Masonii din Balcani, între ruşi şi-americani

Roxana Garaiman

Redactor

La recepția hotelului Novotel din centrul Capitalei, un banner vertical explica, sâmbătă dimineață, rumoarea de pe scările către primul etaj. „Drumul Balcanilor spre Europa” – aşa se numea conferinţa de pe afiș.

Câteva trepte mai sus, drumul către amfiteatrul hotelului era blocat de o coadă lungă formată din doamne şi domni cu mină gravă.

Paltoane lungi şi costume închise la culoare completau atmosfera evenimentului: „Manifestarea este organizată de Fundația Solidaritatea Culturală Română Ars XXI, în colaborare cu Marea Lojă Feminină a României (MLFR)”.

Ajunsesem la a treia întâlnire a Uniunii Masonice Balcanice, printre ai cărei fondatori se numără și MLFR.

 „Mă duc să-mi las vizonul!”

Încolonaţi, oamenii așteaptă să ajungă în capul scărilor, unde este amenajată masa organizatorilor. Acolo se împart mapele și ecusoanele.

O doamnă roșcată la vârsta a doua, cu o clasică tunsoare scurtă, urcă pe lângă rând și îl salută familiar pe bărbatul din amonte. „Sunt grăbită, mă pun și eu mai în față”, se scuză ea, apoi se așază lângă el, fără să aștepte aprobare.

Coloana înaintează greu din cauza dezorganizării. Se caută mape, ecusoane, se reiau căutările.

O nou-venită, îmbrăcată într-un lung pardesiu de piele, urcă treptele gâfâind și dă cu nasul de coadă. Prinde repede pulsul și întreabă retoric: „Trebuie neapărat să ne înregistrăm?”.

Continuă să urce cu o naivitate mimată și, când zărește prima față cunoscută, exclamă cât o țin puterile: „Mă duc să-mi las și eu vizonul, că nu mai pot de cald!”.

Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului

Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?

Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"

INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.

De sus, replica se rostogolește fără întârziere: „Adică te duci să-ți lași pielea, dragă!”. „Vizonul, mă duc să las vizonul!”, încearcă să o dreagă femeia, dar fără succes. După ce-și abandonează vizonul în sală, se apropie de o persoană din staff: „Ecusonul meu o fi pe aici?”.

În partea cealaltă a holului este organizat un colț cu acareturi: de la cărți despre masonerie, până la insigne și butoni cu însemne masonice, mănuși albe și stilete decorative.

În sală, un domn de vârsta a treia îi întâmpină ritualic pe invitați: cu o îmbrățișare și o bătaie ușoară peste profil.

Se vorbește în mai multe limbi.

Curând apare, povârnit, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Ignoră cu grație îmbrățișările gazdei, dar este preluat de amfitrioană – Anca Nicolescu, vicepreședintă a fundației organizatoare.

Constantin Bălăceanu-Stolnici, Theodor Paleologu și Anca Nicolescu.

Doamna are o privire iute, îndulcită de vesta de blană roz bombon și de coculețul de balerină, prins cu un elastic în aceeași nuanță de roz. Plină de energie, îl întâmpină cu familiaritate pe academician și îl ajută să ia loc pe scaunul rezervat în fața panoului de discuții.

Apoi își face intrarea fostul ministru Theodor Paleologu, îmbrăcat relaxat, cu un sacou grena din velur.

După ce este pupat de doamna pe care toți o tutuiesc Anca, începe să converseze cu academicianul: „Cum vă mai simțiți?” 

Constantin Bălăceanu-Stolnici îi dă o veste proastă, iar Paleologu se arată îngrijorat.

„Groaznic! Nu știam! Îmi pare rău!” Apoi se așază lângă venerabilul mason.

O altă apariție este fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, care salută politicos, dar rece, și își găsește un loc într-un colț mai retras al sălii.

„Moutzounakis… adică Moutzourakis”

Conferința este declarată deschisă, iar secretarul Fundației Solidaritatea Culturală Română Ars XXI stâlceşte numele primului vorbitor: „Panagiotis Moutzounakis… adică Moutzourakis”.

La masa vorbitorilor, Theodor Paleologu, Constantin Bălăceanu-Stolnici și Panagiotis Moutzourakis.

După o trecere în revistă a celor mai importante evenimente din regiune, Moutzourakis conchide:

„Ca masoni, nu avem iluzia că putem schimba situația Balcanilor. Este recomandabil, totuși, să facem un efort de a crea un hub care să îi lumineze pe locuitorii acestei regiuni în privința capacităților lor, pentru a înceta ca ei să mai reprezinte doar niște instrumente care să servească interesele de la Est și Vest”.

La finalul discursului, secretarul Fundaţiei revine asupra prezentării: „Domnul este mare maestru al Marii Loji Naționale a Greciei – Delphi”.

Preia cuvântul Theodor Paleologu, care insistă asupra nevoii unei mai bune perceperi a culturii balcanice.

„Cine a citit opera tatălui meu (scriitorul şi eseistul Alexandru Paleologu – n. r.) știe că a publicat o serie întreagă de articole, lucrări și interviuri pe tema Balcanilor. Era un inamic al conceptului de lenea minții, pe care o traducea ca pe un obicei de a împrumuta clișee de gândire.

Un astfel de clișeu este tendința de a învinovăți moștenirea balcanică pentru orice merge prost: pentru un anumit temperament, pentru corupție etc. Într-o dorință de a balansa situația, tatăl meu obișnuia să spună că, de fapt, balcanismul reprezintă sarea pământului.”

„Mi s-a făcut semn să mă opresc”

După 15 minute vine rândul academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici. „Eu am să vă spun o mică poveste despre Marea Neagră”, începe el.

Câteva rânduri mai în spate, două reprezentante ale Marii Loji Feminine a României se concentrează la ecranul unui smartphone: „Ah, ce bine ești în poza asta!”.

„Marea Neagră este o rămășiță a unui lac foarte vechi, dar cu importanță deosebită în istoria umanității. Omul paleolitic, acum 50.000 – 40.000 de ani, când a ieșit din Orientul de Mijloc și s-a îndreptat spre nord, a dat de marginea Mării Negre.

Mult timp după aceea, acum 10.000 de ani, populațiile neolitice au făcut același lucru. S-au izbit de Marea Neagră, n-au putut să treacă și au mers pe același drum, către Europa. Pe atunci, Marea Neagră nu era legată de Marea Mediterană. Abia acum 7.500 de ani a avut loc o mare catastrofă geografică și cele două mări s-au nivelat.

Încetul cu încetul, locuitorii de la Marea Mediterană au fost atrași de aspectele economice ale Mării Negre. Pe vremea aceea, Marea Mediterană era un mare bulevard străbătut de mai multe civilizații, însă doar grecii au fost interesați de Marea Neagră.

Când s-a dezvoltat cultura greacă, ei au fost atrași de țărmurile Mării Negre. Încetul cu încetul, s-au format orașele grecești, de jur împrejurul ei.

Din cultura greacă s-a dezvoltat cultura elenistică. Ea a făcut din Marea Neagră un centru foarte interesant. În anul 70 î.Hr., aici era un regat elenistic cu regi persani, dar grecofoni, care au atras atenția romanilor.

Romanii au fost stârniți datorită activității și au început expediții militare. S-a întâmplat un lucru extraordinar – cetățile grecești de la Marea Neagră au devenit cetăți romane. Latinizarea noastră a început încă din secolul I î.Hr., odată cu colonizarea Dobrogei.”

Unul dintre organizatori începe să se agite.

„Ah, mi s-a făcut semn să mă opresc”, oftează academicianul.

A trecut sfertul său de oră, iar Stolnici este nevoit să tragă o concluzie fulger:

„Începând din secolul al XVIII-lea, Marea Neagră ne-a adus un mare cadou, care a fost dezastrul nostru: rușii. Ei au fost atrași, fermecați, fascinați de Marea Neagră. Toată politica lor externă, începând cu Petru cel Mare, dar mai ales cu Ecaterina cea Mare, a fost axată pe Marea Neagră și pe strâmtori. De aici cortegiul evenimentelor care s-au întâmplat și se întâmplă și astăzi în Balcani, unde marile tensiuni ale Războiului Rece sunt tot în jurul Mării Negre”.

„Vorbește domnul Diaconescu, și tu stai să fumezi!”

Concluzia îi pică mănușă diplomatului Cristian Diaconescu, care continuă cu o prezentare a situației geopolitice contemporane:

„Problemele contemporane de securitate, economice și de conectivitate ale Balcanilor sunt evitate. După 1990, regiunea balcanică a fost privită, din punct de vedere politic, și pozitiv, dar și într-o notă negativă, în urma unor reevaluări. Iar atunci când au simțit că nu o pot rezolva, politicienii au ignorat-o. Putem spune că s-a pus problema europenizării Balcanilor, pentru a evita balcanizarea Europei.

Prima reevaluare s-a făcut după disoluția Iugoslaviei. Pentru prima dată, atât locuitorii Balcanilor, cât și ceilalți europeni s-au confruntat după mult timp cu un război în inima continentului, dar și cu un genocid.

Un alt moment dificil de gestionat a fost cel al separării regiunii Kosovo. A presupus intervenția NATO în interiorul Europei. O a doua reevaluare a fost după integrarea unor state în UE.

Este dificil de estimat care sunt limitele Balcanilor din punct de vedere politic, pentru că unii nu doresc să se asocieze cu această regiune. Integrarea a fost un pas de succes pentru asigurarea securității continentului, prin oferirea unei șanse la dezvoltare și prosperitate.

A treia reevaluare nu este însă prea bună. Există mișcări în regiune care ne amintesc de anii 1990. Unele țări joacă împotriva intereselor regionale, pentru interesul național. Este un nou tip de separare în interiorul regiunii: vorbim de imigranți, de sancțiunile impuse Rusiei, de schimbarea granițelor.

De exemplu, noi, în România, avem acest scut NATO. Nu american, repet: NATO. El asigură nu doar România, ci și celelalte state balcanice. Drept consecință, am primit o retorică drastică din partea Rusiei, dar fără niciun suport din partea statelor balcanice.

Este un proiect comun pentru statele balcanice al celei mai puternice organizații de apărare, dar care nu este acceptat politic de Balcani”.

În timpul discursului, câteva femei se strecoară afară, pe terasa hotelului. Sunt întrerupte de Anca Nicolescu: „Fir-ar al dracului să fie, vorbește domnul Diaconescu, și tu stai să fumezi!”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€