Miturile despre bugetari ne fură ochii. De ce tăierile anunțate de guvern nu rezolvă problemele salariaților din România

Călin Căciuleanu

Politicienii au dezgropat vechiul inamic public - angajatul de la stat - dar la fel au făcut și analiștii economici, presa și patronatele.

„Trebuie concediați 400.000 de angajați din sectorul bugetar”, spune fostul premier Florin Cîțu. „Dacă PSD și PNL vor să facă o reformă reală, ar trebui să procedeze ca președintele Argentinei, Javier Milei”, opinează fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui. „În prezent, funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței. Așa arată raiul oricărui angajat din România”, susține prim-ministrul, Marcel Ciolacu.

De la început vedem că direcția este aceeași pentru toată lumea, în linii mari. Dar discuțiile nu se bazează pe studii de eficiență sau rapoarte despre productivitate, ci reprezintă un proiect ideologic și economic. Discursul public este plin de jumătăți de adevăr, care ascund faptul că urmează o perioadă grea pentru toți angajații.

Câteva mituri și cum arată realitatea:

1. Are România un sistem bugetar prea mare raportat la populație ori la restul sectoarelor economice? Nici pe departe.

Sub 14% din totalul angajaților lucrau în administrație publică, apărare, educație, sănătate și asistență socială în România, în 2023, conform cifrelor de la Eurostat. Este cel mai mic procent din Uniunea Europeană, unde media este de peste 24% și incomparabil mai mic decât țara de pe primul loc, Suedia, cu aproape 34% din forță de muncă în aceste sectoare. 

În cazul României cel puțin, aceste cifre includ și salariații din serviciile private de sănătate ori educație. 

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație susține că România are cel mai prost raport între populație și numărul de angajați din administrația publică, ordine publică și apărare. Fiecare angajat din acest sector deservește aproximativ 53 de locuitori, cel mai mare dezechilibru din Uniunea Europeană.

În întreg sistemul public, România are un bugetar la fiecare 18 locuitori, din nou pe primul loc din blocul comunitar. Acest ultim raport este de trei ori mai mare decât în state precum Suedia sau Danemarca.

În discursul public, categoriile sunt amestecate sau prea puțin explicate. Într-adevăr, legislația este greoaie pentru cineva care nu este specializat, dar este suficient de spus că există o diferență foarte mare între funcționarii publici - care sunt numiți în funcție - și personalul contractual, angajat de obicei prin contract de muncă.

În 2023, erau sub 180.000 de funcționari publici în toată țara și peste 1,1 milioane de angajați cu contract de muncă. Cea mai mare parte a funcționarilor, 150.000, sunt concentrați în administrația publică, însă și aici sunt mai puțini decât cei 210.000 de angajați, arată o analiză realizată pentru Agenția Națională a Funcționarilor Publici. În educație, lucrau 370.000 de angajați, în timp ce în sănătate erau 250.000 de salariați.

Spotmedia.ro: De ce îl ajută Elon Musk pe Călin Georgescu. Se apropie o furtună perfectă de România (Interviu)

De ce Elon Musk preia mesajele lui Călin Georgescu, un semnal care poate fi interpretat drept validare și, în orice caz, capitalizat de echipa izolaționistă a lui Georgescu? Și cum să răspundem presiunilor americane pentru frații Tate, acuzați în România de fapte penale grave, inclusiv agresiune sexuală?

Colegiul Psihologilor îl suspendă 6 luni pe psihoterapeutul care a ajuns să facă sex cu o clientă pentru „a nu-i mări angoasa de abandon”. Măsura a fost contestată și nimeni nu știe când ar putea fi pusă în aplicare

Matei Georgescu, psihoterapeut și fost psihanalist, a comis abuz terapeutic împotriva unei foste cliente și va fi suspendat pe o perioadă de 6 luni, hotăra Colegiul Psihologilor în decembrie 2024. Bărbatul dă vina pe victimă și contestă decizia.

2. Sunt salariile din sistemul bugetar mai mari decât în mediul privat? Un calcul fără mult sens.

Dacă înțelegem că sistemul public este unul care cuprinde, de fapt, mai multe sectoare de activitate, atunci vedem de ce comparația nu are așa de mult sens. În luna noiembrie, la nivelul căreia vor fi blocate salariile plătite de la bugetele publice, salariul mediu net din întreaga economie era puțin sub 5.400 de lei. Salariații din administrație publică și apărare încasau peste 7.100 de lei, în timp ce profesorii luau în medie 6.000 de lei în mână. În sănătate și asistență socială, salariul mediu net era sub 5.300 de lei. 

Problema cu această statistică este că ea se bazează pe sectoare de activitate. De exemplu, găsim salarii medii semnificativ mai mari în extracția petrolului și a gazelor naturale, de aproape 9.500 de lei net. Aici, statul român este un jucător important pe piață, dar este departe de a fi singurul. Pe de altă parte, avem silvicultura, unde găsim și Romsilva, cu un salariu mediu net de 4.500 de lei.

Discuțiile despre un salariu sau altul sunt relevante pentru angajați în măsura în care creează impulsuri de negociere pentru condiții mai bune de muncă sau salarii mai mari. Spre exemplu, sectorul hotelurilor și al restaurantelor este codaș la nivelul salariilor, la fel cum este și industria textilă. În comerț, unde lucrează un număr semnificativ de angajați, sau mai multe domenii industriale rămân cu mult sub salariul mediu, în ciuda importanței lor pentru economia națională.

Statul are nevoie de bani pentru a susține investițiile publice. În loc să le finanțeze din creșteri de venituri la buget, banii vin din reducerea cheltuielilor sociale. foto: ID 122877995 © Thanasak Boonchoong | Dreamstime.com

3. Este sistemul bugetar supradimensionat? Nu, din start.

Problema începe de la a privi sistemul public ca pe un întreg, când este vorba despre domenii separate, precum sănătatea, asistența socială, educația, ordinea publică, protecția mediului sau transporturi. Chiar și așa, cheltuielile publice ale României sunt mult mai mici decât media europeană, raportate la economia țării. 

În țara noastră, toate cheltuielile publice au reprezentat 40,3% din produsul intern brut - adică tot ce se produce în economie într-un an. În UE, media este 49%, conform ultimelor statistici, din 2023. Ungaria, spre exemplu, are cheltuieli semnificativ mai mari, de aproape jumătate din PIB. Similar, Croația și Polonia se învârt aproape de 47% din PIB, în timp ce România este pe locul 23 din 27. 

Cheltuielile pe compensarea angajaților sunt la media europeană, cu echivalentul a 10,1% din PIB cheltuit în 2023. Și la categoriile importante de servicii publice sunt diferențe notabile. 

România avea, în 2022, printre cei mai mulți elevi per profesor din Uniunea Europeană, conform celor mai recente cifre de la Eurostat. Din regiunea țării noastre, doar Bulgaria este sub noi. După greva cadrelor didactice, care a dus la creșteri salariale, sunt șanse ca lucrurile să se fi îmbunătățit; sistemul de învățământ a devenit mai atractiv cel puțin din perspectiva salariilor. Încălcarea promisiunilor făcute în fața profesorilor și inflația care erodează salariile înghețate au șanse să oprească această tendință.

În același an, România avea mai puțin de 80 de medici generaliști la suta de mii de locuitori, arată biroul european de statistică. La acest capitol depășim majoritatea țărilor din regiune, dar rămânem sub Croația sau Polonia.

Nu doar serviciile de sănătate și educație ar putea avea mai mulți angajați, ci și unele companii de stat. Greva de la metrou și anularea trenurilor de la CFR Călători arată că forța de muncă este întinsă la limită. Mai mult despre aceste cazuri, mai jos.

4. Au bugetarii în parte de „sporuri imense”? Nu așa cum crezi.

„Sporurile nu sunt înghețate doar de această ultimă ordonanță trenuleț. În fiecare an avem una, iar sporurile sunt la fel din 2018, de 7 ani încoace”, explică cercetătorul Radu Stochița, de la confederația sindicală Cartel Alfa pentru PressOne. El face referire la actele guvernelor de orice culoare politică prin care actualizarea sporurilor a fost constant amânată. „Asta înseamnă că acele sporuri de 30%, de exemplu, din salariul brut, care arată bine pe hârtie, se raportează la o sumă mult mai mică.”

În plus, procentele diferă în funcție de profilul muncii și de sectorul de activitate. Acestea sunt și supuse negocierilor colective.

Deși cifrele nu sunt exacte, comparația arată așa: în noiembrie 2018, salariul mediu brut din administrație publică și apărare era cu aproape 40% mai mic decât în noiembrie 2024. În învățământ, salariul de la vremea respectivă nu era nici jumătate decât cel de la finalul anului trecut, iar în sănătate și asistență socială era mic cu o treime. Deci, și sporurile brute sunt proporțional mai mici. 

„Sporurile sunt acordate în baza unor analize clare, dar sigur că există și posibile abuzuri, dar nu sunt regula. Poate sună ciudat să existe un spor pentru că stai prea mult pe scaun, dar este un risc serios de sănătate. Mai degrabă, ar trebui să ne întrebăm de ce angajații din companiile private nu primesc astfel de sporuri. Soluția nu este să tăiem din beneficii, ci să vedem cum le putem câștiga și la privat, pentru că acele riscuri există”, punctează Stochița.

5. Vin problemele bugetare ale României din dimensiunea sistemului public? Nu, cifrele ne arată doar că România cheltuiește mai mult decât încasează.

Faptul că există deficit bugetar nu înseamnă automat că sunt cheltuieli prea mari, ci poate însemna și că sunt venituri prea mici pentru a susține nevoile unui stat de dimensiunea României și ale unei economii de mărimea celei pe care o avem.

În ultimii 10 ani, intrările la buget de abia au depășit 35% din PIB în 2015, însă la finalul lui 2023 acestea se situau sub 34% din PIB. Pentru o imagine completă, media europeană din acel an a fost de 45,5% din PIB, iar sub România sunt doar Malta și paradisul fiscal Irlanda. Raportul macroeconomic pe care se bazează bugetul de stat de anul acesta spune că veniturile totale colectate la toate nivelurile statului vor ajunge să reprezinte puțin sub 35% din produsul intern brut estimat pentru 2025. 

Miza reală a măsurilor de austeritate

Măsurile de austeritate scot imediat în evidență faptul că decidenții politici merg pe o variantă care avantajează capitalul, în defavoarea forței de muncă, dar și că în multe zone ale sistemului public nu există suficienți muncitori. În acest context, măsurile care vizează reducerea salariilor, într-un fel sau altul, în sistemul public vor ajunge să împingă în jos și celelalte salarii din economie.

Statul are nevoie de bani pentru a susține investițiile publice. În loc să le finanțeze din creșteri de venituri la buget, banii vin din reducerea cheltuielilor sociale. Ordonanța trenuleț îngheață pensiile, alocațiile și ajutoarele pentru persoanele cu dizabilități. Acestea, împreună, reprezintă cele mai mari cheltuieli de la bugetul general consolidat, într-un total de 224 de miliarde de lei în 2024, conform execuției. După o reformă care a ridicat într-un final nivelul pensiilor, o reducere a veniturilor poate să îi forțeze pe unii vârstnici să se întoarcă la muncă.

Statul va mai scoate niște bani din înghețarea salariilor și blocarea sporurilor „la nivelul din noiembrie 2024”. În realitate, sporurile rămân la nivelul din 2018, așa cum am detaliat. Indiferent de procent, acestea se raportează la un salariu mult mai mic decât cel actual. Un punct care este prea puțin subliniat aici este legat de neplata orelor suplimentare, variantă înlocuită cu compensarea prin timp liber. Șocul resimțit în sistemul public arată că multe instituții sau companii de stat au prea puțini angajați, nu prea mulți.

Munca suplimentară nu este doar o modalitate prin care salariații câștigă ceva bani în plus, ci este modul unic în care multe zone ale serviciilor publice pot funcționa. Cel mai bun exemplu este la transportatorul feroviar de stat CFR Călători. Așa cum a arătat PressOne, ordonanța trenuleț duce direct la anularea trenurilor. Acest lucru se întâmplă pentru că mulți mecanici, inclusiv cei de locomotivă, fac ore suplimentare pentru a putea asigura mersul trenurilor.

La Metrorex, mai mulți mecanici de tren au intrat într-o grevă spontană; muncitorii și-au luat concediu medical în același timp, ceea ce a dus la rărirea metrourilor. Ulterior, angajații au intrat în grevă de exces de zel, în care respectau cu strictețe regulamentul, ceea ce a evidențiat lipsa de personal. Cu alte cuvinte, ambele situații arată că aceste companii de stat se bazează pe o muncă suplimentară constantă într-o situație de deficit de personal, iar înlocuirea plăților cu timpul liber nu are cum să funcționeze. Dacă toți angajații și-ar lua liberele câștigate, asta ar duce la încetinirea activității.

Pe termen lung, efectele sunt negative pentru toți angajații, nu doar pentru cei din sistemul public. Mai multă muncă pe salarii efectiv mai mici - prin reducerea plăților pentru munca suplimentară și sub efectele inflației - poate să îi facă pe angajați să caute alte locuri de muncă. Astfel, pe piața muncii, statul nu mai este competitiv ca angajator. În plus, există clar concedieri, fie prin reorganizări, fie prin reduceri efective de personal. 

Toți acești oameni reprezintă o mică avalanșă de forță de muncă pe piață. Înainte de aceste măsuri, angajatorii deplângeau de ceva vreme un deficit de forță de muncă. Un astfel de context, în care companiile nu au de unde alege, se traduce într-o putere mai mare de negociere pentru angajați, atât individual, cât și colectiv. Un efect direct este că salariile tind să crească.

Cum statul împinge mai mulți oameni în căutarea unui loc de muncă, asta dă mai multă putere angajatorilor.  Pe scurt, concurența împinge salariile tuturor angajaților în jos. Pentru salariații din mediul privat, susținerea concedierilor din sectorul public este contrar propriilor interese, punctează sociologul Ștefan Guga, într-un interviu recent. Chiar Banca Națională a României spune în ultimul raport despre inflație că majorarea salariilor va frâna, ca urmare a măsurilor de austeritate.

Partidele pun mână de la mână

Atât coaliția de guvernare, cât și partidele din opoziție s-au înțeles că reducerea cheltuielilor este singurul drum pe care România poate merge. Diferența este una de intensitate. Politicienii de la putere trag mai mult pentru a reține o parte din baza lor de votanți, dar asta nu înseamnă că nu înțeleg că România, ca și restul Europei, trece printr-o transformare.   

Sub 14% din totalul angajaților lucrau în administrație publică, apărare, educație, sănătate și asistență socială în România, în 2023, conform cifrelor de la Eurostat. foto: ID 153987489 © Jakkapant Turasen | Dreamstime.com

Partidele de extremă dreaptă vor măsuri care să susțină afacerile românești, în defavoarea companiilor transnaționale. Pentru cele din urmă, ordinea lucrurilor de azi, în care barierele economice sunt foarte jos în Europa, este avantajoasă: pot muta profiturile, pot găsi forță de muncă ieftină unde le trebuie și pot importa materii prime din țări în care costurile de producție sunt foarte jos. Pentru unele firme românești, protecționismul pare singura variantă de a le stabiliza cât de cât poziția pe care o au pe piață.

De peste Ocean, președintele american Donald Trump, spune răspicat că vrea sfârșitul liberului schimb pentru a susține firmele de pe teritoriul Statelor Unite înainte de orice altceva. Răspunsul european pare că ar putea merge în aceeași direcție. Cel puțin o facțiune din Uniunea Europeană militează pentru un răspuns similar la nivelul blocului comunitar.

Președintele francez, Emmanuel Macron, este printre liderii care împing acum UE spre eliminarea unor reglementări, conform Politico. Tot liderul de la Paris a fost un mare susținător al taxelor vamale europene pe mașinile electrice din China, într-o încercare de a da un imbold industriei auto europene. Măsura - care face să crească prețurile mașinilor chinezești pentru cumpărători - nu poate însă să ducă la renașterea unei industrii.

Tot Macron a rostogolit de multiple ori ideea unei „reindustralizări” europene, cum explică aici Bloomberg. Lucrurile nu sunt bătute în cuie și există o parte a afaceriștilor europeni care încă mizează pe vechiul sistem al liberului schimb și este încă devreme să spunem ce rămâne după ce se așează praful.

Totuși, ce vedem este că premierul Marcel Ciolacu speculează o turnură protecționistă a Europei. Prim-ministrul a promis de mai demult investiții masive - deci, ajutoare de stat și subvenții pentru profit - în industrie. În octombrie, premierul a și semnat actele pentru finanțarea semiconductorilor în țară, prin trei mari companii, alese de Comisia Europeană.

Similar, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat nevoia de investiții în armament, chiar și dacă acest lucru vine cu prețul sistemului social european. În alte cuvinte, înarmarea vine înainte de plasa socială care a diferențiat Europa de Statele Unite în ultimele decenii. În bugetul de stat al României, deși alte domenii au de suferit, armata primește banii necesari. 

În programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR, partidele promit anual în jur de peste 100 de miliarde de lei pentru producția industrială autohtonă. Separat, în jur de 90 de miliarde de lei, în total, ar urma să meargă în următorii 4 ani pentru agricultură - de la irigații, la procesare și depozitare, conform documentului.

Cât va permite Comisia aceste ajutoare de stat - care contravin pe hârtie politicii comerciale a blocului - rămâne de văzut. Cert este că guvernanții mizează pe îmbunarea unei anumite părți a capitalului românesc, care în general nu se poate bate de la egal la egal cu marile firme. Desigur, fondurile nu vor merge doar la companii românești.

Dar pentru a răspunde cerințelor unor firme românești, răzvrătite împotriva partidelor tradiționale la ultimele alegeri, Ciolacu a căutat bani. O parte din aceste fonduri vin din fonduri europene, o parte din împrumuturi - deci, deficit -, dar o parte din „economiile” de la asistență socială se vor vedea aici. 

Din acest punct de vedere, programul diferă prea puțin de retorica „suveranistă”. La partidele care se înscriu în curentul naționalist, am putea vedea un program similar, dacă ajung la putere, pe modelul italian al Georgiei Meloni. Cealaltă variantă este turnura fascistă.

Pentru angajații din România, anii de creșteri constante ale salariilor par să apună. În fața unor măsuri care țintesc direct nivelul de trai al salariaților, clinciurile între privat și public nu fac decât să bătătorească terenul. Solidaritatea sau măcar înțelegerea că este o problemă pentru toată lumea rămâne departe.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€