Multe feluri de prăjituri au fost înghiţite de valurile istoriei. Nu şi Broscuța

Voicu Bojan

Reporter

Aveam vreo 5 ani când am făcut cunoştinţă cu Broscuţa, dar bănuiala mea este că această prăjitură simpatică există încă de la Facerea lumii.

Multe feluri de prăjituri au fost înghiţite de vreme, dar nu şi ea. Broscuța înfruntă imperii, intemperii şi are maximă toleranţă la primari dintre cei mai năstruşnici, fie ei şi tricolori, pe care îi şi schimbă cu nonşalanţă.

După ceva vreme, a apărut chiar şi concurenţa – Mămăruţa şi Ariciul, fabricate din acelaşi material, doar cu glazura schimbată, fie roz, fie maro.

Nu se compară, n-au nici o şansă. Am testat recent Ariciul şi am avut două ore senzaţia că am înghiţit un fir cu plumb, apoi, încă două, că am înghiţit un arici adevărat.

Într-o vreme, Clujul îşi căuta un brand şi l-a găsit pe regele Matia Corvinul. E frumos, dar, după gustul meu, cam ambiguu: mamă italiană, tată român, rege al ungurilor care se mai şi bătea cu moldovenii, hmmm.

Eu cred că adevăratul brand al oraşului e Broscuţa, dar nu zic nimănui, să nu mă creadă nebun.

Cu Broscuţa nu e nimic ambiguu: ea este ceea ce este – suma tuturor marginilor de prăjituri la grămadă, amestecate cu rom, peste care se toarnă o glazură verde şi în final i se pun doi ochi.

Unul dintre visurile copilăriei mele, care pare să nu se fi terminat odată cu copilăria, a fost să o cunosc pe acea tanti cofetar care pune la final ochii la Broscuţe. E încoronarea, momentul culminant al acestui produs desăvârşit, genial în simplitatea lui.

Dacă vrei să fii sincer cu o Broscuţă, nu o comanzi niciodată la farfurie. Se jigneşte. Asta merge la prăjiturile de conversaţie, gen Doboş, Diplomat sau Tiramisu.

Indicaţia pentru Broscuţă trebuie să fie precisă: „la mână, vă rog”. Înghiţitul ei durează cam 5-6 muşcături şi maximum 150 de metri, depinde de iuţeala mersului. Atenţie la gradul de însiropare, fiindcă se poate lăsa cu degete lipicioase.

În anii ’80 − cei mai nefericiţi, în general, nu doar pentru ea −, săraca Broscuță era băloasă, avea un gust îndoielnic, ochii strâmbi și glazura ca o tencuială crăpată.

Dar a rezistat.

După ultimul studiu de piaţă realizat săptămâna trecută, Broscuţele contemporane se prezintă în felul următor: în primul rând, raportez cu bucurie că nici o cofetărie nu-şi permite să nu le fabrice – ar fi sinonim cu falimentul. Și moral şi economic.

Am cercetat trei cofetării, toate centrale. În fiecare, dragele de ele stăteau la vedere în raftul din dreapta sus. La Carpaţi costă 3 lei şi sunt zvelte ca nişte balerine. La Dana costă 3,3 lei şi sunt grase şi zâmbăreţe. La Nicola costă 3,5 lei şi au o privire răpitoare.

La gust cam seamănă toate, iar nuanţele de glazură diferă uşor.

Le-am dus pe toate „la mână” în studio şi le-am transformat în fotomodele. Le-am privit drăgăstos de aproape şi le-am întors pe toate feţele. Le-am fotografiat pe rând şi în grup, apoi am înscenat o idilă: un triunghi amoros clasic, după modelul Shakespeare.

Carpaţi o iubeşte pe Dana. Ea zâmbeşte până la urechi de fericire. Nicola îi priveşte şi suferă cumplit. Din ochi i se prelinge o lacrimă şi jură să se răzbune. Finalul e într-adevăr tragic – le-am mâncat pe toate trei împreună cu copiii.

Aşadar, dragii mei, ţineţi minte de la mine. Clujul e un oraş minunat, unic în lume. În el şi numai în el se creează Broscuţele. Copiii şi oamenii mari le mănâncă sistematic. De zeci de ani.

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”

„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.

„Dacă n-ai acea mâncare pe masă, nu știi că e duminică!” Ce se gătește în familiile croaților din zona Carașovei

La Carașova, un localnic își amintește că, duminica, bunicul, fiul și nepoții mâncau împreună supă de găină. La Rafnic, în comuna vecină Lupac, Maria Boșca face supă în fiecare zi. Pentru duminică, mai trebuie însă sarmale și un colac. Cel pe care îl pregătește acum e cu nucă, iar în alte duminici, poate fi cu mac, cu cireșe sau cu mere.

De-a lungul vremii, primari se vor schimba, noi edificii se vor înălţa, multă apă pe Someş va curge, ba chiar se vor inventa prăjiturile pentru slăbit, dar ea, Broscuţa, nu va pieri niciodată. În veci fie pomenit numele ei. Amin.