„La 10 ani m-am angajat prima dată la CFR, smulgeam iarba de pe linii.” Interviu cu pictorul Ștefan Câlția

Laura Popa

Redactor Șef Adjunct

În România, 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, conform unei statistici Eurostat. Pentru cei mai mulți dintre ei, lipsa banilor vine la pachet și cu abandonul școlar. Cu toate că în România învățământul este gratuit, cercetarea „Învățământul gratuit costă” făcută de Salvați Copiii arată că, în medie, un părinte ajunge să cheltuie, pe parcursul unui an școlar, aproximativ 1.500 de lei.

Sărăcia, nevoia de a obține venituri care să asigure supraviețuirea, dar și educația precară a părinților, care nu-și pot ajuta copiii la teme, reprezintă factori care cresc riscul de abandon școlar. Salvați Copiii, ONG care apără și promovează drepturile copiilor din România, încearcă să rupă tocmai acest „cerc vicios al sărăciei educaționale”. 

Prin licitația caritabilă „Festivalul Brazilor de Crăciun”, cel mai mare eveniment de acest gen din România, ajunsă anul acesta la cea de-a 20-a ediție, se vor strânge fonduri pentru programele educaționale făcute în beneficiul copiilor din mediile defavorizate din România.

Ștefan Câlția. Foto: Florin Ghenade

La ediția de anul acesta, pictorul Ștefan Câlția, unul dintre cei mai importanți pictori români contemporani, a donat, împreună cu artistul Florin Ghenade, perechea de lucrări „Bradul Copilăriei”, pentru a susține educația copiilor aflați în risc de sărăcie și abandon școlar.

Este vorba de două lucrări ce vor fi licitate împreună: prima, o colecție de cutii de lemn care conțin decorațiuni pentru pomul de Crăciun și desene de Ștefan Câlția; a doua, o fotografie realizată de Florin Ghenade unui brad împodobit cu decorațiunile din cutii, fotografiat în aceeași tehnică în care a lucrat proiectul Arbori Bătrâni.

Într-un interviu pentru PressOne, pictorul Ștefan Câlția vorbește despre bradul copilăriei sale, care era mereu împodobit cu „podoabe” lucrate în casă, din hârtie albă, și explică importanța susținerii educației celor mai puțin norocoși. 

Ați dăruit pentru Festivalul Brazilor de Crăciun organizat de cei de la Salvați Copiii „Bradul Copilăriei” și o colecție de cutii cu decorațiuni pentru pomul de Crăciun lucrate de dumneavoastră. Care este povestea bradului copilăriei dumneavoastră?

Toți brazii din copilărie sunt cei mai frumoși brazi pe care i-am văzut vreodată. În casă noastră, bradul era împodobit de mama, mine și încă un frate de-al meu. Ceilalți mai mici dormeau, erau în altă parte, astfel încât să se poată întâlni cu mireasma bradului și să fie o surpriză plăcută.

Bradul îl primeam din pădure, de la un unchi care-l aducea de la un pădurar. Venea din timp, îl așeza în casă și, cu câteva zile înainte de Crăciun, împreună cu mama și fratele meu începeam să facem podoabele pentru brad.

O pereche de șosete pe care știai că le-a croșetat bunica îți veneau de la Moș Crăciun

Cum arăta Crăciunul într-o familie cu 8 copii din Făgărașul trecut prin război?

Erau niște vremuri destul de modeste și tot ce puneam în brad erau lucruri pe care le confecționam noi, din hârtie albă, ca să dea senzația de zăpadă, de curățenie. În timp ce lucram la podoabe, la conuri de hârtie, la flori, la înșirat floricele de porumb ca să facem ghirlande, repetam și colinde, pentru că sărbătoarea cea mare era sărbătoarea de Crăciun.

Interviu. Cristian Mungiu: Fiecare familie ar trebui să aibă o istorie personală scrisă undeva. Am avea, ca nație, o istorie mult mai bogată

Cunoscut pentru filme precum 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (pentru care a câștigat Palme d’Or), După dealuri, Amintiri din Epoca de Aur, RMN, Bacalaureat sau, recent, Jaful Secolului (ca scenarist), Cristian Mungiu apare acum și în ipostaza de scriitor. În volumul Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană, el evocă viața bunicii sale, pe baza însemnărilor făcute în timpul discuțiilor cu aceasta - despre copilăria în Basarabia, despre război și despre stabilirea la Iași.

De la discuții cu 40 de miniștri la #SpitalulSperanței. INTERVIU cu Mirela Nemțanu, director HOSPICE Casa Speranței

În România, mai bine de 550 de copii cu boli incurabile „se luptă pentru un singur pat” de spital. În acest context, HOSPICE Casa Speranței a început construcția primului spital din România dedicat exclusiv paliației pediatrice: 10 paturi în plus, o echipă de 70 de specialiști și peste 200 de copii internați pe an, într-un ecosistem care include ambulatoriu și îngrijire la domiciliu.

Povestea cu Moș Crăciun era undeva în umbră, ideea de-acum a Crăciunului cu alergatul după daruri și cadouri nu exista atunci. Asta poate și pentru că era destul de greu să faci daruri. O pereche de șosete pe care știam că le-a croșetat bunica îți veneau de la Moș Crăciun.

Cum vă pregăteați pentru Crăciun și ce semnificație aveau pregătirile?

Era bucuria că pregătești ceva, că ești împreună. Asta însemna Crăciunul. Așteptai venirea pe Pământ a lui Iisus, seara aia când, în urma poveștilor pe care le auzeai de la bunici, aveai senzația că în cer sunt îngeri care cântă.

Așteptai cu bucurie mireasma bradului din casă și, de ce să nu spunem, așteptai cu bucurie și oala cu sarmale care era pusă pe masă. Se ținea post, 40 de zile, care nu era un lucru prea greu, intra în firescul lucrurilor. Bradul era împodobit cu lucrături din hârtie și mama tăia niște spirale din hârtie albă pe care le agăța cu ață în pom și ele începeau să se miște. Cântai colinde de Crăciun, stingeai lumina și mai rămânea doar lumina bradului, care ieșea parcă pe fereastră și se răsfrângea pe zăpada curată din curte.

Totul era împletit cu bucuria de a fi împreună, cu chicotele fraților mai mici care se minunau, a celor care încercau să ia o bucățică de zahăr din învelitoarea din pom. În copilăria mea, în brad puneam zahăr cubic. Seara ne strecuram și scoteam bucățica de zahăr și după înveleam la loc, astfel încât să rămână de parcă zahărul ar fi fost încă acolo. Însă bradul devenea tot mai ușor cu timpul.

Bradul copilăriei lui Ștefan Câlția. Foto: Florin Ghenade

Este foarte important să nu credem că numai generația mea a fost fericită în jurul pomului

Cum simțiți Crăciunul acum, în 2020?

Fiecare generația își are bucuriile ei. Este foarte important să nu credem că numai generația mea a fost fericită în jurul pomului, fiecare generație își are bucuria de a fi împreună. Trebuie înțeles că sărbătoarea asta nu presupune nu o ghiftuială, ci o trăire.

Eu fac și acum Crăciunul tot ca-n copilărie. Nu e alt Crăciun. Împreună cu soția și nepoțica împodobim bradul.

Care ar fi mesajului pictorului Câlția pentru copiii care ar vrea să urmeze calea artei, dar poate le este oprit accesul în lumea asta de alți factori externi, precum situația financiară?

E important ca părinții și copiii să nu sperie de sărăcie, să nu le fie frică de mizerie. Eu am pornit în viața asta foarte modest. La 10 ani m-am angajat prima dată la CFR, smulgeam iarba de pe linii. Banii pe care i-am luat i-am dat în casă.

Încet, încet, reușești să izbești în viață. Nu vreau să spun că așa trebuie să se întâmple, dar trebuie să crezi în lume și să crezi că ce-ți dorești poți să împlinești, în timp. E nevoie să te zbați pentru ce vrei.

Eu am fost aproape de Fundația Sf. Dimitrie, de ocrotit copiii. Sunt alături de Fundația Casei Regale, care depune eforturi mari pentru tinerele talente. Acum Asociația Salvați Copiii. Eu cred că în lumea în care trăim, gesturile individuale și acțiunile organizațiilor mari sau mici pot face ca parcursul copiilor spre realizare în viață să fie mai ușor.

Cutia Bradul Copilăriei, o parte din lucrarea care va fi licitată în scopuri caritabile

Cât de important este să sprijinim parcursul educațional al copiilor aflați în nevoie, de vreme ce banii strânși anul acesta la Festivalul Brazilor vor merge către educația copiilor din mediile defavorizate?

Să ajuți nu înseamnă numai că tu ajuți copilul, ci e o lucrare și asupra ta. Tu te ajuți pe tine atunci când îi ajuți pe cei din jurul tău. Ăsta e mesajul pe care aș vrea să-l transmit: uitați-vă în jurul vostru și întindeți mâna celor care au nevoie, că nu faceți decât să vă ajutați tot pe voi.

Când ești copil, lucrurile sunt albe și negre, ai niște judecăți foarte tranșante. Cu cât treci prin viață mai mult, cu atât apar mai multe nuanțe de gri și judecățile sunt mai complicate. Când eram copil, știam clar ce e bine și rău și împărțeam, uneori cu duritate, lumea din jur. După au început nuanțele. Asta nu înseamnă că te îndepărtezi de adevăr, ci că el devine mai nuanțat.

E bine să nu-ți uiți copilăria, nu să te întorci acolo. Fiecare moment din viața omului este unul frumos. Eu mă bucur de bătrânețe și am descoperit că trăiesc aceleași lucruri ca-n copilărie. Când eram copil visam să zbor, acum chiar cred că pot s-o fac, dar nu are rost să încerc, că sunt bătrân și m-aș putea împiedica. Sunt însă sigur că dacă aș încerca, aș putea zbura.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€