07/03/2020

„Micul Joe”: O floare malefică și mulți grădinari paranoici

Cu un film construit genetic așa încât să fie și thriller, și științifico-fantastic, și de groază, și totuși să nu-și piardă poleiala de film de autor, austriaca Jessica Hausner, selectată anul trecut în competiția mare de la Cannes, riscă să pice printre așteptările atât de diferite pe care le creează cu „Micul Joe”.

Pentru că, dacă nu te prinde atmosfera bizară, de un calm iritant, amplificată de fondul muzical în aceleași note, și reduci totul la satisfacția dată de o poveste cu o înnoită premisă veche, te poți trezi cu senzația unui film mai mic decât pretențiile pe care le afișează. 

Ca să anunțe precizia rece cu care se va construi întreaga peliculă, Hausner își deschide filmul tocmai cu o rotire de cameră lentă peste sute de plante perfect aranjate într-o seră, însoțită de un țiuit continuu, care nu e îndepărtat nici de orientalele accente muzicale care urmează.

Apoi, primele replici fixează la fel de exact locul și scopul: un laborator în care cercetătorii încearcă să creeze o plantă al cărei miros te face fericit. O soluție naturistă vie pentru presupusa alienare pandemică a capitalismului. Numai că, pentru a produce senzația de bine, noua plantă se hrănește cu atenție și iubire, ca-ntr-un fel de ciclu natural al fericirii. 

Metafora relației simbiotice e împinsă rapid de cercetătoarea Alice Woodward (Emily Beecham) către anxietățile maternale pe care i le creează creșterea lui Joe, un adolescent care începe să nu mai fie copilul simpatic și docil pe care îl știa. „O să iubești planta asta ca pe propriul copil”, le explică Alice celor din jur, pentru a-i face să înțeleagă de ce „recompensa” oferită de planta botezată, foarte la vedere, „micul Joe” e o doză consistentă de oxitocină.

Însă, pentru că a fost creată infertilă, pentru a nu se putea reproduce în mod natural și pentru a rămâne captivă intereselor financiare ale corporației, misterioasa plantă își cere dreptul la supraviețuire. Dacă atenția și afecțiunea sunt resurse, se va asigura că le absoarbe în întregime, făcând orice ființă vie de nerecunoscut.

Astfel, începe să fie crescută treptat paranoia celor care ajung să înțeleagă „interesele” micului și inofensivului Joe, strămoșul mult înfrumusețat al odioaselor plante din clasicele „Micul magazin al ororilor” / „Little Shop of Horrors” sau „Invazia jefuitorilor de trupuri” / „Invasion of the Body Snatchers”.

Totuși, decizia lui Hausner de a combina o atenție foarte plăcută pe detalii, în anumite scene, cu folosirea mult prea stridentă a locurilor comune din acest segment al filmului de groază (atât în construcția poveștii, cât și în punerea în scenă) dă o notă toxic-artificială, care poate deveni de-a dreptul asfixiantă.

Noroc însă că o parte din pistele de lectură a „Micului Joe” nu se închid perfect și pot să-ți gâdile puțin imaginația și după final.

* „Little Joe” (2019). Regia: Jessica Hausner; Scenariul: Géraldine Bajard, Jessica Hausner; Imaginea: Martin Gschlacht; Muzica: Teijo Ito; Cu: Emily Beecham, Ben Whishaw, Kerry Fox, Kit Connor, Phénix Brossard; Distincții: Nominalizat pentru Palme d’Or și premiul pentru cea mai bună actriță, Cannes 2019; Mențiunea specială a juriului la Festivalul Filmului Fantastic de la Strasbourg.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

On/Off-screen

* „Omul invizibil” / „The Invisible Man” (2020)

Propulsat recent din actor în regizor de filme de groază, cu bătaie pe trambulina seriei „Insidious”, Leigh Whannell rescrie celebra operă de anticipație a lui H.G. Wells undeva la mijlocul distanței dintre #metoo și Scooby-Doo. 

Schimbarea interesului față de omul de știință care inventează soluția pentru invizibilitate cu cea față de soția-victimă directă a unui oribil manipulator și agresor reușește să îl absoarbă atât de tare pe regizorul scenarist, încât pare că nici nu-și mai dă seama de golurile care-i trec prin intrigă ca prin șvaițer, de stângăciile care te fac să anticipezi cam toate „surprizele” de după jumătatea filmului și de ineficiența detaliilor „puse cu mâna”, ca să-l poată conduce prin film și pe cel care a ațipit între două bântuieli.

* Netflix: „Războinicii” / „The Warriors” (1979)

În „subțirimea” Netflixului din ultimele săptămâni, „Războinicii” sunt o gură de aer proaspăt, chiar dacă de la raionul „oldies but goldies”. Un film de acțiune extraordinar, pe premisa unei adaptări în lanț care merge din New Yorkul anilor 1960-1970 până la scrierile antice ale lui Xenofon, datorită romanului cu același titlu al lui Sol Yurick.

În oglindă cu expediția armatei celor Zece Mii, din Babilon spre țărmul Mării Negre, povestită de soldatul grec în „Anabasis”, Yurick construia o complicată călătorie a grupării Războinicilor, printr-un oraș care i-a devenit potrivnic, după ce sunt bănuiți de asasinarea liderului celei mai importante găști de pe Coasta de Est. 

Filmul lui Walter Hill, devenit rapid una dintre peliculele cult ale cinemaului american, te prinde de la scena adunării găștilor new yorkeze pentru întâlnirea cu marele Cyrus și te ține fermecat de detaliile întâlnirilor și ciocnirilor dintre găști. Câteodată, acestea sunt atât de precis coregrafiate, de parcă Războinicii și cei care îi vânează au învățat să se bată din „Poveste din cartierul din vest” numai că, între timp, a dat rockul peste ei.

* mubi: 3 x John Schlesinger – „Un fel de a iubi”, „Billy mincinosul”, „Darling”

mubi propune o vizită obligatorie pentru orice cinefil, la începuturile unuia dintre cei mai importanți regizori ai tuturor timpurilor, care a pus umărul, alături de Tony Richardson și Lindsay Anderson, la schimbarea la față a cinemaului britanic. Primele sale filme, „Un fel de a iubi” / „A Kind of Loving” (1962), „Billy mincinosul” / „Billy Liar” (1963) și „Darling” (1965) gravitează în jurul destinelor unor tineri britanici plini de viață, dar supuși sufocantelor constrângeri sociale și culturale.

În același timp, toate trei titlurile de mai sus sunt reîntâlniri extraordinare cu nume dintr-o generație istorică a actoriei de film din Marea Britanie: seducătorul Alan Bates care, doi ani mai târziu, va cuceri lumea alături de Anthony Quinn, în „Zorba grecul lui Cacoyannis; clovnul post-adolescentin Tom Courtney, alergătorul de cursă lungă cu două nominalizări ulterioare la Oscaruri și redescoperit recent, alături de Charlotte Rampling, în „45 de ani”; puternica și încântătoarea Julie Christie, cu o ascensiune rapidă spre succesul internațional cu „Darling”.



Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...