Metrorex – un episod în dialogul surzilor

Ce vedem astăzi la Metrorex este doar vârful uneia dintre multiplele maladii care afectează România, dar care pot fi vindecate: dialogul surzilor.

Apele tulburi ale tranziției au permis ca în multe locuri societatea să fie dominată de voci care pretind că vorbesc în numele unei comunități largi pe care de fapt nu o reprezintă. Deci dialogul este aparent și în realitate nu are loc.

Aici e vorba de un fenomen generalizat. Vă mai aduceți aminte cum în plin scandal despre justiție vorbeau cu aplomb ”asociații ale magistraților” ai căror membri nu putea fi identificați? 

În lumea economică avem probleme similare. Autointitulați lideri de sindicat pe care angajații nu cred că i-au văzut vreodată printre ei. Așa-ziși lideri de patronat al căror nume niciun patron serios nu-l recunoaște. Există în această lume reprezentanți ai angajaților care sunt interesați de orice mai puțin de soarta lor și reprezentați ai angajatorilor care nu sunt interesați nici de mediul de afaceri și nici de dialogul cu angajații.

Există desigur și organizații serioase și reprezentative, dar dialogul lor este încurcat de cele care au cu totul și cu totul alte preocupări. 

De ce este o problemă? Dacă pui la masă falși reprezentanți care nu au legătură cu comunitățile pe care pretind că le reprezintă ei nu pot produce efecte sociale și economice nici măcar atunci când sunt bine intenționați. Asta pentru că ei sunt în realitate mandatați de nimeni să negocieze nimic și fix asta vor obține. 

Putem să facem o nesfârșită istorie a dialogului social și de ce nu funcționează. Are și acest demers rolul său, dar eu unul sunt mai interesat de viitor și cum îl facem să producă rezultate. Vin peste noi transformări ale muncii cu efecte aproape existențiale.

În lipsa unui dialog eficient între angajați și angajatori, România se va confrunta cu fenomene sociale și politice care vor tinde către extreme. 

Nu vorbim aici despre vreo idilă pictată în pasteluri în care angajații și angajatorii trăiesc în armonie perfectă. Vor exista mereu zone în care interesul și direcția sunt comune și altele în care cele două părți vor fi pe poziții divergente (nu antagonice). Depășirea impasului presupune negociere și dialog. Acestea nu pot avea loc cu adevărat dacă cei care stau la masă nu pot avea încredere că interlocutorul este reprezentativ și legitim.

Ce înseamnă asta? Că atunci când batem palma știm că angajații și angajatorii vor respecta înțelegerea și asta nu se întâmplă decât dacă cei care negociază chiar au un mandat din partea comunităților. Altfel discuțiile sunt inutile și mai mult ajung să facă strict obiectul intereselor private ale celor care pretind că reprezintă interesul general. 

Este și vina partidelor că au tolerat pentru prea multă vreme o stare de fapt în care organizațiile legitime sunt amestecate fără noimă cu cele care nu au ce căuta la masa discuțiilor contribuind la o cacofonie fără margini din care până la urmă nici chiar cei care trebuie să decidă pe baza acestor discuții nu mai înțeleg nimic. 

Putem să filozofăm la nesfârșit despre egalitate, echitate, bunăstare, productivitate, profituri și așa mai departe și să ne dăm palme peste cap că nu ajungem nicăieri. Dacă nu suntem în stare ca societate să producem acele instituții și organizații prin care acest dialog să aibă loc, rezultatele vor fi în perpetuitate aceleași: zero.