Mănăstirile închinate: cum au reușit românii să scape de năpasta călugărilor de la Muntele Athos

Matei Udrea

Redactor

Continuăm seria invitaților de excepție pe care-i aducem în această toamnă la Colecționarul de istorie cu profesorul Tudor Dinu, doctor în istorie specializat în limba, literatura și civilizația greacă, autorul celei mai importante lucrări despre mănăstirile din țările române închinate locurilor sfinte. Povestea, pe care o găsiți în volumul recent lansat „Grecia din Romania. Mănăstirile închinate din Țara Românească și Moldova, 1564-1866„, este literalmente fascinantă.

Vreme de aproape două ore, la un pahar de vin Davidescu, profesorul Tudor Dinu ne trece prin istoria de trei secole a acestui fenomen unic în lume. Mănăstirile de la Muntele Athos, de la Muntele Sinai, de la Ierusalim și din alte părți au primit sau au obținut, pe diverse căi, posesiuni în Țara Românească și Moldova.

Istoricul a studiat 30.000 de documente și a lucrat 10 ani la această carte monumentală, cel mai serios și mai obiectiv studiu realizat în România pe subiectul mănăstirilor închinate.

Aflăm că această legătură cu călugării greci a fost multidimensională. A existat un transfer cultural foarte important către țările române într-o perioadă în care acestea erau destul de rupte de restul lumii. Boierii și domnitorii români au făcut donațiile gândindu-se mai degrabă la viața lor de după moarte, decât la ceea ce le lasă urmașilor. În acest fel, călugării ortodocși din Locurile Sfinte au ajuns, cu timpul, să dețină suprafețe enorme din Țara Românească și Moldova, cu sate, câmpuri, păduri, prisăci, mori, poduri, pășuni, nenumărate animale și mulți robi țigani.

Mănăstirile închinate Locurilor Sfinte erau, după cum ne explică Tudor Dinu, niște companii destinate profitului și nu traiului pios, în post și rugăciune. Spre deosebire de mănăstirile deținute de români, care erau populate cu călugări și călugărițe și într-o efervescentă viață spirituală, cele controlate de călugării de la Muntele Athos aveau doar câțiva călugări și erau destinate afacerilor.

Povestea nu este cu happy-end. În secolul al XIX-lea, când românii au început să-și pună problema recuperării acestor întinse moșii care văduveau țara de resurse uriașe, între călugării greci și cei pe spinarea cărora făcuseră averi vreme de trei secole a început o luptă crâncenă.

Profesorul Tudor Dinu dezvăluie și elementul-cheie care a salvat, până la urmă, România de năpasta preacuvioșilor călugări greci de la Muntele Athos: aceștia din urmă au mizat pe calul greșit. Convinși că Rusia va cuceri țările române și le va transforma în gubernii, călugării greci au refuzat toate propunerile de negociere și de mediere făcute de guvernul de la București (în 1859, țările române se uniseră deja).

Ultima propunere a guvernului român era absolut fabuloasă. În schimbul posesiunilor pe care călugării greci le aveau în România, statul urma să se împrumute o sumă enormă pentru a le plăti despăgubiri. Banii erau suficienți pentru ca mănăstirile din Locurile Sfinte să trăiască liniștite decenii. Dar călugării greci au refuzat totul, așteptând ca România să fie ocupată de ruși, iar ei să reintre în posesia averilor de aici.

Finalmente, acest lucru nu s-a întâmplat, iar călugării greci au rămas fără nimic. Unii dintre ei, pe la Muntele Athos, Ierusalim ori Sinai, mai speră încă și azi că vor reuși, într-un fel sau altul, să-și recupereze moșiile din România.

Întreaga poveste, în episodul de astăzi al Colecționarului de istorie, îndulcită cu vinurile excelente de la Domeniile Davidescu, furnizori oficiali ai Casei Regale a României.

Operațiunea „Dunărea”: invadarea Cehoslovaciei, 1968

Povestea Primăverii de la Praga și a intervenției URSS, RDG, Poloniei, Ungariei și Bulgariei împotriva Cehoslovaciei ne este spusă în acest episod de istoricul militar Petre Opriș.

România contra URSS. Ne puteam opune invaziei rusești în 1968?

Se putea opune România unei invazii a trupelor Moscovei în august 1968, așa cum spune legenda? Istoricul Petre Opriș răspunde.