"Nu fotografierea evidentului este o provocare, ci ilustrarea emoțiilor"

Raul Ștef

Redactor

Era sfârșit de vară, în 2004, când, într-un sat plin de livezi cu măslini din sudul Franței, am avut șansa de a participa la un workshop − dar workshop nu e cuvântul potrivit, mai degrabă la o întâlnire magică cu doi fotografi de la una dintre cele mai importante agenții din lume, VII.

Unul era înalt și grizonant, cu o voce puternică: Gary Knight. Celălalt era mic de statură, purta o eșarfă albă și avea accent est-european: Antonín Kratochvíl. Ambii „acoperiseră”, pentru publicații prestigioase precum Newsweek sau Time, evenimente majore ale secolului XX.

*

Eram un începător. Mă întâlnisem cu fotografia de presă mai mult în cărți și albume, așa că mi se părea deopotrivă intimidant și impresionant să-i pot asculta, darmite să le mai și arăt câteva dintre cadrele făcute de mine.

Numele lui Antonín Kratochvíl îl cunoșteam din subiecte publicate pe site-ul agenției VII, dar mai ales ca autor al unei serii de fotografii cu actori − una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată.

Albumul său denumit „Incognito” conține portrete alb-negru − foarte diferite de fotografiile glamour cu staruri −, și asta datorită locurilor alese și a încadrărilor ciudate. Imaginile lui Kratochvíl ies din obișnuit, iar stilul său este aproape inconfundabil.

Printre cei care i-au fost modele pentru acest album se numără Liv Tyler, David Bowie, Willem Dafoe, Jean Reno, Billy Bob Thornton, Bernardo Bertolucci, Jessica Lang, Bob Dylan și Patricia Arquette.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care ni le-a transmis Kratochvíl a fost să nu insinuăm neadevărul în imagine. „Fiecare fotografie trebuie să fie cinstită, neregizată”, a zis el la acel workshop.

De altfel, autorul volumului biografic „Antonín Kratochvíl”, fotojurnalistul Michael Persson, relatează, printre altele, un episod definitoriu pentru modul în care cehul se raportează la această profesie.

Episodul data din 1993, din timpul războiului sârbo-bosniac, care provocase un exod al populației de religie musulmană. Kratochvíl fusese trimis să fotografieze într-o tabără de refugiați din Croația.

Persson i-a spus ce îi cereau de regulă, în astfel de situații, publicațiile cu care colabora: imagini cu oameni speriați, mizeria locului ș.a.m.d., adică o listă de cerințe normale pentru presa cotidiană.

După ce l-a ascultat cu atenție, Kratochvíl a spus: „Dacă asta ai urmărit din tot acest eveniment, înseamnă că nu ai înțeles fotografia”. Pe el nu-l interesau solicitările-standard ale publicațiilor, el însuși fiind refugiat ceh.

Kratochvíl căuta disperarea acelor oameni. „Nu fotografierea evidentului este o provocare, ci ilustrarea emoțiilor, a ceea ce gândesc oamenii, aceea este provocarea”.

Născut în 1947, Antonín Kratochvíl, al cărui tată era tot fotograf, a fugit din Cehoslovacia în 1967, din cauza persecuțiilor. După câțiva ani petrecuți în tabere de refugiați, dar și o experiență în Legiunea Străină, a urmat Academia de Artă din Amsterdam, iar ulterior a ajuns în SUA, unde a devenit fotograf de presă.

„Acasă la Maya”, un nou episod Amintiri Gustoase. Ce se gătește în satul cu cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei

Seria de documentare video „Amintiri Gustoase” continuă cu episodul „Acasă la Maya”, dedicat bucătăriei și vieții de familie din comuna Eftimie Murgu, fosta Rudăria, din județul Caraș-Severin. Localitatea găzduiește cel mai mare complex de mori de apă din sud-estul Europei, un ansamblu de monumente istorice aflat de-a lungul pârâului Rudăria, afluent al Nerei.

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.