INTERVIU. De ce au ales unii profesori boicotarea simulărilor: „Nesiguranța din acest an n-am simțit-o nici când ne-au tăiat salariile cu 25%”

Vocativ

Autoare articol: Alma Maria Coman

Editoare: Florinela Iosip 

„Merg la școală zi de zi, acolo unde pot să-mi îndeplinesc visul care a apărut acum 17 de ani: să fiu profă. Eu spun că am un hobby pentru care, din fericire, sunt plătită, din nefericire, mult prea puțin”, se amuză Alexandra.

Alexandra Chirea este profesoară de franceză, activistă pentru drepturile omului și, după cum chiar ea spune, „o dirigă cu gura mare, care nu tace în fața nedreptăților". 

Predă limba franceză, dar spune că ar fi ales aceeași cale indiferent de materie. 

De 16 ani este profesoară la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, iar de trei ani predă și la o școala gimnazială. Își dorește ca elevii săi să fie viitori adulți pe care societatea să se poată baza și, atunci când se vor confrunta cu etichete, să poată vedea dincolo de aparențe.

Alexandra este și una dintre profesoarele care au ales să boicoteze simulările din acest an. Într-un interviu pentru Vocativ, Alexandra explică ce înseamnă să fii profesor într-un an în care norma a crescut, bugetul a scăzut și nesiguranța a devenit constantă, precum și despre cum vede boicotarea simulărilor.

Acest material a fost realizat de vocativ.ro, ghidul educațional săptămânal, cu sfaturi și resurse validate științific, pentru părinți și profesori. Te poți abona și tu gratuit AICI!

Vocativ: Care este motivul pentru care ați ales boicotarea simulării din martie 2026?

Alexandra Chirea: Pentru că mă gândesc la copii. Mie îmi este clar că orice acțiune luată împotriva profesorilor se va răsfrânge asupra copiilor. Cred că trebuie să dau un semnal că ce se întâmplă acum în educație nu e deloc ce trebuie. 

Alexandra Chirea Foto: arhivă personală

Boicotul simulării a eșuat nu pentru că profesorii s-au gândit la copii și în niciun caz pentru că au vrut să taxeze sindicatele. Sună bine, e un motiv bun pe care să-l arunci în față atunci când cedezi presiunii care se face asupra ta. Pentru că exact asta s-a întâmplat, chiar dacă nimeni nu o spune: au existat presiuni mari, amenințări și șantaj.

În afară de colegii mei din Șincai, toți profesorii cu care am vorbit mi-au spus că au existat aceste presiuni. Mulți directori le-au spus că e ilegal să boicoteze, alții i-au pus pe profesorii să dea note explicative pentru protest, alții le-au insinuat colegilor mai tineri că mai au grade de dat.

Au existat directori care au spus că vor fi dați afară dacă nu participă profesorii la simulări, așa că oamenii și-au schimbat opțiunea „de dragul directorului".

Am citit în presă că sindicatele au făcut presiuni asupra profesorilor să boicoteze, dar toate cazurile pe care le știu eu sunt fix invers. Profesorii au semnat pentru boicot, apoi amenințările și presiunea au venit de la inspectori către directori și apoi de la directori către profesori.

Vocativ: Sindicatele din educație au fost foarte vocale și la protestul mare din 2023, precum și acum. Astfel, cum evaluați rolul lor? 

Mă amuză discuțiile interminabile despre sindicate. Mă întreb foarte des dacă lumea înțelege care e rolul lor. Sindicatele trebuie să reprezinte interesele profesorilor. Ele nu pot să lucreze împotriva celor pe care îi reprezintă, iar rolul lor nu este să asigure calitatea actului educațional, așa cum cer unii. Rolul lor este să lupte pentru drepturile profesorilor, inclusiv salariale.

Cei care nu vor un act educațional de calitate sunt, și o spun cu tristețe, chiar o mare parte dintre profesori. Sindicatele nu fac decât să oglindească dorința acestora. Dacă mă puneți mâine să-mi fac sindicat, aș eșua lamentabil, pentru că rolul meu ar fi să îi apăr și pe cei care nu merită apărați și să cer în numele lor ceea ce ei doresc. 

Când majoritatea profesorilor vor vrea cu adevărat reformă, când vor cere calitate în educație, când vor avea o voce puternică și pertinentă, fiți siguri că sindicatele vor arăta așa cum cer cei de pe  internet. Până atunci, sindicatele sunt așa cum suntem noi, cei mai mulți dintre profesori.

Vocativ: Odată cu noul an școlar, norma pentru fiecare profesor a fost mărită. Cum s-a simțit, însă, această schimbare în școli?

Pentru mine a fost extrem de obositor, a fost o vară în care nu am mai plecat în concediu pentru că nu am știut dacă voi mai avea ore sau nu.

Nesiguranța pe care am simțit-o în acest an școlar nu am simțit-o nici măcar atunci când ne-au tăiat salariile cu 25%. Nu mă deranjează norma didactică crescută cu 2 ore, mă deranjează foarte tare atitudinea și modul în care au fost comunicate toate tăierile de norme și de salarii. Eu sunt un om dintr-o bucată, dacă îmi spui că trebuie să mă sacrific pentru binele țării, sunt fraieră, o voi face.

Dar nu-mi place când încerci să mă păcălești. Să fii fraier și naiv e una, să fii prost e alta. La noi, la Șincai, cred că trei profesori de matematică și-au dat demisia de când a început anul școlar, plata cu ora este o bătaie de joc la un nou nivel în educație. De câte ori zic că nu se poate mai rău, imediat mi se demonstrează contrariul.

Vocativ: Cum ați ales meseria de profesoară? 

Mi-am dorit de mică să fiu profă, nu a contat niciodată ce o să predau. Cred că asta m-a și salvat într-un fel, căci nu sunt o profă obsedată de materia ei și nici atât o profă care crede că fără materia pe care o predă, copilul nu se va descurca în viață. 

Am predat limba franceză de când mă știu, dar având în cap un lucru care mi s-a părut esențial: cu ajutorul limbii franceze, să ajung la copii, să le deschid mințile și sufletele și să fac din ei niște viitori adulți pe care societatea să se poată baza. Și, de ce nu, pe care eu să mă pot baza. 

Eu nu consider că am o carieră. Carieră au cei care cuantifică imediat rezultatul muncii lor, cei care pot să avanseze, să fie promovați, cei care își termină programul la ora 17. Eu spun că am un hobby pentru care, din fericire, sunt plătită, din nefericire, mult prea puțin. 

În primul an la catedră am avut un șoc, nu pozitiv, ci negativ. 

Mă așteptam să fie altfel? Da! Speram, ca orice naiv autentic care judecă cu propria măsură, să schimb lumea, dar am înțeles că nu o să pot așa, la scară mare, să produc o schimbare și mi-am recalibrat așteptările: am zis că fiecare sală de clasă e o lume și că uite, Alexandra, ai șansa să schimbi mai multe lumi mici.

Vocativ: După atâția ani la catedră, care considerați că sunt calitățile unui profesor? 

Unui profesor trebuie să îi placă ce face. Dacă a ajuns în învățământ pentru că doar aici a fost primit și nu a trecut niciun interviu la vreo firmă privată, atunci sigur locul lui nu e la catedră. 

Dacă a ajuns la catedră pentru că doar aici poate să taie și să spânzure și să își hrănească orgoliul rănit, din nou, locul lui nu e la catedră. Un profesor bun e un profesor adaptabil, tolerant, care știe carte. Ah, și un profesor trebuie să fie carismatic,  copiii nu învață de la profesori pe care nu îi plac.

A fi profesor e un stil de viață, îți curge prin vene profesoratul sau nu. Dacă nu îți place stilul ăsta de viață, dacă te cerți cu părinții tot timpul și vezi în ei numai dușmani care pun întrebări, când spui că copiii sunt răi sau proști, când crezi că tu ești cel mai deștept și ceilalți nu au dreptul să conteste nimic din ceea ce faci, locul tău nu e la catedră.

Vocativ: Care considerați că este cea mai mare nedreptate care se spune despre „copiii din ziua de azi"?

Că sunt răi, că sunt mai proști, că sunt mai neatenți, că sunt mai copilăroși, că sunt superficiali, că sunt neinteresați etc. Sunt niște etichete periculoase, căci, în esență, copiii nu sunt așa, chiar dacă uneori se poartă așa. 

Este o diferență între esența unui copil și cum se poartă el la un moment dat în sala de clasă sau în afara ei. Faptul că un copil îți testează limitele nu înseamnă că este rău. El face ce trebuie să facă la vârsta asta. Eu însămi făceam asta non-stop în școală. 

Faptul că un copil nu este atent la ore nu înseamnă mereu că e superficial sau neinteresat, de multe ori se ascund situații triste în spatele acestor comportamente.

Vocativ: Dacă ați putea alege, care ar fi lecțiile pe care ați vrea ca elevii dumneavoastră să le țină minte?

Mai în glumă, mai în serios, copiii știu că eu sunt „poliția votului". Închei fiecare ultimă oră cu ei din clasa a XII-a spunându-le sloganul meu preferat: «Indiferent de vreme, indiferent de lene, indiferent de opțiune, mergeți la vot!». 

Aș vrea să știu că, peste ani, au făcut diferența în locul în care viața i-a dus. Sper să își amintească faptul că diriga lor avea gura mare și nu tăcea în fața nedreptăților și sper să aibă și ei, la fel ca mine, gura mare.