Horațiu Mălăele creează un Ilie Moromete memorabil.
17/11/2018
Moromeții. Ultimul capitol
Moromeții 2 (România, 2018). Regia și scenariul: Stere Gulea, după „Moromeții II” și „Viața ca o pradă”, de Marin Preda; imaginea: Vivi Drăgan Vasile; montajul: Dana Bunescu și Alexandra Gulea; muzica: Vasile Șirli; cu: Horațiu Mălăele, Iosif Paștina, Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu, Oana Pellea.
*
A trecut războiul și l-a răpus pe Nilă. Ilinca și Tita s-au măritat și au plecat la casele lor, Achim și Paraschiv sunt tot la București, iar în bătătura Moromeților, cea mai cunoscută familie de țărani din proza românească, n-au mai rămas decât Ilie, Catrina, Niculae, câteva animale și un nuc care se bucură de lumină, după ce, cu ani în urmă, salcâmul ce-l umbrea a fost pus la pământ și vândut lui Bălosu.
La 30 de ani de la adaptarea cinematografică a primului volum din „Moromeții”, regizorul Stere Gulea revine la romanul lui Marin Preda pentru a pune punct unui personaj care, de voie, de nevoie, a devenit parte a imaginii satului românesc.
Drept vorbind, dintre toți țăranii serviți cu lingurița în bibliografia școlară obligatorie, Ilie Moromete era cel mai simpatic.
Aparent detașat, curios şi „cu replică”, el aducea o gură de aer proaspăt după atâtea texte care-ți băgau în cap că nu doar eternitatea, ci și tragedia s-a născut la sat.
La fel ca Moromete era și Siliștea-Gumești, satul din Teleorman care vuia de vocile vecinilor până noaptea târziu.
De aceea, pentru publicul românesc, orice formă de revenire în acea lume îmbracă o formă de ritual popular, de care s-au bucurat și filmul din 1987, și această continuare lansată recent în cinematografe.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Cum „Moromeții II” este o bucată densă de proză, Stere Gulea alege calea unei adaptări cu multe libertăți față de „litera” romanului, amplificată de pasaje din autobiografia lui Marin Preda și virată spre un decupaj anticomunist.
După al Doilea Război Mondial, la fel ca întreaga Românie, satul Moromeților se transformă convulsiv, așa cum anunță primele imagini ale lui Vivi Drăgan Vasile.
Schimbările provocate de ocupația sovietică și tensiunile dintre comuniști, pe de o parte, liberali, țărăniști și susținătorii monarhiei, pe de alta, rup comunitatea în două, la fel cum se frânge și traiul lui Ilie cu Catrina.
Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”
La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie.
Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne
Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?
O generație se sfârșeşte, în timp ce o alta nu mai are răbdare să-i ia locul.
Sătul de cearta pentru pământ și mereu cu nasul în cărți, Niculae vede în schimbările anunțate de noul regim o lume mai bună.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Dostoievski, Tolstoi și Lenin sunt pigmentați de primele aventuri erotice alături de Ileana, pe care regizorul le păstrează într-o cheie bucolică, în ciuda condeiului mult mai îndrăzneț al lui Preda.
De cealaltă parte, tatăl observă și înregistrează, cu amărăciune, că universul lui devine tot mai mic. Familia și comunitatea sunt dinamitate de interese meschine și de oameni minusculi, ajunși peste noapte în poziții de putere.
El, Ilie Moromete, își pierde treptat forța de a lupta, deși vâna de ţăran mândru îl ajută să nu se dea bătut până la final.
Și aici intervine forța lui Horațiu Mălăele.
Nimeni nu va rezista ispitei de a-l compara cu Victor Rebengiuc, de care părea să se fi lipit definitiv masca lui Moromete, însă actorul anulează încă din primele momente această tentație.
Chiar dacă filmul e plin ochi de actori fabuloși (Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Gheorghe Visu, Cuzin Toma, Dorina Chiriac), unii în scene foarte scurte, alții expediați între ghilimelele participării extraordinare, Mălăele reușește să absoarbă aproape întreaga atenție, în pielea unui bărbat care îmbătrânește și se usucă treptat.
Măcar și pentru asta, „Moromeții 2” e un film care merită să fie văzut la cinema, în ciuda unor excese care se întâmplă să-i rupă ritmul.
E o adaptare dificilă nu doar din cauza complexității scriiturii lui Marin Preda, ci și din pricina aurei de obiect de patrimoniu care va mai pluti mult timp peste ţăranii din Siliștea-Gumești.
Offscreen
→ Distins în 2017 cu premul pentru cel mai bun documentar european, „Comuniune” − debutul polonezei Anna Zamecka − urmărește atent câteva săptămâni din viața unei familii disfuncționale din Varșovia.
Părăsită de mama care și-a găsit un alt cămin, Ola, o adolescentă de 14 ani, este forțată să joace rolul adultului în casa pe care o împarte cu un tată fost alcoolic și un frate care suferă de autism.
Împreună trebuie să treacă prin prima împărtășanie a băiatului și speranța reîntregirii familiei. Filmul este disponibil pe HBOGo.
→ Toy Story („Povestea jucăriilor”), una dintre cele mai de succes serii animate din ultimii 20 de ani, va avea și un al patrulea episod, care se va lansa vara viitoare.
Bonnie a moștenit jucăriile fratelui Andy, iar în colecție apare o furcu-lingură care va avea nevoie de ajutorul cuplului Woody (Tom Hanks) și Buzz Lightyear (Tim Allen).
Din ce se știe până acum, lingura va avea o criză existențială, iar în distribuție vor mai apărea John Cusack, Annie Potts, Jordan Peele și Michael Keaton.
→ Ben Wheatley, unul dintre cei mai promițători tineri regizori britanici, se pregătește să fie măsurat de fanii lui Hitchcock, fiindcă va lansa o nouă adaptare după romanul „Rebecca”, al lui Daphne du Maurier.
Filmul va fi inclus în oferta Netflix și îi are în distribuție pe Lily James („Downton Abbey”) și pe Armie Hammer („Call Me by Your Name”).
În 1940, cu această poveste şi cu Laurence Olivier și Jane Fontaine în rolurile principale, Alfred Hitchcock câștiga Oscarurile pentru cel mai bun film și cea mai bună imagine, din 11 nominalizări.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this