Invidia la români: pe cine, când şi de ce

Bianca Felseghi

Senior Editor

Patru din cinci români care trăiesc în mediul urban sunt predispuși să invidieze statutul sau stilul de viață al cunoscuților sau colegilor lor.

Un studiu sociologic derulat de compania GfK, la cererea PressOne, arată că 80% dintre intervievați sunt încercați de un sentiment negativ când trebuie să își evalueze propria situație profesională sau familială.

Românii sunt predispuși la comparații sociale, în funcție de care își judecă succesele sau eșecurile.

23% dintre respondenți consideră că invidia este principala trăsătură negativă a românilor, ceea ce o clasează pe locul doi, după credulitate, pentru care au optat 24%.

Studiul a fost realizat în perioada 15-24 mai 2018, pe un eșantion de 500 de persoane adulte din populația urbană digitală, ponderat după vârstă, gen, regiune, nivel de studii și dimensiunea localității de proveniență.

Scopul studiului este de a înțelege cum ne raportăm la tema invidiei, dar și de a afla modul în care − atunci când o conștientizăm − îi putem analiza și corecta manifestările.

Ce este invidia

Conform psihologilor americani Gerrod Parrott și Richard Smith, invidia este o reacție emoțională negativă la calitățile, realizările sau posesiunile superioare ale altei persoane.

Ea se declanșează în urma comparației sociale cu persoane care au un statut superior, este o reacție obișnuită și are un caracter automat.

Cel care invidiază își dorește acele avantaje pentru sine sau își dorește ca persoana invidiată să nu le mai dețină.

Există două tipuri de invidie, cea malițioasă și cea benignă.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Invidia malițioasă are drept urmare un efort de denigrare a succesului celuilalt. Când se instalează, este în stare să submineze grupuri de lucru și demersuri colective.

Invidia benignă este resimțită tot ca o stare negativă, chiar dacă la baza ei stă o formă de admirație. Poate spori performanțele, dacă individul își recalibrează obiectivele.

17% dintre respondenții studiului derulat de GfK au recunoscut că au simțit invidie malițioasă față de realizările unui cunoscut. Cei mai mulți dintre aceștia sunt utilizatori activi de Instagram și de rețele de socializare, sunt tineri necăsătoriți sau cupluri care nu au copii.

*

Iată câteva reacții din interviurile realizate în timpul cercetării sociologice:

Cu toții am fost în situații similare celor expuse mai sus.

Conform rezultatelor studiului,

În vârful piramidei celor invidioşi pe meritele sau situația cunoscuților se află femeile între 50 și 64 de ani cu venituri mici.

Pentru a se considera împlinit, românul își dorește:

Confort, putere, respect, rezultate rapide, să fie acceptat și bine văzut în societate, stabilitate și siguranță.

Românii asociază invidia cu frustrare, răutate, ciudă, egoism, gelozie, lăcomie și lipsuri.

*

Cum precizam la început, tendința românilor de a se angaja în comparații sociale este foarte prezentă, potrivit autorilor studiului.

Și totuși, invidia este o emoție negativă pe care mulți dintre noi nu dorim să o recunoaștem, fiindcă ne plasează într-o poziție inferioară din perspectivă socială.

Respondenții au obținut un scor echilibrat când au fost întrebați dacă își compară comportamentul din societate sau rezultatele muncii cu ale altora.

25% au declarat că își compară ceea ce au realizat în viață cu ceea ce au făcut alții.

43% au spus că invidia îi motivează să-și realizeze obiectivele.

58% au spus că simt ostilitate față de oamenii pe care îi invidiază.

59% au spus că și-ar dori ca persoanele pe care le invidiază să își piardă avantajele.

Referitor la diverse lucruri care ne-ar motiva să ne îmbunătățim performanțele, 77% au declarat că ar face toate eforturile pentru a ajunge să câștige 4000 de lei pe lună, 71% au spus că ar urma o dietă potrivită ca să slăbească, iar 70%, că ar începe să economisească din timp pentru a-și permite excursia visată.

„La mine, invidia e o boală. Ești irascibil, dezvolți o răutate. Ești «negru», nu mai vezi nimic.” (Respondent din categoria 30-49 ani)

„Invidia e dorința de a nu reuși nici celălalt. Ca să rămână la același nivel cu tine, să nu fie mai sus.” (18-29 ani)

„Invidia e atunci când te uiți pe gaura cheii și ți-e ciudă că n-ai și tu ce e dincolo, în loc să deschizi ușa și să cauți să intri în joc.” (30-49 ani)

Este invidia o boală comportamentală?

Autorii studiului apreciază că invidia, dincolo de a fi o reacție umană normală, este profund înrădăcinată cultural.

Ne putem dezvăța de efectele ei negative transformând-o, spre exemplu, într-o trăire pozitivă și funcțională.

Potrivit studiului citat, invidia:

Mai mult, e posibil ca invidia să fie transmisă urmașilor ca stil comportamental și ca atitudine față de ceilalți, deoarece poate fi un comportament învățat. Spre exemplu, când părinții își întreabă copilul ce notă a luat colegul lor de bancă la un test.

„Chiar și în rândul participanților cu vârste între 18-29 ani este foarte prezentă ideea că încă suntem influenţaţi foarte mult de perioada comunistă, o perioadă care a subminat asumarea propriei gândiri, a responsabilității, dar mai ales încrederea în sine, precum și sentimentul de bine comun, de reponsabilitate față de ceilalți”, se arată în studiul realizat la cererea PressOne.

Multe proverbe sau ziceri populare care ne definesc etosul favorizează individualismul și competiția în răspăr cu ceilalți.

*

Puteți descărca rezultatele studiului de aici (format PDF).

„Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura îndelungată a sasului”

„Într-un articol din 1871 despre viciile românilor, George Barițiu (Bariț) numea invidia «vițiul nostru național».

Potrivit acestuia, vecinii noștri – bulgari, unguri – vedeau invidia drept una dintre trăsăturile românilor, poate după deja faimoasa ospitalitate, prin care ne identificau și defineau.

Maghiarii își mustrau conaționalii invidioși prin apelativul «valahule pizmăreț» sau spunându-le «ești mai pizmăreț decât un valah». Nu doar cunoscutul istoric și jurnalist se oprea asupra invidiei, ci și preoții, în predicile lor, aminteau de acest «vițiu național».

Mult mai departe de secolul XIX, în vremurile din Letopisețul Cantacuzinesc, pizma (invidia) este adesea menționată ca una dintre cauzele conflictelor narate.

Autorul concluzionează că «găsit-au rumânii foarte bine» ceea ce căutau. Dacă asta a fost ceea ce căutau înaintașii noștri, ea a rămas de atunci alături de noi, transformându-se într-una dintre caracteristicile noastre mai puțin plăcute.

În același timp, invidia nu este proprie unei singure categorii sociale. Ea se întâlnește în egală măsură atât la cei înstăriți și puternici, cât și la ceilalți.

Popularitatea unei persoane putea naște astfel de sentimente în inima cuiva care aspira la aceeași popularitate sau chiar să se teamă de această popularitate, ajungând până la interzicerea unei vizite.

Nu în ultimul rând, invidia stimulată de regimul comunist a fost folosită ca mijloc de a distruge solidaritatea din interiorul unei comunități, transformând-o într-o armă politică împotriva celor catalogați «dușmani ai poporului».

Însă, ca să nu terminăm într-o notă sumbră, fiecare popor are cel puțin o trăsătură negativă.

În același articol amintit la început, Barițiu exemplifica și pentru concetățenii noștri de o altă etnie: «Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura îndelungată a sasului»„.

Istoricul Dumitru Lăcătușu,
cercetător la Centrul de Consultanţă Istorică