În numele mamei

Valentin Șchiopu

Redactor

„Ah, vous dirai-je, maman” e un cântec franțuzesc pentru copii, din secolul 18, popularizat de Mozart cu cele 12 variațiuni în Do major. Mai spre noi, a inspirat celebra melodie de leagăn „Twinkle, twinkle, little star”.

Fabiani Gabriel Prcsina (12 ani), elev în clasa a cincea la Școala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani, ar putea fi această mică stea.

Fabiani – da, acesta e numele său mic – a câștigat recent Concursul Internațional de Pian Nisa – Coasta de Azur, la categoria Elémentaire 1 (copii din școala primară). Unii s-au grăbit să titreze că el ar fi „cel mai bun pianist din lume”, fără a mai menționa categoria de vârstă.

Dar, dincolo de concursuri și premii, povestea sa e una despre tenacitate. A lui și a mamei sale, Fabiola. Pe care a pierdut-o anul trecut, în Joia Mare.

Fabiani, premiat la Conservatorul din Nisa. Foto: Pagina de Facebook a Concursului Internațional de Pian Coasta de Azur

Pentru mulți copii pe care părinții i-au „dat la muzică”, pianul poate fi un instrument de tortură. Pentru Fabiani e modalitatea de a face față, cumva, traumei.

În 2014, în Joia Patimilor, Fabiola Prcsina era spulberată pe o trecere de pietoni din Petroșani. Câteva săptămâni mai târziu, unicul ei fiu câștiga încă un concurs de pian și-i dedica premiul mamei sale, care lucrase la mina Livezeni.

„Copilul acesta era aerul pe care-l respira mama lui, iar Fabiola era aerul pe care-l respira Fabiani”, spune mătușa Beatrice, cea care-i poartă de grijă acum, într-un sat din apropierea Petroșaniului, Iscroni.

Cu Fabiani și cu profesoara lui de pian, Adina Stan, ne întâlnim într-o sală de curs a Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” din Petroșani.

El așteaptă cuminte sub un poster pe care scrie Keep calm and play piano. Niște pistrui îi potențează privirea jucăușă. Are ceva din Fred, băiatul genial și timid din filmul lui Jodie Foster „Little Man Tate”.

Fabiani glumește cu profesoara, spunându-i că are două picioare stângi și cel puțin o mână stângă. Nu joacă fotbal, nu are, „deocamdată”, cont de Facebook, dar vorbește despre Toccata lui Aram Haciaturian.

Cum Google nu e totdeauna un tovarăș la îndemână, tac adânc.

„Atâta m-a bătut la cap cu Haciaturian, până am zis: Gata, îți arăt eu, o să-ți prinzi tu urechile! Și am avut surpriza ca, peste vară, să lucreze acea partitură. I-am explicat apoi toată lucrarea, am discutat și reparat greșelile de citire și a fost, într-adevăr, o reușită”, îl laudă doamna Stan.

Fabiani s-a apucat de pian în clasa întâi. A fost dorința mamei lui, care ascultase Liszt și Vivaldi în timpul sarcinii.

Între timp, băiatul a ajuns la un repertoriu dificil. Ascultă muzică, descoperă ceva care îi place și nu se lasă până nu-și convinge profesoara de inevitabilitatea opțiunilor lui: de la un Vals de Chopin la un Preludiu de Enescu.

Mircea Miclea: Crezi în conspiraţii fiindcă asta te face să te simţi special

Psihologul explică, într-un interviu, cum sunt induse emoţiile colective, de ce suntem dependenţi de reţelele de socializare şi de ce eşecul rapid e folositor.

O continuare firească a proiectului „Cine ascultă o casă?”, realizat de Cronicari Digitali (P)

Peste 200 de tineri au ascultat și au întrebat, zece lideri și-au spus poveștile. Nume mari și lucruri neștiute, pe scena conferinței „De la diplomă la destin”.

„În perioada în care era însărcinată, mama lui asculta multă muzică clasică. Și doar așa se putea odihni, pentru că el era un fotbalist încă din burtica mamei.

Ea lucra la mina Livezeni, o femeie foarte deșteaptă, foarte inteligentă, și a picurat în mintea copilului dorința de a citi, dorința de a se informa. Fabiani a învățat foarte repede să citească. E foarte interesat de emisiunile tv, de Discovery, tot felul de documentare.

Bună parte din rezultatele astea obținute de Fabiani i se datorează mamei. Ea a fost cea care l-a impulsionat și a avut mereu o expresie pe care i-a repetat-o în permanență: dacă vrei, poți! Și dacă muncești, e imposibil să nu reușești. Ăsta a fost sloganul pe care mama lui i l-a picurat tot timpul, și se cunoaște”, povestește Adina Stan.

Fabiani, în sala de curs de la „I.G. Duca”. Foto: Raul Ștef

„La Fabiani am văzut o abilitate tehnică în plus față de ceilalți copii pe care i-am avut. Copii muzicali, deosebiți, am mai avut, dar cu această abilitate tehnică specială n-a fost decât Fabiani. Bine, îi și place să lucreze mult. Nu se lasă până când nu perfecționează un anumit pasaj”

*

Adina Stan lucrează de 34 de ani la „I.G. Duca”. Pe Fabiani l-a ascultat prima oară când el avea 7 ani. A picat testul, dar profesoara l-a tras de urechea muzicală și i-a oferit încă o șansă.

A urmat o evoluție fulminantă, marcată de o sumedenie de premii la concursuri naționale și internaționale.

„A venit împreună cu mămica să se înscrie pentru o testare la muzică, pe care a picat-o cu succes, pentru că n-a fost atent în acel moment. Mie mi-a plăcut copilul și i-am spus mamei că lucrez cu el ca și cum ar fi înscris.

Ne-am apucat și a făcut o treabă mult mai bună decât copiii care luaseră testarea și care n-aveau probleme de auz.

Se amuza foarte tare, îi plăceau contrastele sonore, îi plăcea să cânte repede, bineînțeles, și cu asta suntem în război și acum. A avut o evoluție foarte rapidă, mai puțin întâlnită la copiii de vârsta lui.

De regulă, merg cu pași mărunți, evoluția e continuă, dar fără salturi spectaculoase. La Fabiani au fost niște salturi spectaculoase, periculoase altminteri, pentru că există riscul să abandonezi miniatura instrumentală și să nu stai să lucrezi. El chiar a avut o expresie frumoasă: să finisezi o lucrare muzicală ca pe un bibelou de porțelan”, explică Adina Stan.

Fabiani, pe scena concursului „Next Star”:

*

Fabiola Prcsina i-a fost băiatului și mamă, și tată. N-a dezvăluit niciodată identitatea tatălui lui Fabiani. Și-a dorit ca fiul ei, acum în clasa a cincea, să ajungă la Liceul de muzică „Ion Vidu” din Timișoara.

Iar puștiul își evocă mama cu fiecare ocazie.

„Pentru ea cânt. Am avut, am o super-mamă! E cu mine în toate momentele, mai ales în cele în care nu sunt serios și nu repet cât ar trebui. Tot ce voi face în legătură cu pianul va fi pentru mama”, spune Fabiani.

Viitorul său promite foarte mult, iar zâmbetul de năzdrăvan ne spune că va reuși.

Fabiani Prcsina, la finalul orei de pian. Foto: Raul Ștef

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€