Circulația persoanelor este restricționată în perioada stării de urgență din București. Foto: Lucian Muntean

"Mă credeți dacă vă spun că mâncăm o singură dată în zi?" Poveștile românilor care au rămas fără loc de muncă din cauza coronavirusului

De la începutul stării de urgență și până acum, în România au fost suspendate și încetate peste 1 milion de contracte de muncă. În mai puțin de trei săptămâni, peste 10% din populația activă a țării a rămas fără un loc de muncă.

Iar criza n-a ținut cont nici de domeniul de activitate, nici de nivelul de educație sau pregătire profesională.

Am vorbit cu câțiva dintre românii care au rămas fără serviciu în ultima lună despre incertitudinea dureroasă a viitorului și despre cât de greu e să stai acasă când știi că proviziile pe care le-ai cumpărat din ultimul salariu n-or să-ți ajungă să-ți hrănești familia până la sfârșitul pandemiei.

Ionuț, 40 de ani, frizer

Am trei copii: o fată și doi băieți. Acum doi ani am deschis o frizerie mică de cartier, lucram singur acolo. Soția mea nu lucrează, are probleme de vedere și e casnică, stă cu copiii.

Am închis frizeria, că am fost și operat și acum cu viroza asta nu ne mai lasă să lucrăm. Stăm în chirie, plătim mult și întreținere, trebuie să plătesc și chiria de la salon, care e închis. Acum așteptăm, dar am înțeles că două trei luni nu se mai poate să lucrăm deloc.

Mai vine un client la mine, îl mai tund, mă mai duc la el acasă. Știu că nu e bine, dar ce să fac, trebuie să scot și eu de mâncare.

Mi-am cumpărat mască, am luat și pentru mine și la copii măști, mănuși, dintr-o sponsorizare. Și trebuie să mă protejez să nu iau nici amendă, să fie treaba bună. Abia făceam într-o lună la salon cât e amenda. După aia luăm de la gura copilului să plătim și amenda.

Este destul de greu, nu avem pe nimeni, nu avem nici părinți. Dar măcar copiii sunt sănătoși. Fac lecții pe Whatsapp acasă. Ei mai vor, săracii, afară, mai ies pe holul blocului, se mai joacă. Dar ne e foarte, foarte greu.

Mădălina, 28 de ani, antreprenor

În toamnă am renunțat la jobul meu, manager într-o firmă, și am deschis un spațiu de evenimente culturale. Din toamnă și până în februarie l-am amenajat. Iar la începutul lui martie am pierdut tot.

Pe 13 martie aveam primul eveniment, o seară de lectură pentru copii. Pe 9 martie a trebuit să suspendăm tot pe următoarele două luni. Acum mă descurc cu foarte puținii bani dintr-un part-time care mi-a mai rămas. În aceeași săptămână trebuia să mă mut și în chirie, dar în momentul în care nu am mai avut nicio siguranță financiară, nu mi-am mai permis. Am dormit câteva nopți la niște prieteni, apoi mi-am adus bagajele aici. Proprietarul de la spațiu a fost suficient de amabil încât să mă păsuiască o lună cu chiria.

Acum dorm la birou. Dacă nu găsesc o soluție până pe 25 aprilie, va trebui să plec și de aici.

Mă mai ajută părinții mei în momentul de față să mă mai descurc, dar ei nu locuiesc în București. Am de plătit și la furnizori, rămân practic cu o datorie de zece mii de euro. 

Nu mă încadrez în nicio formulă de ajutor de la guvern, pentru că am un start-up, și start-up-urile și firmele fără angajați sunt lăsate pe dinafară.  

Răzvan, 23 de ani, tehnician veterinar

Eram în perioada de probă la un cabinet veterinar când a început covidul. Și m-au anunțat că nu se mai fac angajări. Acum vreo săptămână m-am anunțat, mi-au spus că nu mai pot să mă țină, pentru că nu mai au program de noapte, nu mai fac internări. Nu am nicio altă perspectivă de angajare în domeniul ăsta, sunt student în anul trei la Medicină Veterniară.

M-am uitat pe piața muncii, lumea angajează vânzători și șoferi sau paznici. Am chiria achitată până luna viitoare. Eu cred că o să fie totul bine însă, dacă nu ești optimist nu rezolvi nimic, dacă te afunzi în bula aia neagră de „ce-o să se întâmple”.

Acum aștept să văd dacă apare ceva în domeniul în care am lucrat până acum, dacă nu, mă angajez la prima chestie pe care o găsesc pe OLX. Mai am resurse financiare cam pentru o săptămână. 

Alexandru, 33 de ani, lucrător comercial supermarket și Brândușa, 35 de ani, femeie de serviciu

Am deficiențe de vedere, handicap de gradul II, am dezlipire de retină, văd cu un singur ochi. Am fost casier la supermarket până în octombrie, când nu am mai putut lucra în comerț, din cauza problemelor de vedere. 

Prietena mea a lucrat la o firmă de transport persoane, femeie de serviciu. Cum a intrat starea de urgență, a și dat-o afară. Săptămâna trecută i-au desfăcut contractul de muncă, din cauza acestei pandemii.

I-au zis că e foarte apreciată acolo și că sunt foarte mulțumiți de ea, dar că au trebuit să dea afară și oameni cu și mai multă experiență decât ea. Singurul venit pe care îl avem acum este această indemnizație de handicap, din care trebuie să și mâncăm, să plătim și chiria, și medicamente.

Acum avem chiria plătită până în mai, dar ne e greu, mi-e și rușine să vă spun, mă credeți dacă vă spun că mâncăm o singură dată pe zi? Că nu avem din ce.

Am apelat la primărie, au venit, au făcut o anchetă socială, și acum așteptăm. Acum, de când trebuie să stăm în casă, aprovizionarea o face prietena mea.

Înainte, când aveam mai mulți bani, îi faceam o listă, acum dacă nu prea mai avem doar îi spun și ea o ține minte: o pâine, un salam, cam atât. 

Alex, 26 de ani, lucrător comercial în mall

Eu am intrat în șomaj tehnic, pentru că s-au închis toate mallurile și nu mai avem unde lucra, ceea ce înseamnă că mi s-a redus considerabil venitul. Ne-au trecut și pe normă de la 6 ore.

Știind că o să vină nebunia asta, eu și colegul meu de apartament, care e în aceeași situație, am încercat să vorbim cu proprietarul să ne reducă chiria sau să n-o plătim deloc până… cândva.

Și ne-a spus că nu vrea, pentru el chiria reprezintă rata la ceva. Și dacă nu putem să plătim, să plecăm. Asta a fost cu două zile înainte să se închidă mallurile. Mi-am făcut bagajul chiar în ziua aia. Ne-am mutat și eu și colegul meu, fiecare la prietena lui.

Dacă nu puteam să facem asta, ar fi trebuit să plecăm din oraș, că nu suntem din București. Acum, că ne-a scăzut și norma la 6 ore și suntem în șomaj tehnic, o să câștig maxim 1000 de lei.

Cred că o să rezist cu banii ăștia, dacă împărțim și cheltuielile la 2, dar dacă nu se poate, o să încerc să găsesc altceva, poate o să pot să mă angajez ca șofer sau în supermarket, dacă or mai avea nevoie de oameni.

Dar chiar și așa, sunt oameni în situații mult mai rele. O bună parte din colegii noștri au fost dați afară cu totul, pentru că firma nu mai are activitate deloc în malluri, și nu își mai permite să țină atâția angajați. 

Cosmin, 23 de ani, analist de risc

Pe 16 aprilie mi se încheie contractul de muncă și nu o să se mai prelungească. Imobilul în care locuiesc este vechi, proprietarul insistă să primească suma în euro, deci mai pierd o sută, o sută și ceva de lei la schimbul valutar. 

Costurile de întreținere ajung pe la 350-400 de lei pe lună. Pentru mulți, suma aia n-ar conta, dar la mine se vede. În momentul în care mi se termină contractul de muncă și rămân fără job n-o să primesc nici șomaj tehnic sau altceva, că nu se mai pune problema.

Nu am altă opțiune decât să mă mut, n-o să pot susține costul ăsta enorm în condițiile în care o să rămân fără job. Nu am opțiuni multe, sunt un om de la țară care a venit aici căutând niște salarii mai mari și condiții mai bune, și nu am niciun loc unde să mă întorc.

Problema este când o să plec de aici (de la jobul curent, n.r.), dat fiind situația din afară. Ca să mă mut aici a trebuit să fac un împrumut la bancă, și de al doilea nu se mai pune problema, dat fiind că nu mai am contract de muncă și datoria pe care o am deja, nu pot să fac datorie după datorie.

Și nici nu-ți vine să iei 2-3000 de lei amendă pentru că ieși afară căutându-ți job, riști să te trezești cu întrebarea: dar până în pandemie n-ai putut să-ți găsești un loc de muncă?

Sunt și abuzuri.

Am prieteni cărora li s-a rupt declarația pe proprie răspundere și li s-a dat amendă. Și totul este incert, nu ne putem informa decât din mass media, și nu știm cât o să dureze.

Circulația persoanelor este restricționată în perioada stării de urgență din București. Foto: Lucian Muntean

Lăcrămioara, 47 de ani, contabil

Soțul meu a fost manager de hotel în Turcia, dar hotelul s-a închis. Soțul a rămas în Turcia, n-a mai putut să se întoarcă. Eu sunt casnică. Am mai multe angajamente lunare, inclusiv rată la credit la casă de 220 de euro pe lună.

Acum trăim din economii. Dacă durează mai mult starea asta de urgență, rămânem descoperiți. Nu mai avem niciun venit.

Încerc să văd dacă pot profita de acea facilitate cu suspendarea creditelor, dar trebuie să mă împrumut de undeva să plătesc actuala rată până pe 15 aprilie, că trebuie să fii la zi cu obligațiile.

Am și un copil de 13 ani. 

Eu mai aveam colaborări pe contabilitate, fiscalitate, dar acum nu pot să ies, că sunt singură cu copilul și cine știe ce se întâmplă. Nu poți să știi cum aduci virusul în casă. Iar familia mea nu e în București. Soțul caută ceva, dar nu a găsit încă, în Istanbul s-au închis toate. Dar important e să fim sănătoși, deși nu știm ce o să facem în perioada următoare. 

**

Guvernul României a aprobat o serie de măsuri menite să ajute atât angajații trecuți în șomaj tehnic, cât și freelancerii și antreprenorii. Din păcate, ele nu se aplică angajaților care au fost dați afară, nici celorlalte două categorii enunțate mai sus, decât în anumite condiții, foarte greu de îndeplinit. Mai mult, o parte din aceste măsuri sunt încă neclare, sau încă în discuții, precum ordonanța cu privire la amânarea ratelor bancare, ale cărei norme au fost publicate cu doar două zile în urmă.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...