Listele Emiliei Șercan

Mona Dîrțu

Redactor

Într-o seară de luni, la 21:05, jurnalista Emilia Șercan a primit prin SMS o amenințare cu moartea. Opt zile mai târziu – mai exact ieri dimineață, la ora 8:00 – Emilia a aflat de la un jurnalist Digi24 care-i cerea „o reacție” că tocmai avusese loc o percheziție. Și că exista un suspect: un polițist.

E puțin probabil ca numele suspectului să vă spună ceva. Ce știm e că-i ofițer; și că lucrează la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, condusă de Adrian Iacob (rector, chestor de poliție și decident în CNATDCU, instituția care verifică suspiciunile de plagiat pe teme de „științe militare, informații și ordine publică”).

Mai știm că ieri, în ziua în care suspectul a fost adus la București, pentru audieri, din Slatina – unde se afla în concediu – se împlinea exact o lună de când Emilia începuse să-și publice seria despre Academia de Poliție. A scris, până acum, aceste trei articole:

Voi rezista tentației de a conecta eu punctele și de a trage concluzia, înainte de finalizarea anchetei, că cel audiat e chiar cel care a amenințat-o cu moartea pe jurnalista care tocmai scrisese despre șeful lui; și despre pericolul de implozie al unei instituții menite să apere legea și ordinea publică. Povestea pe care vreau să v-o spun azi e alta.

***

ÎN PRIMUL RÂND, aud tot mai mulți oameni care spun că da, plagiatul e rău în esență, dar e totuși o infracțiune soft. La limită, am putea admite asta dacă am avea cazuri izolate; rateuri accidentale ale sistemului. Dar:

Plagiatul e o boală care pare că nu doare și nu ucide, dar e una care – uităm câteodată – nu-i doar o infracțiune academică; e și una penală; și una care are și o componentă financiară. Toți acești doctori în „intelligence”, în „ordine publică”, în „management financiar”, în „corupție”, în „siguranță națională” – care n-o pot face nicicum să tacă pe Emilia Șercan – iau sporuri la salariu din bani publici; câștigă ani la pensie; și predau studenților, de la catedrele lor ocupate prin furt academic, o lecție care intoxică generații după generații: aceea că e OK, dacă ai prins un loc în aerul rarefiat al puterii, să furi munca altuia.

***

ÎN AL DOILEA RÂND, munca de patru ani a Emiliei – unul dintre cei mai consecvenți și mai integri jurnaliști de misiune publică din România – ne dezvăluie altceva, mult mai grav: rețeaua de complicități hidoase care s-au țesut, în decenii, între cele trei puteri ale statului; puteri separate în teorie prin propozițiile austere, nenegociabile, ale Constituției. Checks and balances? Ce checks and balances?

Să luăm drept exemplu Academia SRI, punctul de start al investigației Emiliei. Gândul la un posibil record mondial e irezistibil: instituția, care acum aproape un an a pornit un proces de curățare a infecției, a raportat până acum la CNATDCU, drept plagiate, peste 50% din titlurile de doctor pe care le-a acordat; și a cerut deja retragerea titlurilor.  

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Cu alte cuvinte, Academia SRI – care are o pagină de misiune/viziune/valori în care găsești sintagme precum „cunoaștere științifică în domeniul intelligence și securitate națională”, „profesori de elită” ori „ne-am dezvoltat propria axă valorică […]: excelență, dinamism și unicitate” – admite că peste 50% din producția de doctori în intelligence pe care i-a girat e formată din plagiatori; admite oficial, cu alte cuvinte, că munca Emiliei e legitimă și riguroasă.

Dacă facem doi pași înapoi, vedem că plagiatele sunt, de fapt, un liant care ține laolaltă întregul complex academico-politico-militar – și de intelligence – al României. Unde arunci o pietricică dai de-un plagiat; și, în caz că tragi teza din locul în care șade și adună praf, cade peste tine tot raftul.

În aceste condiții, dacă generalul plagiator a îndrumat doctoratul plagiat al politicianului – și ministrul l-a îndrumat pe cel al magistratului – mai putem spune că  plagiatul e o infracțiune soft? Avem în poziții cheie ale instituțiilor statului sute de oameni șantajabili, vulnerabili, legați între ei prin fraudă academică – și toate astea se întâmplă într-o țară NATO.

Emilia folosește, neobosită, hashtag-ul #statulcapturat; pentru că da, plagiatul a devenit o chestiune de securitate națională.

***

ÎN AL TREILEA RÂND, știm toate cele de mai sus nu pentru că instituțiile statului, plătite din bani publici, și-ar fi făcut datoria; ci pentru că Emilia Șercan a stat patru ani, săptămână de săptămână, prin săli de biblioteci; a făcut sute de cereri de acces la informații publice în baza legii 544/2001; și a deschis peste 30 procese împotriva instituțiilor care i-au refuzat accesul la informații publice – garantat, de altfel, prin articolul 31 din Constituția României.

Și-a făcut, cu alte cuvinte, meseria – cea de jurnalist de investigație – și a fost amenințată cu moartea pentru că și-a făcut meseria. Dacă se va dovedi că cel care i-a trimis mesajul de amenințare are într-adevăr legătură cu Academia de Poliție, atunci avem cel mai grav caz de intimidare a unui jurnalist din ultimele decenii.

În ultimul raport Reporters Without Borders, titlul capitolului despre România – care în 2018 a căzut trei locuri în clasamentul libertății de exprimare – e „Welcome to the 1990s!”.

Doar că noi nu mai suntem „in the 1990s”.

Până acum, PressOne a publicat meticuloasele investigații ale Emiliei și i-a oferit o platformă de exprimare în care niciun nume, niciun epolet și niciun titular de funcție n-a fost „subiect tabu”. De-acum înainte, PressOne o va susține moral, profesional și logistic – și-i va pune la dispoziție toate amplificatoarele de care dispune pentru a-și face cunoscută munca; în România și în afara ei.

Echipa PressOne mulțumește colegilor de breaslă, instituțiilor de apărare a libertății presei, universitarilor, diplomaților și cititorilor care, în aceste zile, și-au declarat public solidaritatea cu Emillia Șercan.

***

Pentru cei care nu știu, colega noastră are un doctorat în comunicare publică obținut cu calificativul summa cum laude cu o teză despre cenzura comunistă.

Doctoratul ei de misiune publică, însă, e munca făcută de patru ani încoace – una pe care probabil n-o va încheia prea curând: cele 60 de articole de presă de mai jos; ultimele 58 au fost găzduite de PressOne.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€