Mărturia unui marinar român aflat pe nava Remas, atacată de pirați în Golful Mexic

Pe 11 noiembrie 2019, nava Remas, aflată sub pavilion italian, a fost atacată de pirați în Golful Mexic. Atacul a avut loc noaptea, iar pirații au jefuit echipajul. Doi marinari italieni au fost răniți. Conform Sindicatului Liber al Navigatorilor, doar în 2018 au existat peste 197 de jafuri în zona Golfului Mexic. 

Conform informațiilor oferite de către Ministerul Afacerilor Externe la soliciarea PressOne, în ultimii 5 ani doar 5 cetățeni români au fost implicați în incidente de piraterie.

Nu este clar cum a ieșit acest număr la calcule, dat fiind că numai pe Histria Ivory, nava atacată de pirați în Togo, în această primăvară, erau 21 de români, dintre care trei au fost răpiți de pirați și apoi eliberați mai târziu, iar un alt marinar român a fost răpit în septembrie 2018 de pe o navă elvețiană atacată de pirați în Nigeria. 

22 de oameni numai la o numărătoare simplă.

Iar acest număr a crescut în urma incidentului în care a fost implicată nava Remas.

Conform relatărilor presei, pe navă se aflau – la momentul atacului – 35 de marinari mexicani și italieni. Însă printre ei s-au aflat și patru români. Unul dintre ei a povestit pentru PressOne despre cum este momentul în care nava pe care muncești e atacată de pirați.

Marius Cristian Tutun are 36 de ani și e ofițer mecanic. Se afla pe nava italiană Remas atunci când aceasta a fost atacată de pirați, pe 11 noiembrie 2019. Aceasta e povestea lui.  

„Eram de cart, eram jos în mașină. Trebuia să ne vină o șalupă de la țărm să ne aducă ceva combustibil și să mai aducă niște persoane la bord. Între timp, marinarii au pregătit niște geamanduri, niște baloane mari de cauciuc, pe care le-au pus ca să se poată lipi nava de noi, să nu ne lovim unii de alții. 

În jur de 8 seara s-a auzit un zgomot. Ca și cum ai scăpa ceva pe podea. Era noapte. În spatele postului nostru de comandă de la mașină e spălătoria, ne-am gândit că merg mașinile, o fi căzut ceva pe jos pe-acolo. Pe holul scărilor am auzit un pic de agitație, dar n-am dat importanță. Noi avem o ușă water tight, care se închide ermetic în caz de inundație, o aveam închisă pe aia. 

La un moment dat apare comandantul speriat, un italian. Ne-a zis că se trage. Colegii s-au speriat, comandantul s-a dus înspre pupa navei, spre camera cârmei. M-am gândit că s-au supărat între ei colegii noștri mexicani, o fi venit careva cu vreo armă la bord și au început să tragă între ei. M-am pus pe ușa de apă, o blocasem să nu mai intre nimeni peste mine și am așteptat vreo două minute. N-auzeam nimic, nici prin stație, nici telefon, nici alarma n-a fost. Am pornit și eu înspre pupa, să văd care-i treaba. 

M-am întâlnit cu comandantul, a vorbit prin stație. Am fost chemat să pornesc repede totul, că trebuie să ne îndreptăm spre port. Cât mai repede, urgență. Am pornit motoarele și am plecat. 

Eu nu am putut să plec din mașină (compartimentul mașină, unde sunt toate instalațiile navei, motoare, pompe etc., n.red.). Când am putut să urc se mai liniștiseră puțin lucrurile. 

Am văzut sânge peste tot. Veniseră două bărci. S-au suit pe geamandurile alea și au urcat pe vapor prin pupa navei, prin spate. De acolo, marinarul i-a văzut, dar nu i s-a părut neapărat ciudat, pentru că e o navă care se ocupă cu lucrări la adâncime, cu scafandri, și eram vreo 35 de persoane la bord, iar la ora aia nu părea ceva ciudat. Erau de fapt vreo 5-6 mexicani care veniseră să fure, plus încă doi în bărci. L-au lovit în cap, era plin de sânge. Au fost văzuți și de un tehnic, care a fost împușcat. La un moment dat s-a dat alarma, și au plecat. 

Voiau să ne jefuiască. Căutau să fure chestii mici și de valoare: telefoane, laptopuri. Cu o săptămână înainte mai fusese un incident pe o platformă de lângă noi, se pare că le-ar fi furat tot. Anul trecut, în primăvară, am fost în zona Nigeriei, unde iar e piraterie mare. În general se urmăresc nave tanc, care au produse finite, precum combustibil: motorină, kerosen, benzină. Pe astea le urmăresc foarte mult, mai ales în zona Nigeria-Togo. Am fost și în zona Somaliei, în Oceanul Indian, unde pirateria era în floare acum câțiva ani, dar care acum a scăzut destul de mult. Dar e prima oară când sunt pe o navă atacată în stilul ăsta. 

Nu pot să zic că simt ceva în legătură cu asta. Pentru că nu poți să simți. Există măsuri de protecție pe care reușim să le luăm, în așa fel încât să prevenim anumite lucruri, dar nu ai cum în totalitate. 

Acum suntem într-un port apărat, cu pază armată. Și până acum 2-3 zile n-am simțit nimic în legătură cu ce s-a întâmplat. Dar acum am o stare de anxietate. E un sentiment pe care nu-l pot numi. Vorbeam cu cineva și simțeam un fel de frison, ca un fel de tremurat, rece pe șira spinării. 

Nu avem acces la consiliere psihologică. Doar dacă ne debarcăm pe motiv medical și mergem acasă. Acum nu simt nevoia, dar când ajung acasă nu știu ce să zic. Acum câteva zile mi-am cerut schimbul. Spre sfârșitul lunii, e posibil să vin acasă. Pe de-o parte, are legătură și cu atacul. Îmi dă o senzație de neliniște. Mai bine ar fi să plec, să mă detașez. 

Tot timpul mă gândesc la pericolele meseriei. Mă gândesc că plec și nu știu dacă mă mai întorc. Dar încerc să nu mă gândesc mult la asta, că altfel n-aș mai rezista să fac ceea ce fac. Încerc să nu iau atât de mult în seamă. 

Eu nu știu dacă statul român știe ceva de noi. Și nu ne-a întrebat nimeni nimic. Noi nu ne putem înregistra la consulat sau la ambasadă, la marinari nu se poate. Tu ajungi pe o navă, te îmbarci în Europa, ajungi în Canada, ajungi în China, pe urmă te duci nu știu unde, n-ai cum să faci asta. 

Răpirea e o variantă pe care toată lumea o are în cap. Dar e doar un punct din toate lucrurile care se pot întâmpla până acolo. Că sunt multe. Poate să aibă loc un incendiu și să trebuiască să pleci de pe navă. Poate să aibă loc o explozie și să te prindă în zona suflului. Iar pe vapor toată lumea își pune viața în mâinile celuilalt. Dacă noi în mașină sau ofițerii de pe punte nu sunt atenți, ne lovim cu un tanc sau ceva. Se scufundă nava. Și bucătarul dacă face ceva greșit la mâncare, toți suntem afectați. Ceva minor poate ajunge la ceva grav și nu întotdeauna ai timp de reacție. Cel mai bun lucru pe care îl putem face e să prevenim. 

Dar chiar dacă facem pregătiri și simulări, nimic nu te pregătește pentru panică, iar panica te afectează. Noi pe vapor trebuie să ne gestionăm în totalitate, nu are cine să vină să ne ajute. Noi trebuie să avem grijă de noi, de colegi.”

Am fost curioși să aflăm dacă autoritățile române știu ceva de cei patru români aflați pe Remas, la aproape două săptămâni de la producerea incidentului, așa că am întrebat Ministerul Afacerilor Externe dacă pe nava respectivă au existat și cetățeni români și ce știu de ei:

„Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată Ministerului Afacerilor Externe, vă comunicăm următoarele: Ambasada României la Ciudad de Mexico a întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente în vederea obținerii unor informații privind eventuala existență a unor cetățeni români printre membrii echipajului navei sub pavilion italian, care a fost implicată în incidentul produs în Golful Mexic la data de 11 noiembrie 2019.

Din datele obținute de către reprezentanții ambasadei, reiese că patru cetățeni români erau la bordul navei în cauză, aceștia aflându-se în prezent în afara oricărui pericol. Echipajul este sub protecția autorităților mexicane de control și trafic maritim.

MAE precizează că la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident.

Referitor la procedura de monitorizare a navigatorilor cetățeni români, MAE menționează că autoritatea competentă în domeniul siguranței navigației și al securității navelor este Autoritatea Navală Română din subordinea Ministerului Transporturilor.”