Juliette Lassman, OECD: „Criza apei este deja aici”. Cum se pregătește Europa pentru perioadele în care apa nu mai ajunge pentru toată lumea

Norbert Nemeș

Criza apei nu mai este doar un posibil scenariu despre cumva arăta lumea în următoarele decenii. În mai multe regiuni ale Europei, nivelurile scăzute ale râurilor afectează deja transportul, producția de energie și agricultura. Iar schimbările climatice nu sunt singurele responsabile: contează și felul în care țările își gestionează resursele de apă.

PressOne a discutat cu Juliette Lassman, analistă de politici în domeniul guvernanței apei și economiei circulare în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), prezentă la Climate Change Summit 2026, la București.

Pornind de la situația Dunării, Lassman explică felul în care țările europene se pregătesc pentru perioadele în care apa devine insuficientă, iar unul dintre exemplele pe care le oferă este Ungaria, țară pentru care OCDE a elaborat recent recomandări privind gestionarea resurselor de apă. Aceasta vorbește și despre cine ar trebui să aibă prioritate în cazul unei crize, de ce unele state nu au încă reguli clare pentru asemenea situații și ce soluții există pentru folosirea mai eficientă a apei, inclusiv reutilizarea apelor uzate tratate.

Juliette Lassman, analistă de politici publice în domeniul guvernanței apei și economiei circulare în cadrul OCDE.
FOTO: Mihnea Ratte

PressOne: Secolul XXI pare să fie marcat de crize tot mai numeroase, de la conflicte armate la  instabilitate economică. În acest context, apar tot mai multe îngrijorări și cu privire la disponibilitatea apei în viitor. Cât de aproape suntem de o criză globală a apei și în ce măsură ar putea deveni aceasta una dintre cele mai mari provocări ale omenirii în acest secol?

Juliette Lassman: Din punctul meu de vedere, multe regiuni din Europa se confruntă deja cu o criză gravă a apei. Un exemplu este bazinul Dunării, unde nivelul apei a atins minime istorice în această vară și continuă să fie foarte scăzut. Iar efectele se văd deja în economie, comerț, producția de energie și aprovizionarea cu alimente.

De exemplu, în România, centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprită controlat, deși asigură o cincime din producția de electricitate a țării. Probleme au existat și în Ungaria, unde centrala nucleară Paks, care produce aproximativ jumătate din electricitatea țării, a fost nevoită să își limiteze producția din cauza nivelului Dunării.

În vara lui 2026, nivelul scăzut al Dunării a dus inclusiv la oprirea controlată a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproximativ o cincime din producția de electricitate a țării. FOTO: Ioana Epure

Dunărea este doar un exemplu, care îmi vine acum în minte pentru că mă aflu în această regiune. În Austria, de pildă, în perioada cea mai gravă a secetei, transportul de mărfuri pe Dunăre a scăzut cu 94%.

Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. Am mai avut perioade de secetă și lipsă de apă în ultimii zece ani, dar niciodată la o asemenea amploare. Cred că oamenii sunt tot mai îngrijorați, chiar dacă tind să uite de această problemă atunci când lucrurile revin la normal.

Sigur, există și alte crize care ne preocupă, dar pentru mine, criza apei este deja aici.

Europa a crezut multă vreme că apa este inepuizabilă. Acum trebuie să învețe să gestioneze lipsa ei

Această criză este pusă adesea pe seama schimbărilor climatice. Dar cât de mult contribuie la această problemă și felul în care oamenii au gestionat resursele de apă de-a lungul timpului?

Cred că trebuie să fim atenți atunci când vorbim despre rolul schimbărilor climatice în agravarea problemelor legate de apă. De multe ori, avem tendința să dăm vina pe schimbările climatice pentru tot ce se întâmplă. Și, desigur, nu există nicio îndoială că acestea fac ca fenomenele meteo extreme, precum inundațiile, secetele și furtunile, să fie mai frecvente și mai intense.

Dar există și probleme legate de felul în care gestionăm apa, unele de zeci de ani. Poate că anumite practici funcționau într-o perioadă în care aveam mai multă apă la dispoziție sau când ne preocupau mai degrabă inundațiile decât seceta.

Astăzi însă, trebuie să regândim felul în care administrăm resursele de apă, de la legislație și organizarea instituțiilor până la măsurile economice, astfel încât să ținem cont și de riscul tot mai mare ca apa să nu fie suficientă. Acest lucru este deosebit de important pentru țările din bazinul Dunării, cum este Ungaria.

Nivelul scăzut al Dunării a afectat inclusiv funcționarea centralei nucleare Paks din Ungaria, unde autoritățile sunt nevoite să se adapteze unui risc pe care multă vreme l-au luat prea puțin în calcul: lipsa apei. FOTO: EPA/DANIEL KISS

În urmă cu câteva luni, am publicat un raport despre Ungaria, după ce am lucrat cu autoritățile de acolo timp de peste 18 luni. Am făcut o serie de recomandări despre cum ar putea să schimbe modul în care gestionează apa, astfel încât să se pregătească nu doar pentru inundații, ci și pentru perioadele în care apa devine tot mai puțină. Asta presupune o schimbare de perspectivă, pentru că, până nu demult, lipsa apei nu era o problemă pe care autoritățile erau obișnuite să o ia în calcul.

De ce România nu cere ajutor european, cu toate că ard 400 de hectare din Domogled? Incendiul care arde de aproape o lună parcul național

De aproape o lună, un incendiu arde în Parcul Național Domogled–Valea Cernei. Focul, semnalat pe 2 septembrie, a afectat până acum aproximativ 400 de hectare, într-o zonă montană în care accesul echipelor de intervenție este dificil sau, în unele locuri, imposibil.

Nimeni nu o poate demite pe șefa ANM. Cum a ajuns o instituție cheie să funcționeze luni de zile fără un Consiliu de Administrație valid

Într-un interviu pentru PressOne, ministra Mediului, Diana Buzoianu, vorbește despre cheltuielile descoperite la ANM, responsabilitatea conducerii instituției și blocajul administrativ care împiedică luarea unei decizii în privința Elenei Mateescu.

Dar dacă ajungem într-o situație în care nu mai există suficientă apă pentru toată lumea, se pune problema priorității: cine ar trebui să aibă întâietate – populația, agricultura sau industria? Și cum ar trebui luate aceste decizii?

Tocmai de aceea este foarte important ca fiecare țară să stabilească prin lege cine are prioritate atunci când vine vorba de folosirea apei. Regulile trebuie să fie clare, astfel încât, atunci când apare o criză, autoritățile să știe exact ce au de făcut, fără să piardă timp întrebându-se cum să reacționeze. Pot introduce mai întâi restricții ușoare privind consumul de apă, iar dacă situația se agravează, pot trece la măsuri tot mai stricte.

În cazul Ungariei, există o ordine a priorităților stabilită prin lege. Din câte îmi amintesc, pe primul loc se află apa necesară pentru situații de urgență, cum ar fi funcționarea spitalelor sau stingerea incendiilor. Urmează apa potabilă pentru populație, apoi cea folosită pentru creșterea animalelor. Agricultura și industria sunt mai jos pe această listă, pentru că, în situații de criză, aceste activități economice au o prioritate mai mică.

Astfel de reguli ajută și la evitarea conflictelor. Dacă fermierii știu din timp că ar putea urma o perioadă cu mai puțină apă și că, de exemplu, ar putea fi nevoiți să își reducă la jumătate consumul, au un motiv în plus să se pregătească. Pe termen lung, asta poate însemna să cultive plante mai rezistente la secetă sau care au nevoie de mai puțină apă.

Același lucru este valabil și pentru energie și industrie. Dacă firmele știu că, în perioadele de criză, accesul la apă ar putea fi limitat, vor fi mai înclinate să investească în alte surse de aprovizionare sau în sisteme care permit refolosirea apei.

Așadar, nu este vorba doar despre fermieri. Toate sectoarele trebuie să se adapteze, inclusiv consumatorii casnici. 

Ungaria are, așadar, reguli clare pentru situațiile în care apa devine insuficientă. Cât de pregătite sunt însă celelalte țări europene pentru un asemenea scenariu?

Nu toate țările au asemenea reguli. De exemplu, în prezent lucrăm cu Letonia, o țară din nordul Europei, care, chiar dacă are resurse bogate de apă, în anumite zone se confruntă și cu perioade în care ea nu este suficientă. Letonia nu are stabilită o ordine a priorităților în folosirea apei, pentru că, până acum, nu a avut nevoie de una.

Cred că exemplul Letoniei spune multe despre felul în care au privit lucrurile și alte țări europene. Multă vreme, atât autoritățile, cât și oamenii au considerat că apa este o resursă inepuizabilă, care va fi mereu la îndemână. Acum, multe țări europene abia încep să se obișnuiască cu ideea că apa poate deveni insuficientă și că trebuie să se pregătească pentru asemenea situații.

Apa poate fi refolosită. Dar cum ne pregătim pentru secete și inundații?

O posibilă soluție ar fi să folosim de mai multe ori aceeași apă, în loc să o aruncăm după prima utilizare. Cât de realistă este reutilizarea pe scară largă a apelor uzate tratate în anumite domenii?

Este o variantă foarte realistă. În Europa avem deja tehnologiile necesare și există reglementări care permit reutilizarea apelor uzate tratate pentru anumite activități, precum agricultura și industria.

Ceea ce ne lipsește acum sunt regulile și măsurile care să ajute la folosirea acestei tehnologii pe scară largă. Trebuie să creăm condițiile în care reutilizarea apei să fie încurajată și să devină o opțiune atractivă pentru cei care o folosesc. Avem nevoie și de implicarea companiilor și a celorlalți consumatori de apă, dar și de soluții de finanțare care să funcționeze în practică.

Pentru că, dacă este mai ieftin să iei apă din rețeaua publică sau din alte surse decât să folosești apă uzată tratată, nu prea ai de ce să alegi a doua variantă. Tratarea apei costă, iar acest lucru trebuie luat în calcul. De aceea, nu este suficient să avem tehnologia. Contează foarte mult și regulile pe care le stabilim, astfel încât reutilizarea apei să poată deveni o practică mult mai răspândită. 

Schimbările climatice vin la pachet cu perioade tot mai lungi de secetă, dar și cu inundații tot mai puternice. Cum se poate pregăti o țară pentru două situații atât de diferite: prea puțină apă și, în același timp, prea multă?

Țările nu pornesc de la zero, iar exemplul Ungariei este din nou relevant. Ele se confruntă deja cu asemenea riscuri și au experiență în gestionarea lor. Ceea ce se schimbă acum este amploarea, intensitatea și frecvența acestor fenomene. Riscurile în sine nu sunt noi, dar devin tot mai greu de gestionat.

De aceea, guvernele trebuie să se uite la regulile și instituțiile pe care le au deja și să vadă dacă mai sunt potrivite pentru situația actuală. La fel de important este să analizeze dacă informațiile pe care le folosesc pentru a lua decizii țin pasul cu aceste schimbări. Raportul nostru despre Ungaria este un exemplu bun în acest sens. Am făcut recomandări despre cum ar putea țara să își schimbe modul în care gestionează resursele de apă, astfel încât să fie pregătită atât pentru inundații, cât și pentru perioadele în care apa devine insuficientă.

Interviul cu Juliette Lassman a fost realizat în limba engleză și tradus în română.

Editor: Ioana Epure