Intrarea în Palatul Elisabeta. Foto: Lucian Muntean
18/05/2018
"Instituţia Regele Mihai I". PSD şi ALDE propun o structură intermediară pentru a finanţa Casa Regală cu un milion de euro pe an
După două tentative eșuate de a reglementa statutul juridic al Casei Regale, 35 de parlamentari de la PSD şi ALDE au depus, pe 16 mai, o inițiativă legislativă cu acelaşi scop, care ar introduce, în premieră, o structură intermediară între statul român şi urmaşii Regelui Mihai.
Documentul nu menţionează nicăieri Casa Regală, însă invocă același argument, al lipsei unei baze instituționale prin care statul să faciliteze activitățile pe care „monarhia” le desfășoară în numele României.
Noutatea este înfiinţarea unei autorităţi administrative care s-ar numi Instituţia pentru Promovarea Valorilor Naţionale „Regele Mihai I”.
Această Instituție ar urma să fie:
- finanţată anual cu 860.000 de euro de la bugetul de stat,
- condusă de un director numit de Parlament la propunerea Custodelui Coroanei și
- găzduită de Palatul Elisabeta.
În prezent, Familia Regală plătește chirie către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru a putea locui în Palatul Elisabeta.
De altfel, semnatarii noului proiect de lege vor ca Palatul să treacă în administrarea Instituției „Regele Mihai I”.
Unu, două, trei proiecte
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
La începutul anului, PressOne v-a prezentat cele două inițiative care urmăriseră să reglementeze statutul juridic al Casei Regale.
Primul data din 2016, din mandatul Guvernului Cioloș, și fusese asumat de Vasile Dîncu (vicepremier) și de Sorin Chelmu (secretar general al Guvernului).
Liviu Dragnea avea să declare ulterior că documentul
„s-a împiedicat în nişte avize” la Guvern, astfel că a rămas la stadiul de proiect.
Istoricul Mădălin Hodor: În 1989 a avut loc o diversiune militară executată de "armata secretă" a Partidului
Conspirațiile Revoluției: "turiștii sovietici" sau "Ceaușescu, vinovat pentru tot". Dar Securitatea?
Tatiana Niculescu: "Dacă n-ar fi fost asasinat, Codreanu ar fi rămas în istorie cel mult ca un personaj excentric"
INTERVIU. Autoarea recentei biografii a lui Codreanu vorbește despre legionarul care a ajuns idolul unui protestatar din orașul american Charlottesville.
Cel de-al doilea proiect, iniţiat chiar de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, a fost depus la Senat în noiembrie 2017, însă, din cauza avizului negativ dat de Guvernul Tudose, a fost retras din circuitul legislativ.
Reamintim că doar primul proiect avea girul Casei Regale. Faţă de cel de-al doilea proiect, Casa Regală nu a emis nicio poziție publică. (Puteţi citi în detaliu despre cele două proiecte aici.)
În esență, ambele proiecte urmăreau să reglementeze câţi bani primeşte Casa Regală de la bugetul de stat şi care e soarta Palatului Elisabeta. Adică exact ceea ce vizează şi noua iniţiativă legislativă, depusă de 35 de parlamentari din coaliţia PSD-ALDE.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
11 decembrie 2017. Principesa Margareta şi Principele Radu, încadraţi de Liviu Dragnea și de Călin Popescu Tăriceanu, după ședința comună a Senatului şi Camerei dedicată omagierii Regelui Mihai. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Casa Regală: „Inițiativa vine în continuarea proiectelor de lege anterioare”
La solicitarea PressOne, Casa Regală şi-a prezentat poziţia oficială cu privire la noua iniţiativă legislativă:
„Inițiativa privind proiectul de lege actual vine în continuarea proiectelor de lege anterioare privitoare la Casa Regală a României, puse în dezbatere publică de guvernul Dacian Cioloș și apoi de Senat, proiecte care au fost retrase.
Forma actuală (ca și retragerea proiectelor anterioare) a rezultat din consultări largi cu mai mulți reprezentanți ai forțelor politice, atât cu puterea, cât și cu opoziția.
Având în vedere obiectul de reglementare (instituție publică de stat), Parlamentul României este suveran în reglementare, Familia Regală urmărind, însă, îndeaproape parcursul legii, în scopul unei reglementări cât mai corecte a acestei instituții.
Trebuie menționat că parcursul legislativ este abia la început, proiectul putând să sufere sau nu unele modificări în comisii sau în plen, la Camera Deputaților sau la Senat„.
Care este legătura dintre noua Instituţie şi Casa Regală
În răspunsul trimis PressOne, Casa Regală face precizări cu privire la preconizata Instituţie:
„Pe fond, spre deosebire de forma anterioară, aceasta (noua lege − n.r.) nu mai reglementează existența și funcționarea Casei Regale în sine, ci a unei instituții de stat (autoritate publică autonomă sub control parlamentar).
Legătura juridică dintre această instituție și Casa Regală constă în faptul că Majestatea Sa Custodele Coroanei propune Parlamentului o persoană pentru funcția de Director al instituției.
Nici directorul, nici angajații instituției nu vor fi aleși dintre membrii Familiei Regale”.
Sediul noii instituții ar urma să fie Palatul Elisabeta, pentru care, în prezent, Casa Regală plătește chirie către RA-APPS.
Spre deosebire de primele două proiecte de lege, care propuneau ca Palatul să fie dat Casei Regale, în folosință gratuită, pentru 99, respectiv 49 de ani, cel nou prevede ca Instituția să ia în administrare Palatul Elisabeta.
Suma anuală de 860.000 de euro, propusă în proiect, ar urma să fie alocată, prin bugetul Senatului, exact pe tipul de activități desfășurate de Casa Regală, doar că, de această dată, banii ar fi administraţi de noua Instituţie:
Alte două asemănări cu proiectele precedente constau în faptul că:
- Instituția „Regele Mihai I” s-ar afla sub control parlamentar, urmând să prezinte, în plenul Legislativului, raportul anual și contul de execuție bugetară, și că
- numărul maxim de posturi salarizate pentru personalul contractual ar fi de 20.
Varujan Vosganian (inițiator): „Casa Regală nu poate fi subordonată nimănui”
PressOne i-a contactat pe câțiva dintre parlamentarii care au semnat proiectul de lege, pentru a afla, în primul rând, de ce nu apare explicit numele Casei Regale în document și cum s-a ajuns la suma de 860.000 de euro.
Deputatul Varujan Vosganian (ALDE) nu a știut să ne răspundă la prima întrebare, fiind singura pe care am apucat să i-o punem, întrucât ne-a închis telefonul:
„Nu știu de ce nu apare. Sunt într-o discuție.
Nu știu să vă răspund la întrebarea asta, trebuie să mă uit pe text.
Pentru că… dacă e o relație cu Secretariatul General al Guvernului, Casa Regală nu poate să fie subordonată nimănui”.
Sorin Bota: „Altcineva dintre inițiatori s-a ocupat de acest calcul”
Pentru deputatul Sorin Bota (PSD), faptul că numele Casei Regale nu apare în document este „un detaliu„. El admite însă că proiectul a fost depus pentru Casa Regală și că reprezintă o tentativă de reglementare a funcționării sale.
− Cum ați ajuns la suma de 860.000 de euro?
Sorin Bota: Altcineva dintre inițiatori s-a ocupat de acest calcul.
− Dar şi dumneavoastră v-ați pus semnătura…
S.B.: Da, normal, de-aia l-am susținut.
− Este o sumă corespunzătoare?
S.B.: Dacă așa au considerat cei care au analizat subiectul…
Nicolae Bacalbașa: „Domnule, eu am semnat chestiunea asta relativ împărțit”
Mai deschis la vorbă, deputatul PSD Nicolae Bacalbașa vede în această propunere de lege „o încercare de a face un lobby național românesc prin intermediul a ceea ce a fost cândva Casa Regală”.
„Domnule, eu am semnat chestiunea asta relativ împărțit.
Deci mi-e foarte greu să spun ce au gândit «iniţiatorii» în raport cu Casa Regală.
După părerea mea, noțiunea de Casa Regală este o noțiune relativ flu (sic! – n.r.) în contextul Constituției României.
În același timp, este o încercare de compromis pentru ce a făcut − se pare că a făcut, realmente − această instituție în raport cu Europa, care încă mai are o tradiție de regalitate.
Deci o încercare de a servi interesele României fără a contrazice, însă, Constituția țării”, ne-a declarat deputatul PSD.
În ceea ce privește suma de 860.000 de euro, Bacalbașa spune că i se pare „ușor excesivă”.
„Suma e o chestiune care probabil va fi discutată, negociată, și în niciun caz nu cred că aceste parale trebuie să ajungă la reprezentanții a ceea ce dumneavoastră numiți Casa Regală, pe care eu nu o recunosc ca atare, ci pentru o instituție care trebuie să reprezinte România și la care respectivii să contribuie cu un lobby pozitiv național”.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this