Nu există țară pentru calici

Iulia Marin

Redactor

Într-o parcare din Drumul Taberei, Mădălina Zamfir, o femeie de 23 de ani care are 4 copii, stă la coadă pentru câteva porții gratuite de fasole cu afumătură. Trei prunci o trag de mânecă, al patrulea a rămas acasă.

La Palatul Victoria, lui Constantin, un șomer de 52 de ani, i-au transpirat palmele pe dosarul în care și-a adus diploma și CV-ul. Tot aici, Dacian Cioloș, un absolvent de Agronomie în vârstă de 46 de ani, împlinește două săptămâni de când a ajuns prim-ministru.

Într-un apartament din Militari, câteva ore mai târziu, o jurnalistă de 25 de ani încearcă să facă un film din secvențe disparate ale acestei zile în care, în mod excepțional, două lumi se ciocnesc fără efecte vizibile.

"O masă pe an să dea și el!"

„Du-te, bă, dreacu’, nici cafeaua nu am apucat s-o beau. Tre’ să stau aici să-ngheț ca prostu’ „, zice, sictirit, un agent în uniformă neagră.

Bărbatul ia cafeaua la un leu de la colegu’, care parcă a ieșit din pământ, dintre două tarabe vopsite în verde. Soarbe cu un „Frrrrr!” energic și trage din țigară.

E 1 Decembrie și suntem la exact 6,1 kilometri de Piața Constituției, unde, la ora 11, alți reporteri și alți agenți ascultă cântece patriotice la parada uniformelor.

Aici, în parcarea de lângă Piața Drumul Taberei, e parada foamei.

Zeci de oameni stau la o coadă care se împrospătează mereu. Câțiva, mai călduroși, s-au așezat să îmbuce la niște mese de lemn. Alții îndeasă în traiste caserolele cu fasole sau fac stânga-mprejur cu ele în brațe, lăsând dâre de zeamă în urmă.

Foamea e peste tot: în zăngănitul lingurilor care scormonesc în ceaun și în molfăitul gurilor care salivează.

Se împart 2.000 de porții din partea Primăriei sectorului 6: varză călită și fasole cu afumătură.

Mai-marele sectorului, liberalul Rareș Mănescu, nu e aici. E prezent însă în gândurile pensionarilor recunoscători – „Să-i dea Dumnezeu sănătate!”, dar și în vorbele celor care-l înjură cu o poftă neștirbită de apetitul pentru ciolan.

„O masă pe an să dea, bre, și el, mai dă-l în mă-sa!”

Sub un afiș cu o brunetă care face reclamă unei case de pariuri, pensionari, boschetari și mame cu prunci stau cuminți la rând.

Femeia în rochie albastră

„Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”

Lanțul împuternicirilor la Academia SRI. Trei ani de provizorat și ilegalități la instituția care pregătește ofițerii serviciilor de informații

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), instituția de învățământ a Serviciului Român de Informații (SRI), a încălcat ani de zile legea învățământului superior, funcțiile cheie de conducere din instituție fiind ocupate, în mod repetat, de persoane împuternicite sau desemnate.

Spre deosebire de ei, piețarii au omul lor în fața cortului unde se împart porțiile, care, la rândul său, are un om la bucătărie. Hai, vere, că pierd clienți! Și caserolele dispar printre tarabe.

La o masă din lemn, un bărbat cu o căciulă bordo rânjește afumat în direcția unei reporterițe crețe. Fata se așază cu șase caserole pentru cameramani. Avem o foame de lup, se plâng ei.

Începe ospățul.

"România scumpă, scumpa mea"

O femeie mărunțică iese din mulțime cu trei copii după ea: doi băieți și o fată. Mezinul își șterge nasul cu mâneca; fata cea mare se sperie de fotografi și spune că vrea acasă.

Mama lor se duce însă, hotărâtă, la cortul cu mâncare. Ia trei porții de fasole, pentru ea și pentru cei doi băieți. O pensionară cu bonetă insistă ca fetița să mănânce și ea, dar cea mică nu mai aude: a fugit să se așeze la una dintre mese, alături de ai ei.

Pe mamă o cheamă Mădălina. Copiii desfac caserolele și împrăștie sosul. Mijlociul mușcă dintr-un castravecior – nu-i place. Îl așază dezamăgit pe masă și o privește pe maică-sa, care zâmbește unui cameraman.

Intrăm în vorbă. Mădălina ne spune, printre dumicați, că are 23 de ani și 4 copii. Nu-s din sectorul 6, scumpa mea, îs din Pitești.

Trăiesc într-o casă din chirpici închiriată, dar proprietara vrea să-i dea afară pe toți.

Ăla micu’ a rămas acasă, scumpa mea.

Ceilalți trei s-au trezit la 4 dimineața ca să ia trenul până la București. Aici nu au unde să doarmă, așa că după-amiază se vor întoarce. Au venit să colinde, dar n-au avut baftă: e prea devreme.

Vin în fiecare an la colindat, scumpa mea, iar oamenii le mai dau câte un măr, câte o banană. Era în piață când a auzit că se împart porții la Sectorul 6.

Copiii mănâncă pentru prima dată pe ziua de azi, la 7 ore de când s-au trezit. Ar trebui să fie un festin, dar ei nu prea au poftă de mâncare. Fata cea mare e bolnavă, a făcut infecție la burtă, zice Mădălina.

Nu se știe de la ce, fiindcă nu prea mănâncă. Copiii primesc pâine goală dimineața, cartofi la prânz și, uneori, fasole.

Fata cea mare a Mădălinei. Foto: Iulia Marin

*

Trăiesc din alocații și din ce mai câștigă omul ei, care lucrează cu ziua. Au bătut pe la uși, la primăria din Pitești, pentru o locuință a lor, dar până atunci se descurcă așa.

Mădălina zice că, de 1 decembrie, vrea să se bucure și ea de țărișoara noastră, România scumpă, scumpa mea. Iar mai încolo, de Crăciun, o să vină la București cu toții, să cânte „Domn, Domn să-nălțăm!”.

Atunci, copiii ar putea primi portocale, scumpa mea. Copiilor le sticlesc ochii.

"Sunt șomer, domnu' premier"

Constantin are 47 de ani, e negricios și transpiră abundent. Pe dosarul din carton pe care îl ține în mâini se zăresc urmele palmelor umede.

Suntem în Sala Muntenia din Palatul Victoria. Aici se țin ședințele de Guvern. Astăzi, pentru că e 1 Decembrie, oricine poate intra în clădire, se poate plimba agale printre scaunele miniștrilor și poate chiar să își facă un selfie pe fotoliul premierului.

Foto: Lucian Muntean

*

E o zi rară, în care norodul își poate întâlni conducătorii. Iar Constantin nu doar că a venit la Guvern, dar poate vorbi cu însuși Dacian Cioloș, căruia are de gând să-i spună păsurile sale. Bărbatul are răbdare: a ticluit un plan.

Cioloș ajunge în jurul orei 14.30. Intră în sală, dă scurte declarații de presă, surâde, apoi trece să înconjoare masa ovală.

Misiunea e grea: oamenii se bulucesc în jurul lui, unii se apropie periculos de mult, îl ating și-l iau de umeri, de parcă le-ar fi tovarăș.

Constantin e printre cei mai viteji: îl strigă și apoi îl ia de braț.

Cel din dreapta e Constantin. Foto: Iulia Marin

*

Cioloș ascultă. Constantin pare că transpiră și atunci când vorbește încet, conspirativ. E absolvent de Administrație Publică, pasionat de politică. Pasionat, dar șomer, domnule premier.

Cioloș ridică din umeri, neputincios. Îl îndeamnă să trimită CV-uri, să fie perseverent. Constantin se face că nu pricepe: el vrea la Guvern, ba are chiar și o strategie. Îl înghesuie pe Cioloș.

Vă trimit CV-ul?

Între timp, a scos din dosar diploma de licență și i-o arată premierului. Acesta tinde să-l expedieze, însă Constantin pare că știe ce înseamnă să fii dus de nas. Unde să trimit CV-ul? Cui? Dați-mi o adresă!

Cioloș nu poate scăpa cu răspunsul standard – La Guvern!, pentru că bărbatul insistă. Premierul îi spune că o să discute cu șeful Cancelariei, iar Constantin aproape că îi sărută mâinile. Se așază pe margine, cu un zâmbet triumfător. Gata, îi lasă și pe alții să-și spună păsurile.

În cele 50 de minute în care Cioloș traversează încăperea, Constantin va fi vorbit cu purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. La final, oaspetele primește un număr de interior la care să sune, dar și un fel de promisiune: Vino joi și vedem ce putem face.

Atât a vrut Constantin să audă: îi strange mâna lui Suciu, iese din încăpere, după care caută disperat un pix, să noteze numărul. Imediat ce îl găsește, zburdă spre ieșire. Se înseninează când îl abordez.

M-ați urmărit! E o problemă privată, domnișoară, deși are legătură cu politica! Adică eu… din cauza politicii am ajuns așa. Dar, dacă m-ați urmărit, știți despre ce este vorba. Urați-mi succes!

Nu apuc să-i urez, că se întoarce spre ieșire, trecându-și palmele prin păr. Pe drum, se verifică într-o oglindă de pe hol, căreia îi surâde ca un star de cinema.

"De ce să se facă premier?"

Premierul e sufocat de oameni care vor să îi spună câte ceva. O femeie blondă îi înmânează o declarație pe proprie răspundere: are probleme juridice. Cioloș pasează hârtia unui SPP-ist care are deja brațele pline cu dosare, fotografii, cadouri.

Un alt bărbat, care se recomandă inginer horticultor și cultivator de ginkgo biloba, îi dă o plantă învelită într-o folie transparentă:

Sunt agricultor, ca dumneavoastră!

Inițial, Cioloș zâmbește. Apoi, când omul îi spune că ar prefera să aibă piață de desfacere în România pentru producția lui, premierul se încruntă. Încearcă să-i explice că nu el face asta. Cultivatorul insistă. Cioloș îl roagă să discute cu ministrul Agriculturii.

Îi transmiteți dumneavoastră?

Premierul se încruntă și parcă îți dai seama ce gândește: a ajuns emisar. Politicos, promite că transmite.

O pensionară țipă de undeva, din spate: Pensia e mică, domnule premier, abia trăim, murim cu zile! Câțiva musafiri ai Palatului se împing.

Un adolescent îi pune două întrebări:

1. Ce poziție are România în conflictul dintre Rusia și Ucraina?

2. Ce reforme pregătiți pentru învățământ?

Cioloș e încurcat și-i spune că reforma Educației e la alt minister, la fel ca problemele de politică externă. Băiatul se recomandă jurnalist aspirant. Nu-l mai interesează răspunsul. Oftează îmbujorat că a primit un răspuns după ce, încă de la ușă, l-a urmărit pe Cioloș prin mulțime.

Prin fața premierului mai trec inventatori cu brevete, un apicultor, mulți pensionari. Cu toții îi cer ajutorul: unul vrea pensie mai mare, altul nu vrea decât o posibilitate să-și vândă marfa. Câțiva strigă că au produse românești, alții – că mor de foame.

Mulțimea adunată în clădirea Guvernului începe să semene cu mulțimea care stătea la coadă în Drumul Taberei: oameni disperați. Cei de aici nu cer mâncare, ci un loc de muncă ori o vorbă bună pe undeva, o ușă deschisă la cineva.

La un moment dat, un bărbat îl roagă pe Dacian Cioloș să se fotografieze cu băiețelul lui. Premierul acceptă.

O să se facă premier când o să fie mare, ca domnu’ Cioloș!

Șeful Cabinetului nu zâmbește, ba chiar are o grimasă: De ce să se facă premier? Poate faci ceva ce-ți place, da?

*

La ieșirea din Palatul Victoria, cercul se închide, ca-n romane. Întâlnim un pensionar cu tradiționala caserolă – fasole cu afumătură. A lui e de la sectorul 3, de la Negoiță.

A fost în Parcul Titan, dar s-a terminat. Nu mai prindeți nimic! Eu am stat de dimineață la coadă, apoi m-am întors și abia acum am prins o porție!

Ne face o confesiune.

Mie-mi place fasolea, dar nevastă-mea nu gătește. Măcar de 1 decembrie am zis să iau și eu o porție. Sărbătoresc, dar singur – am doar una, vedeți? Nevesti-mii nu-i place, nu mănâncă!

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€