Lupte și iar lupte: Radioactive și Greyhound:

Sebastian M. Ceolca

Colaborator

Radioactive (r. Marjane Satrapi, 2020)

Filmul biografic regizat de cineasta de origine iraniană Marjane Satrapi (cunoscută îndeosebi pentru minunatul film de animație Persepolis) despre omul de știință Marie Curie urmează o serie de coordonate narative deja bătătorite, fără să se remarce în mod deosebit în sfera unor povești spuse, din ce în ce mai frecvent, despre personalități marcante ale istoriei mai mult sau mai puțin recente.  

Radioactive se deschide cu o scenă în care Curie, bătrână fiind acum, se prăbușește pe podeaua laboratorului în care încă mai lucrează, contemplând-și pe targă (și prezentându-ne în acest fel) printr-o manieră de tip flashback, întreaga ei viață – viață care începe cu efortul ei de a fi cu adevărat apreciată în mediul academic din Parisul anului 1893.

De altfel – și mai mult decât previzibil – toată lupta asta a celebrei cercetatoare în fizică și chimie, pentru recunoaștere și apreciere, are loc încontinuu în centrul comunității formate din bărbați, dar și în viața ei particulară, în căsnicia cu Pierre Curie, coleg de breaslă. 

Născută Maria Skolodowska, de origine poloneză, viața lui Marie Curie curăță pe cât de mult poate aici limbajul specific domeniului. Câteva demonstrații care pun în lumină realizarile ei - de pildă, aflăm că radioactivitatea este un termen inventat de ea, ca rezultat a unor experimente ce aduc în discuție două noi elemente chimice, polonium și radium - sunt tratate cu lejeritate, dacă nu chiar cu o vagă lipsă de interes.

În schimb – și în sprijinul ușurării filmului de o astfel de încărcătură în care să predomine limbajul specific al domeniului – toată această demonstrație e tratată de scenariul scris la două mâini (de Lauren Redniss și Jack Thorne) într-o asemenea măsură încât filmul să fie cât mai accesibil cu putință.

Sigur, cineasta se implică destul de mult în transpunerea filmică a acestui scenariu, altfel, destul de subțire.

Se apropie foarte mult și cu pasiune de interpretarea strident de senzaționalistă a lui Rosamund Pike, în rolul lui Curie, de presiunea societății ostile, care apasă puternic pe umerii ei și de o serie de inserturi care arată și efectele benefice, dar mai ales cele dezastruoase ale descoperirilor cercetătoarei.

Avem segmente din viitorul lui Curie, dar și din trecutul nostru, care trag o linie roșie, de exemplu, peste efectul radioactivității din Hiroshima, 1945, Cernobîl, 1986, sau a experimentului cu bomba atomică din Nevada, 1961. Satrapi lucrează excelent cu aceste tranziții temporale; efectele dramatice, în acest sens, au parte de o stilizare deosebită. 

În orice caz (și până la urmă), Radioactive e povestea unei femei care a luptat pentru emancipare și pentru evoluția științei. Mesajul e palpabil, filmul se face foarte bine înțeles, iar Pike (exuberantă, aproape nevrotică) domină toate scenele.

Fără eforturile lui Marjane Satrapi – destul de semnificative, aș zice, considerând împrejurările scenaristice  – biopicul ăsta ar fi eșuat total pe mâna altcuiva.  

Filmul e disponibil pe Amazon Prime. 

Greyhound (r. Aaron Schneider, 2020) 

Greyhound e o navă de luptă care vânează submarine germane în Atlanticul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea se află sub conducerea căpitanului George Krause (Tom Hanks) și e hotărâtă, la prima ei misiune, să curețe oceanul de haitele de lupi naziști. 

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Scenariul e scris de Hanks însuși, așadar asta este încă o dovadă a pasiunii lui pentru istorisiri din WWII. Sau, în orice caz, pentru o reinterpretare a lor. Poveștii ăsteia destul de intense, care se desfășoară în timp aproape real, regizorul Aaron Schneider îi aplică filmări foarte strânse.

Hanks și subalternii lui se perindă prin fața ecranului, când în spațiile înghesuite din cabine, când pe puntea navei, într-un haos organizat – unul care este un bun sinonim cu actul luptei.

Muzica alarmantă însoțește filmul pe aproape toată durata lui de 90 de minute, astfel încât această bătălie maritimă aproape că nu-și permite momente de răgaz.  

Limbajul folosit de ocupanții navei, în aparent nesfârșita luptă maritimă, e unul specific militar: se stabilesc încontinuu coordonate de mișcare pe apă, planurile de atac urmează cu viteză scara ierarhică a gradelor, ordinele sunt executate fără a lăsa loc de discuții etc. 

Sigur că Greyhound nu e Dunkirk, nu are măreția filmului lui Nolan, dar se descurcă destul de bine pentru un vas de război, determinat să facă curățenie pe sub ape.

Nu e nimic complicat sau nuanțat în acestă poveste a eroismului.

E o poveste frustă, cu un montaj dens – unul care contribuie semnificativ la măcar un indus sentiment de participare. E păcat, însă, ca nu a avut parte de o lansare în cinematogrefe. I-ar fi stat foarte bine pe un ecran mare. 

Filmul e disponibil pe Apple TV+.