Luca (2021) și Luca (2020) - O poveste cu doi de Luca

Luca (2021)
De văzut? – Da

Cu: Jacob Tremblay, Jack Dylan Glazer, Emma Berman
Sinopsis: Un copil-pește timid și prietenul lui vorbăreț riscă totul pentru o Vespa, într-un desen Pixar mai italian decât Carbonara
Seamănă cu: Mica sirenă (Musker & Clements, 1989), Pinocchio (Disney, 1940), The Shape of Water (Guillermo del Toro, 2017)

Luca (2020)
De văzut? – Da?

Cu: István Téglás, Andi Vasluianu, Mădălina Craiu

Sinopsis: Un taximetrist-actor timid și dușmanul lui securist riscă totul pentru artă într-un film-teatru mai românesc decât Dusterul, caleașca aristocrației române
Seamănă cu: The Whole Nine Yards (Johathan Lynn, 2000), Rosencrantz și Guildenstern sunt morți (Tom Stoppard, 1990), The Room (Tommy Wiseau, 2003)

Săptămâna trecută, când am scris despre Black Widow, planul meu, când am plecat spre cinema, nu era să văd un film Marvel. Nu, planul era să văd filmul Luca al lui Mălăele care, conform unui site de specialitate, rula la Mall. Deși părea ciudat, am lăudat cultura înaltă, Kino-ul, pentru faptul că s-a pogorât între muritorii de rând care merg la cinema.

Ajuns în schimb la cinematograf, am aflat de la vânzătoarea de bilete că, în ciuda site-urilor de specialitate, filmul Luca nu e de Mălăele ci este celălalt Luca, un film Pixar/Disney despre peștilieni și scutere Vespa. Nu ar fi prima dată când se intersectează două filme total diferite pe același nume, dacă nu mă credeți căutați vampiri sclipitori în Twilight cu Paul Newman, pe Biggie Smalls în Notorious-ul lui Hitchcock sau pe Tony Stark în The Avengers-ul cu Uma Thurman și Ralph Fiennes, sau în serialul care l-a inspirat.

Dar ar fi fost prima dată când două filme cu același nume rulau simultan, cel puțin din ce știu eu.

Ei, iată că săptămâna asta am descoperit că, în ciuda faptului că a dispărut mai repede din cinematografe decât dispare românul mediu din sala cu filmul din „noul” val românesc la care a intrat din greșeală, Luca lui Mălăele a intrat pe tură la Netflix. Ocazie bună ca să mă uit la ambele filme și să vedem care este Luca-ul superior.

Luca (2021)

Luca (2021) e dovada vie, în ceea ce mă privește, că în ciuda disperării mediatice privind incluziunea și diversitatea „forțate”, pentru Disney e „business as usual”. Luca e un film despre sireni, monștri marini, peștilieni sau cum vreți să le ziceți, o rasă subacvatică de oameni altfel normali care trăiesc în teroare reciprocă față de locuitorii de la suprafață, în cazul nostru italieni dintr-o Italie idilică a anilor 50-60.

Luca (jucat de Jason Tremblay, făcut celebru de Room) e personajul nostru principal, un „copil cuminte” al peștilienilor, care nu vrea să audă de suprafață. Până se înhaită cu Alberto (Jack Dylan Glazer, din It, excelent în We Are Who We Are), un „bad boy” preadolescent peștilian care locuiește la suprafață pe o insulă și colecționează artefacte umane, ca un fel de Ariel-mica-sirenă-masculină. Ba mai se dă și mare expert, interpretând obiecte, expresii și fenomene ale naturii, mai prost decât Mister Bean după zece beri.

Pe insulă aflăm și secretul peștilienilor – pot ieși fără probleme la suprafață, și dacă se usucă arată exact ca niște oameni normali, dar orice porțiune de piele udă ajunge instantaneu să devină iar albastru-verzuie sau alte culori ciudate.

Luca și Alberto devin obsedați de ideea de scuter Vespa după ce văd o reclamă și încearcă să-l recreeze din diverse lăzi, umerașe și alte obiecte. La un moment dat, când părinții lui Luca află că se dă în stambă pe la suprafață, îl amenință că-l vor trimite la unchiul său, undeva într-o fosă abisală, lucru care-i face pe cei doi băieți să fugă de acasă în orășelul de pescari din apropiere, pentru a căuta un Vespa cu care să fugă în lume.

Acolo cunosc o fată mai ciudată pe nume Giulia, cu care hotărăsc să participe la un mare concurs, pentru a face bani de Vespa. Vor putea cei doi (trei) prieteni să câștige? Vor scăpa cei doi peștilieni nedescoperiți de localnicii umani, puși pe vânătoare de monștri marini? Rămâne de văzut!

Luca (2021) e superb, înduioșător și foarte, prea italian, de la „Santa mozzarella” aruncată de Giulia la exasperare, până la o secvență de reverie în care Giulia și Luca zboară cu planoare da Vinci peste Colosseum. Dar este exact combinația perfectă de dulcegării Pixar, glume pentru părinți și design superb, care poate să țină trei generații lipite de ecran. Nu glumesc, e un desen animat care merge văzut și dacă nu aveți copii, o categorie la care intră multe filme Pixar.

Luca (2020)

Pe de altă parte, Luca (2020) m-a omorât. De mai multe ori am închis filmul, zicând că e prea mult, prea angoasant, prea enervant ca să mă pot uita la el, dar de fiecare dată m-am întors. Undeva în străfundurile lui Luca zace sămânța unei piese – sau poate chiar a unui film bun. Dar e îngropat sub straturi, plăci tectonice de alegeri bizare, teatru-nu-film și dialog marca Lustig, care poate mergea acum douăzeci de ani în Poker, dar îi cam bagă ciorapi flaușați în gură lui Luca în acest wannabe thriller ca la americani, dar mai ales ca la români.

Luca (jucat de István Téglás, poate cel mai bun element constitutiv al întregului film) e un copil de mare baștan comunist (sau mai degrabă baștancă, jucată bizar, dar înduioșător, de Rodica Mandache) prins undeva în comunismul târziu de un vameș zelos, Nedelcu (Andi Vasluianu, utilizat cam puțin și prost în film) cu 50 de dolari ascunși în fund, în timpul unei excursii în Bulgaria. După o bătaie soră cu moartea acesta e eliberat și părăsește țara.

Mulți ani mai târziu, Luca e taximetrist/actor în New York și devine martor la o crimă mafiotă, așa că e trimis de protecția martorilor tocmai în România. Știți voi, ca-n filmele americane. În România, Luca află că vameșul care l-a bătut și (într-unul din elementele bizare ale filmului) aproape violat e acum șeful la protecția martorilor pe România și i-a pus gând rău.

Cum de la ce, de la bani, că români suntem doar… Luca, cazat într-ul fel de casă conspirativă/hostel de martori, cunoaște și el o fată ciudată pe nume Giulia (Mădălina Craiu, pe care eu o știu din Umbre ,dar și din scurt metrajul ăsta unde, culmea, nu apar monștri atrași de sunete) cu care înfiripă un fel de relație, ba chiar ea îi și face paste. Mamma Mia! Dar Giulia e hăituită de securiști și Luca trebuie să-i apere onoarea. Va reuși Luca să scape? Va reuși să joace teatru? Rămâne de văzut!

Luca (2020) e un film extrem de bizar, care pendulează între momente și schițe care nu se află la locul lor nici într-un film chipurile de suspans, nici în comedii, nici în satiră nici aici, nici colo. Încadrat de un segment cadru teatral cu un István Téglás îmbrăcat în bătrân, vorbind cu Dumnezeu și recitând din Shakespeare, continuă cu o bucată absolut atroce plasată chipurile în New York, un New York care pare regizat de Amir Shervan, cu dialog atât de prost livrat și regizat, că te aștepți să apară Samurai Cop prin cadru, și ne duce într-un București care pare în același timp din Umbre și Charleston.

Ai personaje pestrițe, aproape schizoide, cum ar fi Cucu, securistul-adjutant jucat de Bogdan Mălăele, care ne explică cum „Dusterul e caleașca aristocrației din România”, dar apoi când e luat la mișto, devine instantaneu un personaj malefic pus pe viol și omor. O demonstrație a capacității actoricești a lui Mălăele Jr., dar ca personaj e absolut imposibil de înțeles. Apropo de Mălăeli, nu avem doar doi Luca astăzi, ci și doi de Mălăele, seniorul apărând la rândul său într-un rol episodic în care înjură pe rusește și face pe polonezul care filmează la americani, în timp ce e un român care face același lucru.

Pot spune clar că nu am mai văzut un film ca Luca (2020). Am mai văzut ratări de ton într-un film, am mai văzut ideea asta de „haha ce neboonă e Romanikkka” în filme unde se potrivea (ca Balanța) și unde nu se potrivea (un exemplu pertinent e recentul Bani Negri) și am mai văzut tentative de filme de acțiune/suspans cu doze de umor negru.

Dar pentru asta ai nevoie de una din două lucruri: ori un scenariu beton, scris de cineva care înțelege lumea aceea, și care înțelege limbajul cu care operează ori de Șerban Pavlu. Luca (2020) pendulează între spy thriller, fantezie febril-artistico-teatrală și film atât-de-prost-că-e-bun, dar nu pică total în nici unul dintre curente. E bun? Nu prea. Merită văzut. Eu aș zice că da.

Oricum, dacă e să trag vreo concluzie din acest experiment cu doi de Luca, e că uneori soluția corectă nu e Luca-ul pe care îl cauți, ci cel pe care îl găsești.

Luca (2021) e momentan în cinematografe.
Luca (2020) e disponibil momentan pe Netflix.