La La Land

Mia (Emma Stone) și Sebastian (Ryan Gosling) trag să se realizeze. Ea e actriță aspirantă și lucrează într-o cafenea pentru a se întreține. El e pianist talentat şi cântă piese ușurele într-un local oarecare.

Ei i-ar plăcea să joace în filme şi, evident, să fie apreciată. Lui i-ar plăcea să îşi deschidă propriul jazz bar şi, bineînțeles, să fie apreciat.

Ambii tânjesc după libertatea de a crea. Au ajuns într-un moment al vieții lor când se simt pierduţi şi încep să fie, unul pentru celălalt, sprijinul de care fiecare are nevoie.

Pe ecran, totul e îngrijit, luminat frumos şi construit foarte atent. Pe rând sau împreună, Mia şi Sebastian cântă despre viaţă, drame şi angoase personale. Uneori, aceste scene duc cu gândul la musical-urile de succes din anii ’50-’60, perioada de maximă frenezie a acestui gen cinematografic uitat.

Alteori, regizorul Damien Chazelle preferă să adauge secvenţelor o tentă postmodernă, să le actualizeze în aşa fel încât să devină relevante pentru publicul de azi. Prin tot ce face, el alternează propria interpretare cu omagierea stilului clasic de a construi înăuntrul acestui gen cinematografic.

La fel operează şi cu naraţiunea. Când naivi, când conştienţi de lumea în care trăiesc, protagoniştii îşi fac speranţe, se hrănesc cu iluzii, dar apoi aleg în mod raţional, ispitiți să se împlinească financiar, și, eventual, și profesional.

La La Land e construit tocmai pe aceste jocuri secunde, între ce se întâmpla în musical-urile de acum 50 de ani şi ce se întâmplă acum. Dincolo de aparențe, e o reflecție asupra felului în care s-a schimbat societatea în ultima vreme.

Emma Stone și Ryan Gosling, într-o scenă din film.

Când avem impresia că Sebastian va risca şi va alege, totuşi, să nu dea curs unei oferte care ar implica pierderea parţială a respectului de sine, lucrurile nu se adeveresc. Când simţim că Mia va renunţa, o dată pentru totdeauna, la o potenţială carieră actoricească – după mai multe deziluzii –, şansa i se arată nesperat.

Când totul pare să fie bine, intervine o ceartă minoră ce escaladează iute. Când nu mai vedem vreo speranţă, apare brusc luminiţa de la capătul tunelului. Contradicţiile și surprizele se ţin lanț.

Numai că viaţa nu este aşa.

Sigur, Damien Chazelle nu pretinde că ar reconstrui realitatea în acest film. Musical-ul presupune oricum o romanţare a adevărului. Este un gen care trebuie să conţină happy end, să emane artificialitate, să inducă sentimente înalte, frumoase, calde. Să-și transbordeze spectatorul în altă lume.

La La Land mizează, deci, pe o nuanță nerealistă, de fantasmă. În interiorul acestui registru există, totuși, momente care nu conving.

Unul ar fi conflictul declanşat chiar înainte ca Sebastian să renunţe temporar la visul său. Discuția sa cu Mia rămâne, pe tot parcursul, ternă şi plată. Este şablonardă.

Prin construirea acestei secvențe, Chazelle arată că are nevoie de un contrapunct – ceva care să ne scoată din atmosfera too good to be true –, numai că felul în care îl livrează este previzibil și neconvingător. Pare făcut doar pentru că trebuia să apară.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în weekendul 9-11 mai în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Jazz in Church în București, Street Food Festival în Cluj-Napoca, Musical Picnics în Timișoara și Romanian Mental Health Film Festival în Iași. Tu ce faci în weekend?

Și alte scene dau această impresie, că au fost introduse numai pentru a mulțumi producătorii și genul în care filmul se încadrează.

La fel ca în filmul precedent, Whiplash – cu care a fost nominalizat la Oscar -, Chazelle vorbeşte şi aici despre faptul că, dacă ne dorim ceva foarte mult, îl vom obţine. Cu multă muncă, cu pasiune, cu trudă, vom reuşi.

E, desigur, o concepţie subordonată ideii de competitivitate, de izbândă cu orice preţ. Spre deosebire de Whiplash, aici regizorul oferă toate aceste precepte mai lax.

Dacă, acolo, protagonistul – tot muzician aspirant – îşi rănea mâinile până la sânge pentru a se impune în cercul lui, aici, eroii nu trebui să parcurgă, totuși, un drum iniţiatic atât de dur.

Cel puţin, nu în faţa aparatului de filmat. Se sare elegant peste o bună parte din suferinţă cu ajutorul unei indicaţii potrivit căreia a trecut o perioadă.

La fel ca în Whiplash, şi La La Land e plin de jazz. În ambele cazuri, calitatea rămâne discutabilă, cu toate că Chazelle a urmat cursuri în domeniu la Princeton.

Și aici, și în filmul anterior, el nu dovedeşte o aplecare serioasă spre jazz, ci selectează, de dragul publicului, cel mai puţin sofisticat palier al genului.

În contrast cu crezul personajelor lui, Chazelle alege, deci, calea uşoară. Face compromisuri. Discursul lui devine astfel încărcat cu ipocrizie, iar La La Land rămâne un musical drăguţ despre doi tineri care îşi găsesc, nesperat de uşor, drumul în viaţă.

La La Land

Regia: Damien Chazelle.

Scenariul: Damien Chazelle.

Cu: Ryan Gosling, Emma Stone, Rosemarie DeWitt.

★★★☆☆

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€