Naufragiul din Zakynthos

Lucian Muntean

Redactor

Spre țărmul stâncos șerpuiește un drum îngust, singurul din nord-vestul insulei Zakynthos. Ajungi să-l parcurgi doar dacă te-ai rătăcit într-o lungă plimbare cu mașina sau dacă te-ai lăsat ispitit de recomandările din ghidul turistic, care promit una dintre cele mai spectaculoase panorame din Grecia.

La apusul soarelui, falezele calcaroase din această parte sălbatică a insulei sunt scăldate într-o lumină aurie care coboară în Marea Ionică.

Cărarea printre stânci, aflată chiar pe marginea prăpastiei, îți dă fiori. De la peste o sută de metri înălțime, panorama este impresionantă.

În micul golf, flancat de pereți albi de stâncă, apa mării e de un albastru ireal. Imaginea plajei Agios Georgios pare una de poveste, cu atât mai mult cu cât pe această fâșie de nisip zace epava unui vapor.

În 2 octombrie 1980, vasul comercial de coastă Panagiotos naviga în apropiere de țărmul stâncos când a izbucnit o furtună. Din cauza vizibilității scăzute și a curenților puternici, a încercat să se adăpostească în micul golf, dar a eșuat.

Povestea este însă mai complicată. Se spune că, de fapt, nava Panagiotos era folosită de traficanți de ceva vreme.

În ziua respectivă, se îndrepta spre Turcia, cu un transport de țigări de contrabandă. Autoritățile vamale grecești suspectau echipajul, iar Garda de coastă a încercat interceptarea vasului. Vremea nefavorabilă și-a adus aportul la tensiunea situației, iar echipajul a putut să abandoneze nava eșuată pe plaja golfului Agios Georgios.

Datorită acestui scenariu tipic unui film de acțiune, povestea plajei cu epavă „Navagio” (Ναυάγιο, în greacă) a ajuns să facă înconjorul lumii.

Astfel, acest loc pustiu și neștiut de nimeni până atunci, unde se ajunge doar dinspre mare, a devenit o imagine-simbol atât pentru insula Zakynthos, cât și pentru Grecia. Zeci de mii de turiști vin aici anual.

O galerie foto cu epava Panagiotos:

Ambarcațiuni de toate tipurile acostează pe celebra plajă la intervale de câteva minute. Turiștii debarcă direct în apa azurie, nefiind amenajat vreun ponton.

În intervalul de o oră, cât le este alocat să petreacă aici, toți se pozează, aproape ca într-un ritual, cu epava ruginită în fundal, apoi cu stâncile și cu marea. Urmează crema de soare, prosopul colorat și statul (în minutele rămase) la plajă.

Valurile spală în permanență calcarele din care sunt formate aceste stânci. În urma eroziunii rămân galeți rulați, pietricele rotunjite, sortate gravitațional pe dimensiuni diferite, de la unele mai mari decât pumnul, până la cele cât o gămălie de ac.

Acesta e și principalul motiv pentru care apa este atât de curată − lipsa particulelor în suspensie. Nuanțele de la azur până la albastru ultramarin sunt datorate reflexiei luminii în calcarul alb aflat pe fundul mării.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

O galerie foto cu plaja Navagio:

La întoarcere, peisajul mai oferă câteva surprize.

Inițial, nu știi de ce ambarcațiunea gonește periculos de aproape de malul stâncos, când în larg rămâne loc cât vezi cu ochii.

La un moment dat, barca intră în munte. O fisură între stânci ascunde o grotă inundată. Spațiul e atât de strâmt, încât, în beznă, atingi pereții umezi cu mâna.

În felul acesta se vizitează cele câteva portaluri naturale din stâncă și „grotele albastre”de pe traseu.

E o atmosferă de basm: întuneric la suprafață, iar sub apă, o lumină albastră în care plonjezi ca-ntr-un vis.

O galerie foto cu grotele marine și țărmul spectaculos: