Laura Laurențiu, blogger culinar: Mesele în familie au efect binefăcător

Valentin Șchiopu

Redactor

Absolventă de filologie și interpretă de muzică populară, timișoreanca Laura Laurențiu (49 de ani) și-a urmat și pasiunea pentru gastronomie. Lansat în urmă cu 8 ani, blogul ei culinar s-a numit inițial Cuina bănățeană (cuină = bucătărie). Acum e faimos ca retetecalamama.ro și adună zilnic peste 30.000 de cititori.

Doamna Cuina, cum i se spunea Laurei Laurențiu, s-a rebranduit pentru a nu mai trebui să tot explice semnificația regionalismului din Banat. A ales ceva pe înțelesul tuturor, dar a trebuit să dea socoteală mamelor din lumea-ntreagă. Care găteau diferit, gândeau diferit și, evident, obțineau astfel preparate mult mai gustoase.

Bucătar cu diplomă, Laura Laurențiu spune că, și dacă numai una dintre sugestiile sale culinare reunește o familie în jurul unei mese, atunci ea e mulțumită.

− Când ați înțeles că pasiunea pentru gastronomie se va transforma în ceva serios?

− De când mă știu am fost preocupată de bucătărie, inclusiv copil fiind și apoi pe măsură ce am crescut. Îmi amintesc că, în clasa a V-a, mă preocupau chestii super-gourmet, gen melci. Am și cules cândva o plasă de melci din parc și am dus-o acasă.

Bunica mea a fost șocată. Atât de șocată, încât s-a albit la față și mi-am dat seama că, dacă îi spun că vreau să-i mănânc, s-ar putea întâmpla ceva nedorit. Așa că am inventat ceva legat de faptul că am nevoie de melci pentru ora de zoologie.

− De ce un blog?

− La un moment dat, odată cu explozia comunicării pe internet, au apărut mai întâi niște forumuri cu subiect culinar, unde am fost și eu membru. Acolo am intrat în contact cu alți oameni pasionați.

Undeva prin 2007, 2008, toți oamenii ăștia își făceau blog și am început să-mi doresc și eu un spațiu al meu. Așa a apărut primul meu blog. De fapt același, e o continuitate, chiar dacă i-am schimbat numele.

Inițial i-am spus Cuina bănățeană, cuina însemnând bucătărie. Și catalanii folosesc acest termen. Dar de atâtea ori a trebuit să le explic cititorilor ce înseamnă cuina, și de atâtea ori mi s-a spus doamna Cuina, încât după un an mi-am zis că nu se mai poate așa. Și atunci când mi-am luat un domeniu propriu, m-am gândit la ceva care să poată fi înțeles de toată lumea, să nu existe dubii. Așa s-a ajuns la Rețete ca la mama.

Ideea mea nu a fost de a pune pe un blog rețetele mamelor tuturor cititorilor, că era imposibil. M-am gândit să ofer niște rețete, niște idei de preparate care să adune familia la masă. Cred foarte mult în mesele acestea în familie și în efectul binefăcător pe care îl au asupra noastră. Niște ingrediente preparate pentru mesele în familie, la care să ne simțim cu toții răsfățați, așa cum poate ne-am simțit în copilărie, asta ar fi ideal.

Primii în sport! Primii în producție! Sportul în comunism și atletul român multilateral dezvoltat

În acele vremuri biblice, în patria anilor '70, se dezvolta frenetic sportul de masă, pe model sovietic. Drept încurajare, orice sport era gratis, chiar și tenisul. Trebuia doar să te apuci. Apoi să te ții. Dacă erai cu adevărat remarcabil, treceai în altă ligă, profesionistă. Dar cum ideea de profesionism era asociată cu vechiul regim dușman burghezo-moșieresc, toți sportivii țării se prefăceau că sunt simpli amatori-muncitori, care practicau sportul doar așa, de plezir, după serviciu și niciodată în timpul lui.

Ce faci în weekendul 14-16 februarie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Nordic Festival în București, concert multisenzorial în Cluj-Napoca, show-uri de stand-up în Timișoara și târg de viniluri în Iași. Tu ce faci în weekend?

Nu știu în ce măsură toți cititorii au înțeles asta. Comentariile primite în următorii ani mi-au dovedit că nu au prea înțeles, pentru că de multe ori mi s-a spus − Ah, păi mama mea nu făcea așa, asta nu e ca la mama. În fine, există mame și mame.

− Succesul a fost imediat?

− La început nu aveam nicio idee legată de faptul că traficul unui blog poate fi contorizat. Nici n-am știut că există statisticile astea și ce ar putea ele să-mi arate. La un moment dat, când am auzit că ar exista, și am dat și eu click să văd ce se întâmplă, am fost uluită că deja aveam vreo 1.500 de vizitatori pe zi și am zis wow!

În momentul acela m-am simțit copleșită de o mare responsabilitate. Mi-am zis că, dacă toți oamenii ăștia mă citesc și încearcă ideile pe care eu le ofer, trebuie să fie neapărat totul corect, să explic cât se poate de bine, să încerc să fiu cât se poate de coerentă.

Cred că stilul ăsta de lucru a dus în timp la formarea unei comunități foarte mari. În momentul de față, pe Facebook am 340.000 de de oameni care urmăresc pagina blogului, iar pe blog, traficul e undeva la 30−40.000 unici pe zi.

− Ce e diferit acum față de momentul în care ați lansat blogul?

− Încă mi-e dor de momentele de început. Cred că o să rămân cu nostalgia asta definitiv. Atunci era vorba de pasiune pură. Pentru mine așa stau lucrurile în continuare, dar succesul, din păcate, aduce cu sine și o serie de compromisuri, inevitabile în orice domeniu.

În momentul acela eram eu, bloggerul care oferea idei și nu se gândea la ce anume și-ar dori publicul să găsească acolo.

În continuare cred că menirea unui food-blogger e să ofere idei, iar cei care-l urmăresc să le încerce acasă la ei. Și nu invers, să ofere rețete la comandă sau să se gândească la așteptările oamenilor, să facă analize de key-words în Google. Nu cred că asta e direcția corectă în food-blogging, dar e un trend care s-a lansat și care câștigă din ce în ce mai mulți adepți.

Nu mă declar absolut nevinovată: recunosc că am căzut și eu în capcana asta de câteva ori. Nu foarte des, și sper să o fac din ce în ce mai rar. Nu asta contează până la urmă.

− Susțineți superioritatea bucătăriei bănățene?

− Nu, nu, nu. După cum vă spuneam, blogul s-a numit Cuina bănățeană undeva la începuturi. După care m-am simțit îngrădită de concept. Cu toate că Banatul are reputația unui loc al toleranței și a unui loc în care s-au lansat atâtea inovații – prima dată a mers tramvaiul, prima dată s-a aprins becul, prima dată s-a construit un canal navigabil –, uită-te că, totuși, ai mei mi-au dovedit că sunt cât se poate de conservatori.

Când am început să ies din acest tipar al rețetelor tradiționale bănățene, am avut parte de revolte. Eu sunt o persoană mai sensibilă, mă las oarecum influențată, poate pentru că m-am implicat foarte mult în blogul ăsta.

A fost unul dintre motivele pentru care am optat pentru un alt concept, mai încăpător. În momentul de față, aș zice că promovez mâncarea bună. Despre asta e Rețete ca la mama, despre mâncare bună, mâncare de împărțit cu cei dragi.

Pe de altă parte, încerc să elevez, atât cât îmi este în putere, nivelul de educație culinară a cititorilor mei, să le deschid apetitul pentru preparate mai elaborate, mai moderne, dar fără să exagerez.

Segmentul de public cu adevărat gourmet este destul de mic. Încerc să le dezvolt oamenilor preferința pentru ingrediente de sezon și ingrediente locale, cinstite.

− N-avem o educație gastronomică prea…

− Nu o avem mai deloc. Sunt foarte puțini cei care într-adevăr au o educație gastronomică, cei care intră pe bloguri pentru a citi din pasiune sau pentru că sunt interesați cu adevărat de arta culinară. Majoritatea intră de foame: ori că li s-a făcut poftă uitându-se la fotografii, ori caută țintit o anumită rețetă.

Cele mai căutate rețete sunt cele foarte simple, la care nici nu m-aș fi gândit la începutul blogging-ului să le public. Eu am făcut clătite prima oară când aveam vreo 6-7 ani și consideram că toată lumea știe să le facă. Ei bine, uite că nu-i așa: în continuare, rețeta de clătite e extrem de căutată.

− E o rețetă mai specială?

− Nu, e o rețetă de clătite. Nu e nimic special la ea. Ca să o împachetez mai frumos și ca să mă simt eu împăcată că publicând o rețetă de clătite am oferit ceva în plus cititorilor − mai mult decât tehnica de a amesteca niște ouă cu făină și de a le dilua cu lapte −, la aceste preparate de bază, extrem de banale, am încercat să scriu câte un scurt istoric. E cazul rețetei ăsteia, dar mai sunt, sosurile de bază, bechamel, sos olandez etc.

− Ce greșeli facem în bucătărie?

− Cea mai mare greșeală este autosuficiența, impresia că ceea ce știi e obligatoriu mai bun decât orice altceva ai afla despre acel subiect. Cu asta mă confrunt foarte des, cu oameni care vin să mă învețe ei pe mine cum se fac anumite chestii sau îmi spun că mama nu făcea așa sau că bunica lor făcea mai bine.

E cazul unor preparate virtuale pe care nu le-au făcut și gustat, dar deja știu că bunica lor le-ar fi făcut oricum mai bine.

Mi se pare total greșită poziția asta de a nu acorda o șansă unui lucru nou.

Dintre greșelile concrete, comune, sunt tot felul de aberații care circulă pe internet.

Una dintre ele, poate cea mai răspândită, este cea legată de mierea de albine, care cică ar deveni toxică dacă este încălzită.

O aberație: hai să ne gândim că sunt popoare în Europa care au o tradiție de mii de ani în fabricarea turtei dulci, de exemplu.

E îndulcită cu miere de albine și n-a murit nimeni din asta, nu s-a intoxicat nimeni.

E o prostie, dar dacă am publicat o rețetă tradițională de prăjitură cu miere, mi s-a spus imediat: Dar cu ce pot să înlocuiesc mierea din prăjitura cu miere, pentru că devine toxică. Păi nu, nu devine toxică, și nu poți înlocui mierea din prăjitura cu miere, evident.

Alte greșeli, opărirea cărnii. Nu știu cine, cum și de ce, dar la un moment dat s-a vehiculat ideea că orice fel de carne trebuie opărită, aruncată apa, spălată bine și abia apoi prelucrată termic către preparatul final, indiferent că e o supă, un rasol, o friptură.

Nu faci nimic altceva decât sărăcești respectiva carne de substanțele hidrosolubile care se duc în acea apă în care opărești. Își pierde din suculență.

Mai citeam prin grupurile de bucătăreală oameni care spală inclusiv carnea tocată și după aceea fac din ea chiftele și consideră că acesta e un obicei igienic. Nu are nicio legătură cu igiena. Eventual există șanse, în probabilitatea foarte mică în care acea carne a fost contaminată cu ceva bacterii, să le răspândim prin toată bucătăria făcând chestia asta cu spălatul și opăritul.

Să ne gândim puțin: carnea va fi prelucrată termic și nici o bacterie nu are cum să reziste la minimum 70 de grade.

Apoi, altă prostie e că uleiul de măsline ar fi toxic dacă se încălzește. Am mai ieșit din țară, am mers prin Grecia, Italia, Spania, unde oamenii gătesc doar cu ulei de măsline, iar despre ei se spune că ar avea una dintre cele mai sănătoase diete din lume.

− Toate astea revin, periodic, în actualitate…

− Oamenii care într-adevăr știu ce spun trebuie să lupte în permanență cu aceste informații neadevărate, care se răspândesc cu viteza luminii. Urmează uneori perioade de acalmie. Zici − Gata, nu mai auzim nimic de mierea toxică. După un an, mierea toxică revine în forță.

Piept de curcan cu sos brun, conopidă și broccoli tempura − rețeta Laurei Laurențiu.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€