Profesorul Taschiev împreună cu Vasile Vlașin, omul care l-a ajutat să se stabilească în Moisei și care acum se ocupă de starea lui de sănătate. Foto: Facebook Vasile Vlașin

Născut în Turkmenistan, a trăit în Ucraina, acum e refugiat în România. Cum e s-o iei de la capăt într-o țară străină la 86 de ani

86, 50, 53, 2, 2, 6. Viața lui Rakhman K. Taschiev, profesor universitar, chirurg oncolog și refugiat ucrainean, în șase numere, ca la loterie. 

Are 86 de ani. E cu soția lui de 50. A locuit în ultimii 53 de ani în Kiev și are doi copii. A trecut prin două războaie care i-au dat viața peste cap. 

De șase luni a trebuit s-o ia de la capăt în comuna Moisei, la 70 de kilometri de Sighetu Marmației, unde s-a refugiat de bombele rusești, la fel ca alte peste 6 milioane de ucraineni de toate vârstele care și-au părăsit țara.

Rackhman are nenumărate realizări în viață și vorbește despre ele cu mândrie. Însă dincolo de lucrări publicate, premii, distincții și titluri aproape imposibil de redat cu exactitate, pierdute în traducere, în timp și în spațiul uriaș, atât fizic, cât și cultural, care ne separă, simplul fapt că și-a petrecut jumătate de secol luptând împotriva cancerului probabil că e, de departe, cea mai semnificativă dintre ele. 

Îl rog să-mi spună povestea vieții lui, ca să învățăm poate și noi cum rămâi funcțional într-o viață în care nimic nu e garantat – nici măcar o bătrânețe liniștită. 

Al XXIX-lea congres al chirurgilor, în Kiev 4-7 iunie 1974. R.K. Taschiev e primul din dreapta. Foto: arhiva personală Rakhman Taschiev

„Trăiam cu trifoi și smântână”

La colhoz, la sat, în Turkmenistan”, s-a născut Rackhman, în ceea ce este astăzi regiunea Lebap, dintr-o țară despre care știm oricum prea puține, într-o familie de fermieri. În 1936, Turkmenistanul devenise parte din URSS de puțin peste un deceniu. 

Istoria spune că, dintr-o toate triburile din Asia Centrală, turkmenii au fost printre cei mai rezistenți la invazia rusă, care a început cu mult înaintea Uniunii Sovietice, încă din 1880. 

Ceea ce n-a reușit Rusia țaristă însă, a rezolvat Armata Roșie, iar în 1925 Republica Socialistă Sovietică din Turkmenistan a devenit o parte din URSS, urmând ca abia 66 de ani mai târziu, în 1991, să-și obțină independența. Ca multe alte state cu o istorie similară, doar pentru a intra pe mâna unui alt dictator, care s-a declarat președinte pe viață și și-a construit lui însuși o statuie uriașă din aur, în vârful unui monument de aproape 100 de metri înălțime, care se rotește după soare. 

În 2016, Freedom House punea Turkmenistanul în aceeași categorie cu Coreea de Nord, Sudan și Siria în indexul libertății în lume - respectiv pe ultimele patru locuri, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci. 

Și, în ciuda faptului că stă pe una dintre cele mai mari rezerve de gaz natural din lume (locul șase mondial, peste Emiratele Arabe Unite), Turkmenistanul se confruntă în prezent cu o criză economică din cauza căreia oamenii stau ore întregi la coadă pentru o pâine - sau ajung să se bată pentru ea.

Noi, în Europa, nu știm aproape nimic despre asta. Regimul dictatorial a cenzurat aproape complet internetul (acolo unde e accesibil).

Și simplul fapt că filmezi cu telefonul coada de la pâine te poate costa o bătaie și câteva zile de închisoare

Firește, în fiecare an mă duc acolo”, povestește Rackhman, ca și cum ar vorbi de o vacanță la băi. „Am două patrii, Ucraina și Turkmenistan. Și după ele, Rusia”, adaugă. Conflictul nu-i alimentat de oameni, e alimentat de puteri politice și ambiții dictatoriale. „Eu de fapt sunt cetățean ucrainean. Și mai simt și cu inima. Da, Ucraina este ceva de suflet pentru mine.

Își amintește, din Al Doilea Război Mondial, cum tatăl lui a plecat la război. 

Conform unui unui articol științific din Journal of Slavic Military Studies, în primele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, peste 100 de mii de bărbați din Turkmenistan au fost recrutați de Armata Roșie, peste 10% din populația de la acel moment. Aproape fiecare familie a pierdut pe cineva atunci. 

Și își amintește foametea: „Nu aveam nimic. Trăiam cu trifoi și smântână. Beam smântâna… Mâncam ce mănâncă berbecii. Aveam păduchi, înțelegi, dormeam pe pământ cu fân, n-aveam lumină, era foarte greu de trăit.

La șase ani, o epidemie de trachoma (o boală infecțioasă cauzată de o bacterie) aproape l-a orbit. Rackhman s-a vindecat și a mers la școală. Subliniază că nici măcar nu s-a pus vreodată problema de a nu merge. Își amintește, de altfel, cum chiar învățătorul a venit acasă, la părinții lui, l-a luat de mână și l-a ajutat să ajungă la școală. Apoi l-a așezat în bancă. 

În cele din urmă, a decis să devină medic dintr-un motiv cât se poate de personal: pentru că mama lui era bolnavă și și-a dorit să o ajute.

După armată, Rackhman a început să studieze la Universitatea de Medicină din Turkmenistan, unde a învățat pentru șase ani, timp în care a lucrat și ca asistent în spitalul raional.

„Cu profesorul Skripnichenko. Discuție despre teza mea de doctorat.” Foto: arhiva personală Rakhman Taschiev

La finalul rezidențiatului, un profesor i-a scris o recomandare pentru Kiev, unde a ajuns, în cele din urmă, în 1969. A început un nou stagiu, la Universitatea de Medicină din Kiev, pentru specialitatea chirurgie, apoi la Institutul de Radiologie și Oncologie. Și-a terminat studiile post-universitare și a rămas, ca profesor, în departamentul de oncologie. 

Cine ar fi zis că locul în care își va petrece jumătate de secol nu va fi acasă pentru totdeauna?

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

„Ne-au strămutat și copiii”

Rackhman nu-și amintește mare lucru din ziua de 24 februarie 2022. 

Înainte să plecăm ne era foarte teamă”, povestește încordat. „Am găsit un metrou și ne-am închis acolo. Ne era frică. Am mers acasă, stăteam pe podea. Femeile trebuiau să plece. Nu ne-am putut pune toată speranța în adăposturi. Nu erau pregătite. Adăpostul de lângă casă era închis. Niciodată n-am crezut că se poate întâmpla asta. 

Eu îi iubesc pe toți, și pe ruși, și pe ucraineni, și locul unde am crescut, și unde am învățat, și Turkmenistanul, îi iubesc pe toți.

Imediat ce va fi pace în Ucraina, oricând ar fi asta, mă voi întoarce. Și aștept asta în fiecare zi și visez la asta în fiecare noapte.


Rackhman e plin de energie, îi place să vorbească, să povestească – mai ales despre munca lui, are un râs sănătos. Nu s-a pensionat încă de la Academia Națională de Sănătate a Ucrainei și nu are niciun gând să facă asta: la urma urmei, săptămânal intră în call-uri video cu colegii lui, care au rămas în Kiev, ca să rămână la curent cu munca, și asta îi face bine.

Profesorul Taschiev cu studentul său preferat din Sudan. Foto: arhiva personală Rakhman Taschiev

Munca, spune el, este singurul lucru care îl ajută să meargă mai departe, să nu cadă pradă disperării. 

Am fost învățați să lucrăm în continuu. Munca grea aduce fericire și noroc în tot ceea ce fac. Și am avut profesori, trei profesori extraordinari care s-au ocupat de educația mea. Am avut noroc cu profesorii.

Lăcrimează doar când își amintește de cei doi copii ai lui și, mai ales, de nepoții care au trebuit să rămână în Ucraina: unul de 25 de ani și unul de 18 – aproape încă un copil. 

Mă doare foarte tare. Nu putem să trăim și să muncim liniștiți. Ne-au strămutat și copiii…

Înțelegi, am un nepot bolnav care zace. În fiecare zi mă gândesc la el. Iar al doilea este tânăr, încă nu conștientizează nimic, este la școală. Elev de generală. Învățământ general, nu superior. Acesta este punctul nostru dureros.

A crezut, inițial, că războiul va dura câteva săptămâni, și iată, au trecut șase luni, și nepoții îi sunt tot acolo, tot sub amenințarea bombelor rusești. 

„Tot timpul gândesc”

În Moisei a ajuns, spune el „din întâmplare”. Împreună cu soția lui, nu plănuiseră decât să fie cât mai aproape de graniță, iar atunci când au intrat în România, pe 5 martie 2022, după o zi de călătorie cu trenul, nu aveau niciun plan. 

Apoi l-au cunoscut pe Vasile Vlașin, care, împreună cu Fundația Părinții Salvatori, făcea voluntariat la graniță, și, care i-a îndemnat pe Rackhman și pe soția lui către satul Moisei. 

E fericit să fie în România, deși îi e greu, pentru că nu vorbește limba. „Îmi petrec zilele extraordinar, mergem la teatru, concert, în păduri minunate. În fiecare zi merg cu soția la plimbare câte o oră și jumătate.” Și-a făcut câțiva prieteni la spitalul din Borșa, câțiva medici din Moldova care vorbesc limba rusă și cu care are în comun măcar profesia și limba.

Profesorul Taschiev împreună cu invenția sa, un instrument medical util în gestionarea tumorilor mari. Foto: arhiva personală Rakhman Taschiev

În mijlocul haosului incontrolabil al lumii, Rackhman își găsește liniștea în muncă. O parte din el trebuie să meargă mai departe, în timp ce cealaltă parte așteaptă vremuri mai bune.

Tot timpul gândesc. Mă ocup de știință permanent, scriu în fiecare zi. Tot scriu. Trăiesc împreună cu colectivul de la institut. 

În fiecare zi aștept pacea, pacea… Am crezut că o să stăm aici în România cinsprezece zile și o să mergem înapoi la Kiev. Nu ne-a ieșit. Nu se vede nimic la orizont.


Acest material face parte dintr-o serie de articole susținută de Asociația Zi de Bine, care urmărește să documenteze provocările întâmpinate de refugiații ucraineni în România, dezinformarea cu privire la acest fenomen, dar și soluțiile de integrare pe termen lung sau modelele punctuale de succes.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...