INTERVIU. Eugen Popa, aka „Podcastul de Filosofie” pe TikTok: „Dacă ești bun la șah, asta nu înseamnă automat că ești bun și la tenis”

Vocativ

Autor: Dorian Ilie

„Bine ați venit la Podcastul de Filosofie. Eu sunt Octav Eugen Popa. Astăzi vom vorbi despre Platon, filosof grec de la începutul secolului al IV-lea î.Hr., un filosof extrem de important pentru istoria filosofiei.” 

Așa l-am cunoscut pe Eugen, virtual, desigur, la începutul pandemiei, atunci când gândurile mele mici și anxioase cu privire la viitor se împleteau cu marile gânduri ale filosofilor antici. 

Peste 70 de episoade mai târziu, nu am regretat nicio secundă întâlnirile cu Podcastul de Filosofie, fie ele noaptea târziu, la alergat sau ori de câte ori găseam puțin timp liber.

Eugen s-a apucat de podcast în plină pandemie, la începutul anului 2021, pe de o parte din plictiseală, pe de altă parte din dorința de a continua să vorbească în română, stabilit fiind în Țările de Jos. În podcastul său, Eugen „toacă” dezinformările de pe internet, de la energii, chakre și uleiuri esențiale până la manipulările venite din partea unor personalități publice.

Dincolo de a fi gazda „Podcastului de Filosofie”, Eugen este lector în domeniul filosofiei tehnologiei și al sociologiei științei la Universitatea din Delft, din Țările de Jos. A obținut titlul de doctor la Universitatea din Amsterdam, cu o teză despre analiza dezbaterilor academice care conțin scenarii imaginare, așa-numitele „experimente mentale”. Articolele sale despre retorica științei și tehnologiei au apărut în mai multe reviste academice de specialitate.

Într-un interviu pentru Vocativ, Eugen vorbește despre filosofie, educație, gândire critică, politică și tehnologie, dar și despre soluțiile aflate la intersecția dintre toate aceste zone, care ne pot ajuta să construim o societate mai sănătoasă.

Acest material a fost realizat de vocativ.ro, ghidul educațional săptămânal, cu sfaturi și resurse validate științific, pentru părinți și profesori. Te poți abona și tu gratuit AICI!

Vocativ: De ce ar mai alege un tânăr să studieze filosofia? 

Eugen Popa: Unul dintre principalele avantaje ale studiului filosofiei este dezlegarea limbii. Nu știu vreun tânăr care să nu-și dorească să fie interesant pentru cei din jur sau care să vrea să se simtă stingherit atunci când se vorbește despre lucruri abstracte. Sigur că este un beneficiu superficial, însă este unul important. Inclusiv dacă vorbești cu persoana care îți place, s-ar putea să fie mai utilă citirea unui text filosofic decât să înțelegi cum se folosește catalizatorul într-o baterie electrochimică. 

Pe scurt, dezlegarea minții și a limbii sunt primele „dividende” pe care le obținem din studiul filosofiei.

În ziua de azi, și mai ales pentru publicul tânăr, filosofia îți oferă conținut de tip long-form, de calitate, care îți poate structura gândirea. Long-form este și literatura, este și filmul, dar acolo conexiunea cu realitatea este mai degrabă alegorică sau metaforică ori, cel puțin, trebuie reconfigurată de cititor. În schimb, o carte de filosofie este ca un discurs lung la care ai acces doar printr-un anumit efort. Beneficiile pe care cineva le extrage din acest tip de conținut ar trebui să fie evidente pentru persoana însăși, ar trebui să le simtă pe propria piele. Asta te poate motiva cel mai mult, mai ales când ești adolescent. Mai mult decât o pot face mama, tata sau vreun podcast.

În plin boom de dezvoltare a tehnologiei bazate pe inteligență artificială, tot mai mulți tineri se îndreptată către facultăți cu profil real, unde pot învăța cum să facă programare sau să dezvolte noi tehnologii. Astfel, consideri științele umaniste ca fiind în pericol? 

Elena Stancu & Cosmin Bumbuț, despre cauzele migrației: ,,În Spania am cunoscut o femeie care lucra la căpșuni, pentru că după ce soțul ei a murit de cancer, ea a rămas cu datoriile făcute în perioada în care cumpăra citostatice”

Eroii noștri sunt badantele care nu doar că s-au salvat singure din relații abuzive, dar au întreținut o întreagă generație de copii care au putut să meargă la universitate. Eroi sunt muncitorii în construcții, pe care i-am cunoscut în Belgia, și care și au sprijinit copiii și părinții, pentru că foarte mulți dintre cei întâlniți în străinătate, de fapt sprijineau patru generații: pe ei, soțiile lor, copiii lor, părinții lor și uneori chiar și bunicii.

Eu unul nu pot să spun că sunt neapărat îngrijorat de viitorul științelor umaniste, căci, trăind în mediul academic, am în jurul meu oameni care nu sunt deloc sau sunt foarte puțin orientați spre profitul financiar. Nu cred că va seca vreodată lacul acesta, pentru că sunt studenți care vin la doctorat și pe care nu îi interesează foarte mult ce o să facă după doctorat, dacă o să aibă salariu sau nu, ci mai degrabă vor să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc. Cumva, acesta este jocul. 

Unele sporturi sunt mai populare, altele mai puțin. Dar poate există totuși și niște avantaje în a nu fi în permanență în lumina reflectoarelor, ci mai degrabă într-un con de umbră.

Ca filosof, care e poziția ta cu privire la AI? 

Aproximativ 60% dintre colegii mei fac muncă serioasă în zona filosofiei sau eticii AI și pot spune că nimeni nu știe prea bine ce o să fie peste șase luni. S-ar putea să descoperim într-un an că AI nu va fi rezolvat cine știe ce mari probleme, că va rămâne la stadiul de videoclipuri pe internet și că, încet-încet, investitorii vor fi plecat, iar guvernele nu vor mai susține astfel de proiecte. Poate nu se va întâmpla asta, însă la fel de bine se poate întâmpla. Totul e o necunoscută acum.

Singura zonă în care se poate discuta serios despre efectele AI, având date relevante pe masă, este cea a eliminării locurilor de muncă din IT, de la programare la software, tot ce este digital. Dincolo de acest aspect, sunt tot felul de prognoze: că AI ar fi dăunător pentru capacitatea de a gândi sau, din contră, că AI ar amplifica această capacitate. Totuși, momentan, nu cred că avem suficiente date pentru a trage concluzii clare. Foarte puține teme de dezbatere pot fi tranșate astăzi în privința evoluției AI. Este pur și simplu prea devreme.

Dar cum vezi integrarea inteligenței artificiale în sistemul de educație? 

Eu îmi dau seama încă din primele două propoziții dacă studentul a folosit AI pentru retușări sau dacă l-a folosit pentru a produce lucruri mai ample. Aici reacția poate fi: „Aoleu, studentul nu mai poate să producă un text de la sine” sau poate fi: „Ok, probabil este momentul să ne întrebăm, ca profesori, ce cerem de la studenți.” Dacă înainte ceream abilități de limbaj, de exemplu, abilitatea de a compune un text, acum s-ar putea să fim nevoiți să cerem ceva mai specific, ceva care nu poate fi imitat de AI.

De exemplu, să cerem studenților să scrie un eseu cu privire la ce s-a discutat la seminar. Până studentul scrie solicitarea către AI, mai bine scrie el singur textul respectiv. Aceasta ar putea fi o variantă, însă nu tot timpul. Sau poate că ar trebui să ne întoarcem la momentul în care majoritatea învățării avea loc în timpul cursului, la prelegeri mai extinse care să constituie, de fapt, și momentul învățării. Poate e momentul să mergem pe mai multă învățare în sala de curs și pe mai puțină învățare acasă.

Pentru un filosof, gândirea critica este piatra de temelie. Însă cum ai defini gândirea critică și unde crezi că greșim cel mai des când vorbim despre ea în spațiul public?

Nu cred că există gândire critică generalistă. Fiecare dintre noi are o bază de gândire critică într-un grad mai mare sau mai mic. Ceea ce este prost plasat în spațiul public este ideea de gândire critică specifică: oameni care gândesc critic într-un anumit domeniu și care își imaginează că abilitatea lor de a gândi critic în domeniul respectiv este ușor de transferat într-un alt domeniu. Acolo este marea problemă.

De exemplu, am urmărit pe social media o doamnă care are un salon de cosmetică și care, de vreun an, face videoclipuri, printre altele, despre educație și spune că notele din catalog nu au nicio relevanță. Cel mai probabil, doamna respectivă are multe abilități în zona de management și antreprenoriat, abilități care nu sunt însă generalizabile. Dacă ești bun la șah, asta nu înseamnă automat că ești bun și la tenis.

O dezbatere care a divizat societatea a fost cea legată de interzicerea accesului tinerilor sub 16 ani la social media. Crezi că un astfel de demers ar avea sens? Mai mult, ce ar trebui să urmărească, de fapt, o astfel de reglementare?

Eu cred că oamenii au înțeles greșit țelul propunerii legislative de interzicere a accesului la social media pentru tinerii sub 16 ani. Dacă se consideră că unii oameni doar încearcă să interzică și că interzicerea nu va funcționa, s-ar putea să aibă dreptate și rămâne de văzut. Nu știu cât putem generaliza. Totuși, eu nu cred că acesta este singurul scop al unei astfel de politici publice, legea având și rolul de a trimite un semnal către industrie și societate.

Menirea unei legi este și să transmită un semnal, cum se întâmplă cu alcoolul, tutunul și drogurile. Este evident că dacă ai 16 ani în România poți să bei o bere și să fumezi, poți să intri în underground și să obții ce vrei, dar genul acesta de legi reprezintă și o poziționare prin care spunem „nu” unor companii care sunt parte din viața noastră într-o foarte mare măsură. Cunosc copii și tineri care au un screen time de patru-cinci ore pe zi.

Sunt de acord că, dacă vrei să interzici total social media sub 16 ani, o astfel de lege s-ar putea să nu fie cea mai eficientă din mai multe motive. Pe de altă parte, noi nu interzicem alcoolul pentru minori doar pentru că ar fi eficient să facem asta, ci reglementăm consumul de alcool și pentru a transmite un anumit semnal în societate. Se deschide o discuție în contradictoriu pentru că există viziuni și valori diferite între aceste companii și societate. Mai exact: voi vreți profit, noi vrem bunăstarea cetățenilor și a copiilor noștri.

În final, ne poți recomanda câteva cărți de filosofie accesibile?

Există cărți de filosofie pe care le poți citi fără să ai o pregătire anume și care îți alimentează nevoia de a gândi critic. Câteva exemple în acest sens sunt Problemele filosofiei, de Bertrand Russell, Societatea deschisă și dușmanii ei, de Karl Popper, și Philosophy: A Very Short Introduction, de Edward Craig.