Locurile lumii mele (3): Las Vegas, USA

Voicu Bojan

Redactor

Există pe lume locuri tulburătoare, care au sens, vibrație și emoție chiar și atunci când nu sunt neapărat frumoase. Sunt singurele locuri care contează. În fiecare dintre acestea am lăsat o parte din mine și la fiecare visez că, poate, mă voi întoarce cândva.

Bun venit în Las Vegas!

La început, pământul era netocmit și gol. Așa că i s-a spus Deşertul Mojave. Apoi peste deșert a băltit mlaştina. Dintr-însa, după ce a secat, s-a născut oaza de verdeață. Toate erau bune.

Duhurile indienilor Paiutes se mișcau pe deasupra pajiștilor cu acea pace specifică tuturor începuturilor, părând de netulburat. Pe vremea aceea, ținutul se afla în Mexic. Acum se află în statul Nevada, US.

Apoi, pe la 1800, a apărut un mexican transpirat, pe numele său Antonio Armijo. Era negustor. Și-a scuipat cu un pocnet mic paiul din gură și, dându-și pălăria soioasă pe ceafă, s-a uitat împrejur. A botezat locul acela pustiu Las Vegas, adică Luncile. Și așa avea să-i rămână numele.

În 1930, printr-o simplă iscălitură pe un act oficial, destinul micii localități de tranzit de pe vechiul drum către El Dorado, visul de aur al tuturor pârliților chitiți să dea lovitura vieții, se schimba radical.

Începea construcția, la vreo 50 de kilometri mai încolo, a barajului care era menit să stăvilească învolburatul Colorado și care urma să poarte tocmai numele semnatarului său – Hoover Dam.

Totul a luat viteză și proporții. Pârliții au dat iluzia pepitelor aurii pe cimentul cenușiu. Au scăpat de beția înavuțirii spălându-se rapid pe mecle cu apă rece și s-au prefăcut în muncitori.

Pentru că acești muncitori erau cu zecile de mii și strângeau bani la teșcherea, o gașcă de băieți isteți – care ulterior avea să se numească Mafia –, stranie combinație de mormoni, evrei, sicilieni și niscaiva irlandezi, s-a gândit să le pună salahorilor sub nas o triadă imposibil de refuzat: pileală, gagici și jocuri de noroc.

Asta ca să-i teleporteze din meschinăria barăcilor și din existența lor mizeră, cu doliu pe sub unghii, într-o lume unde euforia era perpetuă, iubirea – ieftină ca braga, iar îmbogățirea rapidă, mereu posibilă.

Și, astfel, în 1941 s-a născut începutul unui sfârșit pe care nu-l știe decât Bunul Dumnezeu și care va veni atunci când, în marea Sa îndurare, va apăsa butonul roșu pe care scrie Apocalypse Now!

Acel început s-a numit El Rancho Vegas. Strada desfundată pe care se afla primul local ce oferea triada mai sus pomenită urma să devină unul dintre cele mai populare bulevarde ale planetei: așa numitul Las Vegas Strip.

De aici până la nașterea unor locuri special dedicate pierzaniei, precum Flamingo, Tropicana sau Riviera, n-a fost decât un pas. Și, normal, o cârcă de bănet ilicit, fiindcă Prohibiția a fost mană cerească pentru mafiosi.

A urmat o istorie atât de fabuloasă, de imprevizibilă și de absurdă, încât cronicarului îi vine să lăcrimeze de ciudă pe tastatură că nu o poate înghesui într-un spațiu așa de mic.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 18-20 aprilie 2025 în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara

Deși în mini-vacanța de Paște majoritatea vor fi în familie sau în natură, sunt câteva evenimente care promit să-i atragă pe toți cei care vor totuși să iasă în oraș chiar și în acest weekend. Concert Zaibăr în București, party Berlin Nights în Cluj-Napoca, târg de Paște în Iași sau concert Alternosfera în Timișoara, ai de unde alege!

Pomenim doar două idei:

1. În anii ’50, când încă se făceau teste atomice în deșert, turiștii puteau admira de pe terasele cazinourilor, din camere cu pereți de sticlă, sorbind un Atomic Cocktail, spectacolul cinic al ciupercilor radioactive, cu gândul la Hiroshima și Nagasaki.

2. Tot pe atunci a început schimbarea la față a Vegasului, cu scopul de a reîmpacheta sordida triadă booze, sex and gambling, astfel ca orașul să-și ascundă identitatea și să poată întâmpină cu brațele deschise familiști convinși cu țânci de mână, amatori de concerte, show-uri monumentale și haleală gourmet, sau gură-cască la distracții nevinovate, pe gratis, cum ar fi spectacolul fântânilor arteziene dansând pe muzică clasică de la Bellagio.

Am meditat la toate aceste lucruri singur, deprimat și zgribulit într-o zi ploioasă și rece de ianuarie, privind siderat la 6 flamingo roz care miroseau de la o poștă a găini ude și care se plimbau pe bețele lor ridicole, îndoind genunchii invers, prin grădina de un kitsch monumental a cazinoului născut din visul ciuruit al marelui mafiot Bugsy Siegel, cel care nu credea (nici mort) că lui i s-ar putea întâmpla vreodată așa ceva. I s-a întâmplat la Beverly Hills, în ’47.

M-au trezit din visare două prostituate ofilite și materne care se plimbau agale la braț, arătând ca două mătuși pasionate de goblen, telenovele coreene și mărirea neîncetată a pensiei.

Cu o candoare feciorelnică, zâmbind timid, mi-au propus alungarea depresiei contra a doar 120 de parai, la pachet: „Half an hour everything, sweetie”.

Să refuzi cu tandrețe o asemenea ofertă e mai greu decât pare, așa că v-o trec mai jos la capitolul Provocări.

De ce merită?

E un loc enervant de irezistibil. În ciuda strădaniilor de a părea un oraș cuminte, Las Vegas rămâne epicentrul dezmățului. Nu degeaba i se mai spune Sin City sau Lost Wages, adică Salarii Risipite.

Arhitectura frizează de multe ori imposibilul, fapt care face ca întregul să pară o butaforie care a pierdut măsura. Pare un Legoland monumental, pe alocuri răpitor, pe alocuri strident, la fel ca pantofii supradimensionaţi ai unui clovn,

Ultima năstrușnicie arhitecturală, City Center, finalizată în 2009, a costat nu mai puțin de 8 miliarde de dolari.

Vegas nu mai e demult un drăcuşor şturlubatec cu codiţa la vedere, ci a devenit un metrosexual sofisticat, care e generos cu bacşişul cameristei, zâmbeşte copiilor pe stradă şi, în loc de suc de portocale, comandă la micul dejun un pahar de şampanie.

De ce? Pentru că noțiunea de mic dejun nu există. În Vegas e mereu cină, e chermeză perpetuă, decadență și banchet.

Invitația din reclama luminoasă a unui nou restaurant spune totul: Eat like a king, drink like the village idiot!

Top 5 provocări

1. Să refuzi ofertele prostituatelor plin de respect, cu zâmbet și gentilețe, fără să pari macho, arogant, moralist sau preacurat ca un pastor evanghelic fundamentalist, aflat în marș triumfal spre Paradis, dar trecând prin Vegas.

2. Să îți începi ziua burlesc, cu un steak de vită australiană și un pahar (hai, două) de vin roșu sec, celebrând faptul că în Vegas nu există noțiuni banale precum zi/noapte sau mic dejun/cină.

3. Să nimerești singur în lift cu un impersonator (sosie) al Regelui Elvis – îmbrăcat de show, cu paiete, ochelari de soare și tot tacâmul, și să te abții să-l întrebi: „Are you lonesome tonight?”

4. Să-i dai cu flit marelui magician David Copperfield, refuzându-l categoric atunci când te alege din mulțime și te invită pe scenă. Asta la propriul lui show (Intrarea a fost 120 de dolari!).

Sunt mândru c-am făcut-o, fiindcă pe toți cei chemați pe scenă, vreo 30 la număr, i-a făcut să dispară până la final. Cine vă mai povestea chestia asta?

5. Să citești la locul faptei cartea clasică a lui Hunter S. Thompson „Fear and Loathing in Las Vegas”. E un tur de forță născător de amețeli, din care poți reține idei năstrușnice, cum ar fi:

a) Să nu ai niciodată încredere într-un polițist în pelerină de ploaie;

b) Într-o societate închisă, în care toți sunt vinovați, singura infracțiune e să te lași prins;

c) Dacă-ți cere cineva să te privești pe tine însuți, n-o face;

d) Ai grijă la entuziasm și la iubire, fiindcă ambele sunt temporare și volatile;

e) Ia-ți biletul, pornește la drum!

Așa arată City Center văzut dintr-o cameră șmecheră „cu vedere” de la MGM Grand.

Spectacolul fântânilor arteziene dansatoare de la hotelul Bellagio e unul dintre puținele lucruri pe care le poți primi gratis în Vegas.

Butaforie excesivă cu cer fals, fragmente rupte din Colosseum și zeul Poseidon, la Caesar’s Palace, unul dintre cele mai opulente cazinouri.

La Harrah’s – poate cel mai kitch cazinou din Vegas – cântă Pete, supranumit Big Elvis. Are vreo 140 de kile și un vibrato în voce de face să-ți tremure chiloții.

La ore fixe, ca la pontajul de la întreprindere, o tanti se cocoață pe un bar din cazinoul Rio și bagă un dans tematic, de încurajare pentru suflete slabe. (Fotografiile îi aparțin autorului.)

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€