Gabriel Oprea a fost vicepremier şi ministru al Apărării. Foto: Andreea Alexandru / Mediafaxfoto
Gabriel Oprea a fost vicepremier şi ministru al Apărării. Foto: Andreea Alexandru / Mediafaxfoto
29/06/2018
Gabriel Oprea, după ce a trucat o fotografie cu Barack Obama: "Am primit poza, nu știu cine e persoana respectivă"
Fostul vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea a postat vineri, 29 iunie, pe contul său de Facebook, o fotografie trucată după o imagine oficială a întâlnirii din 2011, de la Washington, dintre preşedinţii Barack Obama şi Traian Băsescu.
Mai mult, în postarea lui Gabriel Oprea se spune că fotografia ar fi din 2015, când preşedinte era deja Klaus Iohannis.
În fotografia măsluită, Gabriel Oprea, încadrat de Traian Băsescu și de Bogdan Aurescu, dă mâna cu Barack Obama.
Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe există însă imaginea reală, în care Traian Băsescu este cel care strânge mâna gazdei din Biroul Oval.
De altfel, fotografia originală a fost „cropuită”, fiind tăiat Teodor Baconschi, care era ministru de Externe la momentul întâlnirii de la Washington.
Observația a fost făcută de jurnalistul Andrei Luca Popescu, pe contul său de Facebook.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
La scurt timp, postarea s-a viralizat, oamenii acuzându-l pe Gabriel Oprea de trucarea evidentă a fotografiei din 2011.
PressOne l-a sunat pe fostul vicepremier pentru lămuriri şi a rezultat următorul dialog.
„Momentul a fost oficial, am fost chiar acolo”
Iulişca invadatoarea
Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.
Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"
Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.
PressOne: Am văzut pe pagina dumneavoastră de Facebook că ați postat o fotografie în care apăreți dând mâna cu preşedintele Obama, iar alături de dumnevoastră se află domnul Traian Băsescu.
Gabriel Oprea: Și domnul Aurescu.
− Pe Facebook circulă și o altă fotografie, luată de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în care domnul Băsescu este cel care dă mâna cu domnul Obama.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
− Păi doamnă, am o întrebare: poza, în primul rând, momentul a fost oficial, am fost chiar acolo.
Normal ca la Ministerul de Externe să fie dată poza când a dat mâna președintele Obama cu cel mai reprezentativ, cu șeful statului, nu să fi dat poza când dădea cu mine sau cu Aurescu.
Vă dați seama, când a venit omul, domnul Obama în sală, l-a salutat pe președintele Băsescu, i-am fost prezentat, ministrul Apărării, domnul Aurescu, a dat mâna cu fiecare, e un om normal.
Mi s-a dat și mie poza când m-a salutat pe mine. E normal să nu dea oficial.
„Doamnă… intrăm în penibil”
− Mi-ați putea spune cine v-a dat respectiva fotografie?
− Doamnă… intrăm în penibil. Mi-au dat poza cei de acolo, care au făcut poza, mi-au dat și mie mai multe poze.
Chiar s-a semnat atunci, dacă vă aduceți aminte, un parteneriat pentru secolul XXI, a fost foarte importantă vizita. Nu pot să vă spun cine mi-a dat poza. Cine a făcut-o acolo.
− Nu știți dacă au fost cei din staff-ul cu care ați fost dumneavoastră?
− Doamnă, știți care e problema? Cred că e bine să vă concentrați pe altceva.
Chiar am fost acolo și chiar, când ești în sală și ești prezentat, se dă mâna cu fiecare persoană. Nu este ceva extraordinar. Chiar ăsta a fost momentul. Am fost acolo.
„Nu știu, am primit poza, nu știu cine e persoana respectivă!”
− Vă întreb în condițiile în care sunteți acuzat că fotografia este modificată în Photoshop şi nu apare pe o sursă oficială.
− Păi pe sursa oficială e normal să fie prezentat când a fost șeful statului, nu? Nu cred că să dea poza cu Aurescu sau cu mine, dar am fost acolo și chiar am dat mâna cu președintele.
Nu e ceva formidabil, chiar așa a fost. Bine, domnișoară. Sărutmâna!
− Puteți să îmi spuneți sursa oficială pe care o aveți dumneavoastră?
− Doamnă, întrebați niște lucruri… Nu știu, am primit poza, nu știu cine e persoana respectivă! Bănuiesc că cel care a făcut poza. Au fost mai multe poze, nu am reținut numele.
Dar am fost acolo, ia interesați-vă. Vedeți, am fost sau n-am fost? Şi credeți că într-o încăpere, când se merge acolo, se dă mâna? E ceva extraordinar?
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this