„Închide ochii și ai să vezi mai bine”. Piesa la care toți copiii pot merge la teatru, indiferent de dizabilități

Roberta Măicăneanu

Oamenii faini

19/09/2023

E duminică, 11 dimineața și suntem în holul Teatrului de Comedie. În partea stângă e Colțul de Liniște – un covor verde, pe care stau așezați doi titirezi de lemn, o rață, o bufniță, un urs și o minge galbenă, toate de pluș. Lângă ele, un cort alb din care ies și intră copii chicotind. 

Două femei de la teatru împart bilete și iau hainele părinților și copiilor care tocmai au ajuns. În hol copiii continuă să se joace în timp ce părinții îi supraveghează. 

Puțin după 12, aproximativ 25 de copii până în 10 ani intră în sală ghidați de părinți. Se așază pe unul dintre cele peste 50 de scaune mov sau pe cele câteva perne portocalii din stânga și dreapta scenei. În sală lumina e aprinsă și așa va rămâne pe toată durata spectacolului. Cele două uși de ieșire rămân și ele deschise. 

De pe ultimul rând, un băiat cu părul creț coboară până în față. Întinde mâna spre fiecare copil. „Eu sunt Ivan”, le spune tuturor zâmbind și se întoarce la locul lui. 

Pe scenă e o masă neagră, pictată cu frunze și flori. În spatele ei e un panou de proiecție pe care sunt pictați doi copaci înverziți, înconjurați de iarbă și flori. În stânga scenei este Lavinia Chițu, de 31 de ani, cu  un tricou pe care scrie cu roșu sign language interpreter. Lavinia e copil CODA, adică părinții ei sunt surzi, însă ea nu a avut niciodată probleme cu auzul și a devenit interpret în limbajul semnelor.

În colțul din dreapta e Andrei Cristea, de 24 ani, care e actor, iar azi, timp de 45 de minute, va povesti spectacolul pentru cei care nu văd. Și el poartă un tricou, cu o altă inscripție: Închide ochii și ai să vezi mai bine. 

Asta e uniforma celor șase oameni care fac parte din echipa de organizare a spectacolului de teatru de păpuși intitulat chiar așa: „Închide ochii și ai să vezi mai bine”. E singura piesă din România accesibilizată pentru nouă tipuri diferite de dizabilități: de la vedere și auz, până la copii cu autism și Sindrom Down. A fost montată ca să ofere șansa copiilor să participe la un spectacol și de a-i obișnui cu teatrul încă de mici, indiferent de afecțiunea lor. Cei șase organizatori împart mai multe roluri: planifică, urcă pe scenă, construiesc decorul. 

Lavinia și Andrei se asigură că cei din sală se bucură în mod egal de spectacol. Încurajează părinții să îi lase pe copii să se manifeste așa cum vor – inclusiv să urce și să coboare de pe scenă oricând își doresc – și pe restul publicului să nu-i judece. 

În mijlocul scenei, pe masă, e o păpușă sămânță, de mărimea unei mingi. În spatele mesei e Oana Popa, actriță, regizoare, scenaristă și păpușarul care dă viață seminței.

„Sunt Oana, am 1,54 cm, am ochii căprui și semnez regia și adaptarea textului pentru spectacol”, se prezintă în fața publicului, în special pentru persoanele nevăzătoare. 

Tatăl, regizor de teatru, și mama - absolventă de violoncel - au reușit să-i transmită iubirea pentru artă, care a dus mai târziu la dorința de a fi actriță. Prinsese de la tatăl ei ideea că o actriță trebuie să facă multe compromisuri ca să prindă un rol, așa că s-a decis că va face teatru fără ca el să știe. S-a pregătit pe ascuns, și-a trecut ambii părinți morți pe fișa de înscriere și a intrat prima la secțiunea de păpușar. 

„Teatrul este cea mai bună formă de comunicare cu oricine”, spune Oana. „Și mult mai mult teatrul de păpuși, pentru că apare păpușa, care trece limita de la teatrul normal, la magie.”

A continuat să lucreze ca artist păpușar după terminarea facultății, iar din dorința de a le oferi copiilor o educație prin joacă a înființat în 2013 „Școala de joacă”, un ONG care oferă copiilor tipici și atipici ateliere de olărit, broderie sau teatru. 

Când a venit pandemia, părinții copiilor cu dizabilități i-au cerut ajutorul. Rămăseseră fără joburi și nu mai puteau să plătească terapiile copiilor. Oana a încercat atunci să organizeze campanii de strângere de fonduri, însă în două luni abia a strâns 200 de lei: „Pentru 25 de copii cu dizabilități câți am eu în gașca mea, 200 de lei erau nimic”.

Așa că a decis să dea la master unde, pentru lucrarea ei finală, a pus în scenă Închide ochii și ai să vezi mai bine, adaptare a narațiunii Povestea seminței, scrisă de unchiul ei, Dumitru Radu Popa, pentru ca fiica lui crescută în afara țării să nu uite să vorbească și să învețe românește.

Oana speră ca spectacolul să contribuie la o lume mai bună și să schimbe măcar puțin, mentalitatea oamenilor în ceea ce privește persoanele cu dizabilități: „Ce am înțeles noi din Oana Popa?”, spune Oana când o întrebi despre misiunea ei. „I-a făcut pe copii un pic mai fericiți, i-a lăsat vorbind mai bine și i-a ajutat să fie independenți.”

Piesa îi poartă pe copii într-o lume a plantelor și a animalelor, unde o sămânță dorește să afle cine este cu adevărat. Cunoaște diferite plante și animale ce îi vor oferi lecții despre dragoste, grijă, siguranță, curaj. Sămânța va întâlni în această călătorie și hârciogul, ce îi oferă o lecție despre atenție și care pe scenă este o păpușă mânuită de Taisia Orjehovschi, artist păpușar care crede că iubirea și teatrul fac minuni.

„Să nu știi cine ești, asta este cu adevărat trist”, îi spuse hârciogul seminței. Cu o blană cafenie, nasul și labele mari, aleargă dintr-o parte în alta spre cei trei copii aflați pe scenă, care la rândul lor încep să fugă în toate direcțiile. Un băiat sare direct în brațele mamei aflată pe una dintre pernele portocalii și rămâne acolo liniștit. Alături de hârciog rămân pe scenă doi băieți. Unul dintre ei se apropie și îl trage pe hârciog de picior. 

Povestea seminței e terapie nu doar pentru copii, ci și pentru părinții lor. Aici nu sunt arătați cu degetul, sunt acceptați. Antheea Riesch, 46 de ani, mama a doi băieți cu autism de 6 și 7 ani spune că e deja a cincea reprezentație la care merge. Unul dintre băieții ei a stat pentru prima oară 20 de minute pe scaun: „Este un mediu de socializare și cu alți copii, părinții vorbesc cu părinții”, spune Antheea. „Am început să ne cunoaștem între noi și chiar ajută acest lucru.”

Persoanele cu dizabilități au, în continuare, acces redus la cultură

În anul 2023, conform Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în România sunt peste 80.000 de minori cu dizabilități. Legea 448/2006 spune că „autoritățile administrației publice au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive și de petrecere a timpului liber”. Deși această lege există, în România nu este pusă în aplicare.

„Am spus că nu se respectă o lege și deja lucrurile s-au inflamat pentru că aproape toți directorii de teatre se simt deranjați de faptul că sunt obligați să bage acest segment de public în sală”, spune Oana. 

Nu există sancțiuni clare care ar putea fi aplicate instituțiilor publice și private, iar un simplu avertisment sau o amendă nu îi determină pe managerii instituțiilor să ia măsuri minime de accesibilizare.

Pentru accesibilizarea spectacolului Închide ochii și ai să vezi mai bine, Oana a lucrat cu Ruxandra Mateescu, fondatoarea Supereroi printre noi, un ONG care promovează incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități și mama Olgăi, o fetiță de 15 ani, născută cu multiple malformații cardiace și cerebrale. Olga nu poate vorbi, însă comunică nonverbal cu cei din jurul ei. Ea este și motorul de pornire ale proiecțiilor „Filmele Olgăi”, ce se derulează în săli de cinema și sunt adaptate pentru copiii cu dizabilități.

Din perspectiva Ruxandrei, cea mai dificilă parte în accesibilizare este legată de neurodiversitate. Sunt multe variații și diferă în funcție de persoană. De asta e nevoie de mai multe reprezentații pentru a vedea ce trebuie făcut ca să acoperi o arie cât mai mare: autism, Sindrom Down, tulburări bipolare, ADHD, adică tulburări de hiperactivitate cu deficit de atenție. 

Ruxandra spune că în primul rând trebuie să le scazi anxietatea copiilor. Îi poți pune lângă o sursă de lumină, cât mai departe de boxe, le oferi căști antifonice, lucruri senzoriale, îi lași să iasă și să intre atunci când își doresc. Așa cum se întâmplă și în piesa Oanei.

În cazul persoanelor nevăzătoare e nevoie de un narator și de traverse, adică niște semne tactile puse pe podea care au anumite marcaje. Asta îi ajută pe pe copii să știe în ce direcție trebuie să meargă și unde să se oprească. Pentru cei cu deficiențe de auz, pe tot parcursul spectacolului există un interpret în limbajul semnelor, iar pentru cei cu dizabilități fizice există un lift, o rampă și o bară de care să se poată ține. 

Ruxandra a dat viață și altor proiecte de-a lungul timpului. A organizat Concert Încetișor și Nu stau acasă, concerte accesibilizate, dar și ghiduri speciale pentru organizatorii de evenimente ce doresc să crească gradul de accesibilitate. Una dintre dorințele ei cele mai mari este să existe cât mai multe evenimente accesibilizate realizate din propria inițiativă a managerilor, fără insistențe din partea asociațiilor. 

„Am avut și părinți care au adormit în sală și asta mi se pare cel mai bun feedback”, își amintește Ruxandra atunci când vine vorba despre cum au primit părinții proiecțiile de film pe care le organizează. „Pentru un părinte care este atât de obosit, să se relaxeze atât de mult încât să adoarmă e wow”. 

Un spectacol accesibilizat în care nimeni nu deranjează pe nimeni

De aproximativ un an, de când sunt la Teatrul de Comedie, piesa primește și niște susținere din partea lor. Spectacolele sunt acoperite 98% de donațiile oamenilor de pe Facebook și de la cei care redirecționează 3,5% din impozitul anual. Un bilet pentru o persoană tipică costă 50 de lei, iar persoanele atipice împreună cu însoțitorul lor au intrarea gratuită.

Prin intermediului piesei și al ONG-ului, Oana împreună cu echipa ei își doresc să schimbe în continuare lumea. Sau cel puțin o parte din ea.

Pe scenă, sămânța se întâlnește cu mătrăguna în drumul spre cunoașterea originii sale. Îi spune să deschidă ochii mari ca să vadă tainele lumii, dar să îi mai și închidă câteodată. „Dar povestea asta cu închisul ochilor ca să vezi mai bine, asta nu o putea pricepe deloc. Pai dacă închizi ochii, atunci nu mai vezi nimic”.

Actorii intră în scenă. Își acoperă urechile cu mâinile. Se opresc. Mimează cu mâna dreaptă bătăile inimii. Apoi dansează și cântă. Copiii și părinții aplaudă. Actorii intră și ies de pe scenă. De două ori. Oana se întoarce pe scenă. 

Povestea Socială e momentul special de după spectacol, din holul teatrului, unde publicul interacționează cu actorii și păpușile. Le îmbrățișează și le pun întrebări. Așa cum a făcut hârciogul cu unul dintre copii: „Îmi dai o îmbrățișare sau îți fur eu o îmbrățișare? Dar vino jos că amețesc”. 

Copilul se lasă, zâmbește și îl ia în brațe. 

„Aaa, grozav, îți mulțumesc”, spune hârciogul.

Conform regizoarei Oana Popa, piesa „Închide ochii și ai să vezi mai bine” se va juca la Teatrul de Comedie și în stagiunea 2023-2024.