ei recunosc că setul lor de valori e în contradicție cu cel al statului rus și al Ministerului de Externe rus.

Iar MGIMO este universitatea de relații internaționale a Federației Ruse. Prin acest gest, cei 644 își pun în pericol viața și libertatea. Mai mult ca sigur, dacă Rusia rămâne dominată de Putin ei tocmai și-au distrus carierele. Un student sau profesor poate fi „ajutat” să sară de la geam, hai 5, poate 10 – mai greu să faci asta cu 644.

Faptul că într-un sector atât de sensibil are loc o … cum i-ar zice oare rușii? a, da, „o problemă de indisciplină” atât de gravă, subliniază într-un mod subtil cât de serioasă e problema mandatelor eterne.