Inimi tari

Roxana Garaiman

Redactor

De o jumătate de an, copiii internați la Institutul Oncologic București pot recupera în spital orele de la școală.

60 de elevi, de la clasa zero până la clasa a XI-a, s-au înscris până acum în acest program de învățământ formal, care permite echivalarea cursurilor și a notelor obținute.

PressOne a stat de vorbă cu câţiva oameni care folosesc educația pentru a păstra speranța într-unul dintre cele mai dezolante locuri de pe pământ: Secția de Oncologie Pediatrică.

*

Profesorul Mihai Benchea (foto) predă din 2012 la Institutul Oncologic București. Până în 2015 a fost voluntar, iar din acest an școlar e implicat într-un program de învățământ formal.

E profesor de peste 20 de ani, dar n-a lucrat niciodată într-o școală normală.

„În copilărie mi-am dorit să devin profesor. Făceam școală pe vremea lui Ceaușescu și mi se spunea că e greu să fii profesor în România, că n-am nici o șansă. Imediat după liceu m-am angajat ca vânzător. Nu mă interesa decât să mă pot întreține singur, deoarece eram 7 frați acasă. După revoluție am făcut Facultatea de Asistență Socială, apoi și Facultatea de Științe Umaniste, ca să devin profesor.„

În studenţie a lucrat cu copiii străzii, apoi i-a învăţat pe refugiați limba română, iar de câțiva ani s-a specializat pe învățământ de spital.

A participat la primul proiect de învățământ din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Marie Curie”, iar acum ține ore la Institutul de Oncologie „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti.

„Experiența cu copiii din spitale este, de departe, cea mai marcantă, dar o fac cu pasiune. Deși familiei mele nu îi place întotdeauna, eu reușesc să mă adaptez foarte mult la nevoile și tempoul copiilor din proiect. Este foarte adevărat că îți trebuie o mare disponibilitate și o capacitate imensă de a te flexibiliza și de a relaționa cu copilul. Noi facem lecțiile mult mai scurte, mai condensate, în reprize. După o ședință de chimioterapie, copilul obosește imediat.”

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Secția de Pediatrie din cadrul Institutului Oncologic București are 48 de paturi, dar numărul de pacienţi fluctuează. De Paști au fost internați doar 11 copii, dar săptămâna trecută erau deja 42.

Mihai Benchea are „cancelaria” la etajul I al spitalului, în sediul Asociației PAVEL, care derulează acest proiect educațional, denumit „Şcoala de spital”. Aici se întâlnește cu ceilalţi profesori şi cu voluntarii, pentru a planifica lecțiile pe care echipa le susține cu elevii-pacienţi.

„În acest proiect, eu predau Istorie și Geografie, plus Limba engleză și Limba italiană cu cei mici, noțiuni de bază. Mai fac cu cei mari noțiuni de antreprenoriat și noțiuni de legislație a drepturilor omului”, spune profesorul.

*

Ana Maria își dorește să se întoarcă la școală. Deși are 14 ani, ea a finalizat doar 2 clase.

Lecțiile se țin în special după-amiaza, după ce copiii termină tratamentele medicale.

E ora 16 şi, la intrarea în Secția de Oncologie Pediatrică, pe Mihai Benchea îl întâmpină Ana Maria, o fată de 14 ani din Călărași care a terminat doar două clase.

– Ce spune aici? Citește!
– Eu sunt o maimuță. Mie îmi plac bananele. Eu mănânc banane.
– Acum scrie mai departe!
– Eu sunt iepuraș.
– Și cum continui?
– Mie îmi place morcovi.
– Îmi plac morcovii. Morcoviiii. Perfect.

Ana Maria face exerciții de matematică și de limba engleză cu profesorul Benchea.

„Profesorul trebuie să se modeleze efectiv după copil”, explică Mihai Benchea după ce a încheiat lecția de 10 minute.

„Dacă trebuie să facem lucruri simple, dacă trebuie să învățăm tabla înmulțirii cu un copil de clasa a VII-a, asta facem. Dacă trebuie să facem noțiuni de gramatică cu un copil de liceu, facem. Încercăm să consolidăm baza și să creștem încet, dar cu pași siguri.

Dacă veneați mai deveme, întâlneați o fetiță de clasa zero, care a stat 4 luni internată, cu o tumoră de fosă craniană. A învățat engleza aici, iar, pe urmă, învățătoarea i-a spus la școală că are cunoștințe mai bogate decât colegii săi.

Pe Ana Maria o pregătim acum pentru programul ‘A doua șansă’, dar se pricepe și la matematică şi am făcut și engleză a little bit. Am băgat-o în priză de când a venit aici și îi place. Ghiozdanul l-a primit de la Școala de spital.”

Ana Maria întoarce instinctiv capul spre ghiozdanul mov și zâmbește.

– Cu ce e echipat?, o întreb.
– Cu caiete, cu culori, răspunde Ana Maria, cu voce timidă.
– Am văzut că scrii foarte frumos. Unde ai învățat să scrii?
– Acasă.
– Cine te-a învățat?
– Mama.

„Asta îmi place foarte mult, că am reușit să conectăm sau să păstrăm copiii în procesul educativ”, intervine profesorul. „Trebuie să-i motivăm. Tu te vei face bine și te vei duce acasă. Școala îi ajută să continue să se dezvolte, să nu bată pasul pe loc din punct de vedere al dezvoltării emoționale, psihice, intelectuale.”

*

Mihai Benchea spune că pregătirea unui profesor care lucrează în spital trebuie să fie mai diversă şi mai amplă decât a celor din învățământul de masă.

Pe lângă licența într-o anumită disciplină, el trebuie să aibă cunoștințe medicale și noțiuni serioase de consiliere psihologică. De asemenea, este necesar să urmeze un modul de psihopedagogie specială.

„Ca să poți preda aici trebuie să fii un profesor cu vocație, să-ți placă foarte mult să lucrezi cu copiii și să ai experiență în educația celor cu cerințe speciale. În plus, profesorii care lucrează în astfel de programe trebuie să aibă o inimă tare, pentru că astăzi pot face o lecție cu un copil care mâine nu mai este.

Cel mai mult mă deranjează – și am întâlnit câteva cazuri – părinții care spun că educația nu mai are rost în situația asta. Dar, de multe ori, copiii sunt mai puternici decât părinții. Mulți dintre cei internați aici se însănătoșesc și trebuie să simtă, când ajung acasă, că viața lor n-a suferit o întrerupere.”

Profesorii care lucrează în spitale trebuie să le ofere copiilor și cunoștințe, dar și sprijin emoțional.

*

250 de copii din Bucureşti fac şcoală în spitale

La programul de învățământ formal în spital, aprobat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București în 2015, pot participa elevi a căror perioadă de internare depăşeşte patru săptămâni.

O estimare a autorităților arată că, în medie, în această situaţie se află 250 de copii din Capitală; ei sunt internați la Institutul Oncologic, la Spitalul Clinic Fundeni și la Spitalul de Urgență „Marie Curie”.

Legea spune că notele sau calificativele se înregistrează în catalog, iar, la externare, elevul primeşte adeverinţă cu situaţia şcolară.

Elevii care, la externare, nu au situaţia şcolară încheiată la toate disciplinele de învăţământ din planul-cadru pot susţine evaluarea în semestrul sau în anul şcolar următor. Evaluările parţiale se fac la recomandarea medicului curant, în funcţie de starea şi de evoluţia sănătăţii pacientului.

*

Un copil care face chimioterapie stă internat cel puțin trei luni la Institutul Oncologic. Iar acesta e cazul fericit, în care boala nu recidivează. Altfel, se pot aduna ani.

„Avem o fată în clasa a VIII-a care e internată din luna septembrie, cu două pauze de câte o săptămână. Este un copil cu o boală oncologică gravă, gradul 4. Practic, vorbim de o îngrijire paliativă care se face continuu. Este un beneficiar care a încheiat semestrul I aici, a început semestrul II aici și îl va termina tot aici, sperăm”, spune profesorul Benchea.

El spune că, după fiecare zi petrecută în secţia de Oncologie pediatrică, face eforturi să nu ducă grijile acasă, unde îl aşteaptă fetele lui, de 17 și 13 ani.

„Acasă încerc să mă detașez, dar sunt situaţii în care nu pot. Fetele mele mă înțeleg, au venit și ele cu cadouri la campaniile de Crăciun și cred că apreciază ceea ce fac aici. Uneori, găsesc comentarii de-ale lor pe paginile de Facebook ale proiectelor noastre.”

Cel mai mult, Mihai Benchea se mândrește cu Olimpiada copiilor din Şcoala de Spital, un proiect organizat anul trecut de Asociația PAVEL, prin care 17 copii au mers la Sinaia, într-o tabără educativă interdisciplinară.

În plus, profesorul spune că, în acest an, un nou proiect își propune să conecteze, pe o platformă online de învățare, 200 de elevi internați sau care continuă tratamentul acasă.

*

În camera de joacă de la Secția de Pediatrie, pacienți de toate vârstele petrec timp cu voluntari implicați în proiecte educaționale.

Profesorul Benchea este doar unul dintre oamenii care lucrează cu copiii bolnavi de cancer. În camera de joacă a Secției de Pediatrie de la Institutul Oncologic, la una dintre mese îi găsim pe Stelian şi pe Iulian, care par de aceeași vârstă.

Stelian scrie pe o coală de hârtie:

„I can ride the bicycle.”
„Eu pot să merg pe bicicletă”, traduce Iulian.
„Eu sunt profesorul și el e elevul, dar scriu eu, pentru că el are o problemă la mâna dreaptă”, explică Stelian.

Iulian (în stânga) are 17 ani și este elev în clasa a XI-a. Stelian are 27 de ani și este terapeut ocupațional și profesor de engleză la Școala de spital.

Iulian este internat din septembrie, cu mai multe pauze între tratamente. Face engleză de două ori pe săptămână, iar lecţiile durează cât îi permite sănătatea.

„Nu prea îmi place școala, sincer să fiu, dar vin aici de fiecare dată când sunt în spital”, spune Iulian.

Lângă ei, Patricia, o fetiță de 4 ani, îi povestește Ionelei, care e voluntar la Şcoala de Spital, că tocmai a venit de la Viena, unde a făcut tratament.

Patricia are tricou, bluziță, pantaloni și papucei cu Crăiasa Zăpezilor, personajul ei preferat din desenele animate, pe care le urmărește pe telefonul mobil al verișoarei sale mai mari.

Ionela (foto) are 22 de ani şi  se minunează cu candoare de povestea Patriciei. Apoi ne spune că a fost şi ea internată aici.

„Împlinesc 4 ani de când am aflat de boală. Acum sunt foarte bine. Când m-am întors acasă spuneam că urăsc spitalul acesta, însă acum vin în timpul liber să stau cu ei.

Este un lucru care îmi aduce împlinire, pentru că și pe mine m-au ajutat oamenii foarte mult. Fac diverse activități la camera de joacă, desenăm, pictăm. Îi ajută prezența mea, pentru că ei știu că eu am învins boala.”

Unii copii internați la Oncologie învață aici să scrie primele litere.

Ionela era în clasa a XI-a când a ajuns la Spitalul Clinic Fundeni, cu diagnostic oncologic.

„Mă bucură foarte mult să-i văd că învață. Eu am suferit foarte mult din cauza asta. Au fost momente în care trebuia să mă duc la școală indiferent cum arătam și cum mă simțeam, pentru că altfel pierdeam anul. Am făcut transplant de măduvă și, la o lună după operație, am decis să mă întorc la școală.”

*

Statul nu dispune nici măcar de numere

În ultimii 5 ani, peste 1.600 de copii din România au fost diagnosticați cu cancer, potrivit datelor primului Registrului Național al Cancerelor la Copil.

Documentul este întocmit de o organizație non-guvernamentală, Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică. Ministerul Sănătății nu dispune de niciun fel de statistici sau de sistem de diagnosticare precoce și supraveghere a bolii. România este singura ţară din UE care nu are registru naţional pentru boli rare sau cronice.

Astfel, în multe situații, cancerul e depistat în stadii terminale, nevindecabile, când copilul mai are circa un an de viață.

Atunci când pacientul depăşeşte acest prag, dar și cel de 4 ani, rata de supraviețuire ajunge la 70%, dar rămâne cu 9% mai mică decât media europeană.

*

Ionela a urmat tratament timp de 2 ani, perioadă în care a reușit, totuși, să termine clasa a XII-a. Acum este elevă în anul II la Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” și se pregătește să devină asistentă medicală.

„Înainte de boală, îmi doream să devin handbalistă, făceam antrenamente, dar după ce m-am îmbolnăvit nu mai voiam nimic, ajunsesem un om fără planuri.

La un moment dat am aflat că în spital este o asistentă care a învins cancerul. Mi-am spus că, dacă o să reușesc să înving boala, mă voi face şi eu asistentă. A fost o speranță.

În cele din urmă, m-am întors acolo să fac primul stagiu de practică. A fost un moment emoționant, pentru că medicii mă știau ținându-mă de stativ pe holuri.”

Ionela a fost cea care ne-a condus spre ieşirea din secţia de Pediatrie Oncologică. Ea a mai rămas să lucreze cu copiii internaţi, alături de Stelian şi de profesorul Benchea.

Înainte să plecăm, lângă ușa de acces în secție am văzut acest dispozitiv pentru dezinfectarea mâinilor, instalat de firma Hexi Pharma.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€