În Noaptea de Sânziene se deschid berile

Bianca Felseghi

Senior Editor

Stăm la o masă de plastic maronie și bem cea mai pură apă minerală din lume. Cu noi șade Victor, improbabilul nostru ghid din Cârlibaba, ultimul evreu din această localitate suceveană din care nemţii au fugit şi în care, peste câteva zile, va avea loc festivalul minorităților.

O mână de la masa de vis-à-vis ridică o ceașcă de porțelan alb și o duce la buzele pline de firimituri de zaț. E o mână de care s-a înlănțuit, cu cerneală albăstruie, un rozariu și o cruce imobilă. Pe antebrațul celălalt, un tatuaj-pereche reprezintă un as de caro cu marginile strâmbe.

La televizor se dă slujba de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, aka Sânziene – fundamentul pre-creștin al unei sărbători care ne îmbălsămează serile de vară cu povești care de care mai stranii.

Peste drum, la cârciuma păzită de un Chow Chow tuns ca un leu batjocorit, petrecerea de Sânziene își trăiește ultimele acorduri.

Zânele zburătăcesc din boxe, de parcă lumina zilei le-ar fi surprins misterioasa horă nocturnă.

Ești fenomen ești fenomenală
Ești the best ești bestială
Ești crimi crimi crimi criminală
Oare eşti reală?

Nebănuite sunt căile prin care arhetipurile răzbat până la noi (nu așa ne învață druizii Eliade și Culianu?).

*

Cu 12 ore înainte

Comuna Cârlibaba, întinsă pe o vale largă până la frontiera cu Ucraina, este unul dintre puținele locuri din ţară în care oamenii mai ies din proprie inițiativă să aprindă focuri în noaptea de Sânziene.

Fieful acestor zâne ale pădurilor, înrudite cu Soarele, dar și cu străvechile zeițe-fecioare care patronau vânătoarea și iubirea castă, e undeva între Munții Călimani și Rodnei.

Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas

Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Aici însă, Sânzienele și Naşterea Botezătorului sunt triplate de încă o semnificație, ale cărei rădăcini se pierd în istoria comunităţii germane – dispărută între timp, după un veac de emigrație continuă.

La Cârlibaba, așadar, Sânzienele se numesc Johannes Feuer. Focul lui Ioan.

Joi, spre seară, satul e la horă pe dealul cimitirului. Face roată în jurul unei coșmelii din lemn acoperite cu nailon. Printre picioarele curioșilor se scurge un fir electric lung-lung, înfipt într-un ștecher, nădit într-un prelungitor și tot așa, până la prima casă.

Va fi o sărbătoare plug-in.

Feciorii au adunat de cu ziuă un munte de cauciucuri de tractor, plus cetină verde, și au aranjat două vetre: cauciucurile, la mijloc, iar bradul, la exterior, pentru aspect.

Cu o oră înainte de miezul nopţii e suficient de întuneric pentru ca spectacolul de lumină să înceapă.

Se pune foc. Fără nicio ceremonie, vreascurile încep să trosnească și să trimită în aer licurici fierbinți.

„Iohani-faiăr e un cuvânt nemțesc. Înseamnă purificarea răului, ceva de genul. Știți cum e? S-a pierdut mult din tradiție. Înainte era cu coronițe, cu tot felul. Acum au rămas doar tinerii care se mai ocupă de treburile astea. Sunt mai multe semnificații ale sărbătorii, dar fiecare, cum îi convine”, îmi spune Ștefan Cotiș, responsabil cu siguranța evenimentului.

Și feciorul lui e în organizare. E băiatul cu sonorizarea. De ce e nevoie de sonorizare la un foc de tabără?

Poate țineți minte, din reportajele TVR-ului, cum mândruțe în ii albe, cu flori împletite pe creștet, se țin de mână în cercuri, apoi, cu un zâmbet ştrengăresc, își ascund sub perne ciorchinele de sânziene care miros a miere, ca să-și ademenească iubiții.

Bun. Acum, uitați această poveste. E doar o filă dintr-un album pentru străini.

Coșmelia de nailon se luminează cu leduri roz și violet. Sus, sub streașină, au fost montate două stroboscoape fosforescente care aruncă flash-uri laser în sincron cu muzica.

…

Două condimente, două condimente
De pe 7 continente, 7 continente
Tu ești picantă gen chilli sau boia
Doar că eu mănânc mai light, fii tu sosul meu de soia

…

Luna urcă misterios deasupra unei rariști de brazi și se pierde sub o cortină de ceață. Pe golgota cimitirului încep să apară umbre dezarticulate din direcția satului cufundat în beznă.

E momentul în care DJ-ului învârte volumul la maxim și cheful își ia avânt deodată cu focul. Vălătuci de fum se caţără spre cer. Miroase a cauciuc ars.

„Mai demult, veneau tinerii de pe sate şi făceau focuri până dimineață. Localitatea noastră e mică, dar e cea mai mare din județ. Are vreo 29.000 de hectare. Acum avem 1.700 de locuitori. Pe la începutul secolului, când erau și minele, avea vreo 5.000, în majoritate etnici germani”, mai spune Cotiș.

Contribuie și el la simfonia de lumini, căci are un aparat DSLR și s-a pornit să fotografieze evenimentul etnografic.

Video: Bianca Felseghi

*

„Făceam focuri și ne distram. Erau ucraineni, evrei – până s-a întâmplat nenorocirea cu ei și i-au dus – și români, puțini. Ucrainenii stăteau sus, pe dealuri.

Stăteam în jurul focului, luam câte-o botă cu jar și aruncam în apă, ziceam că așa se va încălzi apa. În mod normal, de mâini (din ziua de Sânziene – n.r.) se putea face baie în Bistriță. Dar nu mai îi cum o fost o dată.

Atâția oameni se strângeau atuncia, vecinii și pretenii, și peste tot erau focuri. Toți copiii mergeam la deal și căram două săptămâni provizii de lemn, să avem ce pune în foc.” (Petrea Șandru, foto, 71 de ani)

*

În acest an, a trebuit ca locurile de aprindere a focurilor să fie avizate. Nu-i de mirare. Flacăra de cauciuc urcă și la 20 de metri. Unii săteni, mai ecologiști şi mai vigilenţi, au şi făcut plângere.

Aşa că brigada locală de pompieri a stabilit cu exactitate numărul vetrelor, iar cauciucurile-combustibil au fost împuținate în ultimul moment.

Am căutat pe la casele mai vechi din Cârlibaba urme de amintiri despre obiceiul din noaptea de Sânziene.

Dar nici tanti Rodica Tâcşa, nici tanti Mezambroski – o poloneză în vârstă, cu rădăcini germane, nu mai țin minte motivele pentru care consătenii lor se cocoţau pe dealuri, să povestească lângă foc, să bea și să mănânce.

Rodicăi Tâcșa îi e frică de vipere. Spune că sar de sub pietrele de veci din cimitirul evreiesc. Ea supraveghează cimitirul, să nu cumva să intre vacile peste morminte:

„Asta e o datină germană, nu strigă nimeni – Ioane, Foc!, că Iohannis Faiăr. Marchează începutul verii, că de la Sfântul Ioan încep fragii, încep toate să se coacă. E înrudită cu Sânzienele, cum să nu fie? Flacăra aprinsă trebuie să fie mare, să încălzească cerurile, pământurile…”

În dimineața de Sânziene, fumul persistă în aer, peste Cârlibaba.

Cu siguranță, pământul s-a încălzit. Insomniaci tineri au încins o manelotecă de zile mari. În noaptea în care se deschid cerurile, ei au deschis peturi cu bere ieftină.

Şi, cu mâinile bătând tactul spre cer, au devenit paratrăsnete prin care tot misterul din cărți s-a scurs, undeva, la sute de metri adâncime, sub manuscrise despre tradițiile și frumusețile Bucovinei.

*

Sânziene post-moderne

Înainte de a afla că la Cârlibaba se mai întâmplă, totuşi, ceva ce aduce a obicei de Sânziene, încercasem să dăm de un sat de prin Transilvania, să facem un drum mai scurt.

Am sunat în patru judeţe în care ne imaginam că trebuie să fi rămas măcar un loc unde oamenii să aprindă roţi de foc şi să le durige pe dealuri în jos.

Dar niciunul dintre Centrele Județene pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale din Alba, Bistrița-Năsăud, Hunedoara şi Maramureș nu ne-a putut oferi informații la zi despre această sărbătoare.

Unde se mai petrece câte ceva, manifestările sunt un amestec de anii ’80 cu secolul XXI.

De pildă, în localităţile maramureşene Borșa și Băița de sub Codru, desemnate epicentre păstrătoare ale tradiției, de vreo doi ani se organizează festivaluri ale Sânzienelor. Primăriile adună ansambluri folclorice care cântă, joacă şi fac parade ale costumelor populare.

La Borșa, highlight-ul Sânzienelor a fost, în acest an, un concert al trupei Direcția 5. Iar la Maieru, comună mare şi bogată din judeţul Bistrița-Năsăud, de Sânziene s-a organizat o discotecă în aer liber.

Un etnograf, pensionarul Marcel Lapteș din Hunedoara, ne-a avertizat că sărbătoarea Sânzienelor și-a pierdut substanța. Ici-colo supravieţuiesc amintiri, dar nimeni nu mai știe de ce se făcea ce se făcea.

Ritualul a rămas captiv în televizor. Acolo, oamenii continuă să împletească cununi de flori, iar apoi să le arunce pe casă (cele care se usucă repede și cad prevestesc moartea) sau să le pună între coarnele vitelor, ca laptele să fie bun și mult.

Și tot acolo, pe ecran, fetele inspirate de Sânziene își aleg ursiții. Pentru celelalte există Facebook și Tinder.

Video: Bianca Felseghi

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€