REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Kaufman Balazs, jurnalistul maghiar care a provocat demisia președintei Katalin Novak. Captură foto via Youtube

Interviu. Jurnalistul maghiar a cărui dezvăluire a provocat demisia președintei Katalin Novak: „Este un eveniment fără precedent în istoria regimului Orban” 

Săptămâna trecută, președinta conservatoare a Ungariei, Katalin Novak, își dădea demisia în urma unui scandal în care este acuzată că a grațiat un bărbat condamnat la închisoare pentru mușamalizarea unor abuzuri sexuale împotriva minorilor. 

Bărbatul grațiat era director adjunct într-un orfelinat din Ungaria și, când mai mulți copii au reclamat poliției faptul că au fost abuzați sexual de șeful său, acesta a făcut presiuni asupra victimelor pentru a-și retrage plângerile. 

Deși grațierea a avut loc în primăvara lui 2023, în timpul unei vizite a Papei Francisc în Ungaria, cazul a fost făcut public abia anul acesta, în februarie, de publicația independentă 444. Pentru a înțelege mai bine firul evenimentelor, dar și potențialele consecințe politice ale scandalului, PressOne a stat de vorbă cu jurnalistul 444 care a făcut publică informația, Kaufmann Balazs. 

444 (Ungaria) – împreună cu SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda) și Gazeta Wyborcza (Polonia) – este unul din partenerii PressOne în cadrul proiectului TEFI (The Eastern Frontier Initiative), un proiect editorial transfrontalier, finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.


PressOne: Înainte de toate, explică-mi puțin contextul scandalului în care e implicată fosta președintă a Ungariei, Katalin Novak.

Kaufmann Balázs: Cazul original de abuz împotriva copiilor a fost făcut public în perioada 2014-2016. Practic, directorul unui orfelinat a abuzat sexual mai mulți copii. Informația a ajuns în presă pentru că un angajat al orfelinatului a convins victimele să vorbească cu autoritățile, iar subiectul a fost preluat de o televiziune germană care e activă și-n Ungaria, RTL. 

Directorul a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru ce le-a făcut copiilor, iar adjunctul lui, Endre Konya, a fost condamnat la 3 ani și câteva luni pentru că a presat niște victime ale abuzului să scrie o scrisoare în care spun că au mințit și că, de fapt, n-au fost abuzate. Konya a contestat decizia până a ajuns la Curtea Supremă. Și din documentele Curții reiese că, în timpul procesului, s-a adresat și biroului prezidențial, în sensul că a cerut să fie grațiat.

Președintele Ungariei, la fel ca președinții de peste tot, are dreptul de a grația oameni fără niciun fel de justificare. Iar în aprilie 2023, cu ocazia vizitei Papei în Ungaria, președinta Katalin Novak l-a grațiat. Directorul adjunct a folosit această grațiere – care nu era publică – în contestația pe care făcut-o la Curtea Supremă a Ungariei. Un cititor de-ai noștri a observat acest detaliu și ne-a atras atenția asupra lui. 

Dar de ce l-a grațiat Katalin Novak tocmai pe el? Există vreo conexiune între el și partidul Fidesz?

Nu știm cu exactitate cum s-a ajuns la grațiere, însă colegii care au surse în interiorul guvernului și Fidesz spun că acest director adjunct, Endre Konya, era cumva important pentru un fost ministru al resurselor umane în guvernul Orban și actual episcop al Bisericii Reformate din Ungaria: Zoltán Balog. Mai multe surse susțin că acesta ar fi organizat o întâlnire între soția directorului adjunct și fosta președintă a țării. 

Și, practic, în felul acesta ar fi convins-o pe Katalin Novak să-l grațieze pe tipul care a încercat să mușamalizeze abuzul sexual din orfelinat.

Ca cineva să fie grațiat, nu e suficientă semnătura președintei, trebuie și acordul Ministerului Justiției, care are drept de veto. Ministerul Justiției și-a dat dat acordul și Endre Konya a fost trecut în arest la domiciliu.

Problema este că grațierea nu a presupus doar eliberarea lui din închisoare, ci și curățarea cazierului. Lucru care-i va permite să lucreze din nou cu copiii. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Și cum a încercat Katalin Novak să-și justifice decizia? Care au fost argumentele ei?

Noi am publicat primul articol pe 2 februarie. Cabinetul prezidențial ne-a răspuns după câteva ore, spunând că președintele Ungariei nu a grațiat niciun pedofil. Și că nu o va face în viitor. Dar noi nu am zis niciodată așa ceva. A fost prima lor încercare de a deraia de la subiect. Au spus, de asemenea, că toate grațierile prezidențiale sunt secrete și nu pot oferi alte detalii. 

Deci asta se întâmpla vineri, pe 2 februarie. Apoi niște publicații de propagandă ale guvernului au publicat articole cu detalii despre viața lui Endre Konya, probabil cu scopul de a-i spăla un pic imaginea. Ziceau că este un profesor respectat în orașul natal, că are rădăcini în Transilvania și așa mai departe.

Ce a urmat?

Sincer, ne așteptam ca Novak și Fidesz să înceapă o campanie mediatică împotriva noastră, pentru că așa se întâmplă de fiecare dată când dezvăluim ceva despre guvern. Dar acum au fost surprinzător de reținuți. Între timp, noi am publicat alte articole despre conexiunile dintre Konya și Fidesz. 

Apoi Katalin Novak a ținut o conferință împreună cu președintele Armeniei, care se afla în vizită oficială, iar în timpul ei a fost întrebată de grațiere. Din nou, n-a oferit nicio justificare, doar a repetat că grațierile sunt secrete.

La scurt timp după, pe 8 februarie, Viktor Orban a publicat pe Facebook un clip de un minut în care a susținut că pedofilia este o faptă foarte gravă și va cere parlamentului să modifice Constituția astfel încât președintele Ungariei să nu mai poată grația pedofili. 

Pe scurt, asta a însemnat asasinarea politică a președintei Katalin Novak.

A fost un semnal că mai marii partidului nu-i vor ține partea și nu vor încerca să-i salveze cariera. Au urmat proteste în fața palatului prezidențial în care oamenii cereau demisia președintei. Care a venit la scurt timp după, într-un discurs televizat.

Apoi Judit Varga, care fusese ministru al Justiției în momentul grațierii, a demisionat din funcția de parlamentar. Ea era în fruntea listei Fidesz pentru europarlamentare și din cauza scandalului a anunțat că ieși de tot din viața politică.

OK, înțeleg că au căzut capete. Dar a oferit cineva vreo explicație?

Și-au cerut scuze amândouă, iar Katalin Novak a spus că a crezut că bărbatul este nevinovat. În ciuda deciziei judecătorilor care l-au găsit vinovat. Nu știm ce a făcut-o să creadă așa ceva, pentru că n-a spus. 

Cum afectează scandalul imaginea de partid conservator pe care și-a cultivat-o Fidesz?

Copiii sunt foarte importanți pentru ideologia Fidesz. Ultima oară când au trecut prin parlament legi anti-LGBT, au insistat că scopul lor este de a proteja copiii de abuzuri. Și acum se dovedește că una zic, alta fac. Va fi foarte greu să proceseze scandalul ăsta, însă deja încearcă să-l prezinte ca pe o dovadă că în interiorul Fidesz există consecințe. Că dacă greșești, plătești. Deci sunt sigur că vor continua să pretindă că le pasă de copii și familii. 

Există sondaje de opinie care să fi măsurat impactul scandalului asupra Fidesz?

Încă nu există semnale din partea societății că s-ar fi săturat de Fidesz. Dar evenimentele încă sunt foarte recente și e greu de prezis. Pot spune însă că e un eveniment fără precedent în istoria regimului Orban. 

Pentru că s-a mai întâmplat ceva interesant în urma scandalului. După demisia lui Judit Varga, fostul ei soț, Péter Magyar, a anunțat pe Facebook că-și dă și el demisia din companiile de stat în care avea funcții. Apoi a început să facă turul ziarelor și televiziunilor de opoziție. Într-un interviu care s-a viralizat pe Youtube a susținut că tot ce am descoperit noi și celelalte publicații este adevărat. 

A povestit despre cum funcționează mașinăria de propagandă Fidesz și despre cum s-a îmbogățit familia premierului de când a ajuns Viktor Orban la putere. A zis că Ungaria de astăzi este o afacere de familie. Ceea ce este foarte ciudat. Spune că este un om de dreapta, un conservator autentic, și că ce face conducerea partidului nu mai are nicio treabă cu dreapta politică. 

Crezi că se folosește de scandal pentru a-și lansa cariera politică?

Nu pot să mă pronunț. Poate greșesc, dar pare că se întâmplă ceva în interiorul Fidesz. Viktor Orban a devenit neobișnuit de tăcut după ce a postat pe Facebook acel clip în care condamna pedofilia. Nu știu cât va dura popularitatea acestui domn, Péter Magyar, însă e ciudat ce se întâmplă.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios