Markó Béla: Nu sunt de acord ca noi, UDMR, să facem campanie pentru alegerile din Ungaria

Preşedinte al UDMR din 1993 până în 2011, Markó Béla a impus pe scena politică a României un partid de care au depins, de mai multe ori, majoritățile parlamentare și stabilitatea guvernării.

Permanenta negociere a propriilor interese a însemnat o combinație sensibilă între pragmatism și lipsă de principii.

Pentru UDMR însă, a fost cea mai puternică armă în demersurile sale de a rezolva problemele celei mai mari minorități etnice din România.

Am mers la Tîrgu Mureș pentru un amplu interviu cu Markó Béla, într-un an în care românii sărbătoresc Centenarul Marii Unirii, iar maghiarii, mai mult ca altădată, sunt cu ochii pe alegerile parlamentare din Ungaria.

Ne-a primit în biroul său de la Academia Kós Károly și ne-a vorbit despre istoria Uniunii, relația cu Budapesta, oamenii politici cu care a colaborat și, pe larg, despre statutul maghiarilor din România.

Afiș din tabăra de tineret Tusványos, organizată anual de Consiliul Tinerilor Maghiari (din România) și de o fundație ungară apropiată de FIDESZ. Markó Béla apare în imaginea a doua și a patra, alături de László Tőkés. Foto: Raul Ștef

"În comunism, minoritatea maghiară și-a pierdut instrumentele de a funcționa ca o comunitate"

− Cum se explică faptul că, în decembrie 1989, încă înainte de Anul Nou, UDMR a fost prima formațiune care avea deja structură și lideri?

Da, la vremea respectivă am fost suspectați că UDMR-ul ar fi existat într-o anumită formă înainte de 21-22 decembrie 1989. Nu a existat o astfel de organizație. Nici nu ar fi fost posibil, în condițiile dictaturii comuniste, să funcționeze o astfel de organizație underground.

Dar, într-adevăr, a fost o opinie aproape unanimă între intelectualii maghiari din acea perioadă că, dacă devine posibil, atunci prima mișcare ar trebui să fie înființarea unei organizații.

Nu a existat o structură, nu au existat dezbateri în acest sens, lideri deja desemnați sau așa ceva, ci pur și simplu ideea că, dacă vrem să dobândim anumite drepturi pentru comunitatea maghiară într-o societate democratică, creată după căderea dictaturii, atunci avem nevoie de o astfel de organizație.

Eu am fost unul dintre fondatorii UDMR în județul Mureș. În 22-23 decembrie ne-am întrunit câțiva, am întocmit lista primei conduceri provizorii și în ajunul Crăciunului deja s-a înființat organizația UDMR din Tîrgu Mureș.

− Legăturile dintre cei ce aveau să devină membri ai UDMR erau stabilite pe filieră culturală sau confesională?

Nu, bisericile n-au avut un rol aparte. În ceea ce privește UDMR, dacă se uită cineva, va vedea că în primul rând erau foarte mulți scriitori, și nu întâmplător.

Eu însumi am fost redactor, scriitor, la fel primul președinte al UDMR, Domokos Géza, era scriitor și fusese director al editurii Kriterion. La Cluj, Kántor Lajos, care a fost primul președinte al UDMR Cluj, era scriitor.

Noi eram cunoscuți de comunitatea maghiară prin textele noastre, prin statutul nostru. Am avut și înainte de 1990 un acces către comunitate și era firesc ca noi să fim cei care înființăm o astfel de organizație.

Filialele UDMR s-au înființat concomitent la Cluj, Tîrgu Mureș, dar și la Oradea, Satu Mare și Timișoara, și ar fi existat șanse ca din această mișcare să se nască mai multe organizații sau partide.

Dar ideea de unitate a maghiarilor a fost atât de puternică, încât nici nu s-a pus această problemă.

Foarte repede ne-am căutat reciproc, ne-am corelat programele și intențiile, și astfel s-a înființat o organizație unitară, fără să existe așa ceva înainte de 22 decembrie 1989.

 Cum ieșeau maghiarii din comunism? Ce-și doreau la momentul respectiv?

− Eu aș afirma că, în comunism, minoritatea maghiară din România și-a pierdut încet-încet instrumentele de a funcționa ca o comunitate. N-am avut o organizație, de exemplu.

Am avut câteva instituții, dar nu maghiarii decideau cu privire la acestea. Am mai avut teatre, câteva ziare și reviste, școli mixte, cu predare în două secții, română și maghiară.

În astfel de condiții, maghiarii n-au avut niciun instrument de a funcționa ca o comunitate, de a decide în legătură cu cultura lor, cu procesul de învățământ.

De altfel, în acel regim, totul era decis de Partidul Comunist. Nici românii n-au avut prea mare forță de decizie, dar, în cazul nostru, această lipsă de decizie a dus la un real pericol de pierdere a identității.

Limba maghiară practic nu exista în viața publică. Nu existau deloc inscripții bilingve, nici inscripții de indicatoare de localitate, de străzi, nicăieri, nici în județele Covasna sau Harghita.

În anii '50 mai existase așa ceva, dar după aceea limba maghiară a fost eliminată din viața publică. Tot așa și în școli − predarea în limba maghiară a fost parțial eliminată.

În școlile profesionale, materiile de specialitate mai erau predate doar în limba română. A existat o politică a Partidului Comunist de a desființa învățământul în limba maternă.

Intelectualii maghiari deja plănuiau plecarea din România, mai ales spre Ungaria, dar și această posibilitate era limitată. Nu puteau oamenii să plece chiar așa de ușor.

De aici, doleanțele maghiarilor în decembrie 1989 au vizat în primul rând învățământul în limba maternă și reînființarea școlilor de sine stătătoare în limba maghiară, folosirea limbii maghiare în viața publică.

Aș afirma că obiectivele cele mai importante vizau aceste două domenii.

Imagine din 1992: în picioare este primul președinte al UDMR, scriitorul Domokos Géza. Alături de el, cu ochelari, este scriitorul Szőcs Géza, care avea să se stabilească la Budapesta. Primul din dreapta este Borbély László. Sursa foto: rmdsz.ro

− S-a petrecut și în UDMR un fenomen similar celui din FSN, ca puterea să fie deținută, în primii ani de după Revoluție, de persoane care proveneau din eșalonul doi al nomenclaturii comuniste?

 Știți că în 1990 a existat o Proclamație de la Timișoara. La punctul 8 se revendica eliminarea din viața politică a celor care făcuseră parte din nomenclatură. Noi ne-am asumat acea proclamație. În conducerea UDMR, practic, n-au existat membri ai fostei nomenclaturi.

Să vă dau un exemplu. Domokos Géza, ca director al editurii Kriterion, a fost, pentru o anumită perioadă, membru supleant al Comitetului Central al PCR (între 12 august 1969 și 22 noiembrie 1984 − n.r).

Nimeni nu îl putea acuza că a fost un nomenclaturist, dimpotrivă: după părerea mea, a fost un dizident, prin tot ceea ce a făcut, prin faptul că și-a asumat publicarea unor cărți importante în limba maghiară.

Totuși, inclusiv dânsul a declarat, la un moment dat, că fiindcă a deținut un astfel de statut, nu vrea să meargă mai departe în fruntea UDMR. Așa am devenit eu președinte în 1993.

Nu acesta a fost singurul lui motiv, firește. Erau vremuri foarte grele, l-au erodat conflictele zilnice, inclusiv cele din sânul UDMR. Dar v-am dat un exemplu, că inclusiv un om extrem de important și prețios a gândit astfel.

Nici el, nici alții nu au fost nomenclaturiști, așa cum noi înțelegeam Proclamația de la Timișoara. La noi, în UDMR, conducerea a fost preluată foarte repede de o generație mai tânără la vremea respectivă.

Nu foarte tânără: eu aveam 38 de ani în 1989, deci am devenit președintele UDMR la vârsta de 42 de ani. De fapt, generația mea a ajuns la conducerea UDMR în acei ani. Generația premergătoare, încet-încet, s-a retras.

"PCM și PPMT au fost înființate de colegi din UDMR care au plecat de la noi în urma unor nemulțumiri"

− Cum ați resimțit în anii '90 înființarea PRM și a PUNR, care se hrăneau din discursul anti-maghiar?

(Pauză lungă) La vremea respectivă, ne-au făcut mult rău, firește. Au încercat să împiedice orice deschidere privind relațiile româno-maghiare.

Până în 1996, când CDR a câștigat alegerile și am participat și noi în coaliția guvernamentală, noi am reușit să ne formulăm doleanțele, dar n-am reușit și să schimbăm legislația privind drepturile minorităților.

S-a întâmplat așa, iar eu cred că partidele acestea naționaliste și ultranaționaliste au avut un rol nefast…

Demonstrație din 1990 a maghiarilor din Tîrgu Mureș, în care cereau să studieze în limba maternă.

− Dar cum percepeați atitudinea publică față de acest discurs: ca pe un recul al sistemului comunist, reprezentat de grupul noii puteri, dar care nu accepta nicio schimbare sau ca pe o reacție generalizată a majorității românești?

 Inclusiv partidul de guvernământ de atunci, Frontul Salvării Naționale, după părerea mea, a avut o gândire destul de naționalistă, fiindcă regimul Ceaușescu, mai ales în ultima perioadă, s-a bazat pe o ideologie național-comunistă.

Cei care conduceau FSN-ul se socializaseră în acel regim și unii dintre ei erau adepții acestei ideologii. În schimb, FSN-ul nu-și putea asuma în mod deschis o astfel de ideologie, doar voiam să construim o societate deschisă, o democrație, deja începuseră demersurile pentru a intra în diferite organizații europene și internaționale, Consiliul Europei, ca prim pas.

Tot atunci s-a conturat ideea că am putea, cândva, să devenim membri în UE, deci, în astfel de condiții, partidul condus de Ion Iliescu nu-și putea asuma un discurs ultranaționalist. Dar cred că le-a convenit și lor sau unora dintre ei să existe astfel de partide.

N-am dovezi că ei ar fi fost cei care au impulsionat formarea acestor partide. Dar există destul de multe semnale și dovezi că și aceste partide, PUNR și ulterior PRM, s-au sprijinit pe membrii vechii nomenclaturi.

PUNR s-a înființat aici, în Tîrgu Mureș, și de foarte multe ori am simțit că în spatele celor care au fost vizibili la conducere exista o corelare cu membrii vechii nomenclaturi.

Mai ales în aceste zone, membrii nomenclaturii comuniste au avut o viziune foarte clară despre problema națională. Clară și potrivnică nouă.

− Legat de acest fenomen, de a "externaliza" ramurile extremiste înspre alte formațiuni politice, vedeți vreo asemănare cu desprinderea din UDMR, în anii 2000, a Partidului Civic Maghiar (PCM) și a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), fiindcă UDMR era socotit prea moderat în discurs?

 Acolo, după părerea mea, au existat alte considerente. La început, în '90  nu chiar în primele zile, dar pe urmă −, au fost încercări de a înființa și alte organizații maghiare, partidul agrar maghiar, partidul independent, creștin-democrat, dar ele au fuzionat foarte repede cu UDMR, au renunțat la propria identitate ori au dispărut.

A existat un partid care a participat în alegeri în 1992, și parcă și în 1996, Partidul Independent Maghiar, care și-a schimbat și denumirea, dar nu a avut niciun succes.

Acele partide de care spuneți, PCM și PPMT, au fost înființate de colegi din UDMR care au plecat de la noi în urma unor nemulțumiri. Dincolo de aceste supărări, generate mai ales de domnul László Tőkés, exista și o controversă de ordin ideologic.

Ne reproșau că în 1996 am optat pentru colaborarea cu partidele românești, în interesul guvernării, că am optat tot timpul pentru un dialog. Iar ei ne-au considerat prea moderați, ca să mă exprim așa.

László Tőkés, în spatele lui Viktor Orbán, la ediția din 2017 a evenimentului Tusványos. Foto: Raul Ștef

"În 1996, când s-a pus problema intrării noastre în Guvern, au fost foarte multe împotriviri"

− Vă mai aduceți aminte vreo bătălie politică purtată în anii '90 în interiorul UDMR care acum vi se pare derizorie?

 Noi eram uniți în ceea ce privește importanța existenței unei organizații care să reprezinte interesele comunității maghiare din România. Aici n-au existat dispute în partid.

Dar în ceea ce privește linia urmată de această organizație, au existat controverse foarte importante.

Și anume: dacă, integrându-ne în viața politică românească, integrându-ne în politica parlamentară din România, ar trebui să obținem anumite rezultate și schimbări privind situația maghiarilor, sau dacă ar trebui să folosim eventual alte mijloace, cum ar fi nesupunerea civică. Sau dacă greutatea activității noastre ar trebui să fie nu în București, ci în județele din Ardeal.

Prima bătălie importantă, care nici acum nu mi se pare derizorie, a fost cea din 1996. Atunci s-a pus problema intrării noastre în Guvern. Au fost discuții foarte aprinse în UDMR și foarte multe împotriviri.

Dar când s-a luat decizia, după discuții, doar 2-3 voturi au fost împotrivă în Consiliul Reprezentanților Uniunii.

Eu am fost categoric pentru participarea în Guvern împreună cu fosta opoziție, PNȚCD, PNL și așa mai departe. A fost o coaliție cam multicoloră.

Aș zice că a fost un moment destul de important, căci am clarificat că, dacă vrem să obținem rezultate prin mijloace politice, această luptă presupune accesul la putere și la guvernare.

Am clarificat că trebuie să ne asumăm guvernarea dacă există parteneri cu care programul nostru să fie compatibil.

Nu a fost ușor. Mai ales că și contra-argumentele au fost puternice, și anume: ce fel de mesaj vom formula, inclusiv spre exterior, spunând că putem guverna în mod egal împreună cu românii, în timp ce suntem privați de drepturi importante și nu suntem deloc egali − ca și comunitate, nu ca indivizi?

Eu am afirmat atunci că această contradicție poate fi dizolvată numai prin mijloacele guvernării. Că numai astfel vom obține mai multe drepturi. Și s-a și dovedit acest lucru: încet-încet, am reușit să schimbăm legislația.

Nemaivorbind de faptul că a existat și o altă semnificație a acelei intrări în Guvern, și anume că noi milităm pentru egalitatea comunității maghiare cu majoritatea, dar, în același timp, vrem să punem umărul la rezolvarea tuturor problemelor majore și comune ale întregii societăți.

Acum, aceste lucruri par a fi foarte simple, dar la vremea respectivă a existat o astfel de miză.

− La începutul anilor '90, liderii UDMR au depus un jurământ în biserica "Sfântul Mihail" din Cluj-Napoca. Ce conținea acel jurământ?

 Cred că și dumneavoastră puteți obține textul acela. Esența era un angajament față de propria noastră comunitate, și anume că aceia care vor reprezenta maghiarii în Parlamentul României se angajează să lucreze, să muncească, să lupte pentru drepturile comunității, inclusiv pentru ideea de autonomie. A fost, de fapt, un gest simbolic.

Markó Béla a ieșit din politică în 2011. Foto: Raul Ștef

"A trebuit să clarificăm că așteptăm susţinere de la Budapesta, dar nu indicații"

− Cum se uită un maghiar de rând la puterea de la București și la puterea de la Budapesta? Despre ce vorbește acasă, mai degrabă despre scandalurile politice de aici sau despre cele din Ungaria?

 Aș vrea să adaug încă ceva legat de mizele UDMR-ului. Cum am spus, una dintre deciziile importante a fost înființarea unei organizații reprezentative în 1989.

Cealaltă decizie majoră a fost participarea la guvernare. Afirm în continuare că UDMR trebuie să caute posibilitățile unei influențe cât mai puternice asupra guvernării și puterii de la București.

Eu sunt de principiul că trebuie să așteptăm susținerea Budapestei, dar noi să decidem care ne sunt prioritățile.

Trebuie să fim o comunitate de sine stătătoare, dacă vreți. Și în direcția Budapestei și, bineînțeles, în ceea ce privește relațiile minoritate-majoritate în România, din moment ce vrem un statut autonom în ceea ce privește deciziile legate de cultură, identitate, învățământ în limba maternă.

Eu nu am acceptat încercările unor partide din București de a ne subordona.

Ne-am clarificat foarte repede statutul: suntem de sine stătători, căutăm parteneri, iar dacă avem vreun acord cu un partid românesc, respectăm acel acord disciplinat, dar asta nu înseamnă că, dacă vor veni alegeri și se creează o altă coaliție, n-am fi apți pentru a negocia și a ne alia cu alții.

E foarte simplu, nu am acceptat să fim la remorca niciunei alte organizații.

În direcția Budapestei, la fel. A trebuit să clarificăm acest lucru, că așteptăm susținere, așteptăm sprijin, sfaturi și idei, dar nu indicații.

− De unde s-a finanțat UDMR în primii ani?

- Din cotizații, ceea ce, încet-încet, a însemnat o sumă tot mai neînsemnată. Pentru UDMR nu a existat sprijin din Ungaria, că nici nu era voie în 1990, dar au existat fundații înființate de guvernul Ungariei care au ajutat o serie de evenimente și de instituții culturale.

Când s-a adoptat Legea finanțării partidelor politice, lucrurile s-au mai clarificat. Din partea Ungariei au venit bani pentru editare de cărți, presă, mai ales pentru revistele culturale. La vremea respectivă, sumele acelea au fost importante, dar nu pentru UDMR.

Dar m-ați întrebat adineauri cum se raportează maghiarii la București și la Budapesta, și nu vreau să ocolesc întrebarea…

− Vă rog…

 După cum știți, în acest moment foarte mulți maghiari din Ardeal au dublă cetățenie. Este și ceva simbolic, dar, în anumite circumstanțe, ar putea să aibă și o importanță pragmatică.

Această dublă cetățenie le dă dreptul acelor maghiari de a vota la alegerile parlamentare din Ungaria. Și vreau să vă ilustrez cum gândesc eu în legătură cu aceste lucruri.

Eu am declarat tot timpul − cu toate că majoritatea colegilor din UDMR nu mai sunt de acord cu mine − că, după părerea mea, maghiarii din România trebuie să voteze în primul rând pentru Parlamentul României, trebuie să încerce să se implice în viața politică din România.

Fiindcă, la urma urmei, aici se decide soarta noastră: și drepturile despre care am vorbit, și învățământul, și sănătatea, protecția socială, investiții, infrastructură.

Noi aici trebuie să încercăm să influențăm lucrurile. Bineînțeles că cine vrea să participe la alegerile de acolo să voteze, dar eu nu sunt de acord ca noi să facem campanie în acest sens.

− Simțiți că se întâmplă acest lucru?

 În UDMR se face un fel de campanie privind participarea maghiarilor la alegerile din Ungaria, inclusiv la solicitarea celor de la Budapesta de a avea o participare cât mai mare la vot.

E ok, e legal, e în ordine, dar, după părerea mea, nu acesta este scopul nostru.

M-ați întrebat despre atenția maghiarilor față de viața politică din Ungaria: această atenție trebuie să se îndrepte în primul rând spre… interior.

Miting al secuilor la Sfântu Gheorghe, în februarie 2008. Foto din arhiva lui Lucian Muntean

"Noi, și maghiarii, și românii, avem impresia că Ardealul este o zonă mai occidentală a României, dar mă tem că nu mai este așa"

− Pentru reprezentanții comunității maghiare, prezervarea culturii și a identității pare să fie mai importantă decât individul, decât angrenarea lui în niște mecanisme de conviețuire care să-i facă, în definitiv, viața mai bună. Sunteți de acord?

 E o problemă-cheie, la urma urmei, a existenței noastre și a unei societăți multiculturale. În secolul XXI, trebuie să acceptăm că avem mai multe identități.

Suntem europeni, români sau maghiari, alții sunt și cetățeni maghiari, și aș putea continua cu religia, fiindcă noi avem mai multe religii.

Nu afirm că identitatea națională ar fi cea mai importantă în viața noastră, dar, totuși, limba, cultura și tradițiile ne definesc ca indivizi. Eu n-am acceptat niciun moment ca drepturile și libertățile individuale să fie în contradicție cu drepturile colective.

− Nu în contradicție, ci sacrificate…

 Da, dar într-o societate foarte liberală, unde indivizii au drepturi foarte largi, dacă nu accepți că și identitățile colective trebuie să fie protejate, atunci identitățile minoritare se vor dizolva foarte repede.

Nu avem ce face, fiindcă majoritatea are întotdeauna un avantaj, are o atracție, dacă vreți, și din acest motiv există o forță de asimilare a majorității privind minoritățile.

Acest lucru va fi tot așa și în Uniunea Europeană, unde noi înșine, toți cei care trăim în România, va trebui să ne protejăm identitatea.

De fapt, marea dilemă a Europei de astăzi este aceasta: cum să construim o Uniune fără granițe și să păstrăm, totuși, specificul național? Eu nu cred că acest lucru este imposibil. Ne vom schimba cu toții, în schimb.

Identitățile, așa cum am spus, interacționează, se influențează reciproc. Din acest punct de vedere, suntem în permanentă schimbare, dar trebuie să încercăm să ne păstrăm limba, cultura și tradițiile.

Ceea ce mă întrebați dumneavoastră este o problemă foarte pragmatică. De exemplu, dacă un maghiar din România are interesul să învețe limba română.

Campanie electorală a UDMR la Sfântu Gheorghe, în 2005. Foto din arhiva lui Lucian Muntean

− Mă întrebam dacă această obsesie pentru prezervarea identității nu a enclavizat și a vulnerabilizat economic unele zone locuite în principal de maghiari, cum sunt Harghita și Covasna.

− Aici, iarăși, eu nu aș presupune o contradicție între apărarea identității și o anumită deschidere spre viitor, mai ales în ceea ce privește economia.

Este adevărat că, dacă fac o retrospectivă a celor aproape 30 de ani de după 1989, pot afirma că, în privința drepturilor identitare, am avut rezultate destul de importante. Nu în ultimii ani, nu în ultimii ani.

Nu sunt mulțumit nici eu în ceea ce privește dezvoltarea economică a zonelor locuite de maghiari, așa cum nu sunt deloc mulțumit cu dezvoltarea economică și infrastructura, în general, a Ardealului.

Noi, și maghiarii, și românii, avem în continuare impresia că Ardealul este o zonă mai occidentală, mai elevată, mai dezvoltată a României, dar mă tem că nu mai este așa.

Dacă vă uitați la infrastructură, n-am reușit foarte mult. Eu știu foarte bine ce s-a întâmplat cu Autostrada Brașov - Tîrgu Mureș - Cluj - Oradea, câte discuții am avut până am reușit să se accepte ideea că se va construi o astfel de autostradă.

A existat și un contract, au început și lucrările, iar acestea aveau loc în 2002-2003, când PSD era la guvernare, iar Adrian Năstase era prim-ministru.

În aceste demersuri, cel mai mult m-a ajutat Ioan Rus, care era conștient cât de importantă ar fi o astfel de autostradă. Astfel am reușit să impunem ideea. Suntem în 2018 și nu cred că avem 60 de kilometri din ea.

Există rămâneri în urmă foarte serioase privind infrastructura, mai ales în Transilvania. De ce spun acest lucru? Dacă doar Ținutul Secuiesc ar avea astfel de probleme, atunci aș fi de acord că e ceva special. Nu e.

Sunt și insule ale dezvoltării, cum e Clujul, dar acum vorbeam despre întreaga zonă, întregul Ardeal.

"În România se duce o luptă împotriva corupților, dar nu împotriva corupției"

− UDMR a făcut aceeași greșeală ca PDSR (actualul PSD), și anume: a acceptat ca în conducerea centrală, dar și la șefia filialelor să ajungă oameni care, deținând funcții publice, s-au îmbogățit pe căi greu de verificat. Dumneavoastră cum ați gestionat relația cu acest grup?

− Nici în UDMR, nici în alte partide n-a existat o interdicție în ceea ce privește activitatea politică și afacerile. Și avem foarte multe exemple, mai ales de la începutul anilor '90, când inclusiv UE a forțat procesul de privatizare într-un ritm accelerat.

Atunci, bineînțeles, foarte mulți politicieni au participat. În UDMR au fost puține cazuri. În principiu, eu nu sunt de acord nici acum să amestecăm politica cu afacerile. Nu cred că e bine, și se vede acest lucru.

Attila Verestóy și Octav Cozmâncă. Foto din arhiva lui Lucian Muntean

− Actuala poziție a UDMR, dar și reacția unor oficiali din Ungaria este că, în ceea ce privește lupta anticorupție, maghiarii sunt ținte ale procurorilor DNA din pricina etniei. Adesea, argumentul folosit este condamnarea deputatului Marko Attila. Care e opinia dumneavoastră?

 Am, bineînțeles o opinie, dar dacă am vrea să detaliem acest subiect, ar fi nevoie de un alt interviu!

Eu am o părere foarte tranșantă, și anume că în România se duce o luptă împotriva corupților și împotriva presupușilor corupți, dar nu împotriva corupției.

Vă spun de ce: până în acest moment, nimeni nu a fost capabil să discute la nivel decizional, la vârful partidelor și al altor instituții, necesitatea schimbării legislației, și nu mă refer doar la legile justiției.

Se vorbește foarte mult, dar nu există un dialog real, ca decidenții să stea la aceeași masă împreună cu cei implicați și să discute necesitatea schimbării sau păstrării unor articole de lege.

Nimeni nu încearcă să facă o analiză − de ce a fost posibilă corupția într-o astfel de măsură, care e partea de vină a legilor achizițiilor publice sau de ce funcționează defectuos unele instituții.

Nu mă refer doar la justiție. Dacă vă uitați, avem o junglă în locul acelor instituții care au menirea să controleze, să verifice, să aprobe, să avizeze.

Dacă luăm numai domeniul achizițiilor publice, sunt un număr mare de agenții și autorități care au un astfel de rol. Și nimeni n-a reușit să facă o astfel de analiză.

− Și cine să facă această analiză detașată? Căci interesul principal pare să fie unul singur: fiecare și-i apără pe ai lui.

− Păi, guvernanții și partidele politice, în primul rând. Bineînțeles, cu participarea instituției prezidențiale. Mulți au un interes de a nu schimba nimic, dar, vedeți, acest interes există și în justiție!

Inclusiv Parchetul, instituțiile justiției, protestează în orice moment. Dacă cineva vrea să schimbe ceva, ei protestează.

Noi am încercat să punem problema în mandatul Guvernului Boc, când am fost și eu acolo (viceprim-ministru − n.r.), să facem ordine în această junglă, a legilor, a instituțiilor din domeniul achizițiilor publice, că mai ales acestea creează probleme.

Au existat și analize, dar mai succinte, liste ale instituțiilor care ar trebui analizate, dar după aceea totul s-a blocat. Ar fi nevoie de așa ceva.

Repet: dacă nu se schimbă condițiile legale, atunci degeaba luptăm împotriva corupților, fiindcă corupția va renaște. Asta e esența.

Unul din cei mai controversați membri ai UDMR, Borbély László. Foto: Lucian Muntean

Cazul lui Marko Attila e altceva. Eu așa știu, că el nici n-a fost acuzat de corupție, în sensul financiar al termenului. N-a fost acuzat că ar fi obținut avantaje materiale, ci că o decizie privind o retrocedare nu a fost în ordine din punct de vedere legal sau administrativ.

Eu n-am văzut nicio dovadă că acea decizie nu ar fi fost în ordine, fiindcă s-a retrocedat o clădire a unei școli, care fusese luată de la Biserica Reformată. Mie nu a reușit să-mi dovedească nimeni că acolo a existat vreo ilegalitate.

Aici e problema aceea, mult mai generală, dacă vrem să amestecăm în continuare problema oportunității deciziilor și problema legalității lor. În orice moment poți face diferența între oportunitate, legalitate și ilegalitate.

Dar noi nici măcar nu încercăm, fiindcă, dacă cineva ridică problema, imediat se protestează. E o problemă extrem de complicată.

După părerea mea, am construit un sistem de achiziții publice mult mai birocratic și mai complicat decât sistemele care există în Occidentul Europei. Ar trebui să vedem că această birocrație susține un sistem instituțional care ajută corupția.

Ar trebui să avem o astfel de discuție. Românii sau maghiarii nu sunt mai corupți decât francezii sau nemții. Putem să tot afirmăm acest lucru, putem lupta cu balaurul care are nu știu câte capete, dar acele capete vor crește din nou dacă nu schimbăm sistemul nostru.

Covasna, 2008. Foto: Lucian Muntean

"În Europa zilelor noastre, autonomia se creează cu instrumente politice, treptat"

Într-un interviu din 2013, politologul Bakk Miklós spunea că, în anii '95-'96, când UDMR a participat la guvernul CDR, i s-ar fi cerut să renunţe la discuţiile privind autonomia comunităţilor unde maghiarii sunt majoritari, și a acceptat asta.

Mai aproape de noi, vă dau ca exemple discuțiile despre coborârea pragului de folosire a limbii maghiare la 10%, dacă UDMR votează moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu, sau aruncarea în joc a liceului romano-catolic de la Târgu Mureș, a cărui înființare este cercetată de DNA.

Procedând astfel, liderii din UDMR reușesc să rezolve problemele celor care i-au votat sau doar își conservă un status quo de jucător în politica mare, precum și propriile afaceri cu statul în zonele locuite în majoritate de maghiari?

 Cu tot respectul pentru domnul Bakk Miklós, cu care mă cunosc de mult, din copilărie, nu știu de unde are astfel de informații, că noi am fi renunțat la ceva în schimbul unor beneficii.

E naivitatea politologului, care privește din exterior ce se întâmplă în politică. Vă spun foarte sincer că eu n-am participat niciodată la negocieri unde un partener al meu mi-ar fi spus − Bine, accept, dar atunci renunțați la altceva.

Nu se discută în acești termeni. Negocierile vizează stabilirea unor deziderate care să fie acceptate de amândouă părțile.

Dacă dezideratul autonomiei nu este inclus într-un program comun de guvernare, acest lucru nu înseamnă că a renunțat UDMR, ci că n-a acceptat cealaltă parte.

Dar, repet, eu n-am purtat o astfel de negociere. Pe de altă parte, afirm în continuare că este nevoie de anumite forme de autonomie în cazul maghiarilor din România, așa cum e nevoie și de alte forme regionale, zonale.

Suntem o țară mare, cu tradiții multiple. Autonomia se obține, în concepția mea, prin lărgirea treptată a drepturilor administrațiilor locale, județene, a drepturilor de decizie ale unei comunități minoritare privind instituțiile culturale sau de învățământ.

Astfel de elemente au fost deja incluse în legislație. Să vă dau un exemplu: la școlile în limbile minorităților, avem în lege o prevedere care spune că organizația minorității respective, care e în Parlament, trebuie să dea o recomandare în cazul celor care candidează pentru postul de director.

La ultimele concursuri pentru posturile de directori s-a procedat așa. Nu înseamnă că UDMR decide în cazul directorilor maghiari, dar în mod obligatoriu trebuie să dea un aviz, iar după aceea, Inspectoratul și cei care organizează concursul decid.

V-am dat un mic element care, de fapt, ține de ideea de autonomie. Deci, în concepția mea, așa se creează autonomia în Europa zilelor noastre, cu instrumente politice, treptat, cu noi și noi măsuri care duc spre niște situații acceptabile pentru toți.

În ceea ce privește pragul de 10%, eu nu am cunoștință că ar fi existat un astfel de troc. De fapt, după cum vedeți, nici nu s-a votat legea, deși guvernul a căzut.

Acum suntem acum la 20% și, după părerea mea, ar trebui coborât acest prag, fiindcă localități importante nu intră în acest procentaj, deși au o populație foarte însemnată de limbă maghiară.

Apoi, clarificarea unor dispoziții din legile justiției este în interesul tuturor. Întrebarea este care sunt amendamentele și modificările.

Dumneavoastră v-ați referit la situația lui Marko Attila. Păi, nu trebuie să ne punem întrebarea dacă într-adevăr s-a făcut o greșeală sau dacă, eventual, legea nu e destul de clară în ceea ce privește abuzul în serviciu? Trebuie să ne punem această întrebare.

Ideea că, bine-bine, mai suferă și câțiva nevinovați, dar important este să îi închidem pe marii corupți pe mine mă înspăimântă. E inacceptabil!

Eu nu mai sunt în Parlament, dar UDMR a susținut modificările legilor justiției, și nu în urma unui anumit troc sau compromis, ci pentru că noi înșine am văzut că o serie de articole din acele legi nu sunt în ordine.

Sunt o serie de probleme care ar trebui revăzute și clarificate, inclusiv sistemul constituțional din România, și anume Instituția Prezidențială, Guvernul, Parlamentul.

Nici acolo relațiile nu sunt în ordine. Putem amâna cât vrem, dar, mai curând sau mai târziu, va trebui să modificăm Constituția.

Markó Béla are 66 de ani și trăiește la Tîrgu Mureș. Foto: Raul Ștef

"Viktor Orbán o face cu scop electoral, pentru că nici vorbă că Ungaria ar vrea să părăsească UE"

− Pe final, vă rog să îi descrieți în câteva cuvinte pe următorii oameni politici pe care i-ați cunoscut și cu care ați colaborat. Primul e Ion Iliescu…

A fost un politician abil, ager la minte, dar, bineînțeles, un politician care s-a socializat în regimul comunist. A avut o experiență și foarte multe convingeri aduse din comunism.

Eu nu spun că el a rămas comunist și după 1989, dar, inițial, am avut impresia că el a fost omul reformării regimului comunist, și nu al revoluționării întregii societăți. Dar recunosc că a fost un politician bine pregătit.

− Dar Adrian Năstase?

 Pe Adrian Năstase l-am apreciat foarte mult și îl apreciez în continuare. Am avut o colaborare bună cu el când UDMR nu a fost în Guvern, dar l-am susținut și, așa cum am văzut eu, a făcut, totuși, foarte multe eforturi să alinieze România modelului occidental.

− Emil Constantinescu?

 Cu Emil Constantinescu îndrăznesc să afirm că am fost apropiați, ceea ce nu înseamnă că n-am avut foarte multe discuții în contradictoriu.

Dar el a fost cel cu care m-am înțeles că, dacă va câștiga alegerile, UDMR va intra în Guvern. Nu a fost ușor după aceea să negociem acest lucru, dar totuși am intrat.

Pe Emil Constantinescu foarte mulți nu-l apreciază fiindcă n-a reușit să aibă al doilea mandat. A fost o perioadă foarte zbuciumată între 1996 și 2000, iar pentru mine rămâne un intelectual care a avut niște idealuri, nu a vrut pur și simplu puterea.

− Și Băsescu?

Iarăși, la fel ca Iliescu, dar păstrând toate diferențele, a fost un politician abil. S-a orientat foarte repede, a depistat posibilități, a avut o empatie față de toți partenerii cu care a colaborat.

Am avut o relație îndelungată și am experiența colaborării cu el, inclusiv experiența unor discuții în contradictoriu.

În acei 10 ani, din păcate, a reușit să bulverseze relațiile constituționale între instituțiile importante ale statului. A compromis ideea de Parlament și a dat instituției prezidențiale o forță pe care, conform Constituției, n-o are.

Din acest punct de vedere, a forțat Constituția, a reușit să acumuleze o putere excesivă, care n-ar fi fost o problemă dacă am avea un sistem prezidențial. Dar el a creat acest dezechilibru nu conform Constituției, ci împotriva ei.

A crezut că, slăbind Parlamentul, parțial și Guvernul, atrage puterea către instituția prezidențială. Dar această putere nu a mers spre instituția prezidențială, ci spre procuratură și spre serviciile secrete, fiindcă acestea au fost instrumentele prin care Parlamentul putea fi slăbit.

Nu e vina unui politician singuratic. Toți politicienii și toate partidele au contribuit la un astfel de dezechilibru.

− Și ultimul: Viktor Orbán.

Pe Viktor Orbán îl cunosc de mult timp. E un politician bine pregătit − înnăscut, aș zice −, dar nu pot să fiu de acord cu sistemul autoritar pe care îl construiește în acest moment, sau pe care, parțial, l-a și construit.

Reușește să manipuleze foarte bine opinia publică din Ungaria. De exemplu, plecând de la anumite critici justificate față de UE sau față de Washington, a reușit să întoarcă majoritatea opiniei publice împotriva ideii de Europă unită.

O face cu scopuri electorale, bineînțeles, pentru că nici vorbă că Ungaria ar vrea să părăsească UE. Niciunul dintre noi nu ar trebui să se gândească la o astfel de ipoteză.

Cine e Markó Béla

Markó Béla a fost parlamentar, fără întrerupere, din 1990 până în 2012. Între 1993 şi 2011 a condus Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.

A candidat la prezidențiale în 2004 și a fost de două ori viceprim-ministru, prima dată în Guvernul Tăriceanu, apoi în Guvernul Boc.

A absolvit, în 1974, secția maghiară-franceză a Facultăţii de Filologie de la Universitatea "Babeş-Bolyai". Este poet şi traducător, a condus reviste literare şi face parte din Uniunea Scriitorilor din România. Printre altele, a tradus dramaturgie de Lucian Blaga în maghiară.

În 2004, a fost candidatul UDMR la alegerile prezidențiale. A obținut 533.446 voturi.

"În Ungaria, sau și aici, în România, cei de extremă dreaptă nu consideră limba ca fiind o valoare, nici cultura, pentru ei originea contează. Cu asta este înlocuită performanța individuală.

Iată, din cauza asta sunt atât de atrăgătoare aceste forme ale ideologiilor naționaliste... pentru că atunci când ți se spune că din start ești valoros pentru că așa te-ai născut, ai originea pe care o ai, te scutesc ca tu însuți să realizezi ceva... iar celălalt din start nu este valoros pentru că s-a născut cum s-a născut, are originea pe care o are.

Sunt banalități care nu strică să fie repetate din când în când și clarificate. Viziunea asta nu are nicio legătură cu ceea ce gândim noi despre ce înseamnă identitatea națională.

Pe bună dreptate, și în Ungaria unei părți însemnate a intelectualității i se face părul măciucă atunci când vede că la noi cineva plasează în prim-plan identitatea maghiară". (Fragment dintr-un volum de convorbiri cu Markó Béla realizate de Kőrössi P. József, volum intitulat "Ruleta maghiară" şi apărut în 2014 la editura Curtea Veche)

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează