George Maior: "Doctoratele plagiate sunt un risc la adresa securităţii naţionale"

Emilia Şercan

Senior Editor

Între funcţia de director al SRI şi cea de ambasador al României în Statele Unite, George Maior a fost, timp de jumătate de an, preşedintele fantomaticei Academii de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN).

Primul schimb de e-mailuri cu George Maior, de la care am încercat să aflu o serie de informaţii despre ASSN şi despre mediul academic românesc, a avut loc în lunile februarie şi martie.

Apoi, în august, pentru că mă aflam în Statele Unite şi urma să ajung la Washington, i-am scris din nou, de data aceasta solicitându-i direct un interviu. Răspunsul a venit rapid: mi-a promis că îmi va acorda interviul după ce mă voi întoarce în ţară.

Dialogul de mai jos a avut loc joi, 1 septembrie, în mica redacţie a PressOne din Bucureşti.

*

– Din 2008 încoace, numele dumneavoastră este vehiculat înainte de alegeri fie ca potenţial candidat la preşedinţie, fie ca potenţial premier. Care vă sunt ambiţiile politice, domnule Maior?

– Ambiţiile mele sunt legate întotdeauna de funcţia pe care o desfăşor într-un anumit moment. Acum, ambiţia mea cea mai mare este să exercit această calitate onorabilă şi importantă de ambasador în SUA la un nivel calitativ bun în privinţa relaţiei absolut vitale cu Statele Unite. Nu am ambiţii politice în acest moment.

– Dar în perspectivă?

– Nu poţi să spui niciodată „nu” la ceva, dar, în acest moment, nu am asemenea ambiţii.

– Avem o situaţie de relativă acalmie politică la Bucureşti. Partidele arată complet diferit faţă de 2012, au dispărut din peisaj Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Elena Udrea, Ioan Olteanu, Relu Fenechiu şi foarte mulţi alţii. Liviu Dragnea este condamnat penal, Victor Ponta este trimis în judecată. Ce credeţi că va fi în această toamnă electorală?

– Cred că va fi o toamnă complicată, dar nu aş vrea să mă pronunţ din această calitate (de ambasador – n.r.) într-un sens politic sau chiar să fac o analiză politică. Ceea ce mă interesează, ca ambasador în SUA, este să avem, în primul rând, alegeri corecte, ceea ce, indubitabil, se va întâmpla.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Şi eu am o anumită responsabilitate pentru felul în care se vor desfăşura alegerile în străinătate, pentru că votul prin corespondenţă este un concept nou.

În urmă cu opt luni, de exemplu, chiar am sesizat faptul că există anumite deficienţe în această lege în privinţa posibilităţii cetăţenilor români din străinătate de a vota şi sper ca această situaţie să se redreseze cumva.

Important este ca din aceste alegeri să rezulte un guvern solid, reprezentativ, legitim, pentru a duce mai departe, cu continuitate, ceea ce reprezintă, după părerea mea, axa cardinală a politicii externe şi de securitate – relaţia cu Statele Unite. Ceea ce cred că se va întâmpla, până la urmă.

– Pe fondul impotenţei politice arătate şi de PSD, şi de PNL în ultimii ani, şi-au făcut loc două partide naţionaliste: Partidul România Unită, condus de Bogdan Diaconu, şi Alianţa Noastră, a lui Marian Munteanu. Reprezintă aceste partide un motiv de îngrijorare la adresa stabilităţii şi a relaţiilor internaţionale ale României?

– Nu fac categorisiri particulare asupra unor forţe pe care nu le cunosc prea bine, pentru că nu m-a preocupat acest lucru. Mă preocupă faptul că, din punct de vedere teoretic, cel puţin în acest moment, România, faţă de alte state din zonă, nu a dezvoltat curente de tip naţionalist, extremist, antisemit, populist chiar. Acesta este un puternic atu al nostru în felul în care suntem percepuţi în Uniunea Europeană sau în relaţiile transatlantice.

Sper să avem partide de mainstream fără accente de tip populist, naţionalist sau extremist, pentru că acest lucru este esenţial în ceea ce priveşte propria noastră stabilitate de tip democratic şi, în al doilea rând, pentru o percepţie pozitivă asupra României, a felului în care a evoluat inclusiv din acest punct de vedere politic.

– Totuşi, aceste partide pot evolua şi pot capta electorat important. Avem exemple în Franţa, în Marea Britanie, în Ungaria, în Grecia şi în multe alte state din Europa.

– Criza economică a generat asemenea fenomene. Criza refugiaţilor ar putea fi adăugată la acest aspect. În plus, şi în alte state, nu doar în Europa, există tendinţe de discurs populist, extremist, autarhic, naţionalist, lucru care, pe fundalul acesta de integrare şi de globalizare, este dăunător, după părerea mea, unui concept mai larg de securitate globală, de stabilitate.

– Discursul naţionalist, etnocentric, cu accente patriotarde, a dus la Brexit, la criza politico-financiară din Grecia sau la încercarea de rupere a Cataloniei de Spania. Ar putea fi România, cu Rusia în coastele noastre, în vreun astfel de pericol?

– Consider că în ultimii ani avem un caracter coeziv în ceea ce priveşte evoluţia statului şi a societăţii, inclusiv faptul că, până la urmă, am reuşit un model de integrare politică, democratică şi economică a minorităţilor naţionale, care se pot exprima.

Consider că nu există această posibilitate, dar este o părere personală. Pe de altă parte, bineînţeles că nu suntem scutiţi de extensia acestor fenomene sau chiar de emergenţa lor în plan intern, din cauzele pe care le-am menţionat, aşa că trebuie să fim atenţi.

Există, până la urmă, instituţii care au ca rol apărarea Constituţiei, iar acest aspect se leagă de apărarea unei constituţii democratice.

Sunt, pe de altă parte, optimist din punct de vedere al felului în care România ştie să gestioneze la nivel instituţional eventuale devieri, dar, bineînţeles, niciodată nu poţi să anticipezi evoluţii de acest tip în plan intern, care ar fi, în orice caz, foarte dăunătoare pentru noi.

George Maior, la începutul interviului.

– Republica Moldova se află într-o situaţie foarte fragilă. Rusia şi-a intensificat exerciţiile militare în Transnistria, în contextul în care la Chişinău se apropie alegerile prezidenţiale. Cum interpretaţi, în acest context, recentele declaraţii ale ambasadorului american la Chişinău?

– Eu cred că s-a supralicitat mult şi s-a decontextualizat un pic, pe un singur mesaj sau pe o simplă comunicare, poziţionarea Statelor Unite faţă de această chestiune.

Într-adevăr, Moldova trece printr-o perioadă dificilă, dar vreau să vă spun un lucru din perspectiva mea de ambasador la Washington: niciodată, în ultimii ani, cooperarea româno-americană pe această problemă, a evoluţiei Moldovei către stabilitate, integrare europeană, apropiere de procese şi concepte democratice, nu a fost mai bună.

Poate nu s-a sesizat bine din punct de vedere public, de exemplu, că s-a semnat un acord exact pe această problemă, a cooperării româno-americane pe asistenţa de dezvoltare acordată unor state din regiune, dar îndeosebi Moldovei, cu ocazia vizitei în SUA a ministrului Comănescu (ministrul de Externe, Lazăr Comănescu – n.r.). Acest lucru spune mult despre felul în care cele două state, România şi SUA, cooperează în acest sens.

Ideea este de a avea o Moldovă mai aproape de Uniunea Europeană, mai consolidată din punct de vedere al instituţiilor şi al evoluţiei democratice, ceea ce nu este uşor în actualul context regional, pe care l-ați descris bine.

Mă refer la ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, cu politica extrem de agresivă a Rusiei în regiune, inclusiv încălcări clare ale dreptului internaţional în privinţa Crimeei, instabilitatea din Ucraina, la care se adaugă o anumită volatilitate în partea sudică, prin ceea ce s-a întâmplat recent în Turcia.

– Pentru că aţi menţionat aceste evenimente, la care se adaugă situaţia din Orientul Mijlociu şi, mai recent, cea din Turcia, toate acestea au făcut ca importanţa strategică a României în regiune să crească. Cum se vede de la Washington relaţia SUA – România?

– Cred că este conştientizat acest lucru. Cred că şi în această toamnă veţi vedea niște evoluţii interesante pe felul în care vom aborda consultarea în cadrul Parteneriatului strategic româno-american. Apropo, el împlineşte cinci ani de când a fost semnat, chiar în luna septembrie, în 2011.

Va avea loc la Washington task force-ul pe parteneriat, care va aborda toate dimensiunile cooperării româno-americane – politică, militară etc.

În mod corect, România este din nou foarte interesantă prin capacitatea sa de a proiecta stabilitate, prin predictibilitatea sa în relaţia cu SUA pe un asemenea fundal regional – descris şi de dumneavoastră, şi de mine ca extrem de complicat, volatil şi plin de incertitudine.

– Revenind la situaţia politica internă, cum vă explicaţi înfrângerea lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale din 2014?

– Scurt: printr-un vot democratic al poporului român.

– Presa are o contribuţie decisivă la păstrarea democraţiei într-un stat, însă, în ultimii ani, perioadă care a coincis cu mandatul dumneavoastră în fruntea SRI, presa a arătat ca un câmp tactic al serviciilor secrete, ca să îl parafrazez pe generalul Dumbravă. Este presa un câmp tactic al serviciilor?

– Niciodată nu a fost – şi vedeţi foarte bine ce probleme a semnalat presa absolut bine şi independent, chiar şi în ultimii ani. Cred că este o confuzie legată de noţiunea de „câmp tactic” cu referire la presă. Niciodată nu s-a pus astfel această problemă.

Libertatea presei, într-adevăr, ajută până la urmă şi serviciile de informaţii în realizarea misiunii lor, prin felul în care este reflectată activitatea lor. E o chestiune de legitimitate şi pentru ele.

– Aţi ocolit permanent un răspuns direct la întrebarea dacă în presă există ziarişti recrutaţi de SRI, însă, în perioada în care eraţi şeful SRI, a apărut o dezvăluire despre redactorul-şef al unui cotidian central, care fusese recrutat de SRI. Dovadă că în presă există ofiţeri sau agenţi acoperiţi ai SRI.

– Cred că atunci s-a răspuns fundamentat Comisiei parlamentare de resort. Mă bucur că aţi zis că am evitat să abordez acest subiect, pentru că unii colegi de-ai dumneavoastră mi-au atribuit ceea ce nu spusesem în legătură cu relaţia dintre serviciu şi presă.

Permanent l-am repetat, dar, dintr-o dată, s-a decontextualizat şi a fost preluat, cel puţin la ultimul meu interviu, ca fiind o referire explicită la existenţa acoperiţilor în presă.

Am spus atât: şi în acest domeniu, Serviciul Român de Informaţii face nu mai mult, nu mai puţin decât alte servicii democratice din UE sau din zona transatlantică. Asta a fost sintagma, fraza-cheie de unde s-au făcut tot felul de interpretări.

Şi astăzi văd că mi se pun în gură, în mod nedrept şi lipsit de o anumită etică jurnalistică, citate prin care eu aş fi confirmat asta.

– Dincolo de acest lucru, cazul menţionat este o dovadă clară a faptului că există ofiţeri acoperiţi ai SRI în presă.

– Eu cred că ar trebui să întrebaţi Serviciul. Eu ştiu că această problemă a fost ridicată oficial la nivelul Comisiei parlamentare (de control al SRI – n.r.), nu mai reţin foarte bine, dar ştiu că s-a răspuns fundamentat Comisiei parlamentare.

– Totuşi, cu aceste infiltrări, presa poate să devină „câmp tactic”.

– Presa nu este şi nu trebuie să fie un „câmp tactic”. În schimb, vedeţi – şi trebuie să fim înţelepţi –, alte state dezbat această problemă, a aşa-zisei propagande ruseşti, care există.

Propagandă e un termen impropriu, după părerea mea, pentru că este mai simplu să abordezi prin presă un fenomen foarte dăunător la adresa democraţiei, care se propagă uneori din est, fără să numesc state.

Eu vorbesc chiar de măsuri speciale, active, prin care, uneori, fără să fie conştientă, presa este folosită.

Sau cum, prin contribuţia unor indivizi – şi nu vorbesc despre România –, sunt folosite măsuri active, ca să folosesc termenul de specialitate, sunt introduse informaţii care folosesc interesului unui stat împotriva altui stat, scopul fiind promovarea unor interese în interiorul societăţii – ceea ce e grav, şi toată lumea recunoaşte acest lucru.

Trebuie să fim atenţi la felul în care putem să ne apărăm inteligent în faţa unor asemenea amenintăţi, până la urmă.

– O apărare inteligentă înseamnă a recruta ziarişti?

– Nu am spus acest lucru. Înseamnă multe dimensiuni, pe care un serviciu de informaţii le poate lua.

– De ce nu credeţi că problema ameninţărilor de care aminteaţi s-ar putea rezolva prin întâlniri informale, de exemplu, cu şefii instituţiilor de presă?

– Vă spun că am avut asemenea întâlniri pe perioada mandatului meu de director al SRI, inclusiv cu experţi pe aceste probleme din zona internaţională. Nu vreau să spun mai mult, dar chiar am avut. Sper să continue acest lucru.

„Nu am fost academician acoperit sau ascuns şi nici nu mă consider academician, în primul rând. Primul aspect pe care l-am prezentat colegilor a fost să nu ne spunem academicieni.” 

*

– Pentru că vorbeaţi de continuitate, care este relaţia dumneavoastră cu Eduard Hellvig, şeful SRI?

– Mi-a fost, cred, şi student la un moment dat. Este un om care a studiat mult în domeniul securităţii naţionale, îl cunosc. Cred că este o alegere bună pentru a continua procesele de transformare în interiorul unui serviciu foarte dificil, de importanţă vitală pentru securitatea naţională a României.

– Care este relaţia cu el?

– O relaţie de prietenie, aş spune.

– Aveţi vreun dosar la DNA?

– Nu cunosc acest lucru. DNA să răspundă. Eu nu ştiu, nu am primit vreodată vreo citaţie sau ceva de acest gen.

– Pentru că vorbim despre DNA, vedem multe situaţii în care politicieni, oameni de afaceri sau înalţi funcţionari publici erau interceptaţi de SRI acum opt-nouă ani, stenogramele arată implicarea lor în fapte de natură penală, însă ei nu au fost urmăriţi penal la vremea respectivă. A ţinut SRI ascunse acele interceptări? Cum explicaţi?

– Este important pentru public să ştie diferenţa dintre informaţie şi probă. Poţi să ai informaţii foarte utile pentru securitatea naţională, care vizează inclusiv, la nivel de informaţie, fenomene sau fapte de corupţie şi transformarea acestora în probe. Poate să dureze, uneori chiar ani.

În momentul în care, în procesul de abordare a securităţii naţionale, captezi informaţii care au legătură cu corupţia sau crima organizată, eşti obligat, prin lege, să le transmiţi parchetelor de profil, DIICOT, DNA etc.

Înţeleg că acum este mai dificilă această cooperare – nu m-am aplecat prea mult asupra situaţiei, după ultimele decizii ale Curţii Constituţionale, pe felul în care a evoluat relaţia strict legal şi instituţional între SRI şi DNA, DIICOT sau Parchetul General.

Cred că sunt anumite limitări pe care, fiind vorba despre o decizie a Curţii Constituţionale, le acceptăm ca pe un element democratic normal.

– Ca să clarificăm, totuşi. SRI a trimis la momentul respectiv, acum opt-nouă ani, acele stenograme, acele transcrieri ale interceptărilor către parchete, însă organele de urmărire penală au considerat că nu constituie probe sau informaţiile au rămas blocate, undeva, la organele de urmărire penală?

– Nu pot să fac această afirmaţie în legătură cu organele de urmărire penală.

– A trimis SRI acum opt-nouă ani acele stenograme care sunt folosite acum, de pildă, în dosarul lui Bogdan Olteanu sau în dosarul lui Dan Andronic și al lui Remus Truică?

– Nu vreau să particularizez la cazuri specifice, dar vă spun cu certitudine că întotdeauna când, în conformitate cu legea, un fenomen a fost captat în misiunea de monitorizare a SRI, a fost transmis automat la Parchet.

– Daţi-mi trei nume de persoane în care aveţi încredere.

– E o întrebare foarte dificilă. Eu am încredere în…. Uf, e chiar dificilă. Mai bine nu răspund.

– Este România un stat capturat de serviciile secrete?

– Eu spun că este un stat apărat de serviciile secrete.

– Cine conduce România, domnule Maior?

– România este condusă de cei care au fost aleşi în funcţiile reprezentative ale ţării, cu ajutorul instituţiilor, pentru că nimeni nu poate exercita puterea în afara unei arhitecturi constituţionale.

Gabriel Oprea, fost vicepremier, inițiatorul legii de înființare a Academiei de Științe ale Securității Naționale. Foto: gov.ro

– Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN) a fost pusă pe picioare de Gabriel Oprea, principalul iniţiator al legii de înfiinţare. La două zile după ce aţi demisionat de la conducerea SRI, aţi devenit preşedintele ASSN. Aţi pregătit această Academie ca pe un loc de refugiu după ce aveaţi să nu mai fiţi directorul SRI?

– Nici nu m-am gândit vreodată la acest aspect. Chiar nu mi-am pregătit aşa ceva. Şi, până la urmă, Academia este înfiinţată pe baza unei legi, însă particularizăm la anumite nume, Gabriel Oprea.

– El a fost iniţiatorul principal.

– Şi alţii au iniţiat, iar Parlamentul a votat. Haideţi să vedem şi din perspectiva asta lucrurile. Este o lege a Parlamentului. Chiar nu mi-am pregătit nimic.

Am considerat, în schimb, că o asemenea instituţie ar fi importantă în actualul context. Şi ar fi importantă pentru un stat care aparţine structurilor euroatlantice, pentru a elabora analize, pentru a avea un mediu academic şi intelectual în care experţi fie din zona militară, fie din zona societăţii civile dezbat asemenea chestiuni.

Cred că o asemenea academie ar putea fi o instituţie care să contribuie la un anumit tip de gândire strategică de care avem nevoie.

– Dar atrage foarte tare atenţia faptul că aţi devenit preşedinte al ASSN imediat după demisia din SRI. Cum s-a întâmplat o asemenea potrivire?

– A atras atenţia şi că am fost numit ambasador în SUA. Asta e.

– Aici e altceva. La două zile după demisia din SRI, aţi devenit preşedintele unei Academii care vă oferă un salariu pe viaţă şi un statut.

– Pur şi simplu consider că nu există o legătură între plecarea din SRI şi faptul că la două zile s-a întâmplat acest lucru. Se putea întâmpla după două săptămâni, după două luni, aşa a fost contextul.

– Când aţi devenit membru al ASSN? La ce dată?

– Atunci.

– În ziua în care aţi devenit preşedintele ASSN aţi devenit şi membru?

– Atunci a fost o întâlnire a membrilor fondatori. Nu am fost academician acoperit sau ascuns şi nici nu mă consider academician, în primul rând.

Primul aspect pe care l-am prezentat colegilor a fost să nu ne spunem academicieni, să formăm o instituţie solidă din punct de vedere intelectual şi academic. Le-am spus că durează şi că trebuie să fim atenţi la ce personaje şi personalităţi vor fi admise, lucruri de acest gen.

– Conform legii de organizare a ASSN, cineva trebuia să vă propună să intraţi în Academie, chiar dacă spuneţi că eraţi membru fondator. Chiar şi pentru membrii fondatori trebuia să se facă o propunere. Cine a făcut propunerea în ce vă priveşte? Numiţi persoana.

– Toţi cei care au fost prezenţi atunci.

– Dar cum s-a întâmplat? Cine v-a anunţat despre întrunire?

– Secretariatul, nici nu reţin foarte bine, dar toată lumea mi-a propus acest lucru. Toată lumea prezentă.

– Cine era prezent acolo?

– Toate aceste documente le puteţi cere de acolo. Vă rog, nu mă întrebaţi pe mine de X, Y, Z şi cine a mai fost prezent.

– Bănuiesc, totuşi, că vă amintiţi cine a fost prezent acolo.

– Îmi aduc aminte, dar nu vreau să fac vreo greşeală. Chiar puteţi cere public acest lucru.

– La scurt timp după ce aţi devenit preşedintele Academiei, în 2015, aceasta şi-a schimbat denumirea, din Academia de Ştiinţe Militare, în Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, iar autofinanţarea a fost înlocuită de finanţarea din bugetul de stat. Aţi făcut aceste modificări când Gabriel Oprea era vicepremier, iar Victor Ponta, finul dumneavoastră, era premier…

– Vedeţi cum particularizaţi? Ce legătură are acest lucru, că era premier?

– Trebuie să particularizăm, pentru că, în 2012, legea adoptată de parlament nu a prevăzut finanţarea de la bugetul de stat, ci autofinanţarea. Iar brusc, într-un context politic foarte favorabil, ASSN primeşte bani de la bugetul de stat printr-o Hotărâre de Guvern, guvern condus de Victor Ponta.

– Nu văd care e problema din acest punct de vedere. Un guvern al României a făcut acest lucru. Un alt guvern al României – dacă consideră că, în liniile sale ideatice, de înţelegere a fenomenului de securitate naţională, o asemenea instituţie nu merită să fie finanţată de la bugetul de stat – poate să întoarcă, să decidă altceva. E corect ce spun?

– Ce justifică finanţarea de la bugetul de stat şi rentele viagere date membrilor ASSN?

– Eu nu cred că s-a aplicat ceva diferit faţă de alte academii de profil, din acest punct de vedere. Din păcate, am văzut tot în presă vehicularea unor sume imense alocate Academiei de la bugetul de stat, ceea ce e fals.

Ştiţi bine că e vorba despre o finanţare minimă şi foarte mică în raport cu programul şi ambiţiile sale. Dar asta e altceva.

Ce este Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale?

Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN) a fost înfiinţată în 2012, printr-o lege iniţiată de mai mulţi parlamentari, printre care se numărau Gabriel Oprea, Eugen Nicolicea, George Scutaru şi Marian Săniuţă.

În 2015, modalitatea de finanţare a ASSN a fost schimbată printr-o Hotărâre de Guvern, din autofinanţare în finanţare de la bugetul de stat. Prin acelaşi document a fost prevăzută şi înfiinţarea rentelor viagere pentru membrii ASSN, oferite în aceleaşi condiţii ca şi cele acordate membrilor Academiei Române.

Tot anul trecut, la două zile după demisia sa din SRI, George Maior a devenit preşedintele ASSN, funcţie din care s-a suspendat după numirea sa ca ambasador în SUA.

ASSN, cunoscută şi sub denumirea de „Academia lui Oprea”, a devenit foarte vizibilă în spaţiul public la începutul acestui an, în contextul acuzaţiilor de plagiat şi de abuz în serviciu formulate la adresa fostului vicepremier.

În ciuda interesului public, conducerea Academiei a refuzat în mod sistematic să spună cine îi sunt membrii.

PressOne a publicat în luna martie, în exclusivitate, o listă cu 32 de membri ai ASSN, completată ulterior cu numele lui Eduard Hellvig.

Presiunea publică pe subiectul ASSN a făcut ca o parte din membri să se retragă de bunăvoie sau pentru că li s-a cerut acest lucru.

În august, ASSN a făcut publice numele membrilor din acest moment, de pe listă dispărând Eduard Hellvig, Gabriel Oprea, Petre Tobă, Vasile Mihai Ozunu sau Gabriel Ispas.

– De ce avea nevoie România de o Academie de ramură care se ocupă, teoretic, cu ştiinţele securităţii naţionale?

– Pentru că există nevoia unei gândiri strategice şi o fundamentare. Și cred că o asemenea instituţie se formează în timp. Haideţi să nu o luăm mecanic. Ea se formează, evoluează, se rafinează în timp.

A început, poate, mai dificil – şi în continuare este un context mai dificil din perspectiva unor percepţii mai mult sau mai puţin justificate în legătură cu ea –, dar cred ferm că România are nevoie şi de o asemenea instituţie pentru a înţelege procese, fenomene extrem de complicate în legătură cu evoluţia internă şi externă a securităţii statului.

– Şi nu pot fi înţelese aceste fenomene în lipsa unei asemenea academii?

– Bineînţeles că pot fi, dar eu cred că o asemenea academie poate constitui un cadru de integrare mai bună între zona academică a universităţilor, zona civilă şi zona militară, pe un fenomen care este oricum interdisciplinar din multe puncte de vedere, sociologic, militar, chiar din punct de vedere al unor elemente de geopolitică.

Apropo de asta, văd că unii spun că geopolitica nu se mai studiază. Chiar zâmbesc amar când aud aşa ceva. Din punct de vedere al studiilor geostrategice, al studiilor de securitate, aceasta a fost intenţia. Și chiar cred că statul român are nevoie de asta.

– Daţi-mi un exemplu de alt stat care are o academie similară.

– Nu ştiu dacă la nivel de academie, dar, oricum, cred că marile academii din orice stat au o asemenea secţie.

– Secţia academică este cu totul altceva, eu vă întreb despre academie.

– Nu pot în acest moment să vă dau un asemenea exemplu, dar ştiu că securitatea naţională este abordată la nivel academic, ceea ce este important.

– Daţi-mi un exemplu de stat unde securitatea naţională este abordată la nivel de academie.

– Sunt state care abordează acest lucru inclusiv prin programe guvernamentale la nivelul marilor universităţi, care nu au academii în sensul clasic, cum avem noi, Academia Română.

– De ce academie şi de ce nu institut de cercetare?

– E o întrebare pertinentă. Aşa a fost gândirea.

– Gândirea cui?

– Gândirea unora care, totuşi, au contribuit la evoluţia României în NATO, în Uniunea Europeană, în politica de securitate internaţională.

– Numiţi acele persoane, vă rog.

– N-am să folosesc niciun nume, nu am să numesc pe nimeni în acest interviu.

– Totuşi, nu putem să facem acest interviu fără să ne referim la câteva nume. Ce vă leagă de Gabriel Oprea? Care este natura relaţiei dintre dumneavoastră şi el?

– Gabriel Oprea nu este membru al acestei academii.

– Nu mai este membru, dar a fost. Eu vă întreb acum care este relaţia dumneavoastră cu el şi ce vă leagă de Gabriel Oprea.

– Am fost colegi, de exemplu, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în momente dificile, când s-au luat decizii dificile, şi a fost un om care, chiar în perioadele de criză ale statului român, a înţeles importanţa momentului din punct de vedere al unor decizii – lucru mai greu, din păcate, pentru alţii.

– Aceasta este circumstanţa în care s-a construit relaţia dintre dumneavoastră şi el?

– Pe parcursul atâtor ani, de participare în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, a avut atât de multe funcţii, a fost şi ministru al Apărării, şi ministru de Interne, cum să nu stabilești o relaţie cu cineva care conduce asemenea instituţii?

Chiar eşti obligat, într-un fel, trebuie să fii responsabil, să comunici cu diverşi miniştri sau cu cei care au deţinut asemenea funcţii.

– Spuneaţi că Gabriel Oprea nu mai figurează în acest moment printre membrii ASSN. S-a retras de bunăvoie sau i-aţi cerut să plece?

– Întrebaţi-l pe domnia sa. Nu pot să vă răspund în numele lui.

– Nu vă cer să îmi răspundeţi în numele lui, vă întreb despre modalitatea în care a plecat. A făcut el o cerere, i s-a cerut, i-aţi cerut?

– Nu am cerut la nimeni, nimic. Doamnă, fiecare face ce crede.

– Astăzi, 1 septembrie, DNA a cerut Senatului aviz de urmărire penală pentru Gabriel Oprea, în cazul accidentului de maşină în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.

– Nu comentez deciziile Parchetului sau ale DNA.

– Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale s-a comportat ca o societate secretă de la înfiinţare şi până acum. Ce aveţi de ascuns, domnule Maior?

– Eu chiar nu am nimic de ascuns. De ce vorbiţi despre Academie, şi apoi vorbiţi despre mine?

– Vă întreb ce aveţi de ascuns din punct de vedere instituţional.

– Nu e absolut nimic de ascuns. Este mult mai puţin misticism, aşa cum a fost proiectat în diverse teorii ale conspiraţiei, cum am văzut la unii oameni din mediul politic, pe care-i credeam ceva mai inteligenţi. Nu e chiar nimic de ascuns.

Nişte oameni lucrează în domeniul securităţii naţionale, scriu în acest domeniu şi au făcut ceva pentru a fundamenta o gândire strategică în legătură cu evoluţia României – care, totuşi, a intrat în NATO, are o politică de securitate interesantă la Marea Neagră, în regiune, are o strategie militară, are o politică de apărare fundamentată, o planificare a resurselor, o viziune asupra securităţii naţionale.

De ce trebuie demonizaţi aceşti oameni şi această instituţie pur şi simplu atacată, mult mai mult decât m-aş fi aşteptat? Şi să ştiţi că o voi apăra cu toată forţa mea, câtă vreme va începe să-şi exercite misiunea academică şi intelectuală. Să vedem dacă va face acest lucru. Să avem puţină răbdare.

– Sunteţi şeful de facto al acestei instituţii…

– Nu sunt şeful de facto al acestei instituţii.

– Dar aşa reiese, spuneţi că apăraţi această Academie.

– O apăr din calitatea mea de membru al acestei Academii şi de om care crede că are ceva de spus chiar în domeniul ştiinţific.

Remus Pricopie a preluat de la George Maior preşedinţia ASSN.

– Vreţi să spuneţi că Remus Pricopie chiar conduce această Academie?

– Sigur, e preşedinte.

– Interimar.

– E preşedinte. Doamnă, el este preşedinte, iar eu sunt membru.

– Este preşedinte pentru a vă păstra locul?

– Nu, nici nu am de gând să revin în calitate de preşedinte. Vă spun acum lucrul acesta. Chiar nu vreau să revin ca preşedinte.

– ASSN a refuzat să facă publică lista membrilor săi, timp de mai multe luni de zile, motiv pentru care am dat ASSN în judecată în două procese distincte. De ce nu aţi furnizat aceste informaţii?

– Nu mă întrebaţi pe mine lucrul acesta, sunt un simplu membru.

– Dumneavoastră l-aţi chemat la Washington pe Remus Pricopie în momentul în care scandalul legat de ASSN era foarte mare în România, prin luna martie.

– Remus Pricopie a avut o vizită la Departamentul de Stat, unde este extrem de apreciat pentru că a dus la un nivel extraordinar cooperarea academică, pe domeniul Parteneriatului, cu Departamentul de Stat.

Chiar am rămas surprins de aprecierile la adresa sa. Este şi în Comisia Fulbright. Acesta a fost scopul vizitei lui. Credeţi că l-am chemat eu ca să discutăm despre Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale?

– Nu aţi discutat despre ASSN?

– Am discutat despre relaţia româno-americană, despre dimensiunea Parteneriatului în domeniul academic cu Statele Unite, care este o prioritate pentru mine.

– Am reuşit să identific în iarnă 32 de membri ai ASSN, ale căror nume le-am şi publicat. Acum au rămas 21. Au dispărut Hellvig, Oprea, Tobă, Neagu, Ozunu şi alţii. Cum s-a ajuns la această reducere a numărului de membri?

– Aceştia sunt membrii, cei 21.

– Cum se face că unii dintre ei au plecat imediat după ce presa a început să scrie despre ASSN?

– Stimată doamnă Şercan, a fost un proces greu să înfiinţezi această academie, poate cu anumite greşeli. Dar, acum, aceasta este componenţa. A fost publicată. Nu mai comentez nimic în plus.

– Eu vă rog, totuşi, să comentaţi ce veţi face în momentul în care va ieşi în presă eventuala informaţie că unii dintre membrii ASSN, care sunt şi profesori, au coordonat doctorate plagiate?

– Sper că, dacă acest lucru se va întâmpla, să nu mai fie membri ai Academiei. În mod cert mă voi exprima în acest sens din simpla mea calitate de membru.

– Din cunoştinţele mele, Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale este unică în lume. Nicăieri nu mai există o instituţie similară. De ce e nevoie să avem o academie în condiţiile în care nu există domeniul ştiinţific „securitate naţională”?

– Eu nu ştiu cine a putut să dezvolte o asemenea chestiune. Cred că toate universităţile din Shanghai Top 100 pe știinţe sociale oferă studii de securitate la niveluri undergraduate, programe masterale de profil, institute de cercetare sau programe doctorale. Cel mai semnificativ e la Princeton, program doctoral cu tradiţie, denumit ca atare „studii de securitate”.

– „Securitatea naţională” este un domeniu ştiinţific?

– Bineînţeles că este un domeniu. Eu tocmai vă citesc că la Princeton se studiază la nivel doctoral şi dumneavoastră îmi spuneţi că nu. Sau la King’s College din Londra sau la „n” universităţi americane. Cine v-a spus că nu este un domeniu?

– Una e security studies, din ce ştiu eu, şi altceva sunt ştiinţele securităţii naţionale.

– Oricum, poate fi o componentă a securităţii naţionale. Eu vorbesc despre securitate naţională sau ştiinţele securităţii, security studies.

– Totuşi, referitor la academiile militare, nicăieri în lume nu există în universităţi militare studii doctorale pe securitate naţională.

– Nu vreau să mă pronunţ, că văd că ştiţi exact ce e în lume sau nu. Eu am avut prelegeri la Universitatea Naţională de Apărare din Statele Unite şi ştiu că erau programe de cercetare, masterate.

Am să verific dacă există sau nu programe doctorale. În ştiinţe militare sau strategii există doctorate în universităţi semnificative sau importante în plan mondial.

– La Saint-Cyr în Franţa, nu există, la West Point nu există, la Academia FBI nu există studii doctorale. Nu există deloc astfel de programe.

– Există studii doctorale pe domeniul ştiinţelor securităţii naţionale în marile universităţi civile, inclusiv în cooperare cu asemenea instituţii de profil, şi am să verific mai exact dacă nu există studii doctorale de profil la Universitatea Naţională de Apărare sau la Universitatea Naţională de Intelligence din Statele Unite.

– Dar „ordinea publică” este un domeniu de studiu ştiinţific?

– Aici cred că se poate discuta. Poate aveţi o anumită nuanţă, pe care o înţeleg, în legătură cu ordinea publică. Şi eu am anumite dubii, dar, mă rog, vorbesc de fenomenul general al securităţii naţionale şi internaţionale.

– Faptul că există la ASSN o secţie ştiinţifică de ordine publică…

– Am să propun o regândire a structurii ASSN pe acest domeniu, de ordine publică, la proxima discuţie pe care o vom avea. E o cu totul altă chestiune.

Dar dumneavoastră încercaţi să eliminaţi din discuţie un domeniu care este esenţial în studiul relaţiilor internaţionale, politologie la nivel de interferenţă, studiile de securitate, ceea ce este fals.

– Printre obiectivele ASSN este enumerat progresul tehnic în sistemul de apărare. Niciunul dintre membrii ASSN nu este om de ştiinţă sau specialist într-un domeniu tehnic.

– Staţi un pic. Este o instituţie care va evolua, inclusiv din punct de vedere al membrilor. Nu înseamnă că, dacă este prevăzut acolo şi nu există în acest moment, nu va fi.

Suntem la început şi, în stilul nostru, înainte de a demola, poate construim ceva. Poate ne ajutaţi chiar cu aceste sugestii să construim mai bine şi vă mulţumesc că o faceţi.

„Am să propun o regândire a structurii ASSN pe acest domeniu, de ordine publică, la proxima discuţie pe care o vom avea.”

*

– Care este legătura cu securitatea naţională a politologului Dan Mihalache sau a sociologului Vasile Dîncu?

– Nu, doamnă, v-am spus că este deschisă lista şi probabil vom avea şi alţi membri, dar nu poţi de la început, chiar dacă ai statuată o prevedere sau un anumit obiectiv, să spui că aceşti membri nu reprezintă acest domeniu, când porţile Academiei sunt deschise.

– Ce-l recomandă pe Dan Mihalache, ce-l recomandă pe Vasile Dîncu să facă parte din această academie, în afară de faptul că vă sunt prieteni?

– Nu are absolut nicio legătură prietenia cu această calitate, în primul rând. În al doilea rând, eu cred că, dacă tot aţi menţionat numele lui Vasile Dîncu, el ar merita să fie membru al Academiei Române prin opera pe care o are.

Eu susţin public acest lucru. Şi faceţi comparaţie şi cu alţi sociologi din România sau dacă sunt membri în Academia Română la nivelul lui.

Vicepremierul Vasile Dîncu. Foto: Lucian Muntean

– Bun, dar care este legătura lui cu studiile de securitate?

– Studiile de securitate sunt un domeniu pluridisciplinar, care încorporează şi sociologie, printre altele, politologie, teoria relaţiilor internaţionale. Un sociolog de anvergura lui Vasile Dîncu nu poate avea o contribuţie în acest domeniu?

– Ce legătură are profesorul de comunicare Remus Pricopie cu sistemul de securitate naţională? Remus Pricopie este rectorul universităţii unde dumneavoastră sunteţi profesor şi conducător de doctorate şi vă este un apropiat.

– Haideţi să mai folosim noţiuni subiective. Domnul Pricopie este, după părerea mea, un om care a făcut foarte mult în acest domeniu al ştiinţelor comunicării, în domeniul pedagogic, în domeniul construcţiei instituţionale, în domeniul înţelegerii şi al educaţiei, în sensul unei securităţi naţionale extinse, ca o componentă a acestei securităţi naţionale extinse.

– Asta îl recomandă să fie şi președintele ASSN?

– Absolut, el conduce şi SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative – n.r.) și o face foarte bine în felul în care evoluează această instituţie în domeniul învăţământului. A fost ales democratic acolo şi are o reputaţie extraordinară în plan internaţional.

Am promis că nu mai particularizez şi nu mă mai refer la anumite nume.

– În ASSN sunt membri trei foşti miniştri ai Educaţiei. Remus Pricopie, de care am amintit, agronomul Sorin Cîmpeanu, care era ministru al Educaţiei anul trecut, când s-a decis finanţarea ASSN de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Educaţiei…

– Repet, dacă este o crimă că faci ceva pentru statul român în domeniul securităţii naţionale, cu o participare minimă de la bugetul de stat, după acest interviu în care dumneavoastră clar vă poziţionaţi ideologic împotriva acestei instituţii, şi din punct de vedere conceptual, şi din punct de vedere jurnalistic, o să vă ajut ca guvernul să evalueze dacă nu cumva trebuie demolată o instituţie care chiar ţine la înţelegerea securităţii naţionale a României.

– Dacă responsabilii din instituţie explicau transparent ce e cu această instituţie, cine îi sunt membrii, care este scopul ei, nu ajungeam la această situaţie.

– Ştiu că sunteţi de bună-credinţă şi vă apreciez pentru felul în care aţi abordat acest subiect, dar haideţi să fim mai deschişi.

– Eu încerc să aflu nişte răspunsuri pentru publicul larg, care s-a arătat preocupat de acest subiect.

– Şi eu aş vrea nişte răspunsuri de la publicul larg, care s-a arătat interesat în legătură cu inducerea acestor percepţii foarte negative la adresa acestei instituţii, într-un context, repet, extrem de complicat al securităţii naţionale a României. Chiar cred asta.

– De ce este un context complicat la adresa securităţii naţionale a României? Care este ameninţarea?

– Tocmai am debutat în interviu discutând despre ce se întamplă cu politica Rusiei în vecinătate, cu Marea Neagră, evoluţiile din Turcia, stabilitatea Ucrainei, evoluţia Moldovei, evoluţiile de la est, de la sud de România, şi noi avem acum ca subiect o instituţie care ar trebui să facă ceva pentru înţelegerea acestor fenomene.

– Dar există instituţii ale statului care se ocupă cu securitatea şi stabilitatea ţării, iar pentru studiul ştiinţific există universităţi de stat, private, institute de cercetare, centre de studiu. Încercarea mea este de a înţelege de ce e nevoie de această Academie şi de ce este ea atât de opacă, în condiţiile în care este o instituţie finanţată de la bugetul de stat. Dar, revenind, Sorin Cîmpeanu era ministrul Educaţiei…

– Doamnă, nu mai continui acest interviu dacă facem referire la diverse persoane. Eu vorbesc despre fenomenul de studiu al acestei instituţii.

– Totuşi, este important de înţeles de ce sunt trei foşti ministri ai educaţiei în ASSN, Pricopie, Cîmpeanu, Curaj, plus doi secretari de stat tot de la Educaţie, şi nu avem pe nimeni de la Ministerul Apărării, de exemplu. De ce?

– Vă puteţi adresa Academiei în legătură cu componenţa, nu mă întrebaţi pe mine.

Fotografia de grup cu stâlpii ASSN. Pe primul rând, în mijloc, Gabriel Oprea și George Maior

– Avem această fotografie de grup, de la unul dintre evenimentele de anul trecut. ASSN arăta ca o instituţie de forţă a statului, nu ca una de cercetare. Sunt aici şefi din SRI, din Parchetul General, DNA, Agenţia Naţională de Integritate. Era necesară acea desfăşurare de forţe?

– Dacă se face o manifestare ştiinţifică, o conferinţă pe domeniul securităţii naţionale în sens extins, şi inviţi anumiţi oameni, unde este crima morală sau de unde această percepţie asupra Academiei ca instituţie de forţă?

Eu cred că, dacă s-ar reuşi să discutăm mai mult, la nivelul instituţiilor, fenomene legate de securitatea naţională, sub o cupolă, ar fi benefic pentru interesul nostru strategic, să înţeleagă şi reprezentanţii unor instituţii din sistemul de securitate naţională şi din administraţie, şi din mediul academic şi civil, care este sensul actualei dezbateri pe fenomenul de securitate naţională.

Eu nu cred că e un lucru rău, cred că e chiar un lucru bun, pentru că nu mai poţi să aduni aşa uşor atâţia oameni cu responsabilităţi ca să dezbaţi o chestiune academică sau intelectuală.

– Poate că nu toţi cei care ocupă funcţii în domeniul acesta au aplecare către domeniul academic.

– Dar nu e vorba strict despre domeniul academic, ci despre comunicare interinstituţională, interumană, pe asemenea fenomene.

Care-i problema că o asemenea Academie poate invita inclusiv sportivi ca să înţeleagă mai bine un fenomen de securitate naţională. Credeţi că e rău?

– Daţi-un un exemplu de program de cercetare dezvoltat până acum de ASSN.

– La ultima şedinţă a ASSN au fost propuse mai multe programe şi chiar vreau să urmăresc cum vor fi ele dezvoltate: studii pe anumite domenii legate de acest fenomen al securităţii naţionale, studii pe actorii care au interese ostile faţă de România. În funcţie de cum evoluează toate acestea, vom vedea şi poziţionarea mea faţă de Academie.

Dar, vă repet, o instituţie de acest tip se formează greu, haideţi să vedem în cinci-zece ani ce a produs sau n-a produs. Cel puţin mie mi se pare că fundamentarea Strategiei Naţionale de Securitate a României a produs un document foarte interesant în legătură cu definiţia unor concepte prezente, introduse în acea strategie.

– Printre atribuţiile ASSN se numără şi „atragerea de fonduri necesare finanţării activităţii secţiilor ştiinţifice ale ASSN”. Prin această formulare este lăsată impresia că, de fapt, scopul principal al ASSN este să le asigure membrilor săi nişte venituri substanţiale, dincolo de salariile pe viaţă.

– Se trăieşte cel puţin la nivelul subzistenţei la modul în care este finanţată în acest moment.

– Dar în ASSN este fostul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, care este şeful UEFISCDI, instituţie care împarte banii, fondurile pe proiecte în cercetare.

– Nu cred că s-a realizat ceva atragere de fonduri şi nu cred că este ceva rău dacă s-ar putea.

– Eraţi şeful SRI când a fost înfiinţată şcoala doctorală a Academiei Naţionale de Informaţii. De ce a fost nevoie de această şcoală doctorală într-o academie militară?

– Pentru că, în sfârşit, domeniul studiilor de intelligence s-a dezvoltat şi la noi. Dincolo de nişte aspecte vulgare, în anii ’90, de înţelegere a domeniului, cred că a fost o chestiune utilă din acest punct de vedere.

Şi vorbind despre această Academie de Informații, după ce realizezi o cooperare chiar structurată cu Harvard University, să fie descrisă în acest mod de către unii sfidează bunul-simţ intelectual.

– Acolo sunt mai mult de zece doctorate plagiate descoperite până acum.

– Eu sunt primul care să spună public că este o problemă şi că trebuie tratate individual aceste doctorate. Nu se poate ca din aceste cazuri particulare să facem o categorisire generală asupra acestei academii, care are, repet, program structurat cu Harvard.

Spre deosebire de alte universităţi de mare prestigiu, unde sunt multe doctorate plagiate, după părerea mea, dar nu se discută despre ele.

– La această academie, care are program structurat cu Harvard, Gabriel Oprea s-a transferat venind de la Academia de Poliţie…

– Nu mai comentez despre Gabriel Oprea.

– Gabriel Oprea a venit la Academia Naţională de Informaţii prin transfer. Legea Educaţiei Naţionale interzicea şi interzice explicit transferul. Trebuie să dai concurs dacă vrei să te muţi în altă universitate. Dumneavoastră fiind şeful SRI atunci, nu aţi ştiut lucrul acesta?

– Doamnă, această Academie are autonomie. Nu şeful SRI făcea transfer de profesori sau alt personal.

– Nu aţi fost informat că el vine în Academia SRI încălcând legea?

– Doamnă, dintr-o dată aţi descoperit ceva extraordinar. Deci, nu cunosc această chestiune, nu cunosc dacă s-a încălcat legea, iar dumneavoastră nu puneţi întrebări, dumneavostră daţi verdicte, ceea ce e contrar eticii jurnalistice.

Vă rog, dacă s-a încălcat legea, să sesizaţi instituţiile statului, nu mă întrebaţi pe mine.

– Nu este treaba mea, ca jurnalist, să sesizez instituţiile statului. Eu am scris în presă despre lucrul acesta, instituţiile statului pot să se autosesizeze, dar nu au făcut-o până acum. La Academia Naţională de Informaţii, toate lucrările de doctorat coordonate de Gabriel Oprea au fost plagiate, cu o singură excepţie. Aţi ştiut ceva despre acest lucru?

– Nu ştiu, nu cunosc acest lucru.

– Nu aţi primit nicio informare, că se plagiază? Totuşi, Academia Naţională de Informaţii este în subordinea SRI. Ca director al SRI…

– Ce s-a plagiat sau dacă s-a plagiat se tratează în sistemul academic ca plagiat. Dacă s-a plagiat, cei care au plagiat să răspundă, la fel cum trebuie să răspundă şi cei de la Universitatea Bucureşti care au plagiat sau de la alte universităţi.

– Gabriel Oprea şi Victor Ponta au plagiat la Universitatea din Bucureşti, iar cei de la Universitatea din Bucureşti au răspuns, le-au dat verdicte de plagiat.

– Nu ştiu acest lucru.

„Cei care au plagiat să răspundă, la fel cum trebuie să răspundă şi cei de la Universitatea Bucureşti care au plagiat sau de la alte universităţi.”

*

– La Academia Naţională de Informaţii, în perioada în care vă aflaţi în fruntea SRI, s-a produs un incident de securitate extrem de grav. Un profesor de acolo a publicat numele unor studenţi care ar fi urmat să devină ofiţeri operativi, fapt ce ar putea duce la deconspirarea lor înainte de a începe să lucreze. Înţeleg că unii studenţi au şi făcut un raport despre acest lucru. Acel profesor este acum în ASSN.

– Nu cunosc acest lucru şi nu cred că este posibil aşa ceva. Este exclus.

– Responsabilitatea personală şi profesională mă împiedică să fac publică situaţia respectivă, pentru a nu duce eu la deconspirarea acelor ofiţeri…

– Vă rog să publicaţi sau să trimiteţi informarea unor instituţii.

– Acel profesor este membru în ASSN.

– Sistemul de acoperiţi este cu totul altceva.

– Am spus ofiţeri operativi, nu ofiţeri acoperiţi. Nu aţi fost informat?

– Ofiţeri operativi… Nu cunosc despre ce e vorba. Chiar nu cunosc.

– La Colegiul Naţional de Informații din cadrul ANIMV au ajuns să fie şcoliţi magistraţi. Colegiul făcea oferte educaţionale către Consiliul Superior al Magistraturii. Este normal să fie şcoliţi magistraţi într-o instituţie de învăţământ a unui serviciu secret?

– Orice om din orice domeniu, inclusiv un magistrat, dacă vrea să înţeleagă un fenomen poate studia acel fenomen. Nu are nicio legătură şcolirea lor, educarea lor, cu profesia lor.

Şi de aici am văzut că s-a dezvoltat, la un moment dat, o linie de atac împotriva SRI pe amestecul în justiţie. Nu are absolut nicio legătură.

Şi eu, ca ofiţer – dacă aş fi, dar nu sunt –, dacă aş merge la un studiu, la un curs organizat de CSM, înseamnă că de acolo creăm o suspiciune sau o interferenţă? Chiar vrem să blocăm cunoaşterea? Nu mi se pare că e o problemă.

– Nici faptul că acest Colegiu face oferte educaţionale către CSM? Dacă cineva are sete de cunoaştere, se poate duce la o universitate civilă.

– Se poate, dar se poate duce şi la această universitate. Nu are rost să încercăm să forţăm artificial acest lucru, cum că ar însemna mai mult decât este în plan academic.

– Faptul că se obţin doctorate în baza unor teze plagiate reprezintă un risc la adresa securităţii statului?

– Este un risc la adresa securităţii statului şi, dacă vă aduceţi aminte, m-am exprimat şi public în privinţa bacalaureatului, că este o problemă de securitate naţională să copiezi, să trişezi. Tot aici, pe acest plan, pun şi ideea plagiatului: este un risc la adresa securităţii naţionale, da, este!

– Ce putem face?

– În primul rând, să expunem acest lucru, şi vă felicit că o faceţi, chiar vă încurajez să o faceţi. Am rămas impresionat de ce aţi scris şi cred că aţi declanşat o dezbatere bună pentru societatea nostră. Ăsta ar fi primul aspect.

Al doilea, evoluţia sistemului de învăţământ, legislaţia, toate aceste lucruri trebuie să ne ducă spre un mediu academic de performanţă.

Eu, cel puţin, am dedicat multă energie şi ani grei din viaţa mea pentru ce am făcut în plan academic prin studiile masterale sau de doctorat din străinătate sau din România. Ştiu ce înseamnă acest lucru şi nu îmi convine ca unii să fure, pentru că e vorba de furt.

Şi să ştiţi că poate e şi mai grav, pentru că noi vorbim de plagiatul de tip copy-paste, dar mai este plagiatul de idei, de direcţii, paradigme de la alţii. Aici, chiar nimeni nu s-a ocupat, iar acest plagiat este practicat de oameni aparent inteligenţi şi cu o reputaţie extraordinară în societate.

– Acel tip de plagiat este cel mai greu de detectat, pe când plagiatul de tip copy-paste este foarte uşor de descoperit.

– Este şi mai grav, într-adevăr.

– Dar faptul că deţinerea gradului de general a fost posibilă în baza doctoratelor, unele dintre ele plagiate, lucrul acesta reprezintă un risc de securitate, în condiţiile în care armata noastră este o armată membră NATO?

– Fără îndoială. Da.

– În acest moment, instituţiile statului refuză să spună câţi generali şi câţi chestori de poliţie au obţinut aceste grade pentru că aveau titlul de doctor.

– Nu ştiu dacă, la înaintarea la gradul de general, doar doctoratul reprezintă un criteriu.

– Este unul dintre criteriile care reprezintă un avantaj în cazul MApN, iar în cazul MAI nu se mai dă examen.

– Trebuie studiat fiecare caz în parte, dar nici să ajungem în cealaltă extremă, periculoasă, în care să generalizăm. Haideţi să luăm cazuri particulare şi să le abordăm la nivel de plagiat.

Altfel, devine şi plagiatul un fel de poliţie politică, mai interesantă în legătură cu identitatea profesională a unor oameni.

Sper că cei care au această mare răspundere instituţională de a evalua un plagiat reflectează serios la acest lucru, pentru că s-ar putea să cădem într-o capcană, şi nu neapărat distrugând destine profesionale, ci pur şi simplu pervertind însăşi ideea de evaluare a plagiatului.

– Aţi ştiut, aţi primit vreodată informări că în România se obţin doctorate în baza unor lucrări plagiate?

– Credeţi-mă, la milioanele, la sutele de mii de informări primite… Nu ştiu să vă răspund la această întrebare în acest moment, dar nu îmi aduc aminte de aşa ceva.

– Şcolile doctorale de la UNAp, ANIMV şi Academia de Poliţie au produs şi perpetuat multă impostură, răsfrântă într-o mare măsură în societate. Ce e de făcut în cazul acestor trei academii?

– Trebuie evaluate serios şcolile doctorale, luate aceste cazuri particulare şi tratate în cadrul unui concept de etică în învăţământ, cu referire la ele ca atare. Trebuie să intervină statul, Ministerul Educaţiei etc.

– V-aţi gândit vreo secundă, după ce a izbucnit scandalul legat de Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, să cereţi desfiinţarea acestei academii?

– Nu. Nu, şi consider, repet, că ar fi în detrimentul evoluţiei gândirii strategice româneşti acest lucru, dacă această academie nu îşi va îndeplini misiunea.

Va cere timp acest lucru şi muncă multă. Dar nu cred că putem proceda doar la demolări în legătură cu instituţii care chiar ar putea însemna ceva în acest domeniu atât de important pentru ţară.

Cine este George Maior

Ambasador în SUA şi fost director al SRI vreme de peste opt ani (2006-2015), George Cristian Maior este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1988-1991), unde a obţinut şi titlul de doctor în drept internaţional (1998). Are un master în drept internaţional şi comparat la „George Washington” University din Statele Unite ale Americii (1991-1992).

Fiu al lui Liviu Maior, fost ministru PDSR al Educaţiei în perioada 1992-1996, George Maior a început să lucreze în 1992 în Ministerul de Externe, în perioada 1997-1999 fiind însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Irlanda.

În politică a activat în PSD, la fel ca tatăl său. După ce PSD a câştigat alegerile din decembrie 2000, a fost numit secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale.

În 2004 a fost ales senator din partea PSD, ulterior ocupând funcţia de preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Senatului României.

A mai fost membru în Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI şi în Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€