MODELE de CURAJ. Mugurel a scris pe ziduri la 16 ani ce simțea o țară întreagă

Valentin Șchiopu

Redactor

În dimineața zilei de duminică, 13 septembrie 1981, o serie de evenimente creează consternare printre locuitorii orașului Botoșani. Patru inscripții „dușmănoase” − scrise cu cretă albastră forestieră − lovesc direct la fundația celei mai bune lumi dintre lumile posibile.

„Ne-am săturat să stăm la cozi interminabile”, răsare pe zidul exterior de la sediul Comitetului Județean al Partidului Comunist Român. La ora 8 dimineața, portarul instituției îndepărtează mesajul cu un rașpel.

„Vrem hrană, nu inechitate”, se ivește pe bordura bazinului de apă de la Magazinul General.

Împovărat de noua sa configurație politică, un gard de pe strada Pictor Grigorescu se clatină sub greutatea solicitărilor: „Vrem hrană și libertate”.

Pe strada Karl Marx, la numărul 34, o altă declarație uluitoare: „Vrem hrană, ne-am săturat de mizerie”.

Autoritățile iau imediat măsuri pentru „a preveni și limita difuzarea la public”. Înscrisurile sunt șterse și se organizează pânde în toate locurile unde au apărut mesaje „ostile”.

În birourile Securității din Botoșani, telefoanele se înroșesc. Arde în aceeași măsură și la București. „Prindeți-l urgent pe făptaș!”

Acțiunea „Panoul”

În aceeași zi de 13 septembrie 1981, Securitatea declanșează acțiunea „Panoul”. Sunt puse în joc toate resursele posibile, se stabilesc sarcini clare, cu termene precise. Grupa operativă e condusă de șeful Securității Botoșani, colonelul Constantin Hulubaș.

Sunt mobilizați șeful serviciului Informații interne, maiorul Mihai Crăciun, șeful serviciului Contrainformații economice, căpitanul Gheorghe Atudoroaie, șeful biroului special „S”, Gheorghe Boboc, și căpitanul Costache Bosânceanu, specialist în grafologie.

Geniul

Asociația Sache: Locul unde toate animalele sunt vindecate până la capăt

În 2016, când a deschis cabinetul veterinar, Laura Fincu era convinsă că inițiativa lor de antreprenoriat social va rezolva problema câinilor din România. Aproape 9 ani mai târziu, după peste 100.000 de sterilizări făcute în campaniile aproape săptămânale prin țară, nu mai e atât de convinsă, dar crede în continuare cu tărie că lucrurile se vor îmbunătăți. Ca să contribuie la asta, asociația Sache construiește primul spital social pentru animale din România.

În următoarea lună, cei patru vor raporta zilnic progresul anchetei.

Iată câteva fire ale năvodului întins necunoscutului care a îndrăznit să sfideze regimul.

Măsuri operative decise în acțiunea „Panoul”

Tabel întocmit de Securitate cu datele și locurile inscripțiilor „dușmănoase”.

Serviciile I și II ale Securităţii Botoşani, Compartimentul Filaj și departamentul USLA-Antitero instruiesc circa 80 de informatori. Sunt comparate zeci de mii de probe de scris.

Totul, pentru a-l prinde pe omul care a făcut „referiri la lipsa temporară a unor produse agro-alimentare și la pretinsa lipsă de drepturi și libertăți din țara noastră”.

Acesta este tonul folosit în dosarul Panoul.

Schița elaborată de Securitatea Botoșani cu locurile în care au apărut mesajele.

În ciuda masivei mobilizări din cadrul Securității, mesajele continuă să apară în mai multe locuri din Botoșani: după debutul din 13 septembrie, straniul protest se materializează din nou în 19 septembrie, apoi pe 7, 10 și 15 octombrie 1981.

„Cetățeni, trebuie să fim conștienți de rolul nostru în societate și să spunem un Nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi. În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală. Au sindicate libere, Solidaritatea și Solidaritatea rurală. Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile, chiar dacă au aceleași probleme alimentare ca și noi.”

Sau:

„Cetățeni, țara noastră are o situație economică grea. Datoriile externe au atins 10.000.000.000 dolari, în timp ce în presă plouă cu petale roz.”

Trece mai bine de o lună și anonimul e tot liber. Dar lațul se strânge, iar securiștii organizează tot mai multe pânde.

Au creionat deja modus operandi: știu că, în mod normal, mesajele sunt scrise cu o oră, maximum o oră și jumătate înainte de miezul nopții.

Un specialist livrează și portretul psihologic al personajului care a pus pe jar autoritățile:

Umilințele elevului Mugurel Călinescu

Pe 18 octombrie 1981, în jurul orei 0:45, un tânăr în haine de culoare închisă pășește grăbit pe trotuarul de lângă șantierul Casei de Cultură, spre bulevardul Lenin.

Se uită când în stânga, când în dreapta, ca și cum ar fi urmărit. Se oprește în dreptul unui bloc de pe strada Marchian, unde scrutează din nou împrejurimile.

Se decide brusc, în fața unui panou metalic, și începe să scrie, ca de obicei, cu majuscule: Vrem libertate şi drepta…

E imobilizat și dus la sediul Securității Botoșani.

Se numeşte Mugur Călinescu şi este elev în clasa a XI-a B la Liceul August Treboniu Laurian. Locuiește cu mama sa, Rodica Uncescu, care e vânzătoare, într-un apartament de pe strada Marchian. Părinții sunt divorțați; tatăl, de meserie croitor, s-a recăsătorit.

Omul care i-a chinuit pe securiști mai bine de o lună are doar 16 ani. Își petrece noaptea într-o cameră de anchetă, dând declarații după declarații.

Rodica Uncescu se trezește panicată și sesizează absența fiului ei. Îl caută înnebunită timp de câteva ore, până e luată în primire de lucrători de la Miliție. Vestea e șocantă.

Mugurel umple cu pastă albastră patru coli veline. De ce, cine l-a influențat, ce prieteni are, cum a procedat. Cu majuscule, pentru expertiza grafologică.

Cuvintele sale vor fi analizate literă cu literă, fiind comparate cu mesajele care au împânzit orașul. Concluzia: toate îi aparțin.

Ședința de „punere în discuție”

Rapoartele către șefii Securității de la București și către Comitetul Județean al PCR circulă repede în următoarele săptămâni.

„În rândul colegilor și al cadrelor didactice este cunoscut ca un elev mediocru, deși în general dotat intelectual, este comod și nu-și valorifică posibilitățile ce le are. Este o fire interiorizată și retrasă, calm, cu un anturaj restrâns.

Cu prilejul cercetării faptei, a adoptat o poziție sinceră, recunoscând fără rețineri că este autorul inscripțiilor, precum și datele, conținutul și locurile în care acestea au fost efectuate.”

Cazul Panoul este rezolvat. Securitatea deschide dosarul de urmărire informativă cu numărul 738, denumit Elevul.

Planul de măsuri vizează introducerea în apartamentul Rodicăi Uncescu a unor mijloace de interceptare, control la domiciliu, punerea elevului în filaj, identificarea legăturilor sale, investigații la locurile de muncă ale părinților, precum și reconstituirea comportamentului lui Mugurel în școlile unde a învățat până acum.

Și, culmea ororii, recrutarea a două surse dintre colegii de clasă ai „obiectivului”. Aceștia sunt instruiți „să-l abordeze în continuare pentru a stabili atitudinea și comportamentul lui Mugur”.

Toate măsurile sunt bifate în termen de 15 zile. Mugurel recunoaște că s-a inspirat de la Europa Liberă, postul pe care îl ascultă seară de seară în camera sa, dar li se plânge securiștilor că, între timp, aparatul de radio i s-a stricat.

În timp ce adolescentul este interogat la sediul Securității, o echipă operativă, formată din doi maiori și un sergent, se deplasează la el acasă.

În timp ce unul dintre securiști îi distrage atenția mamei, invitând-o să asiste la percheziția din camera lui Mugurel, ceilalți doi instalează mijloace I.C.D.T. (Interceptarea Convorbirilor și Discuțiilor interioare prin intermediul Telefonului).

În dosarul Elevul se specifică limpede că pentru o asemenea manevră sunt suficiente 5-7 minute.

Pentru Mugurel urmează o perioadă dificilă. E pus în libertate, dar securiștii îl obligă să se prezinte la interogatorii de două ori pe săptămână.

La Liceul „A.T. Laurian” se organizează o ședință ca o demascare de sorginte stalinistă. Demonii care l-au amăgit pe Mugurel trebuie să fie scoși la lumină și transformați în cei mai zeloși activiști de partid.

Participă șeful Inspectoratului Școlar, directorul liceului, secretarul de partid și dirigintele, dar și un ofițer operativ din partea Securității. Mugurel e prezent. În sală e adusă și mama sa.

Scopul ședinței? Punerea în discuție, în colectivul cadrelor didactice, a numitului Mugur Călinescu, autor de inscripții dușmănoase.

În stenogramele atașate la dosarul Elevul, luările de cuvânt sunt narate de ofițerul operativ Dumitru Sârbu. Să-i dăm cuvântul.

Mai exact, să le dăm cuvântul unora dintre profesorii prezenți.

Inspectorul general școlar Matei Mihai: Subliniind politica partidului și statului nostru în domeniul învățământului, a reliefat faptele grave comise, incompatibile pentru un elev, pentru un cetățean născut și crescut în regimul nostru politic socialist.

Profesorul Dumitriu Mihai, directorul liceului: Apreciază că fapta comisă este destul de gravă, condamnă comportarea și grija mamei, apreciind că fapta comisă este un act mârșav împotriva poporului, că a lovit în interesele poporului român, a pactizat cu dușmanii și trădătorii țării. Nu poate să se împace cu ideea că este o greșeală puerilă atât timp cât a lovit în popor, cât a conceput instigare.

Secretarul Comitetului Municipal UTC, Ababei: Este indignat de cele auzite și nu poate să conceapă cum acest elev trăiește realitatea, cum poate fi convins de cei de la Europa Liberă, de trădătorii și dușmanii ideologiei, ai României. Subliniază că activitățile organizației UTC nu au fost bine gândite și organizate, că nu se insistă pe latura educativă, patriotică.

Îndrumătorul UTC, Florescu Ana: Condamnând faptele comise, a întrebat pe elevul Călinescu dacă mai știa cineva de faptele sale. De ce nu a venit la ea, la dirigintele clasei, pentru a se clarifica, dacă face bine ceea ce a hotărât să facă.

Profesorul Ștefan Constantin, fostul diriginte în clasele IX și X la liceul Mihai Eminescu: Arată că, în timpul celor doi ani școlari, era caracterizat ca un elev mediocru, nefiind probleme pe linie disciplinară. L-a întrebat pe Călinescu ce simțea după ce scria textele? Acesta a răspuns: „O ușurare”, fără alte comentarii.

„Nu-l văd să fie afectat de situația în care se găsește”

În următoarele luni, Mugurel devine Obiectivul. Doi colegi de clasă îi descriu cu lux de amănunte comportamentul de la școală.

Numele de cod cu care ei semnează notele informative sunt „Dan” și „Cornel”.

La dosar sunt adăugate zeci de pagini cu interceptarea discuțiilor din apartament, prin intermediul tehnicii instalate în aparatul de telefon.

Familia lui Mugurel nu va mai avea parte de liniște.

Intimitatea lor e violată și disecată. Se aprobă folosirea atât a mijloacelor I.D.E.B. (Interceptarea Discuțiilor prin intermediul Emițătorilor alimentați la Baterie), cât și a mijloacelor I.C.T. (Interceptarea Convorbirilor Telefonice).

Securiștii care îi ascultă pe Mugurel și pe mama lui nu se rezumă la a reda fidel convorbirile. Au și păreri.

De pildă, pe 20 decembrie 1981, Rodica Uncescu cheamă un preot acasă. Postul 8 I.C.T. e pe fază:

„În jurul orei 11:20, Rodica (mama lui Mugur) a adus un preot care a ținut o slujbă în casă. După slujbă, preotul este servit cu o gustare și cu băutură. După ce servește masa, mai ține o slujbă scurtă.

N.R. – Menționez că Rodica a recurs la această acțiune crezând că această acțiune e o ieșire din necazurile ce le-a avut în ultimul timp, respectiv atât cu serviciul ei, cât și cu faptele obiectivului. De altfel, în ultimul timp, a căzut pe panta misticismului, fiind preocupată mai mult de a merge la diferite babe ca să-și facă vrăji de bine sau să-i ghicească”.

Altă dată, întors acasă după un interogatoriu de patru ore, Mugurel stă de vorbă cu mama lui, iar pândacii interpretează din nou:

„Menţionez, din cele constatate până acum în urmărirea obiectivului, ca o părere personală, că nu-l văd să fie afectat de situaţia în care se găseşte. Discută foarte degajat, ca şi cum n-ar fi vorba de el. În discuţiile cu mama lui are un ton arogant, dând de înţeles că nu are nevoie de sfaturile ce i le dă, întrucât el singur ştie ce are de făcut”.

 „Am cerut ajutor pentru oamenii din România”

În dosar este inclusă și interceptarea unui dialog dintre Mugur și tatăl său. Adultul se transformă într-un veritabil anchetator, dar puștiul îl înfruntă:

„– Cum de ți-a venit să scrii așa ceva? Poate ți-o fi spus ceva vreunul dintre profesori. Să zicem că a fost din glumă sau din prostie… Ce-ai vrut să faci prin asta? Să răstorni guvernul?

– Cum să răstorn guvernul? Ce, prin asta pot să răstorn guvernul?

– Ai cerut ajutor de la sindicate, ai cerut ajutor de la Europa Liberă.

– Ce ajutor? N-am cerut nici un ajutor.

– Audiezi Europa Liberă?

– Nu mai audiez din vară. Chiar dacă aș vrea, nici n-aș putea, că s-a stricat aparatul.

– Să știi că îți îngreunezi singur situația dacă ai făcut asta împreună cu cineva și acum încerci să…

– N-am făcut cu nimeni. Ia uite cum vorbești, ca și cum ai fi unul de-acolo de la Securitate!

– Măi, Mugurel, să știi că ăștia și peste un an, și peste 10 ani, tot te urmăresc. Dosarul ăsta o să-l duci în spate toată viața.

– Am văzut dosarul, dar n-am nici un interes să ascund nimic. Nu am ce să ascund. Și nu-nțeleg: dacă, într-adevăr, spun că ce-am scris eu n-are nici o influență, de ce se tem atâta și mă tot întreabă dacă n-am mai scris și în altă parte?

– Dar să știi că ei nu se tem…

– Și atunci de ce mă tot întreabă dacă n-a mai rămas vreo inscripție?

– Știi de ce, fiindcă pentru un deștept din ăsta ca tine vin exact ăia, că știi că există spionaj, și vine un deștept din ăla de la Europa Liberă, prietenii tăi pe care ai stat, i-ai ascultat și le-ai cerut ajutorul… pentru că asta ai făcut, ai cerut ajutor de la Europa Liberă.

– Ce ajutor? Dacă nu știi, de ce vorbești?

– Dar totuși, ceva cu Sindicatele ai spus, nu?

– Da, am scris de sindicate, dar una sunt sindicatele și alta e să ceri ajutor de la Europa Liberă. Eu am cerut Sindicate libere. Atât.

– Dar cum… unde sunt sindicate libere aici, la noi, sau ce fel de sindicate vrei tu?

– Păi aia e, că nu sunt sindicate libere. De aceea am cerut formarea.

– Tu asta vrei?

– De-acuma, ce să mai vreau… Nici nu mă mai interesează și nici nu mai vreau să vorbesc despre asta. Dacă nu știi, de ce spui că am cerut ajutor?

– Dar dacă ai cerut sindicate, asta nu-i ajutor? Pentru cine ai cerut ajutor?

– Pentru oamenii din România. Nici nu știi ce am scris și, gata, că cer ajutor de la Europa Liberă. Dacă voiam să le cer ajutor, le trimiteam o scrisoare.

– Dar și asta tot ajutor este. Tu la asta te-ai gândit: ia să fac eu ceva să mă pună ăia președinte la Europa Liberă, să mă fac mare director.

– Dar Europa Liberă nici nu e în România, e în RFG…

– Tu mă crezi chiar așa de naiv ca pe mămica? Să știi că acolo se știe tot ce discuți tu în casă, cum îi răspunzi mamei, cum te comporți cu maică-ta…

– Știu că se știe, pentru că uneori… Dar nu mă comport în fiecare zi așa. Dacă le-ai spus așa, n-am ce să fac!

– Eu le-am spus așa? Ei mi-au spus mie, măi, tâmpitule ce ești…

– Mie mi-au spus un lucru și ție ți-au spus altceva, n-am ce să fac.

– Măi, Mugurel, eu am știut că maică-ta nu-i acasă și am venit să discut cu tine, așa, omenește. Dacă eu îți spun greșelile pe care le faci…

– Dar văd că spui niște lucruri care nici nu au fost, că am cerut ajutoare, că director, că nu știu ce!

– Și nu asta ai cerut?

– Ei, gata! Dacă așa auzi tu!

– Dar faptul că ceri sindicate libere nu înseamnă să ceri ajutor?

– Doar ăia de la Europa Liberă nu vin aici să citească ce am scris.

– Dar cine voiai să citească?

– Oamenii care trec pe stradă. Ce treabă am eu cu ăia de acolo când, din vară, nu mai ascult nimic? De unde să știe ăia de la Europa Liberă ce am scris eu aici?

– Pentru că sunt aici escroci de-ai lor care sunt în gașcă poate că și cu tine sau cu altul…

– Auzi, știi ce? Lasă, gata! Dacă tu crezi așa ceva! Eu am zis că nici nu vreau să mai discut despre așa ceva.

– Adică eu am început să discut destul de calm cu tine și tu mă iei cu lasă-mă în pace!

– Dacă tu crezi așa, crezi în continuare, că mie nu-mi mai pasă ce crezi tu sau altcineva. De-acuma nu mai mă interesează așa ceva, nu mai am treabă cu așa ceva.

– Cum n-ai treabă dacă și ieri, și azi te-au chemat să dai declarații? Ba o să ai treabă în continuare. O să ai treabă toată viața!

– Cât o să mai am treabă? O săptămână, două, până se clarifică totul.

– Eu nu cred.

– Crezi ce vrei, nu pot eu să te oblig să crezi altceva.

– Măi, Mugur, măi, Mugur! Dacă vorbește cineva frumos cu tine, nu-i bine. Iei în derâdere, în batjocură, te încăpățânezi. Dar dacă tu nu poți discuta cu un părinte, cu cel care îți este aproape, atunci poate că ar trebui lăsată să vorbească legea. Să se hotărască așa cum zice legea”.

Deshumarea

Dosarul de urmărire al lui Mugur a fost închis în august 1982. Tânărul n-a mai prins căderea comunismului.

A fost diagnosticat cu leucemie și a murit când încă nu împlinise 20 de ani, în februarie 1985. La înmormântare au fost prezenți și cei care îl supravegheaseră. Voiau să se asigure că misiunea lor se încheiase.

După ’89, Rodica Uncescu s-a bătut ca fiului ei să i se recunoască statutul de luptător anticomunist.

Până la sfârșitul vieții sale, a spus că între boala lui și anchetele de la Securitate există o legătură. Că Mugurel ar fi fost iradiat.

„Era obligat de fiecare dată să bea cafea la anchete, iar el nu consuma cafea.”

Femeia adăuga și că Mugurel era lăsat singur în fața unei lămpi ciudate. Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al șefului spionajului românesc, a vorbit în textele sale despre o armă radioactivă pe care Securitatea ar fi folosit-o pentru asasinate. I se spunea „Radu”.

Rodica Uncescu s-a stins în 2016. A fost înmormântată lângă fiul ei, în cimitirul Pacea din Botoșani.

Mihail Bumbeș, fost cercetător la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (IICCMER), a reconstituit povestea lui Mugur Călinescu în 2007. Dar şi astăzi, când vorbeşte despre îndrăzneala acestui copil de 16 ani, se emoționează.

Bumbeș a discutat și cu cei care l-au urmărit pe Mugurel. Unul avea hârtie că a făcut poliție politică. I-a spus cercetătorului că o va folosi când rămâne fără hârtie igienică.

Regizoarea Gianina Cărbunariu a prins povestea lui Mugur Călinescu într-un spectacol de teatru intitulat Tipografic Majuscul. Se joacă la Teatrul Odeon din București.

*

Și acum, contrar uzanțelor jurnalistice, știrea: miercuri, 17 mai 2017, la Botoșani va avea loc deshumarea lui Mugur, la exact un an după înmormântarea mamei sale.

O echipă de la IICCMER, condusă de arheologul Gheorghe Petrov, încearcă să facă lumină în cazul său.

Vor urma teste și analize ale țesutului osos, pentru a confirma sau infirma suspiciunile că boala lui Mugurel ar fi fost „programată” de securiști.

Petrov speră ca demersurile echipei sale să reprezinte un început pentru stabilirea adevărului în sute de alte cazuri în care Securitatea i-a anihilat pe „dușmanii poporului”.

El spune că simte frică printre oamenii din Botoșani, ca și cum osemintele lui Mugur Călinescu ar purta adevăruri incomode. Ca și cum totul s-ar fi petrecut ieri, ca și cum „tovarășii ar fi încă printre noi”.

Mugur Călinescu în 1984, la vârsta de 19 ani. N-a mai ajuns la 20.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€