Jurnal de mondial (23): ce-mi voi aminti

Mihnea Măruță

Redactor

5, 4, 3, 2…

ideea grozavă ca publicul să scandeze numărătoarea inversă înainte de primul fluier,

calitatea excepţională a gazonului, pe toate stadioanele şi la toate meciurile, şi, în general, sentimentul că ruşii s-au străduit şi au reuşit să fie gazde bune şi discrete,

pentru ca acest Mondial să nu fie despre ei, ci despre fotbal şi despre bucuria fiecăruia ca suporter al ţării sale,

cum ar fi cea a panamezilor la singurul lor gol din meciul cu Anglia, când deja era 6-0,

sau a iranienilor, preschimbată în tristeţe adâncă, după anularea golului egalizator contra Spaniei,

ori a mexicanilor, la finalul partidei cu Germania,

dar şi a nemţilor, în minutul 96 al meciului cu Suedia, de-a lungul căruia Kroos îşi spusese, de unul singur, „nu, astăzi nu”,

şi ce altceva-mi va mai rămâne amintire de la acest Mondial?,

doi căpitani asumându-şi răspunderea în momentul decisiv − al Suediei şi al Australiei,

blatul greţos dintre Franţa şi Danemarca, dar şi ruşinea noastră pentru ruşinea englezilor, shame on you că v-aţi lăsat bătuţi din „calcul pragmatic”,

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

distanţa de câţiva centimetri dintre mingea trimisă de Cristiano şi cel mai de sus creştet al zidului spaniol sărind înaintea golului de 3-3,

sau altă lovitură liberă, cu inspiraţia columbianului Quintero de a trimite pe sub zidul japonez, lângă bară,

iar, apropo de japonezi, fotbalul lor limpede şi simplu din optimea cu Belgia, şi nu doar până la 2-0, ci şi după aceea, până la 2-3, când au rămas inocenţi şi generoşi, în câmp deschis, nu prin subteranele retragerii,

după care ai lor, în tribune, au lăsat o curăţenie exemplară, fiindcă aşa învaţă ei de copii,

tot aşa cum spaniolii învaţă rondo-rondo, cu răbdare de navigator plecat să traverseze oceanul nesfârşit,

şi ce se mai bucurau duşmanii lui tiki-taka după o mie de pase şi cel mai straniu meci al turneului, Stalingradul fotbalului,

şi ce mai strigau ruşii, la fiecare partidă, numele ţării lor, să nu cumva să uităm de teritorii şi de hărţi,

şi ce altceva nu voi uita de la acest Mondial al apărărilor,

cum arbitrajul video o fi făcând dreptate, dar scorul depinde tot de buna-credinţă a celui care fluieră,

cum diferenţa dintre a te califica şi a pleca acasă poate să vină de la un cartonaş oarecare,

cum o naţională iubită în toată lumea îşi poate pierde haloul din cauza unei vedete-mimoză,

dar îmi voi mai aminti şi stopul lui Messi, înaintea golului cu Nigeria, când mingea, după un zbor de zeci de metri, părea că a ajuns acasă, liniştită, pe coapsa lui stângă,

şi curba non-euclidiană creată de Coutinho către poarta elveţiană,

şi plutirea de inter dreapta a lui Cavani la centrarea lui Suarez,

şi acceleraţia lui Mbappé la zero-zero cu Argentina, ca şi cum, de dragul ţintei, ar fi străbătut miraculos mai multe rânduri de tranşee,

şi plânsul fundaşului Giménez, când încă mai erau 3-4 minute de joc contra Franţei, dar el ştia că totul se terminase pentru Uruguay,

şi simplitatea entuziastă a lui Pickford,

şi prestanţa lui Martínez,

şi felul în care Modrić ia decizia corectă şi o aplică fix înainte de a fi atacat, pentru ca atacatorul să simtă de fiecare dată că a irosit acea energie,

şi declaraţia lui că ar da toate Ligile cu Real pentru trofeul mondial cu naţionala,

şi toată dragostea de victorie a croaţilor lui,

şi pofta de viaţă a Kolindei,

şi cum lucrurile ar putea fi atât de simple dacă nu ne-am mai minţi,

dacă nu ne-am mai fura căciula, aici, acasă,

dacă ne-am iubi mai mult şi dacă, odată şi odată, deşteptându-ne,

am investi în şcoală şi în sport şi în adevăr.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€