Me Before You

Thea Sharrock, regizoarea filmului Me Before You – recent intrat în cinematografele de la noi, se poate lăuda că, la 24 de ani, devenea cel mai tânăr director artistic al unui teatru britanic – Southwark din Londra.

Acum are 40 de ani, iar Me Before You reprezintă debutul său în cinema. Pedigree-ul teatral i-a folosit prea puţin însă: filmul e contestat de critică pentru că-i lipsește acea îndrăzneală pe care ar trebui, sau măcar ar putea, să o aibă o persoană venită dinspre artele spectacolului.

Schema narativă este curată, dar mult prea simplă: Lou, o tânără originară dintr-un orăşel obscur, ajunge menajera şi, încetişor, confidenta lui Will, un bărbat extrem de bogat, dar ţintuit în scaun cu rotile din cauza unui accident. Ea e amuzantă, amabilă, energică şi interesată să învețe cât mai multe lucruri; el e ursuz, laconic şi uşor misterios.

Contrastul creat de apropierea lor, de faptul că – aşa cum aflăm la început – nimeni altcineva n-a fost interesat de acest job face ca povestea să capete o nuanţă pe cât de formală, pe atât de prizabilă pentru cineva care merge la cinema să se relaxeze și/sau să mai scape câte o lacrimă.

Evident că, pe acest fundal luxuriant de castel medieval, cei doi se îndrăgostesc. Iar bogăţia și rafinamentul în care trăiesc personajele, eticheta pe care o perpetuează obsesiv, toate pot lua ochii.

Fie spus, Me Before You este compus exact din elementele împotriva cărora militau, acum mai bine de 50 de ani, fondatorii Free Cinema – curent cinematografic de extracţie neorealistă bazat pe un stil vérité de a prezenta subiecte marginale despre borfaşi, muncitori şi tineri pierde-vară de la periferiile oraşelor englezeşti postbelice.

Free Cinema aborda o zonă cenuşie şi monotonă, iar miza cinematografică a unuia ca Lindsay Anderson (co-fondator al curentului) era măsura în care un (non-)subiect poate fi prezentat în cel mai personal mod cu putinţă. Ce se contesta atunci vizavi de filmele britanice mainstream poate fi contestat şi acum: par contrafăcute și nu au nerv.

În mod convenabil, o parte din Me Before You a fost filmat la Castelul Pembroke din Pembrokeshire, Ţara Galilor, loc folosit, de pildă, şi pentru scena de debut din The Lion in Winter (1968), cu Peter O’Toole și Katharine Hepburn, parte a tipului de cinema care a dus la reacţia de respingere a unui rebel ca numitul L. Anderson.

Tot Pembroke a servit ca reşedinţă fortificată a regelui Miraz din Chronicles of Narnia (serie fantasy începută în 2005, care încă produce sequel-uri). Este, pe scurt, un loc splendid, potrivit pentru un film în care forma primează.

Directorul de imagine, multi-premiatul Remi Adefarasin, lucrează cu acest peisaj în aşa fel încât să inspire un caracter baroc întregului proiect. Tocmai această preocupare pentru formă face ca Me Before You să devină dependent şi pe alocuri absorbit de căutarea insistentă a frumuseţii construcţiei vizuale – cu tot ce derivă de aici: derulare artificială a evenimentelor, forţare a realităţii, scene lacrimogene.

Astfel de filme ușurele, de vară, ar fi binevenite şi în România. Momentan, producțiile romance de la noi sunt la un nivel modest. Există eşecuri totale, cum ar fi Love Building, Poveste de dragoste sau O vară foarte instabilă, şi mai există proiecte discutabile, aşa cum sunt Dincolo de calea ferată sau Loverboy.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Tocmai de aceea, vă recomand (și o voi mai face) o selecţie de filme realizate în comunism, când desfăşurarea poveştilor de dragoste se petrecea în mediu muncitoresc.

Ca plasare socială, subiectele veneau, așadar, din mediul sondat și de curentul Free Cinema, însă ele erau realizate într-un cu totul alt stil de cel contrafăcut cu care operează şi Me Before You. În raport cu realităţile sociale, astfel de filme mint, creează lumi paralele, dar nu trebuie contestate decât dacă au pretenţia că ar vorbi despre cotidian.

Dezbaterea este mai veche, şi anume dacă în film trebuie să spunem poveşti desprinse de sau din realitate. Dacă le preferăm pe primele, atunci merită să aruncăm o privire asupra câtorva titluri autohtone din anii ’60. Acestea nu trebuie privite nicidecum ca niște capodopere, ci drept documente imperfecte, care au rezistat (sau nu) scurgerii timpului.

E un fel de a ne aduce aminte că, din motive ideologice și de propagandă, s-au turnat și la noi poveşti de dragoste, dar în care s-a investit nădejdea liderilor politici că populaţia poate fi stimulată să adopte mai ușor modelul socialist.

Imagine din coproducţia româno-franceză „Steaua fără nume”, cu Marina Vlady şi Claude Rich.

Luând-o cronologic, trei filme înduioșătoare sunt Gaudeamus igitur (1965, regia: Gheorghe Vitanidis), Steaua fără nume (1965, r. Henri Colpi) şi Balul de sâmbătă seara (1968, r. Geo Saizescu).

Având detaşarea trecerii timpului, putem să ne amuzăm de păţaniile unor proaspăţi studenţi pe străzile universitare din Cluj, de spiritul ingenuu al unui profesor de matematică fascinat de astrologie sau de un tânăr şofer prins între simpatia a două fetişcane.

Trecând peste aspectul ideologic pregnant, aceste filme conţin multe momente duioase, ce creează nu numai empatie, ci şi o anumită nostalgie in absentia. Arată, cu toate limitările şi stângăciile lor, frânturi din cum era – sau din cum trebuia să fie? – pe atunci.

Între Me Before You și aceste filme nu este nicio diferență semnificativă!

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€