(M)ucenicul

La ora de biologie de la un liceu rusesc oarecare, profesoara Elena (Viktoria Isakova) aduce o plasă cu morcovi şi prezervative. Liceenii trebuie învăţaţi cumva despre diversele metode contraceptive, despre riscurile contactului sexual neprotejat.

Tânără şi entuziastă, Elena are idei ce pot părea deplasate sau prea îndrăznețe pentru un învăţământ învechit. De pildă, directoarea şcolii, cu toată deschiderea pe care o arată şi în ciuda faptului că vrea să fie o mână de fier într-o mănuşă de catifea, e tributară mentalităţii religioase în care s-a format.

Tabuurile nu pot fi depăşite atât de uşor, cel puţin nu în discursul public. Şi nu pentru că cineva ar mai crede în ele, ci de dragul aparenţelor.

Discursul dublu e încă înrădăcinat: oamenii spun banalităţi, nu comunică în mod real. Acasă sau pe stradă, ei se ceartă, urlă, se dezlănţuie.

Sunt chinuiţi de tot felul de dileme, de griji, de nemulţumiri şi de neajunsuri. Sunt chinuiţi de această manie de a păstra unele convenţii.

Numai Veniamin (Piotr Skvorțov), elevul-problemă al clasei, e direct, conflictual şi categoric. El combate cu citate biblice. Pe undeva îi e scârbă de lumea în care trăieşte, cu toate că în cartea pe care o poartă peste tot scrie că trebuie să îţi iubeşti aproapele, să îl ajuţi, să nu îl judeci.

Dar Venia nu are pe cine iubi. Nimeni nu îl înţelege cu adevărat. Cu profesorul de religie (preot cu sutană şi barbă lungă) se ia la harţă, acuzându-l că, prin Biserică, nu a făcut altceva decât să îşi găsească un loc călduţ în societate.

Venia pare că epatează încontinuu. Vrea să demonstreze ceva ce nici lui nu îi este clar.

Dar, la fel de bine, s-ar putea ca pornirile lui să fie oneste, să vină dintr-o traumă care iese la suprafaţă într-o dorinţă de a arăta, cumva, că suferă pentru credinţa lui.

El, ciudatul, neintegratul, radicalul ortodox care nu vrea nici măcar să mai participe la lecţiile de înot, argumentând împotriva păcatului goliciunii trupeşti, vede în morcovi şi prezervative o ofensă la adresa sa.

Viktoria Isakova, în rolul profesoarei Elena Krasnova.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

Elena îl combate, îl întărâtă, vrea să îl pună cu botul pe labe cu orice preţ. Îl persiflează. Cel puţin aşa vede el lucrurile.

Iar Venia răspunde cu un gest extrem. Încercând – cum se pricepe – să conteste iniţiativa profesoarei, strigă citate din Biblie şi începe să se dezbrace în semn de protest. Ajunge să îşi dea jos şi chiloţii.

Argumentează, pe un ton din ce în ce mai răstit, împotriva oricăror dovezi ştiinţifice care ar contesta creaţia divină. Vrea să omoare din faşă orice cuvânt rostit împotriva poveţelor pe care le oferă Biblia.

Acaparat de moment, băiatul cu chip angelic urlă şi se dă de ceasul morţii. Nu ştie cum altfel le-ar putea deschide ochii colegilor lui – care, bineînţeles, râd de toată această ieşire.

Privindu-l pe Venia, putem lua tot felul de poziţii. Putem fi oripilaţi, putem empatiza nu neapărat cu ideile, ci poate cu disperarea lui, sau putem fi pur şi simplu amuzaţi.

Ce nu putem să facem este să rămânem indiferenţi. Scena e prea intensă, prea puternică, prea controversată.

Din astfel de evenimente extreme – interpretate expansiv şi demonstrativ, brutal şi sangvin – e alcătuit acest nou film al regizorului Kirill Serebrennikov, (M)uchenik.

Subiectul − preluat din piesa de teatru Martir, a lui Marius von Mayenburg − a creat multă vâlvă şi o serie interminabilă de discuţii.

Cu toate că filmul lasă la vedere discursul dezaprobator faţă de Biserică şi faţă de excesele ortodoxiei, Serebrennikov îşi nuanţează discursul.

Regizorul rus nu amendează tot ce ţine de religie. Ci doar acele comportamente deplasate, oportuniste, lipsite de bunul simţ ce ar trebui să ne guverneze.

Pentru Venia, religia nu e spiritualitate. E doar o scăpare şi, totodată, un soi de argument în favoarea comportării ciudate, expansive, tracasante.

Discursul lui – împotriva instituţionalizării credinţei – poate fi verosimil doar în valoare absolută. Nu şi în context. Preceptele pe care le declamă în buclă, cu toată artificialitatea lor, pot fi şi ele verosimile.

Însă din cauza intonaţiei înfiorător de plate, cuvintele lui Venia sunt inacceptabile. Ele capătă, pe măsură ce acţiunea evoluează, caracterul unui fond sonor supărător.

Acest limbaj de lemn, cu citate biblice repetate la nesfârşit, devine ridicol prin forma lui. Principial, Venia ar putea avea dreptate, dar lumea îl priveşte nepăsător sau ironic.

Singura care încearcă să îl înţeleagă este profesoara de biologie, care are şi studii de psiholog. Ea caută să descifreze şi să influenţeze cu propriile arme acest comportament.

Abnegaţia cu care Elena începe să citească Biblia pare deplasată într-o lume în care performanţa și ambiţia au devenit defectuoase. E o lume care, în loc să îl abordeze pe Venia într-un fel sau altul, să comunice cu acest adolescent care a devenit un caz social, preferă să îl marginalizeze, să îl ocolească.

Iar Venia, într-un final, explodează.

Această confruntare, pe care Serebrennikov o prezintă atât de dur, merită să fie urmărită dincolo de spectacolul ei. (M)uchenik ar trebui proiectat în şcoli, în spaţii publice şi, de fapt, cam pe oriunde.

(M)ucenicul

Titlul original: (M)uchenik.

Regia: Kirill Serebrennikov.

Scenariul: Kirill Serebrennikov, Marius von Mayenburg.

Cu: Piotr Skvorțov, Viktoria Isakova, Aleksandra Revenko.

★★★★☆

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€