Locurile lumii mele (1): Damnoen Saduak, Thailanda

Voicu Bojan

Redactor

Există pe lume locuri tulburătoare, care au sens, vibrație și emoție, chiar și atunci când nu sunt neapărat frumoase. Sunt singurele locuri care contează. În fiecare dintre acestea am lăsat o parte din mine și la fiecare visez că, poate, mă voi întoarce cândva.

*

E important să te trezești cu ceva vreme înainte de sosirea țânțarilor. Afară e beznă și tot ce se aude e un orăcăit de broaște undeva, departe.

Plasa de la fereastră e atât de deasă, încât nu lasă să intre nici aerul, darmite o briză la care visezi cu ochi întredeschiși. Aștepți să te adie în față măcar o boare, însă tot ce primești e o căldură lipicioasă în care te bălăcești ore întregi, acoperit cu un cearceaf de un alb incert.

După calculele de ieri, drumul de la pensiunea asta cam explodată până la piața plutitoare e de vreo 20 de minute trecând podul, luând-o în dreapta pe cărare și strecurându-te pe dinaintea caselor lacustre de pe canal.

E o plimbare interesantă, e ca și cum locuințele oamenilor, toate, ar fi străbătute de la un cap la altul de un tub din sticlă prin care treci pășind, tot la câțiva metri, dintr-un univers în alt univers, într-un soi de șotron zănatec.

În dreapta, ai mici debarcadere cu bărci de toate formele, în funcție de cât de înstărită e familia respectivă. În stânga, ai casele pe dinaintea cărora te strecori pe un trotuar improvizat, din scânduri mâncate de umezeală.

Pășești cu grijă, iar prin ușile întredeschise arunci ocheade înăuntru, descoperind frânturi de lume care doarme, respiră, trăiește, așteptând zorile.

Și zorile se desfac lent, fără grabă, nu explodează de zgomote și mirosuri cum e în Bangkok, la doar 100 de kilometri spre nord-est.

Doi călugări cerşetori în robe portocalii binecuvântează o femeie îngenuncheată ce le oferă orez cu mango. Somnul îi stă încă lipit de pleoape, dar îndeplinește ritualul acestei dimineți păstoase, cu mâinile împreunate și ochii închiși.

Sunetul înalt al unei pirogi cu motor sperie păsările albe de pe acoperișul de stuf al caselor. Valurile iscate fac ca bărcile să se lovească, legănat, de cauciucurile prinse cu sfori de parii de lemn.

Ceața, ca un fum albăstriu de toamnă, se ridică și ea odată cu lumina ce crește timid. Un varan pântecos se strecoară prin stuf spre canal. Un bărbat gol până la brâu își repară acoperișul cocoțat pe casă. De jos, femeia lui îi întinde ceva unealtă, însă e prea dimineață pentru cuvinte. Gesturile și privirile sunt de ajuns.

Tha Kha e mai mult piața localnicilor, iar Damnoen Saduak, a turiștilor. Ca să înțelegi cât de cât ce se întâmplă acolo, înainte ca numărul turiștilor să ajungă la apogeu și să îl depășească cu mult pe cel al localnicilor, trebuie să-ți termini turul undeva înainte de ora 9, cel târziu la 10.

Or, pentru asta trebuie să vii cu o zi înainte, să studiezi un pic locul, lumina, şi să fii foarte matinal. Iar când autocarele și taxiurile încep să se reverse cu turiști aduși de la Bangkok, trebuie să fii demult plecat.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 18-20 aprilie 2025 în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara

Deși în mini-vacanța de Paște majoritatea vor fi în familie sau în natură, sunt câteva evenimente care promit să-i atragă pe toți cei care vor totuși să iasă în oraș chiar și în acest weekend. Concert Zaibăr în București, party Berlin Nights în Cluj-Napoca, târg de Paște în Iași sau concert Alternosfera în Timișoara, ai de unde alege!

Fiindcă totul devine ceea ce se cheamă a tourist trap – ți se propun tone de suveniruri, tone de mâncăruri și spectacole de cobre și pitoni dresați cum nu s-au mai văzut, unice în lume, la prețuri de fraier. Taximetriștii au comision pe cap de turist adus și azvârlit în arena cu lei a comercianților.

E distractiv bietul turist modern care, oriunde s-ar afla, se trezește prins în acest dublu joc dramatic – vrea să vadă cele mai fierbinți și mai faimoase locuri din lume, însă, odată ajuns acolo, ar da orice numai să fie singur.

Să fie lăsat solo în Piața San Marco din Veneția, hrănind de capul lui porumbeii, sub Tour Eiffel, privind tihnit în sus la structura de metal, holbându-se la modelul pardoselii din Westminster Abbey în Londra, singur în fața Zidului Plângerii, fără picior de evreu în jur, fie el și neortodox.

Dacă vrei cu adevărat să simți povestea pieței plutitoare thailandeze și a oamenilor-veioză, sub nici un chip să nu urci în vreo barcă, oricât de bine ai ști să negociezi prețul.

Stai pe mal, te miști pe poduri, te rătăcești în labirintul de trotuare, orice, dar nu pe apă, prizonier, oricât de tentant amestecă vâslașii culorile reflectate în apa mâloasă din bărcile lor elegante, cu coadă lungă.

Cu pământul ferm sub tălpi și cu aparatul legănat de grumaz, încerci să înțelegi dialogul tăcut, fluid și tactil al femeilor cu pălării ciudate, cu figurile lor inexpresive tipic asiatice, ce se transformă într-un soi veioze plutitoare.

Se mișcă elegant, ating cu grație bărcile vecine, schimbă doar din privire ardei iuți pe pomelo sau banane mici și aromate pe carambola, fructul în formă de stea, iar zumzetul crește odată cu soarele și alungă zorii de cerneală.

Pe mal, bucătarii gătesc te miri ce, în bărci femeile gătesc și ele la mici arzătoare cu butelii, aromele de satay umplu aerul umed și toți schimbă farfurioare de hârtie sau orez cu sos învelit în frunze de bananier.

Fără zgomot, trec bărci încărcate cu sute de pălării colorate și se aud cântece care acoperă dialogul tandru al vâslelor.

Asiști la spectacolul lumii picat din cer și-ți vine să pocnești o șampanie și să cânți de pe un pod, în gura mare, „La mulți ani”. Dar tricoul deja ți s-a lipit de piele, mațele îți chiorăie, lumina s-a făcut deja prea tare, așa că e vremea s-o decupezi din peisaj.

Fotografiile îi aparțin autorului.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€