Migrația românilor. Întrebările publicului și răspunsurile unui sociolog

Cum e corect, emigrant sau imigrant?

Ești emigrant din perspectiva țării din care pleci și imigrant din perspectiva țării în care vii. Un locuitor al Botoșaniului care pleacă în Italia e emigrant pentru noi și imigrant pentru italieni.

Câți cetățeni români au plecat în ultimii 20 de ani?

Marea majoritate a celor care s-au ocupat de acest subiect indică o valoare aflată între 3 și 4 milioane.

Un deputat afirma recent că în afara granițelor sunt 12 milioane de români. Avea dreptate?

Estimarea lui era pe baze etnice și nu avea de-a face cu cetățenia. În afară de emigranți, el îi lua în calcul și pe locuitorii Republicii Moldova, pe americanii de origine română, pe vlahii din Peninsula Balcanică etc.

De ce nu se poate stabili un număr precis al emigranților români?

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, plecarea spre Occident și întoarcerea în țară au loc într-un regim liber.

De exemplu, te poți duce oricând la aeroport să iei o cursă către Torino, de unde să revii după câteva zile sau după doi ani, în fiecare vară sau niciodată. Statul nu are habar pe care din aceste opțiuni ai ales-o…

În consecință, sociologii deduc dimensiunile migrației prin metode indirecte. De asemenea, românii care au migrat ilegal înainte de 1989 sau în primii ani de după Revoluție nu mai pot fi numărați.

Câți dintre oamenii plecați se întorc? Câți nu se mai întorc niciodată?

Cea mai mare parte a migrației era sezonieră sau temporară (anuală). Ce se poate întâmpla în rândurile acestor migranți, la fel ca în cazul altor fenomene similare din epoca modernă, este ca ei să se stabilească definitiv în țara de muncă, ducându-și acolo familia și rărind spre zero vizitele în țara natală.

Indicele principal în acest sens îl constituie mărimea remitențelor.

Remitențele – neologism recent, din englezescul „remittance” – sunt banii pe care un migrant îi trimite familiei sale. Dar una este suma pe care o persoană o trimite dacă familia i-a rămas în România și alta, mai mică sau chiar egală cu zero, dacă rudele apropiate i s-au alăturat în Spania, Italia sau Germania.

Conform Băncii Mondiale, remitențele sunt în continuă scădere din 2008 încoace, cu un singur an de creștere.

Conform Băncii Naționale a României însă, remitențele sunt în creștere, după o perioadă de stagnare pe durata crizei globale. (Sursa, aici).

Dacă BNR are dreptate, creșterea remitențelor nu înseamnă neapărat o creștere majoră a numărului migranților, ci o schimbare în structura lor: oamenii calificați pot fi puțin numeroși, dar pot trimite sume mai mari acasă, întrucât sunt plătiți mai bine în țara în care au migrat.

Dacă Banca Mondială are dreptate, tot mai mulți migranți se stabilesc pentru totdeauna în țara de destinație, iar numărul acestora este mai mare decât al celor care pleacă anual în străinătate.

Mai rămâne cineva în România?

În mod normal, migrația este pe cale de a se tempera. Un mod concret de a vedea lucrurile este următorul: au trecut 10 ani de la integrarea României în UE și o foarte mare parte dintre cei care aveau vârsta și dispoziția de a emigra au făcut acest lucru.

Pe măsură ce (și dacă) adolescenții de azi descoperă lipsa de oportunități, vor pleca și ei. Însă acest fenomen va avea, în cifre absolute, o amploare mai mică decât în trecut.

La începutul anilor 2000, ușa s-a deschis pentru mai multe generații deodată; acum, grupului de potențiali migranți i se adaugă anual o mică parte a societății.

Să nu vorbim doar despre UE. Atractivitatea Marii Britanii sau a SUA a scăzut din motive evidente; eliminarea vizelor pentru Canada poate revigora migrația spre această țară, însă din Canada e greu să te întorci prea des să-ți vizitezi familia…

Există însă și din ce în ce mai multe motive pentru a rămâne în România. În multe domenii, în special cele care necesită o calificare majoră, migrația unor oameni reprezintă o oportunitate pentru ceilalți: le rămân la dispoziție mai multe locuri de muncă.

Fenomenul protestelor din ultimii ani poate fi și el înțeles în logica rămânerii în țară: dacă locuiești într-o țară din care oricum ai de gând să pleci, nu mai protestezi.

Există și surse care arată că emigrația se întețește. E posibil să fie vorba de întoarcerea în străinătate a oamenilor care au revenit acasă în perioada crizei (altfel spus, să fi fost numărați și în 2008, când au plecat prima dată, și în 2016, când pleacă a doua oară). Nu este exclus și ca migrația să fi repornit pe baze noi, în ciuda argumentelor din paragrafele anterioare.

Dacă nivelul de trai din România e în creștere, de ce se mai pleacă? Sau, alternativ, de ce nu se întorc (deja) migranții acasă?

Să generalizăm și să gândim în două categorii: a) oamenii cu aptitudini adecvate lumii post-industriale (IT, design, inginerie); b) oamenii cu o educație care le permite accesul mai degrabă la muncă industrială sau agrară.

Dacă pleacă, cei din prima categorie nu o mai fac din cauza veniturilor, ci din cauza sistemelor disfuncționale din Sănătate, Educație, Administrație.

Puterea lor de cumpărare poate mai fi mai mare decât în Vest, dar accesul la servicii publice de calitate nu are legătură, de obicei, cu veniturile.

Pentru a doua categorie nu există locuri de muncă suficient remunerate (sau, în multe regiuni ale României, nu există locuri de muncă deloc − motivul pentru care au și plecat).

Situația nu se va îmbunătăți curând: unul dintre motivele importante pentru care salariul din industrie în România e mai mic decât într-un loc de muncă similar în Italia îl reprezintă eficiența scăzută, cuplată cu lipsa investițiilor în cercetare și a capitalului.

Rămânem fără medici?

Pe scurt, și în mod surprinzător, se pare că nu. Migrația spre Occident a personalului medical a fost echilibrată de numărul mare de studenți la Medicină.

Raportat la suta de mii de locuitori, numărul absolvenților din domeniu este de 5 ori mai mare decât în SUA și de 4 ori mai mare decât în Marea Britanie.

Concret, de la intrarea în UE și până în 2015, personalul medical în câmpul muncii a crescut de la 212.000 la 276.000. În același interval, numărul stomatologilor s-a mărit cu 50%!

Mare atenție însă: în interiorul profesiei medicale pot apărea fluctuații masive, de exemplu să existe prea mulți chirurgi pentru câtă cerere există, dar prea puțini anesteziști.

Ce implicații ar avea întoarcerea instantanee și definitivă a − să zicem − un milion de migranți?

Să presupunem că românii care s-ar întoarce ar fi un grup reprezentativ pentru întreaga populație migrantă; adică nu se întorc doar migranții cu studii superioare sau doar moldovenii sau doar bărbați etc.

În plan economic, efectele ar fi grave. În afară de scăderea masivă a remitențelor, ar avea loc o competiție majoră pe piața muncii cu românii aflați deja în țară, ceea ce ar împinge salariile în jos.

Nepotrivirile dintre piața educațională și cea a muncii ar rămâne aceleași, deci mulți dintre cei întorși sau dintre cei pe care i-ar înlocui ar deveni șomeri.

Lipsesc sute de mii de locuri de muncă de care ar fi nevoie pentru ca un asemenea număr de repatriați să se poate întreține. Și asta fiindcă problemele care limitează investițiile ar rămâne la fel ca azi: lipsa infrastructurii, birocrația excesivă, lipsa unei educații calate pe domenii productive…

Mai grav e că mediul economic românesc ar fi păcălit să rămână în paradigma semi-asiatică a producției ieftine și prost plătite, o traiectorie nedemnă de o țară europeană modernă și, de altfel, un drum foarte lent spre dezvoltare.

În plan social, șomerii despre care scriam mai sus ar deveni furioși și, în funcție de circumstanțele sosirii lor, ar putea cădea pradă unui discurs anti-european.

Ar exista, evident, și excepții consistente de la regulă. În anumite domenii, performanța s-ar îmbunătăți major, dar, și acolo, întoarcerea i-ar trimite în șomaj pe angajații de azi, care ar deveni resentimentari.

O componentă pozitivă majoră ar fi sosirea capitalului migranților: poate că unii dintre ei ar deveni investitori, însă, în acest domeniu, emigranții noștri sunt la început.

Care e cel mai important efect al migrației la care nu ne gândim?

În aproape toate județele și toate localitățile, statisticile oficiale cu privire la populație sunt suspecte.

Cei 400 de locuitori ai comunei X sunt de fapt… 200. Dacă mai adaugi și migrația internă, care nu poate fi monitorizată cu precizie, rezultatul e haotic.

Indiferent că ești o firmă de marketing, un ONG care vrea să ajute oamenii săraci dintr-un județ, un partid care vrea să-și optimizeze campania electorală sau un decident dintr-un minister, bâjbâi.