Konstantinos Tsakalidis, câștigător World Press Photo 2022: „Nu cred că putem schimba lumea în care trăim, dar poate o facem mai dreaptă”

Ioana Epure

Viața

23/05/2022

Autorul fotografiei este Konstantinos Tsakalidis, un fotograf grec, căruia momentul respectiv i-a și adus un premiu la World Press Photo 2022.

Konstantinos are 36 de ani, locuiește în Thessaloniki și a povestit pentru PressOne câte ceva despre cum e să ții aparatul în mână în timp ce te întrebi dacă o să mai poți evada din mijlocul flăcărilor.

Spune-ne povestea fotografiei cu femeia în negru, plângând în fața flăcărilor din Evia. Ce s-a întâmplat cu ea în cele din urmă? Casa ei a ars?

Eram în satul Gouves din nordul Eviei, împreună cu alți colegi, un sat înspre care se îndrepta incendiul în dimineața zilei de duminică, 8 august.

Când flăcările au început să amenințe satul, m-am gândit că fotografiile făcute de la distanță nu vor spune întreaga poveste. Așa că am părăsit punctul de observare, din interiorul satului, unde puteam vedea (împreună cu alți colegi din mass-media) cum se răspândea focul în mod panoramic și m-am îndreptat spre case. Voiam să surprind reacțiile și pregătirile locuitorilor, care nu evacuaseră satul (așa cum ceruseră autoritățile), ca să-și protejeze casele.

M-am gândit că dacă focul se va apropia cu adevărat de case, astea ar fi imaginile care ar descrie cel mai viu dezastrul și consecințele crizei climatice în care trăim.

Intenționam oricum să părăsesc locul în care mă aflam, pentru a-mi muta mașina într-un loc mai sigur, în timp ce focul cobora dealul în direcția satului. Și atunci am văzut de la distanță o femeie îmbrăcată în negru, care se mișca ciudat în fața unei case. M-am apropiat ca să văd ce se întâmplă, pentru că era una dintre primele case din fața pădurii. Am auzit-o strigând, își căuta soțul.

M-a chemat în curtea casei și mi-a povestit cu emoție despre toată munca grea pe care au depus-o pentru casa lor (care acum era în pericol de a fi distrusă de incendiu) și despre lipsa de intervenție a guvernului în privința incendiilor. În timp ce povestea, flăcările înghițeau pădurea de pini din spatele casei. Acela este momentul în care am făcut fotografia. A fost foarte intens și emoționant.

Incendiile din Grecia au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, și mulți oameni sunt încă traumatizați de tragedia din Mati, din 2018 (un incendiu de pădure dintr-o suburbie a Atenei care a ucis peste 100 de oameni, n.r.). De ce crezi că se întâmplă acest lucru?

Incendiile au loc în Grecia în fiecare vară, ca în toate țările mediteraneene. Au existat și vor continua să existe. Cu siguranță, criza climatică a înrăutățit situația. Din cauza secetei prelungite și a caniculei, pădurile sunt mult mai inflamabile.

Care este cea mai grea parte a muncii de teren în astfel de situații, de a încerca să-ți faci treaba în timp ce oamenii trec prin tragedii?

Cel mai dificil este să ajungi și să comunici cu cei care se află într-o situație dificilă, fie că este vorba de locuitorii din zonele incendiate, fie că este vorba de refugiații care sunt nevoiți să trăiască în condiții precare, și așa mai departe. Echilibrele sunt foarte delicate în aceste cazuri și trebuie să fim atenți în abordarea noastră.

Evident, condițiile de lucru sunt dificile, dar e ceva la care te aștepți. Singurul obstacol pe care m-am străduit să îl depășesc pe insula Evia a fost îngrijorarea personală la vederea focului care amenința satul Gouves: în cazul în care îl înconjura, nu mai puteam pleca. A fost pentru prima dată când am acoperit un incendiu de o asemenea intensitate și amploare. Am decis că e important în momentul ăla să fiu sigur că, în caz de urgență, voi putea ajunge la mașină, ca să plec fără a fi prins în capcană.

Ce părere ai despre modul în care autoritățile grecești au gestionat această criză? Ele au fost aspru criticate de presă pentru că i-ar fi lăsat pe oameni, în multe situații, să se descurce singuri în fața incendiilor (în special în Evia, mai puțin în zonele mai apropiate de Atena).

Într-adevăr, absența pompierilor a fost evidentă în insula Evia. A fost acordată clar prioritate stingerii incendiului din suburbiile Atenei. Nu pot decât să fiu supărat și frustrat de atitudinea asta. Iar locuitorii știau asta și erau disperați. Declari indirect lumii că pentru stat nu contează prea mult dacă nu locuiești în apropierea capitalei sau a unui alt centru urban.

Am văzut oameni tineri plângând din cauza distrugerilor care se desfășurau sub ochii lor. Pentru ei, pădurea nu e doar frumusețea vieții lor de zi cu zi, ci și o formă de supraviețuire profesională. Multe locuri de muncă au fost pierdute în următorii ani în zona de nord a Eviei, iar mulți dintre ei vor trebui să se gândească la altceva sau să migreze într-un centru urban mare.

Este vreodată conflictuală munca de fotograf - în sensul că principala ta sarcină este să observi lucrurile, dar ai vreodată și sentimentul că nu este suficient? Frustrarea că munca jurnalistului este cumva incompletă, pentru că poți doar să arăți lumii lucrurile, dar nu ai puterea de a le rezolva?

Într-o anumită măsură, este corect. Nu cred că putem schimba lumea în care trăim, poate că o putem face mai dreaptă. Cu lucrurile pe care le arătăm, deși este dificil să sensibilizăm guvernele. Dar ele pot activa societățile și pot împinge lucrurile într-un anumit fel.

Te-ai mai întors în zonele arse de vara trecută? Dacă da, cum se recuperează oamenii? Cum se refac pădurile?

Am păstrat legătura cu unele persoane din zonă. Oamenii erau disperați. Peisajul deprimant nu era reprezentat doar de pădurile arse, ci și de teama de pandemia de coronavirus, care îi ținea pe oameni închiși în case. S-au încercat unele intervenții pentru proiecte de protecție împotriva incendiilor în păduri, dar au apărut diverse probleme și nu au fost finalizate. Pădurea, prin natura sa, a dat evident semne de renaștere, dar va dura ani de zile.

Citește și reportajul PressOne de la incendiile din 2021 din Atena

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Prezentă pentru a 11-a oară în România, expoziția a ieșit din muzee și este expusă publicului larg în centrele a opt mari orașe din țară. World Press Photo mai poate fi vizitată în București, Cluj și Timișoara până pe 4 iunie, apoi în Brașov, Sibiu și Constanța (10 iunie -14 iulie) și în Iași și Oradea (22 iulie - 25 august).