Învățăturile lui Neagoe

O familie de artiști bucureșteni a decis în urmă cu 9 ani să abandoneze murmurul metropolei și să-și facă un rost la țară. S-au gândit că s-ar gospodări cu bani mai puțini, iar copiii lor ar crește mai liberi.

Fata lor cea mare, Maria, avea 2 ani când Ramona și Dragoș Neagoe s-au mutat la Crevedia Mare, o localitate aflată la 54 de kilometri de Capitală, în județul Giurgiu.

„Când ne-am mutat aici, am zis că găsim paradisul. Asta pentru că, de fiecare dată când mergeam undeva la curte, ne simțeam extraordinar de bine.

După un an de trai însă, ne-am dat seama că lucrurile nu sunt chiar așa. La țară nu ai timp să te relaxezi nici o clipă, trebuie să muncești încontinuu. Mai ales iarna este foarte greu”, spune Dragoș Neagoe, care e sculptor.

Acum, familia lor numără cinci membri: Mariei i s-au alăturat Anastasia și Ecaterina.

Toate trei fetele fac homeschooling, iar Ramona și Dragoș au schimbat câteva joburi până să găsească echilibrul fragil în care trăiesc astăzi.

Aceasta nu e o poveste idilică. Soții Neagoe au parcurs un drum anevoios, cu soluții riscante, regrete și disperări. Dar au avut curaj și răbdare.

*

Absolvenți ai Universității Naționale de Arte din București, Ramona (36 de ani) și Dragoș (42 de ani) sunt sculptori de profesie. După facultate, el a devenit restaurator la Muzeul Național de Artă Contemporană, iar ea a început să organizeze ateliere de creație și să predea cursuri de artă în școli și grădinițe.

Și-au dorit întotdeauna o familie numeroasă, iar garsoniera în care locuiau a devenit prea mică după nașterea Mariei. Ramona era însărcinată cu Anastasia în 2007, când au luat hotărârea cea mare.

„Ne-am gândit să urmăm exemplul unor prieteni de-ai noștri de la Piscu, Adriana și Virgil Scripcariu. Ne-au încurajat să ne mutăm la țară. Dar banii ne ajungeau ori pentru casă, ori pentru teren. Era perioada aceea dinaintea crizei, când un teren costa sute de mii de euro.”

Le-a sărit în ajutor mama lui Dragoș, care le-a oferit un teren moștenit în comuna Crevedia Mare din județul Giurgiu. Au mers de câteva ori până acolo și li s-a părut cam departe. Însă nu aveau alternativă.

„Virgil Scripcariu m-a ajutat la structură, iar restul am făcut singur. Mai puțin fundația, care a fost făcută cum se făcea înainte, cu oameni. O nebunie. În 6 luni ne-am mutat, a fost gata parterul și apoi, ușor-ușor, fiecare bănuț pus deoparte l-am investit.”

Ramona este constănțeancă, iar Dragoș a crescut în București. Mai mergea la Crevedia Mare în vacanțe, când era copil. Dar niciunul nu știa prea multe despre viața de la țară.

„La început eram stresată cu copiii. Îi duceam în București la medic. În primii 2-3 ani, cum ieșeam afară într-o zi cu vânt, cum ne îmbolnăveam cu toții. Slavă Domnului, în ultimul timp, ne-am mai adaptat și nu prea am mai avut nevoie de nimic.

De când s-a născut și Ecaterina, am mers mai mult pe ideea de medicină homeopată, totul mai natural”, explică Ramona.

Nu cu sănătatea au avut cel mai mult de tras, ci cu naveta. Dragoș spune că și-a mai putut păstra locul de muncă din București timp de un an și jumătate.

Însă, iarna, când se punea zăpada, făcea uneori și 4 ore pe un drum care, în mod obișnuit, durează o oră.

Așa că, instalați la Crevedia Mare, soții Neagoe și-au pus mari speranțe în comunitatea de acolo și au inițiat o serie de programe culturale și de ateliere de creație destinate copiilor. Ba Dragoș a reușit chiar să se angajeze la căminul cultural din localitate.

„Cu asociația pe care o avem, Cred’Art, am câștigat primul proiect cu fonduri europene care s-a făcut vreodată aici, în Crevedia Mare. Am lucrat în colaborare cu Raluca și Dragoș Neamu, cei care au înființat Rețeaua Muzeelor.”

Deși spun că aceea a fost o perioadă frumoasă, pentru că au lucrat cu sute de copii, soții Neagoe n-au găsit susținere din partea administrației locale și s-au văzut nevoiți să abandoneze acele proiecte.

Au fost obligați, din nou, să se descurce, să găsească o soluție. Să se „reinventeze”, cum se zice mai nou.

Dragoș a deschis o turnătorie în bronz, care i-a adus suficienți bani ca să termine casa, dar care i-a afectat sănătatea.

După 4 ani de muncă la turnătorie a făcut sciatică și a început să aibă probleme la un genunchi. Așa că a renunțat și la această afacere.

*

Un alt hop pentru soții Neagoe a fost când fetele au început școala. Din cauza programului încărcat, Ramona a încercat inclusiv să se întoarcă la București și să stea în chirie. Dar n-a mers.

„A fost groaznic pentru noi în acel apartament unde stăteam cu chirie. Nu aveam voie să țipăm, nu aveam voie să facem nimic, nici măcar să alergăm. Am avut totuși noroc că vecinii au fost drăguți și n-au chemat poliția”, își amintește Anastasia (foto), care are 9 ani.

„Maria și Anastasia făceau flaut și vioară după școală, iar eu lucram după-amiezele în București”, continuă mama ei.

„Ne trezeam la 6, plecam la 7 și ajungeam înapoi seara la 8. Era oboseală, eram nemâncați, copiii nu aveau timp să-și facă temele. Un an și jumătate am făcut naveta asta și a fost foarte greu.

Pentru că școala de aici nu ne mulțumește deloc, am luat o decizie foarte înțeleaptă și pentru noi, și pentru ele: facem home education. Sunt mii de familii care fac asta în România”, mai spune Ramona.

În România, copiii care fac homeschooling – adică învață acasă, cu profesori particulari – trebuie să-și echivaleze studiile.

Dragoș a fost sceptic la început, îngrijorat că fetele nu se vor putea înscrie nici la examenele din sistemul public. Între timp, s-a relaxat.

„Există Bacalaureatul internațional și universități străine care oferă locuri speciale pentru homeschooleri. Trebuie doar să le demonstrezi ce poți să faci cu abilitățile tale. Sistematizarea omoară și creativitatea, pe lângă faptul că se pierde timp cu învățatul unor lucruri care pe copii nu îi interesează. Deci, nu are sens să ne îngrijorăm de acum”, explică Ramona.

La școala americană unde sunt înscrise fetele, fiecare copil își alege ce vrea să studieze, atâta timp cât trece evaluările – pe care le fac tot părinții.

„Iei credite și dacă îngrijești un animal, iar ele au fiecare stupul ei și mai intră cu Dragoș la albine și mai învață. Se merge pe un sistem natural de învățare, pe interesul copilului.”

Chiar și așa, în eventualitatea în care vreuna dintre fete își va dori să meargă la școală, Ramona a păstrat sistemul cu materii: ea se ocupă de română, franceză și engleză, iar Dragoș, de matematică și geografie.

„Sare copilul în trambulina aceea și ne întreabă de ce sărim. Mergem la concerte, mergem la muzee și la Operă, iar geografia o învățăm mergând în excursie. Am fost acum trei săptămâni într-o tabără de homeschooling”, explică Ramona.

„Mie îmi plac matematica, anatomia, botanica și muzica”, intervine Maria, care are 11 ani.

*

Viața la țară îi ajută pe toți să fie mai descurcăreți și să descopere cine sunt. Dragoș, de pildă, și-a descoperit pasiunea pentru apicultură, un domeniu despre care nu știa nimic în urmă cu câțiva ani.

„Când mă ocupam de turnătoria în bronz, am cunoscut un pădurar care avea cinci familii de albine. Așa îl obligă normele, să aibă și stupi. Eu nu văzusem albină decât la televizor sau în parc, la floricică.

Și pădurarul mi-a deschis stupul și am văzut multe albine pe rame. M-am îndrăgostit pe loc, ca de o femeie. Mi-a plăcut energia lor, viața care fremăta acolo”.

Dragoș și Ramona au tatonat terenul o perioadă – cu gândul, ca întotdeauna, la copii – și, în cele din urmă, au cumpărat o familie de albine, cu tot cu stup.

„Cum mă trezeam dimineața, mă uitam numai la albine. Îi exasperasem pe toți – mă uitam la filme, citeam, mă documentam. Aș umbla zilnic la ele, așa tare mă fascinează.

La prima familie de albine umblam și de trei ori pe zi, de era terminată, săraca. Dacă era un om în locul lor, s-ar fi dus direct la nebuni. Și noaptea mă trezeam – oare am pus bine rama aia? Verificam și puteam să mă culc la loc.”

După ce a început să se simtă mai sigur pe cunoștințele sale, a găsit susținere la niște prieteni împreună cu care a mai investit în alte 14 familii.

Acum are 50 de familii, 14 roiuri și 8 mătci. Chiar și așa, îi mai trebuie încă pe atâtea ca să poată trăi doar din apicultură.

„Inițial, am vrut să țin mierea pentru familie și prieteni. Însă tot prietenul acesta mi-a zis: de ce nu încerci să vinzi? Așa că anul trecut am început să mai vând, dar vreau să vă spun că mi-ar trebui 4 tone de miere pe an ca să acopăr cererea.”

Doar că producția este imprevizibilă de la un an la altul. De exemplu, 2015 a fost destul de slab. Au mers salcâmul și rapița, dar la tei a fost dezastru, iar floarea soarelui a fost tratată și i-au murit albinele.

„A fost o calamitate în toată țara. S-au făcut petiții, e un întreg război. Să zicem că asta e sămânța de floarea soarelui, care se bagă în pământ. Pe o rază de 50 de centimetri nu mai trăiește nimic, e ca o pastilă efervescentă și degajă o substanță toxică. Când începe să crească, ea continuă să degaje și moare tot în jur. Până la seceriș, lanul acela este toxic. Am văzut și cioară moartă. Uleiul acela îl consumăm noi.”

Anul acesta, din cauza frigului, n-a mers nici rapița, nici salcâmul, iar speranța rămâne tot în floarea soarelui.

„Mai mult de 200 de kilograme nu cred că strângem. O producție bună la 50 de familii ar trebui să fie la 700 de kilograme. O familie de albine consumă într-un an 125 de kilograme de miere. Ce luăm noi este numai surplusul.

Unii apicultori însă le pun să mănânce zahăr în loc de miere, așa cum alți producători bagă substituenți în brânză, de pildă. Eu fac 200 de kilograme din tei, iar colegul – 400 de kilograme. Și stai să te întrebi – cum e posibil?”

Dar Bee Man – căci acesta este brandul pe care l-a ales pentru produsele sale – spune că el nu se ține de prostii. Vrea să facă miere adevărată și să continue să studieze fascinanta viață a albinelor.

Deși crește albine, Dragoș Neagoe n-a renunțat la sculptură. Așa cum nici Ramona nu s-a depărtat de profesia ei: face terapie prin artă la mai multe fundații. Acum e voluntară, dar din 2017 va fi angajată full time în acest domeniu.

„Suntem fericiți că putem să mai facem artă, iar copiii noștri cresc într-un mediu sănătos. Abia acum pot spune că nu a fost o greșeală să venim aici. Dar nu recomand așa ceva decât oamenilor răbdători și foarte activi.”