Locurile lumii mele (2): New Delhi, India

Voicu Bojan

Redactor

Există pe lume locuri tulburătoare, care au sens, vibrație și emoție chiar și atunci când nu sunt neapărat frumoase. Sunt singurele locuri care contează. În fiecare dintre acestea am lăsat o parte din mine și la fiecare visez că, poate, mă voi întoarce cândva.

*

New Delhi e capitala politică și administrativă a Indiei încă din 1911, când englezii s-au dezis de Calcutta. Progresiv, până la proclamarea, în 1947, a independenței, stufoasa birocrație britanică le-a fost băgată indienilor pe gât, rămânându-le acolo până azi, ca un oscior de pește.

Distrus și reconstruit de 11 ori, Delhi e unul dintre cele mai vechi orașe din lume, alături de Ierusalim, Byblos, Damasc sau Varanasi.

A fost cândva, timp de vreo 200 de ani, și un fel de capitală neoficială a Imperiului Mughal, a cărui populație era o specie de turco-mongoli și al cărui fondator, Babur, descendent atât din Ginghis Han, cât și din Timur Lenk, nu se jena să omoare dintr-un foc câte o sută de mii, cucerind din galopul calului spații vaste, dar și îmbrățișând o sofisticată cultură persană.

Această combinație de războinici citiți a lăsat urme ce pot fi regăsite în cartierul Old Delhi și minuni de arhitectură precum Red Fort sau moscheea Jama Masijd (opera Regelui romantic Shah Jahan, cel vinovat și de Marele Taj de la Agra). Acolo, desculț, pe un cer plumburiu, am privit jumătate de ceas, fascinat, la niște fătuțe îmbrăcate în straie musulmane care săreau coarda chicotind.

Delhi (că particula New e atât de englezească, încât indienii o cam ignoră) e un oraș imens și plat ca o clătită, unde circa jumătate din populație trăiește în slums.

Drept urmare, doar vreo 16% din toate cele vreo 20 de milioane de suflețele adunate aici au habar de ceea ce noi numim toaletă.

Șansa de a te plimba aiurea prin cotloanele din Delhi și de a NU vedea oameni făcându-și treburile (mici & mari) în plină stradă tind spre zero. Dacă n-ai văzut asta, înseamnă că ai umblat în zone prea civilizate și că ai ratat fibra intimă a orașului.

Odată ce ai trecut de acest prag psihologic, te poți aventura să testezi mâncarea de pe stradă, fiindcă puține locuri de pe planetă (Mumbai e unul dintre ele, iar Hanoi, altul) oferă ceva mai diversificat și spectaculos.

De neratat sunt și așa numitele rooftop restaurants, unde nu doar mănânci, dar și vezi. Ba chiar, fiind departe de noxele străzii, respiri un aer ceva mai curățel.

Delhi e însă un oraș-surpriză unde, dacă știi locurile, poți bea un espresso la fel de bun ca la Roma, poți călători cu metroul până la cele mai ciudate periferii posibile sau te poți tolăni pe iarbă, nu departe de clădirea Parlamentului, unde soldați în straie ridicole, ca de Peneș Curcanul, bat un pas de defilare neconvingător, ca niște gâște în recreația mare.

Dacă ești rupt de umblătură și soarele a reușit să spargă stratul de smog, poți chiar trage un pui de somn sub un pom, într-un parc absurd supranumit Grădina Edenului, un fel de oază izolată între artere aglomerate, loc ideal pentru plimbările indienilor timizi și îndrăgostiți (Bollywood style). Atenție însă la perfizii macaci.

Fotografiile îi aparțin autorului.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 18-20 aprilie 2025 în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara

Deși în mini-vacanța de Paște majoritatea vor fi în familie sau în natură, sunt câteva evenimente care promit să-i atragă pe toți cei care vor totuși să iasă în oraș chiar și în acest weekend. Concert Zaibăr în București, party Berlin Nights în Cluj-Napoca, târg de Paște în Iași sau concert Alternosfera în Timișoara, ai de unde alege!

De ce merită?

Pentru că Delhi e un oraș delirant. Nu te va trata cu îngăduință. E dur și ține să îți arate asta rapid. În Delhi ori te adaptezi, ori cedezi psihic și te ceri înapoi acasă. Dacă însă reziști 4-5 zile la rând, cam orice alt loc din lume ți se va părea parfum.

Le recomand acest oraș isteric tuturor obsedaților de igienă, timizilor și introvertiților, fiindcă în el te poți vindeca pe vecie de mai multe fobii, cum ar fi: ofiofobie (teama de ființe), agorafobie (teama de mulțimi), bacilofobie (teama de bacili și potențiale boli luate „din aer”) sau chiar de acusticofobie (teama de zgomote).

Top 5 provocări

1. Să respiri aerul din Delhi fără să tușești (precum un fumător de țigări fără filtru), în condițiile în care, din anii ’90 încoace, până și clima orașului s-a schimbat din cauza poluării: între decembrie și februarie, temperaturile sunt tot mai joase, soarele tot mai greu de zărit și indienii tot mai înfofoliți în pături, căciuli, fulare etc.

În 2014, New Delhi a fost declarat cel mai poluat oraș din lume, cu o rată de deces de aproximativ 10.000 de oameni pe an, în speță femei și prunci. Între timp, a trecut pe locul 11, iar prim-ministrul Narendra Modi l-ar vrea acum și smart city.

2. Să te plimbi o zi întreagă prin Sadar Bazar fără să cumperi nimic, nici măcar un ceai masala, nici o mirodenie cât de mică, o amintire, ceva frumos, nimic, nimic.

3. Să treci strada, la o oră de vârf, prin cele mai aglomerate intersecții, și să mai ajungi viu pe partea cealaltă. Pe bune, ai senzația că trăiești în prelungiri, ca la fotbal.

4. Să prinzi măcar un moment de liniște toală în Cartierul Paharganj, fie ziua sau noaptea. E ghettoul turiștilor cu rucsacuri, sandale și freze rasta, dar și raiul înșelătorilor de tot felul. Plus un fel de Nirvana a urșilor de pluș sufocați în pungi de nailon, să nu se prăfuiască.

5. Să mergi singur în gară și să iei un bilet oriunde, fie către nord, fie către sud. Sau chiar spre Mumbai (18 ore), cum am făcut ultima dată, de am stat ca o șuncă presată (yoga style) între doi indieni grăsuți, dintre care unul a dormit tandru pe umărul meu, timp de 5 ore.

Și, între timp, să privești la nesfârșit pe geam sate de cărămidari, câmpuri verzi-brotac de orezării și oameni încremeniți la bariere, în praf.

La o nuntă de sărmani, într-un cartier de blocuri, sora mirelui dansează cu socrul mare. Muzica e viscerală și primitivă, făcută exclusiv dintr-o combinație de tobe într-un ritm în crescendo. Pentru a dovedi o bunăstare, în acest caz evident absentă, dansatorii aruncă în stânga și-n dreapta cu bani mărunți, ca maneliștii cu euro de pe la noi.

Schimbarea gărzii în curtea Parlamentului, regulă instituită sub guvernarea britanică și prilej de mândrie națională. Considerată drept una dintre marile economii emergente ale lumii, India se confruntă cu două mari probleme greu de surmontat: o corupție generalizată, unde șpaga rulează suprem, și cei aproximativ 400 de milioane de oameni care trăiesc sub pragul minim admis de sărăcie.

Grup de cărăuși din Sadar Bazar, aflați într-o pauză. Dacă vrei să te întorci în timp cu vreo 150 de ani, merită să te amesteci cu precupeții și cărăușii, să stai printre atelajele lor primitive și vacile lor mânate cu funii trecute prin nări, să devii cu bună-știință ținta glumelor lor, ba chiar să râzi cu ei, chiar dacă nu pricepi de ce, făcându-le poze drept pedeapsă.

Cu nici un chip să nu vă lăsați vrăjiți de așa numiții Ear Doctors din Delhi, oricât vor încerca să vă convingă că scot din urechi nebănuite cantități de ceară, cât să faci de o lumânare de-aia lungă, de naș la nuntă. Cum îi recunoști? Umblă încet, zâmbesc perfid ca Spânul din basme și au stocate după urechi șomoioage de vată și lungi instrumente de metal. Îți privesc urechile cu poftă și interes.

O familie cu trei copii pleacă din Delhi undeva la țară, la rude. Stresați de frig, de curent (umblă și la ei!) și de drumul lung (au coborât după 12 ore, noi am rămas în tren), părinții și-au îmbrăcat copiii foarte gros. Am călătorit împreună la clasa cea mai de jos, clasa Sleeper. Cumpăratul unui bilet de tren în India e o aventură întreagă, ce trece printr-o sită birocratică cu ochiuri mici. Dar, la final, te poți mândri că numele tău, tipărit la o antică imprimantă cu ace, stă demn pe o foaie lipită pe vagon, amestecat aleatoriu cu al altor pasageri autohtoni, care te privesc pe furiș, cu mirare și admirație, fiindcă ai reușit.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€